PredicândU-L pe Cristos conducătoriLOR

Fapt. 25:6; 26:32

„Căci ştiu în Cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească

ce i-am încredinţat, până în ziua aceea.” 1 Tim. 1:12.

R4500 W. T. 15 octombrie 1909 (pag. 318-319)

roman al Iudeii, Felix, a fost urmat de Festus, şi, vrând să capete favoarea evreilor, l-a lăsat pe Pavel în închisoare, deşi a mărturisit că nu l-a găsit vinovat de nicio infracţiune împotriva legii romane şi era convins că vrăjmaşii lui erau foarte geloşi pe el. Cei doi ani de închisoare ai sf. Pavel i-au dat fără îndoială ocazii excelente pentru studiu avansat al Planului Divin prezentat în Scripturi.

Festus, noul guvernator, a mers imediat la Ierusalim, centrul provinciei, să-i cunoască aolo pe oamenii importanţi ai poporului în mijlocul cărora trebuia să prezideze ca guvernator şi judecător. Vrăjmaşii sf. Pavel erau în alertă ca să poată face împotriva lui prin noul guvernator ceea ce n-au putut face prin Felix. Totuşi, după prezentarea argumentelor lui Tertul ca să-i prejudicieze gândirea, ei s-au temut să aibă o judecată înaintea lui, din cauza slăbiciunii cauzei lor. De aceea iau propus lui Festus, deoarece disputa cu sf. Pavel era la urma urmelor mai mult pe linie religioasă decât civilă, că lucrul de dorit era să fie predat Sinedriului din Ierusalim pentru a fi judecat conform Legii evreieşti, şi să renunţe la acuzaţiile împotriva lui la Curtea romană. Între timp s-au făcut planuri prin care, în numele lui Dumnezeu şi al religiei, şi pentru „binele cauzei”, apostolul să fie asasinat în timpul călătoriei. Vai, astfel de nedreptate criminală nu poate fi pusă numai în seama evreilor din acel timp, ci, în fiecare veac şi aproape în fiecare sistem religios, dezechilibrul mintal este aşa încât în înfierbântarea de moment s-au propus şi s-au executat crime atroce în numele lui Dumnezeu şi al sfinţeniei! Ce lecţii putem învăţa din aceste exemple ale istoriei! Când va învăţa lumea că, dacă dreptatea este temelia Guvernării Divine, tot ce este contrar acesteia trebuie să-I fie neplăcut lui Dumnezeu? Recent lumea civilizată a celebrat naşterea acelui om mare şi bun, John Calvin; totuşi toţi am fost şocaţi din nou când ne-am amintit că mâna lui a semnat condamnarea la moarte care l-a dus pe Servetus, un creştin şi el, la rug. Când vom învăţa că rezultatele nedreptăţii vor fi mai vătămătoare pentru cel care o face decât pentru cel căruia i se face? „Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie.” Psa. 89:14.

Sf. Pavel, Festus şi Agripa

Guvernatorul i-a prezentat sf. Pavel propunerea evreilor, întrebându-l (pentru că era cetăţean roman) dacă ar fi dispus să accepte o retragere de la Curtea romană şi să stea la judecată înaintea propriilor săi concetăţeni. Apostolul, înţelegând situaţia, a respins prompt oferta şi în loc de aceasta a făcut recurs cu al său caz la Roma, privilegiul lui ca cetăţean roman, care nu i s-a putut refuza. Dar cum un Guvernator care trimitea un deţinut la Roma trebuia să-i prezinte şi acuzaţiile, Festus era nedumerit cu privire la ce acuzaţii, dacă existau, ar putea formula împotriva apostolului.

Nu după mult timp au avut loc în Cezareea ceremoniile instalării lui Festus, iar Împăratul Agripa al Galileii a venit să participe şi să-l salute, soţia lui Berenice însoţindu-l. Cum Agripa şi soţia lui pretindeau credinţa evreiască, Festus, care nu ştia nimic despre ea, s-a folosit de ocazia de a avea ajutorul lor pentru formularea acuzaţiilor împotriva sf. Pavel, a cărui nelegiuire, dacă exista vreuna, putea fi înţeleasă din punctul evreiesc de vedere. Prin urmare, înaintea acestora şi a principalilor căpitani ai forţelor militare şi a cetăţenilor proeminenţi, a fost chemat apostolul ca să-şi prezinte propria versiune a duşmăniei poporului său împotriva sa.

Astfel, apostolului i s-a dat o nouă ocazie de a predica Evanghelia în faţa unor oameni proeminenţi. Iar apelul său la Curtea Cezarului însemna o prezentare a sa şi a religiei pe care o reprezenta înaintea celei mai înalte autorităţi din lume. Astfel Domnul împlineşte misterios sfatul voinţei Sale şi face ca mânia omului să-L laude. Şi astfel pune El înaintea servitorilor Săi credincioşi noi ocazii de a servi cauza Sa. Cât de mult ar trebui fiecare urmaş credincios al lui Isus să fie încurajat prin aceasta la credincioşie, la sinceritatea inimii, la folosirea fiecărei ocazii, înţelegând supravegherea Domnului asupra lucrării şi serviciului Său.

Ca un gentleman adevărat, sf. Pavel, şia început vorbirea în faţa acestor demnitari pământeşti prin complimente la adresa Împăratului Agripa, atât cât îi permitea realitatea — asupra faptului că va fi ascultat de unul care era expert în toate chestiunile evreieşti. A arătat faptul că mersul vieţii sale era din tinereţe binecunoscut în Ierusalim şi printre tot poporul evreu. Mulţi dintre ei puteau mărturisi dacă voiau despre stricteţea lui ca om religios. „Şi acum”, a declarat el, „sunt aici ca să fiu judecat pentru nădejdea făgăduinţei pe care Dumnezeu a făcuto părinţilor noştri” — a cărei împlinire o aşteaptă toţi evreii. „Pentru această nădejde, împărate, sunt acuzat de iudei.” Speranţa lui Israel se centra în Legământul prin jurământul lui Dumnezeu faţă de Avraam, „Toate familiile pământului vor fi binecuvântate ... în sămânţa ta”. Sf. Pavel le spunea că această promisiune era în curs de împlinire; că Isus, ca fiu al lui Dumnezeu, prin ascultare de Lege şi prin jertfirea drepturilor Sale pământeşti, devenise Capul acestei seminţe promise a lui Avraam prin învierea Sa la planul spiritual de glorie, onoare şi nemurire. El învăţa că de la Cincizecime Domnul alege atât dintre evrei cât şi dintre neamuri o „turmă mică” pentru a fi Mireasa lui Mesia şi comoştenitoare, membri ai Seminţei Spirituale a lui Avraam; şi când această alegere va fi terminată, marele Mesia, Cap şi membri, în glorie, va stabili această mult promisă Împărăţie a lui Dumnezeu. Binecuvântarea ei va veni mai întâi la Israelul natural pentru restabilirea şi ridicarea lor, şi ulterior se va extinde prin Israel la „toate familiile pământului”.

Desigur că sf. Pavel a arătat profeţiile care vorbesc despre suferinţele lui Mesia şi despre gloriile care vor urma. Evreii ştiau cu toţii despre suferinţele lui Isus şi despre suferinţele urmaşilor Lui, dar ei contestau învierea Lui la glorie şi faptul că urmaşii Săi vor avea parte în curând de schimbarea învierii Lui. Toată disputa dintre el şi evrei era cu privire la întrebarea dacă Isus a înviat dintre morţi sau nu. Dacă na înviat, evreii aveau dreptate. Niciun fel de speranţe valabile nu se puteau zidi pe un om mort, oricât de bun ar fi putut fi el. Dacă a înviat, sf. Pavel şi urmaşii lui Isus aveau dreptate, pentru că învierea Lui la glorie trebuia considerată o demonstraţie a aprobării divine şi a faptului că era Mesia, ceea ce El a pretins, şi a Împărăţiei Sale care va veni la timpul potrivit.

Apoi a explicat cum odată şi el I s-a împotrivit lui Isus şi i-a persecutat pe urmaşii Lui, punându-i în închisoare şi dâdu-şi şi el votul alături de ceilalţi pentru moartea lor. El i-a silit să-L hulească pe Isus pentru a scăpa de suferinţe, şi în nebunia lui şi-a extins forţele din Ierusalim spre alte cetăţi. El a explicat descoperirea Domnului, acordată lui aproape de Damasc — lumina mai strălucitoare decât soarele, şi vocea care a zis, „Saul, Saul, pentru ce Mă prigoneşti?” „Eu sunt Isus pe care tu Îl prigoneşti”. Le-a explicat însărcinarea pe care a primit-o atunci, să vestească neamurilor cât şi evreilor învierea lui Isus, strângerea membrilor Săi aleşi şi la timpul potrivit stabilirea Împărăţiei Lui; şi că toţi trebuie să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu. Pentru aceste lucruri era el în lanţuri şi viaţa îi era în primejdie, până când a fost obligat să apeleze la tribunalul Cezarului. El a arătat că suferinţele lui Cristos fuseseră prezise de profeţi şi că Isus a recunoscut persecuţiile urmaşilor Lui ca fiind ale Sale Însuşi — membrii Săi.

„Eşti nebun”

Guverantorul a ascultat cu uimire recitalul şi, întrerupându-l, a zis: „Eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie”. Dar sf. Pavel a răspuns: „Nu sunt nebun, prea alesule Festus ... dimpotrivă rostesc cuvinte ale adevărului şi ale înţelepciunii. Împăratul Agripa ştie aceste lucruri”. Aşa este şi astăzi. Din punct de vedere lumesc, adevăratul urmaş al lui Isus este catalogat ca fanatic, nebun, dezechilibrat. Dar din punct de vedere creştin este invers — cei lumeşti sunt lipsiţi de înţelepciune şi nebuni după bani. Cei lumeşti văd doar lucrurile pământeşti, cele trecătoare. Creştinul vede cu ochiul credinţei gloria, onoarea şi nemurirea, şi părtăşia cu Răscumpărătorul în privilegiile Împărăţiei Milenare, care nu peste mult timp va binecuvânta lumea cu o domnie a dreptăţii, ca împlinire a rugăciunii Domnului nostru, „Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”.

Sf. Pavel a apelat la Agripa: Nu credea el profeţiile citate? Răspunsul împăratului este o chestiune de dispută — ori a spus, „Cu încă puţin timp şi elocvenţă ai putea să mă convingi să devin creştin”, ori, „Crezi că mă poţi face creştin cu o argumentare atât de scurtă, având în vedere toată discreditarea ataşată acelui cuvânt?”

Răspunsul sf. Pavel favorizează prima interpretare: „Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei care mă ascultaţi astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea”.

Nu se poate imagina un sentiment mai nobil, un spirit caritabil mai larg decât acesta, la un prizonier aruncat în închisoare, acuzat în mod fals şi pe nedrept în lanţuri. Numai aceia care au fost cu Isus şi au învăţat de la El ar putea să exemplifice compasiunea şi moderaţia pe care El a dat-o ca învăţătură. O, de-ar putea învăţa toţi ucenicii lui Cristos să fie şi ei blânzi şi umiliţi cu inima şi să găsească odihnă pentru sufletele lor, pentru că, cine se poate îndoi că sf. Pavel, deţinutul, cu speranţele lui glorioase, era în toate modurile mai fericit decât oricare dintre cei care-l ascultau?