Un răspuns la broşura fratelui McPhail

R4488 W. T. 1 octombrie 1909 (pag. 300-302)

Dragă frate Russell: Harul şi pacea să-ţi fie înmulţite în aceste timpuri de încercare, este rugăciunea mea. Gândindu-mă că vreo câteva cuvinte de la unul care a fost de mult timp pe cale şi un student atent al prezentărilor tale ale Adevărurilor Evangheliei, şi de la unul care a fost împreună cu tine în spirit prin toate probele tale severe şi înfocate, şi în osteneala din iubire în toţi aceşti mulţi ani de dinainte de a fi publicat primul volum al Zorilor, ar putea fi încurajatoare şi să contribuie la întărirea mâinilor prorocului, îţi trimit câteva rânduri.

Nu prea mi-am dat seama sau n-am ştiut în ce fel sau prin ce mijloace Adversarul îşi va porni atacul, şi când am dat mâna cu tine a doua oară în Put-in-Bay şi am privit faţa ta zâmbitoare dar îngrijorată, am simţit într-o clipă măsura încercărilor prin care ai trecut; cum ai primit cu bucurie răpirea bunurilor tale; cum ai suferit pierderea tuturor lucrurilor pe care lumea le consideră câştig, şi totuşi am văzut că eşti printre cei bogaţi ai Domnului, bogaţi în credinţă, având Evlavie cu mulţumire, care apostolul zice că este un mare câştig. Dându-mi seama de toate acestea, am simţit de asemenea că bătălia pentru Adevăr nu era încheiată, ci va mai dura încă. Ţi-am zis: „Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Russell; Dumnezeu să te binecuvânteze; Vrăjmaşul vine ca un potop”. Îţi aminteşti cât de repede după acea Convenţie a început Vrăjmaşul săşi arate culorile în rândurile consacraţilor Domnului? Dar, lăudat fie numele Lui, Domnul Şi-a împlinit Cuvântul. El a ridicat un stindard împotriva asalturilor Adversarului şi Domnul încă are o rămăşiţă de colaboratori credincioşi, care au fost probaţi prin foc, veterani şi biruitori în multe bătălii duse cu greu, care sunt bine echipaţi şi pregătiţi pentru conflictul împotriva tuturor împotrivitorilor adevărului şi dreptăţii pe care prinţul întunericului îi poate aduna. Ostaşii loiali ai Crucii, având îmbrăcată toată armătura lui Dumnezeu, bine înveşmântaţi şi bine hrăniţi, tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui, urmează în urmele Căpeteniei Mântuirii noastre! Putem face toate lucrurile, îndura toate lucrurile, prin Cristos care ne întăreşte, chiar luptând împotriva unei oşti sau sărind peste un zid. Ei au învăţat melodia şi cunosc sunetul de bucurie al Evangheliei, şi ţin ritmul notelor.

Îţi trimit aici o copie a scrisorii care i-am scriso fratelui McPhail. Ea explică atitudinea mea faţă de această nouă abatere şi capcană a Adversarului. Fără îndoială că Domnul Secerişului a permis această amăgire cu un scop înţelept; dar aşa cum am remarcat recent într-o adunare de experienţe de la Convenţia din Saginaw, când relatările experienţelor păreau că se duc prea mult pe linia probelor şi greutăţilor fratelui Russell, fraţii nu trebuie săşi facă atâtea probleme pentru fratele R., pentru că el este în mâna Domnului; şi atâta timp cât el este credincios administrării încredinţate lui, Domnul Se va îngriji de el, şi el însuşi va avea ocazia să lupte lupta bună a credinţei pentru bucuria care-i este pusă înainte, în ciuda tuturor forţelor împotrivitoare din partea lui Satan. Noi apreciem foarte mult pe fratele Russell pentru lucrarea lui şi pentru osteneala iubirii lui în folosul membrilor Corpului lui Cristos, şi trebuie să-l ducem continuu la tronul harului în braţele credinţei, ca Domnul să continue să-l îndrume prin spiritul înţelepciunii şi al minţii sănătoase în distribuirea hranei, din magazia adevărului divin, pentru casa credinţei prin diferitele mijloace pe care Domnul le foloseşte. Sprijiniţi mâinile prorocului în orice fel puteţi. După ce aţi făcut aceasta, aruncaţi toată grija asupra Domnului, ştiind că El face toate lucrurile bine. Lăsaţi-le acolo şi nu vă îngrijoraţi pentru fratele R. „Să nu vi se tulbure inima” a zis Învăţătorul. „Marta, Marta, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu.”

Acum, dragă frate, încă unul sau două lucruri spre care vreau să-ţi îndrept atenţia. Nu este un paralelism între poticnirea unora dintre ucenicii Domnului amintită în Ioan 6:52-68 şi poticnirea care are loc acuma? În versetul 53, Domnul nostru zice: „Dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi dacă nu beţi sângele Lui, naveţi viaţă în voi înşivă”. Nu se aplică aceasta la Biserica consacrată, concepută de spirit, care bea din suferinţele lui Cristos chiar până la moarte, la Paharul jertfitor, la membrii Corpului lui Cristos? Nu sunt aceştia singurii care au ceva viaţă în ei? Nu este aceasta hrană tare? Acei ucenici care au căzut au zis: „Cuvântul acesta este prea tare; cine poate să-l sufere?” Nu este aşa la încheierea acestui timp de seceriş? Unii, care au urmat şi care au fost conlucrători, nu se poticnesc acum de Cuvânt, fiind neascultători şi declarând verbal şi prin pagina tipărită că suferinţa Bisericii ca jertfă pentru păcat prin Marele Preot al mărturiei noastre este un cuvânt prea tare, şi nu vor să-l primească?

Acum, ca să nu te obosesc sau să-ţi iau prea mult din timp, voi încheia. Îmbătrânesc şi devin agitat şi trebuie să scriu cu creionul şi apoi să-mi copiez scrisoarea. Şi acum, dragă frate, dacă nu vei mai primi niciun rând de la mine cât voi mai întârzia de această parte de văl, fii sigur că te voi aminti continuu la tronul Harului, ca puterea protectoare să fie cu tine până la sfârşitul călătoriei tale de peregrin; şi în sfârşit, când ultima bătălie va fi fost luptată şi ultima victorie câştigată, şi ziua încoronării tale va fi venit, să poţi auzi vocea primitoare zicând, „Bine, rob bun şi credincios; ... intră în bucuria stăpânului tău”. Roagă-te pentru mine ca să pot, prin harul lui Dumnezeu, să te întâlnesc acolo.

Al tău, credincios în Sigura Speranţă şi serviciu, Byron Wilcox.

Dragă frate McPhail:

Am primit broşura ta despre Legăminte şi Mijlocitor, am citit-o şi recitit-o cu rugăciune şi atenţie, şi trebuie să-ţi spun că sunt în dezacord total în punctele de doctrină prezentate de tine şi de ceilalţi fraţi care au (mi se pare) aceleaşi vederi nescripturale.

Îţi voi arăta doar pe scurt şi la subiect câteva declaraţii nescripturale şi voi încerca, cu ajutorul Domnului, să-ţi atrag atenţia asupra câtorva lucruri ciudate şi inconsistente pe care tu şi fratele Henninges leaţi făcut, în speranţa că vei putea vedea eroarea şi să scapi din cursa Adversarului; pentru că încă te consider frate şi te iubesc mult şi continui să mă rog pentru tine.

Tu eşti primul frate „Peregrin” pe care l-am întâlnit; cred că în urmă cu vreo optsprezece ani. Atunci erai singurul frate Peregrin care călătorea. Te-am întâlnit de multe ori de atunci şi am fost mult binecuvântat prin serviciul tău pentru Adevăr. Acum, dragă frate, la vremea când te-am întâlnit prima dată, Umbrele Cortului Întâlnirii era publicată, explicând tipurile etc. Tu şi fratele Henninges eraţi familiari şi bine stabiliţi în legătură cu Umbrele Cortului Întâlnirii aşa cum sunt explicate de fratele Russell; şi după câte pot eu judeca, tu ai continuat să predici în armonie cu acele vederi prezentate în acea broşură timp de optsprezece ani. Apoi, deodată, chiar la încheierea timpului de seceriş, ţi se deschid ochii să vezi că toate învă­ţăturile cu privire la ţapul Domnului, ţapul de trimis, junca roşie, şi aproape totul din Umbrele Cortului Întâlnirii, aşa cum sunt prezentate de fratele Russell, sunt un mit, o eroare. Nu este ciudat că Domnul nu v-a descoperit aceasta mai devreme, fraţilor? Şi acum pretindeţi că fratele Russell este cel care şia schimbat învăţăturile. El învaţă şi întotdeauna a învăţat în armonie perfectă cu vederile prezentate în Umbrele Cortului Întâlnirii. Nu voi intra acum în amănunte referitoare la unele din citările şi aplicările tale greşite din Turnul de Veghere şi din Volume. Se pare că este suficient să văd că respingi aproape toate adevărurile Evangheliei pe care le-ai susţinut şi le-ai învăţat public timp de optsprezece ani. Lucrul acesta în sine este suficient să arunce o suspiciune asupra întregii tale prezentări.

La pagina 38 din broşura ta, întrebi că dacă aceşti păcătoşi, vrăjmaşi etc., pot deveni sfinţi şi membri ai Bisericii, împreună-moştenitori cu Isus Cristos fără un mijlocitor, de ce nu poate lumea în Veacul Milenar să ajungă la perfecţiune umană fără un mijlocitor. O întrebare stupidă, se pare, pentru un student al Bibliei, şi cu răspuns foarte simplu din punct de vedere scriptural, fiindcă nu este în armonie cu planul şi scopul etern al lui Dumnezeu. Iarăşi întrebi, dacă oricare membru al acestei rase păcătoase poate fi acceptat de Dumnezeu fără un mijlocitor, de ce este atunci nevoie de un mijlocitor? Dă-mi voie să te întreb, dragă frate, dacă Abel a avut un mijlocitor. Dar norul de vrednici din Vechiul Testament amintiţi în Evrei 11? Au fost ei sub Noul Legământ? Au fost ei îndreptăţiţi în virtutea unui Legământ atunci în vigoare? Au avut ei un Mijlocitor? Nu! Vor ieşi ei la învierea celor drepţi în viaţă umană perfectă? Desigur. Ei au fost îndreptăţiţi prin credinţă şi au luptat pentru credinţă şi au ieşit biruitori. Credinţa lor, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, a indicat spre Răscumpărare. Ei au fost îndreptăţiţi prin credinţă; şi prin ascultare de acea credinţă ei vor fi înviaţi ca fiinţe umane perfecte ca să fie folosiţi de Dumnezeu în aducerea binecuvântărilor Noului Legământ, când va fi în vigoare pentru lume, sub conducerea Mijlocitorului — Biserica, Cap şi Corp.

Acum, cum este cu casa credinţei în prezent? Cum suntem noi îndreptăţiţi şi la ce fel de viaţă suntem îndreptăţiţi? Deci, fiind îndreptăţiţi în virtutea Noului Legământ şi a mijlocitorului Noului Legământ. Oh, nu, Pavele! Nu aşa spui tu. Noi amestecăm lucrurile. Altcineva zice aşa! „Deci, fiindcă am fost îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace etc.” Oh! Înţeleg; noi suntem îndreptăţiţi în acelaşi fel astăzi cum a fost Avraam — prin credinţă; nu există mijlocitor; nu există legământ! La ce viaţă suntem noi îndreptăţiţi? La viaţă umană, viaţă umană perfectă, cumpărată prin Răscumpărare. O primim când suntem îndreptăţiţi? Nu; doar ni se socoteşte. Vom fi noi fiinţe umane perfecte la înviere, ca şi acei vrednici din vechime? Nu; nu acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi. El a pregătit „ceva mai bun pentru noi”. Noi suntem îndreptăţiţi cu un scop; pentru a fi folosiţi pe un plan de fiinţe mai înalt în veacul care urmează. Noi facem cu umanitatea noastră ceea ce a făcut Înainte-Mergătorul nostru, Marele Preot al mărturisirii noastre, cu a Lui — o predăm ca jertfă, prin meritul Său, acceptabilă pentru Dumnezeu. Acum, din acel moment, din momentul consacrării, noi suntem sub un legământ, dar nu înainte.

Sub ce legământ suntem? Răspund, acelaşi ca al Înainte-Mergătorului nostru. Sub ce legământ a fost El? Un legământ de jertfă. Timp de trei ani şi jumătate a fost sub acel legământ, până când a strigat pe cruce, „S-a sfârşit!” A fost conceput în Legământul Avraamic la botezul Său. La înviere a fost născut din acelaşi legământ, şi a devenit Capul Seminţei simbolizate prin Isaac. Biserica deci, care este Corpul Său, este sub un legământ, un legământ de jertfă, socotiţi împreună cu Capul ca membri ai Corpului Său, prin meritul Său şi oferind un serviciu acceptabil lui Dumnezeu. Toată îndreptăţirea este bazată pe Răscumpărarea dată la Calvar. Acum putem vedea de ce sau în ce sens Biserica sunt membri ai Trupului Său de jertfă, şi sunt „botezaţi pentru cei morţi”, împreună jertfitori, având parte de suferinţele Lui, comoştenitori; „Adunaţi-mi pe credincioşii mei care au făcut legământ cu Mine Prin jertfă” (Psa. 50:5). „Legământ cu Mine”, cu El — un legământ de părtăşie.

Acum putem vedea forţa şi armonia acestor Scripturi. „Am fost indentificaţi (făcuţi o tulpină cu El - Rom. 6:5, subsol, n.t.) printro asemănare cu moartea Lui”, „bând din paharul Lui”, socotiţi „ca nişte oi sortite pentru măcelărie”; „botezaţi pentru cei morţi”. Omul Isus Cristos a fost prima oaie junghiată, Mielul lui Dumnezeu, care a purtat păcatele noastre — păcatele oilor pentru măcelărie şi de asemenea păcatele întregii lumi. Dar marele Plan al lui Dumnezeu a avut în scop şi alte oi pentru sacrificiu, prin meritul Celui care i-a răscumpărat pe toţi. Acest Miel al lui Dumnezeu a fost junghiat în scopul etern al lui Dumnezeu de la întemeierea lumii; tot aşa şi urmaşii Lui, care sunt răstigniţi împreună cu El, au fost oi pentru junghiere, alese în El înainte de întemeierea lumii (Efes. 1:4). Toate acestea sunt clar învăţate în Umbrele Cortului Întâlnirii. Dar din punctul tău de vedere învăţăturile acestor Scripturi sunt fără sens. Nu există loc pentru ele în învăţăturile tale şi ale fratelui Henninges.

Explicaţia ta de la pagina 10, „Ce înseamnă a fi sub un legământ? cred că este corectă. Ei bine, este Biserica sub mai multe Legăminte? Cred că răspunsul tău va fi negativ. Dacă este aşa, Biserica nu este sub Noul Legământ, pentru că în Scripturi se declară clar că sfinţii Domnului sunt sub un legământ de jertfă, cum am citat deja. Tu nu ai explicat nimic în legătură cu Avocatul Bisericii. Are Biserica atât Mijlocitor cât şi Avocat? Dacă da, pentru care motiv?

Din nou, la pagina 15, sunt arătate gândurile tale cu privire la Avraam, şi, bineînţeles, vei fi obligat să incluzi şi pe alţi Vrednici ai Vechiului Testament care n-au avut mijlocitor, şi fiindcă n-au avut, dacă gândim că nici Biserica nu are etc., atunci fiindcă Avraam şi alţii, Abel, Enoh etc., nu au avut un Mare Preot, atunci, desigur, nici Biserica nu are; şi Biserica nu are Cap fiindcă nici ei nu au avut; şi tot aşa. Aceasta este o gândire foarte nesănătoasă. Şiau oferit acei vrednici din vechime umanitatea lor îndreptăţită ca jertfă lui Dumnezeu, acceptabilă lui Dumnezeu prin meritul şi Răscumpărarea sfârşită la Calvar? Dacă nu, gândirea şi concluziile tale cad, fiindcă n-au nicio temelie pe care să stea.

Apoi, la pagina 25, te referi la Evrei 12:22, 25. Tu zici că în loc să luăm cuvintele apostolului aşa cum sunt şi să credem ceea ce spune, că „v-aţi apropiat”, ni se cere să credem că el zice „vă apropiaţi”. Acum să vedem cum arată ideea şi concluziile tale când ne uităm la alte pasaje din Scriptură date de acelaşi apostol: „Dacă aţi fost înviaţi împreună cu Cristos etc.” (Col. 3:1). Conform vederii tale, Pavel a făcut o greşeală, pentru că noi încă nu suntem înviaţi cu Cristos, decât prin credinţă, şi nici nu vom fi decât după ce trecem dincolo de văl în cortul antitipic al Sarei. Deci, legat de scripturile la care te referi tu şi de condiţiile şi lucrurile despre care se vorbeşte, noi am ajuns prin credinţă la acea epocă glorioasă sau stare la care ne referim, dar ea este încă în viitor. Noi o vedem prin credinţă şi prin credinţă o aducem mai aproape. Îţi aminteşti că Avraam a văzut acelaşi lucru; a văzut-o şi s-a bucurat. Dragă frate, aş putea spune mult mai multe, dar nu voi spune acum.

Având speranţă şi rugându-mă să poţi vedea lumina în lumina lui Dumnezeu asupra acestor doctrine importante, te îndemn prin cuvintele lui Pavel către Timotei: „Fii cu luare aminte asupra ta însuţi (ţine-l supus pe marele scoţian) şi asupra învăţăturii. Stăruie în aceste lucruri, căci făcând aşa, te vei mântui şi pe tine însuţi şi pe cei care te ascultă”. Mă voi bucura să am veşti de la tine oricând.

Cu credincioşie, fratele tău în Sigura Speranţă atâta timp cât văd că eşti în răscumpărare.

Byron Wilcox.