Stăpânirea de sine în libertate

1 Cor. 10:23-33

„Fiecare dintre noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii.” Rom. 15:2.

R4478 W. T. 15 septembrie 1909 (pag. 284-285)

ştim în ce măsură neînfrânarea şi alte vicii au predominat în zilele apostolului. Într-un mod general Biserica este prevenită, avertizată împotriva oricărei forme de viciu, de păcat, de neînfrânare. Acestea sunt chestiuni care probabil au fost discutate cu evreii şi cu neamurile indiferent de religie. Nu acestea sunt lucrurile discutate în această lecţie. Într-adevăr, Scripturile spun puţin despre viciile grosolane, pentru că apostolul s-a adresat creştinilor, nu celor lumeşti. Observaţi adresarea din fiecare epistolă — către credincioşi, către „casa credinţei”, către „cei sfinţi”. Aceştia, după ce au părăsit lumea, după ce au întors spatele la păcat şi la depravarea de orice fel, nu aveau nevoie să fie în mod special sfătuiţi în privinţa viciilor. Erau alte chestiuni mai importante pentru sfinţi, şi pe acestea le-a discutat apostolul.

Lecţia noastră se referă în mod special la o dificultate religioasă în acele timpuri. Învăţătura Evangheliei era că idolii nu sunt nimic, şi prin urmare jertfele de carne oferite acestor idoli nu puteau face rău cărnii. În acelaşi timp era implicată o chestiune de principiu. Idolatria era atât de răspândită în acel timp, încât devenise un obicei general să fie oferite zeilor pe altarul de jertfă anumite părţi din animale, iar ceea ce rămânea putea fi luat de către cel care jertfea ca să mănânce acasă, sau putea fi dat preoţilor, sau putea fi vândut la piaţă. De fapt, mult din ceea ce se dădea preoţilor îşi găsea calea spre piaţă. Publicul în general, fiind în acord deplin cu acest obicei, se bucura să cumpere această carne, şi era folosită în mod general. Când sa ridicat întrebarea despre mâncarea acelei cărni, unii au avut probleme mari iar alţii deloc; conştiinţa celor dintâi s-a răzvrătit împotriva mâncării a ceea ce fusese oferit idolilor.

Putem desigur compătimi cu cei care aveau probleme de conştiinţă în această direcţie, chiar dacă vedem clar că idolii, fiind de piatră sau de lemn, nu puteau să facă niciun rău cărnii. Totuşi, aceasta era o chestiune arzătoare în acel timp. Discutarea ei de către apostol implică aceasta. Putem uşor vedea că oricine îşi încălca conştiinţa, îşi vătăma binele şi interesele spirituale, indiferent dacă lucrul era corect sau greşit. Putem uşor vedea, de asemenea, cum unul putea influenţa pe altul. Fratele cu o gândire puternică, înţelegând situaţia, putea mânca liber; în timp ce aproapele lui, mai puţin tare în gândire, putea fi influenţat de exemplul lui ca să mănânce, în dauna conştiinţei sale. Şi ca urmare a vătămării conştiinţei sale, putea fi scos cu totul de pe cale. Aceasta este ideea pe care apostolul a avut-o în minte când a scris lecţia de astăzi.

Esenţa acestei lecţii este că creştinul, prin aranjament divin, are mare libertate în a face bine, a face tot ce este potrivit, a face tot ce nu l-ar vătăma pe el însuşi sau pe fratele sau aproapele său. Dar el nu are libertate să facă rău — niciun drept să facă ceva ce l-ar vătăma pe el însuşi, pe fratele său sau pe aproapele său. Cu alte cuvinte, în timp ce libertăţile noastre sunt aparent absolute, ele sunt de fapt limitate. Toate „Să nu” din Lege sunt îndepărtate, dar esenţa acelei Legi rămâne, cuprinsă pe scurt în declaraţia: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Creştinul are libertate să facă tot ce nu vine în conflict cu această Lege de bază a noii sale naturi — Legea Iubirii. La prima vedere aceasta pare să fie o mare libertate, dar la o examinare mai atentă găsim că ne dă mult mai puţină libertate decât exercită alţii, după cum gândesc ei că este potrivit. Nu doar că Legea Iubirii ne controlează astfel, pentru că acesta este standardul divin al dreptăţii, ci în plus, Dumnezeu ne-a acceptat în relaţie de legământ cu Sine sub Legământul Avraamic, sub Cristos Capul nostru, Mijlocitorul Noului Legământ (al Legii). Sub acest acord al Legământului cu Domnul, noi suntem ferm obligaţi la mai mult decât cere Legea sau Dreptatea; suntem obligaţi să jertfim drepturile şi privilegiile noastre în interesul altora.

Mai jos dăm un aranjament al diferitelor expresii ale sf. Pavel cu privire la acest subiect general, adunate de prof. Wells:

Cu ce arme şi în ce spirit ar trebui creştinii să câştige biruinţa?

1. Păstraţi-vă libertatea personală.

Voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate. Gal. 5:13.

De ce este libertatea mea judecată de conştiinţa altuia? 1 Cor. 10:29.

Mâncaţi tot ce se vinde în măcelării, fără să puneţi întrebări din cauza conştiinţei: Căci al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el. 1 Cor. 10:25, 26.

2. Dar controlaţi-vă libertatea cu Legea Iubirii.

Toate sunt îngăduite dar nu toate sunt de folos. Toate sunt îngăduite dar nu toate zidesc. 1 Cor. 10:23.

Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Cristos. Rom. 14:15.

Nimeni să nu caute folosul său, ci al altuia. 1 Cor. 10:24.

Luaţi seama însă ca nu cumva această libertate a voastră să fie o piatră de poticnire pentru cei slabi. 1 Cor. 8:9.

Să nu nimiceşti, pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Într-adevăr toate sunt curate. Dar este rău pentru omul care mănâncă, fiind o piedică pentru altul. Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să nu faci ceva care poate să fie pentru fratele tău un prilej de cădere. Rom. 14:20, 21.

Nu faceţi din libertate o pricină ca să trăiţi pentru carne, ci în dragoste slujiţi-vă unii altora. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Gal. 5:13, 14.

3. Ţineţi-vă conştiinţa curată

Ferice de cine nu se judecă pe sine însuşi în ceea ce aprobă. Rom. 14:22.

Fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu. Rom. 14:12.

4. Luaţi în considerare efectul asupra conştiin­ţei altora.

Dar dacă vă spune cineva: Lucrul acesta a fost jertfit idolilor, să nu mâncaţi, din cauza celui care v-a înştiinţat şi din cauza conştiinţei.

Vorbesc aici nu de conştiinţa ta, ci de conştiinţa altuia. 1 Cor. 10:28, 29.

Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu puneţi înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. Rom. 14:13.

5. Concluzia practică.

De aceea, dacă o mâncare este pentru fratele meu o cursă, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să se poticnească. 1 Cor. 8:13.

După cum şi eu plac tuturor în toate, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi. 1 Cor. 10:33.

Chestiunea cumpătării

Aşa cum am observat deja, apostolul nu discută o chestiune lumească, ci una aplicabilă doar la Biserică. Totuşi, acelaşi principiu poate fi aplicat în mod potrivit încă mai pe larg la lume şi la relaţiile creştinului cu omenirea în general pe linia cumpătării. Nu este suficient că apreciem propriile noastre libertăţi. Mai avem o responsabilitate şi faţă de cei care nu sunt atât de tari sau atât de clar informaţi ca noi — o responsabilitate peste care nu vrem să trecem nepăsători dacă inimile noastre sunt în acord cu spiritul iubirii divine. Apostolul ne dă o lecţie, zicând că trebuie „să facem bine la toţi, dar mai ales celor din casa credinţei”. Acest gând poate fi bine aplicat la ultimul verset din lecţia noastră (33), „eu plac tuturor în toate, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi”.

fiecare creştin ar putea aplica aceste cuvinte ale apostolului cu adevărat la sine însuşi, efectul asupra lumii ar fi magic — brusc energizant. Oamenii ar vedea la creştini o renunţare la propriile gusturi şi preferinţe în interesul altora, un principiu de care lumea sar putea bucura pe deplin şi l-ar putea înţelege foarte repede. Dacă toţi cei care se bucură acum de Adevărul Prezent s-ar hotărî ca de acum înainte să trăiască la înălţimea standardului Domnului, chiar în afacerile spirituale ale vieţii, ce influenţă ar aduce, ce influenţă s-ar răspândi din cuvintele lor, din gândurile şi faptele lor! Atunci Biserica ar deveni într-adevăr o lumină strălucitoare în lume! Noi trebuie să luăm poziţie alături de Domnul şi să aşteptăm cu răbdare ca El să ne aducă biencuvântări mai mult decât compensatoare la timpul şi în modul Său bun. Angajamentul ajută pe mulţi să facă aceasta. Cel care nu învaţă să-şi jertfească propria voinţă, propriile preferinţe în interesul altora, ne temem că niciodată nu va avea acea pregătire a caracterului pe care Domnul o cere de la cei ce vor fi comoştenitori cu El în Împărăţie.