Privelişti din Turnul de Strajă

R4471 W. T. 15 septembrie 1909 (pag. 275-277)

DoctorUlui Aked

Bisericile pot adăuga acum la responsabilita­tea d-lui Rockefeller pentru vicierea bogăţiei, că prin Universitatea lui a viciat teologia naţiunii. George Burman Foster a fost în sfârşit dat afară dintre membrii conferinţei slujitorilor baptişti din Chicago.

Dar el încă rămâne membru şi slujitor al acelei denominaţii, cât şi profesor de religii comparate la ceea ce se cunoaşte în general a fi Universitatea Baptistă a d-lui. Rockefeller. A fost un război vesel, plin de insulte şi tensiuni nebisericeşti, care a terminat afilierea slujirii d-lui Foster.

Dar acum vine Dr. Aked, pastor la A Cincea Biserică Baptistă din New York, „Biserica Rockefeller”, şi este de acord cu profesorul, deşi nu poate vedea nicio scuză pentru o carte care se ocupă de principiile fundamentale ale religiei creştine şi care se „epuizează în treizeci de zile”, asemenea unei cărţi de succes.

El aprobă totuşi scopurile ei, care, zice el, au fost să înlocuiască temeliile credinţei părinţilor noştri cu ceva ce necredincioşii pot crede, dar care, mult mai probabil, a fost să pună bani într-o pungă care este goală.

De asemenea, Dr. Aked felicită „toată biserica lui Dumnezeu” cu ocazia primirii în slujirea Presbiteriană a trei tineri care au refuzat să accepte că naşterea lui Isus a fost miraculoasă, sau povestea despre Adam şi Eva aşa cum este relatată în Geneza, sau unele minuni din Noul Testament ca fiind autentice. El îi numeşte „tineri care gândesc şi sunt pregătiţi să avanseze în plinătatea gândirii creştine şi a Evoluţiei”. Duluth News Tribune.

Răspunsul Romano-Catolic la Ştiinţa Creştină

„Literatura Curentă” prezintă pe scurt răspunsul Romano-Catolic la Ştiinţa Creştină, aşa cum este prezentat de Rev. L.A. Lambert, LL.D., conform extrasului care urmează:

Potrivit spuselor d-lui McCrackan, „Ştiinţa Creştină învăţă că există doar un singur Dumnezeu, un Dumnezeu care este Spirit Infinit şi Creator, universul, inclusiv omul, fiind compus dintr-un număr infinit de manifestări ale acestui Singur Spirit”. Această concepţie despre Dumnezeu pare să se apropie de conceptul Creştin; dar de fapt, pretinde Dr. Lambert, este ceva foarte diferit. El spune aşa:

„Voi spuneţi că «Dumnezeu este Spirit Infinit». De ce să nu spunem un Spirit Infinit? De ce să persistăm în a evita articolul personal la singular, un? Voi ziceţi că «Dumnezeu este Creator Infinit», dar în aceeaşi propoziţie negaţi că este Creator când ziceţi că universul, inclusiv omul, este format dintr-un număr infinit de manifestări ale acelui Singur Spirit, sau Dumnezeu. Dacă prin cuvântul manifestare vreţi să spuneţi că universul, cu toate fenomenele lui de schimbare şi de individualizare, înseamnă numai schimbări subiective şi rezultate ale evoluţiei Dumnezeirii, trebuie s-o spuneţi deschis, aşa cum fac Panteiştii, să vă luaţi locul printre ei şi să eliminaţi cuvântul Creator din filosofia voastră. Dacă prin cuvântul Creator înţelegeţi ceea ce filosofia creştină înţelege prin acesta — producerea de către Dumnezeu, din nimic, a lucrurilor care se deosebesc de Sine Însuşi — ar trebui să renunţaţi la termenul «manifestare» şi să folosiţi cuvântul Creator. Ştiinţa exactă nu tolerează folosirea ambilor acestor termeni în acelaşi sens. Folosirea greşită sau vagă, evazivă, a termenilor în toată literatura lor nu este cea mai mică obiecţie la adresa Creştinilor Ştiinţifici.”

Ştiinţa Creştină, afirmă d-nul McCrackan, „nu neagă existenţa universului. Nu pune la îndoială existenţa nici măcar a unui singur obiect din univers. Dar învaţă că această realitate este o expresie a minţii, nu a materiei”. Dar această afirmaţie, susţine Dr. Lambert, este doar un subterfugiu. „Nu poate fi nicio îndoială” observă el, „că Ştiinţa Creştină neagă realitatea Universului în sensul în care creştinii o afirmă. Când spun că este o expresie a minţii, ei neagă crearea lui; când spun că nu este materie, ei contrazic bunul simţ al omenirii”. Argumentul continuă:

„Ştiinţa Creştină neagă existenţa reală a maşnii de scris prin intermediul căreia d-nul McCrackan şi-a scris scrisoarea, şi hârtia pe care a scris-o, şi trenul care ne-a adus-o. Toate acestea, ne spune el, sunt doar expresii mintale, care nu au o existenţă reală în afară şi separat de Mintea Divină. Glonţul care a intrat în corpul Preşedintelui McKinley a fost doar o idee de glonţ care a existat în Mintea Divină, după cum a fost şi Preşedintele şi asasinii care l-au ucis, şi scaunul, în care a stat asasinul pentru a-şi primi ideea de şoc de moarte de la o idee de electricitate, este doar ideea de scaun, care nu există nicăieri decât în Mintea Divină. Iar mintea umană care crede în realitatea materială a glonţului care a ucis, şi a ticălosului care l-a tras, şi a scaunului în care acesta a stat, şi a electricităţii care l-a ucis, sunt, conform Ştinţei Creştine, o minte victimizată de iluzii şi halucinaţii. Asasinarea a fost, în realitate, doar o ciocnire de idei incompatibile din Mintea Divină, şi una din ele a coborât în ideea de mormânt, care de asemenea există doar în Mintea Divină; iar ideea de Guvern al Statului New York a trimis cealaltă idee antagonistă la ideea Divină de mormânt. Iar ideea de lume va continua să se rotească — în acea Singură Minte — ca şi până acum”.

Din declaraţia fantastică a sugestiilor Ştiinţei Creştine, Dr. Lambert trece la o afirmaţie că noul crez este pur Panteism. Însăşi esenţa Panteismului, conform definiţiei lui, este negarea actului de creare. „Cei care ţin la acest ism”, remarcă el, „nu spun că Dumnezeu este în materie, ci că tot ce există este Dumnezeu; că toate fenomenele de care suntem conştienţi nu sunt decât desfăşurarea sau dezvoltarea vizibilă a naturii divine, aşa cum se deschide un trandafir, inconştient de ceea ce face; şi acest univers, aşa cum este văzut de noi, este pentru Dumnezeu ceea ce este suprafaţa oceanului pentru ocean, ale cărui valuri şi bule de aer se ridică şi cad înapoi în el, neîncetând niciodată, prin toate schimbările lor, să fie parte din el. Panteismul priveşte universul şi toate schimbările lui — inclusiv gândul — ca faze sau forme ale Fiinţei Divine, evoluând şi veşnic evoluând sau transformându-se, dintr-o necesitate fatală”. Dar aceasta este exact ceea ce învaţă Ştiinţa Creştină. Adresându-se direct d-lui McCrackan, Dr. Lambert zice:

„Când negi existenţa tuturor spiritelor cu excepţia Spiritului Infinit, şi negi de asemenea existenţa materială a lumii, nu rămâne în existenţă nimic în afară de Spiritul Infinit; prin urmare, prin termenul „manifestare”, poţi înţelege doar ceva formă, stare sau schimbare a acestui Singur Spirit. Termenul „manifestare” deci, în sensul ataşat de voi, se ciocneşte cu crearea; merge mai departe şi neagă crearea, nelăsând nimic în afară de o schimbare subiectivă, o dezvoltare sau evoluţie a Fiinţei Infinite. Acesta este Panteism, pur şi simplu. S-ar putea să nu intenţionezi aceasta, dar este concluzia inevitabilă a principiilor voastre ale Ştiinţei Creştine.

Tu confirmi această concluzie când zici: «Singurul univers real este cel mental. Lucrurile sunt gânduri». Adică, gânduri în mintea lui Dumnezeu. Dacă lucrurile nu sunt nimic mai mult decât gânduri, care există doar în Mintea Divină, atunci lucrurile — universul — sunt veşnice, pentru că gândurile lui Dumnezeu sunt veşnice şi neschimbătoare. Ca urmare, n-a existat niciodată o creare; pentru că, dacă ar fi existat, ar fi ceva mai mult decât gânduri. Ar fi gânduri plus realizarea lor în timp şi spaţiu prin actul creator. Deci, vezi că atunci când negi existenţa a orice cu excepţia gândului negi crearea. Nu este de ajuns să spui că Dumnezeu a creat gândurile Lui, pentru că aceasta ar implica din necesitate că a avut ceva de făcut — să creeze — înainte de a putea gândi — o presupunere prea absurdă pentru o minte sănătoasă. De aceea, a spune că numai gândurile divine există, înseamnă a nega crearea şi a cădea în Panteism. Când ai asemenea vederi ar trebui să elimini termenul «creare» din vocabularul tău al Ştiinţei Creştine; nu are niciun loc acolo.

În contrast cu aceasta este filosofia Creştină, care învaţă că din veşnicie prototipurile, modelele sau exemplarele tuturor lucrurilor care au o existenţă reală, materială, au existat în mintea divină, aşa cum un plan al unui palat încă neconstruit este în mintea unui arhitect, şi că, prin actul creator al Omnipotenţei Divine, din nimic au fost aduse în existenţă copii sau replici ale acestor arhetipuri, separate şi distincte de Creatorul lor. Aici se va vedea că actul creator este semnul distincţiei între învăţătura Creştină şi Panteism în toate formele lui, inclusiv Ştiinţa Creştină ca una din formele lui”.

Continuând cu o examinare a atitudinii Ştiinţei Creştine faţă de rău şi de „mintea muritoare”, Dr. Lambert citează această declaraţie a d-lui McCrackan:

„Folosirea cuvântului „Minte” în Ştiinţa Creştină necesită o atenţie deosebită. Scris cu literă mare este sinonim cu Spirit. Astfel, despre Dumnezeu se spune că este Minte sau Spirit. Scris cu literă mică, cuvântul minte este folosit pentru a defini acea minte umană care se ridică revoltată împotriva Minţii Divine — acea minte muritoare care încearcă să falsifice Mintea Nemuritoare. Această Minte Muritoare este «mintea carnală» despre care vorbeşte Pavel şi este sursa rodnică a întregului păcat şi boală. Este — ca să nu punem accentul prea fin pe ea — şarpele mincinos, diavolul, care încearcă să separe pe om de Creatorul Său”.

Acestei metode de a distinge Mintea Divină de mintea umană i se atribuie originalitate, dacă nu şi altceva, de către Dr. Lambert. Dar aceasta conduce, crede el, la o identificare mai degrabă decât la o diferenţiere a celor două feluri de minţi. Pentru că, dacă Mintea Divină este totul, cum poate fi chiar şi imaginată existenţa unei minţi muritoare? Cităm cuvânt cu cuvânt:

„Concluzia logică este că mintea umană, sau mintea muritoare, sau spiritul mincinos, sau diavolul, este o expresie sau o formă a Minţii Divine. Nu poate fi nimic separat şi distinct de Mintea Divină, deoarece conform scriitorului citat mai sus, orice nu este acea Minte sau formă a ei este absolut inexistent. O concluzie adiţională este că păcatul, boala, spiritul de răzvrătire şi falsificare, şarpele mincinos şi diavolul, sunt în şi din Mintea Divină şi nu au existenţă în afara ei. Toate sunt, prin urmare, divine în natura lor, după cum Mintea din care ele sunt o manifestare sau o formă, este divină. Universul, inclusiv omul, este doar un gând etern care există în Mintea Divină, neavând o realitate externă corespunzătoare. Toate relele din această viaţă, din existenţa noastră conştientă, păcatul, boala, durerea şi moartea sunt numai idei în Mintea Divină! Aşa este, ni se pare nouă, dumnezeul pe care Ştiinţa Creştină îl numeşte Iubire Infinită, Perfecţiune şi Adevăr!”

Nu există, ni se spune, nicio scăpare din această dilemă. Fie „mintea muritoare” a fost creată de Dumnezeu, fie n-a fost. Conform Ştiinţei Creştine, n-a fost creată de Dumnezeu. Singura alternativă rămasă este aceea a unei minţi necreate, separată de Dumnezeu. Dr. Lambert zice:

„Tu ne spui că această fiinţă n-a fost creată de Dumnezeu. Întrucât nu se putea crea pe sine, înseamnă că este, prin urmare, eternă, pentru că nu este creată. Atunci ai un mincinos etern care veşnic stă înaintea lui Dumnezeu şi-L sfidează; unul este originea binelui şi celălalt este originea răului. Acest dualism este rezultatul necesar a ceea ce tu spui că este mintea muritoare. Acesta este Manicheism, acea combinaţie de Magie şi Budism care a fost condamnată de Biserica creştină în secolul al treilea”.

Cât despre rezultatele metodelor terapeutice pe care se bazează succesul atât de mare al Ştiinţei Creştine, Dr. Lambert are puţin de spus sau nimic. El face câteva remarci grăitoare, totuşi, împotriva teoriilor care se află la baza metodelor. Când dl. McCrackan stăruie că „nu pare că Cristos şi apostolii au învăţat că Dumnezeu a vindecat bolnavi prin mijloace materiale”, el răspunde: „Nici nu pare că ei au învăţat că Dumnezeu a potolit foamea celor flămânzi prin mijloace materiale. Nu era nevoie să înveţe ceea ce toţi înţelegeau şi credeau. Faptul că Domnul nostru şi apostolii Săi nu au contrazis credinţa obişnuită şi generală este cea mai bună dovădă posibilă că credinţa corespundea cu adevărul”. El continuă să argumenteze:

„Când surzii, muţii, orbii şi cei paralizaţi veneau la El să fie vindecaţi, ce moment mai potrivit putea să existe pentru a corecta erorile minţii lor muritoare, spunându-le că bolile lor erau doar în minţile lor înşelate, nu în corpurile lor, pentru că nu aveau corpuri care să fie bolnave, nici urechi care să fie surde, nici ochi care să fie orbi, nici părţi de corp care să fie paralizate. Totuşi, în loc să vorbească pe această coardă a Ştiinţei Creştine, Domnul nostru a primit pe bolnavi şi le-a tratat bolile de care s-au plâns ca boli reale ale corpului, şi Şi-a folosit puterea supranaturală ca să-i vindece în mod miraculos. Leprosul a zis: «Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti. Isus a întins mâna, S-a atins de el şi I-a zis: Da, vreau, fii curăţit! Îndată a fost curăţit de lepra lui» — Matei 8:3. Aici nu avem nicio sugestie de eroare a minţii muritoare a leprosului. Totul este real, atât lepra cât şi vindecarea miraculoasă”.

Teoria Ştiinţei Creştine despre vindecare, se susţine, nu poate pretinde o bază în Noul Testament. Pe lângă aceasta, ea implică pe reprezentanţii ei într-o dilemă aproape la fel de năucitoare ca şi cea ridicată de teoria „minţii muritoare”. Pentru că adepţii Ştiinţei Creştine, să ne amintim, învaţă că trupul material, chiar când este devorat de cancer sau chinuit de durere, nu are o existenţă reală în afara minţii, şi că, existând în minte, el este o iluzie, o minciună închipuită spusă de mintea muritoare ei înseşi. Ei învaţă că mărturia celor cinci simţuri, care mărturisesc despre realitatea corpurilor noastre materiale şi despre universul material din jurul nostru, nu este o mărturie bună, pentru că trebuie să fie corectată în mod constant. Şi totuşi, în acelaşi timp ei pretind — ca dovadă a doctrinei lor — că au făcut multe vindecări. Dr. Lambert subliniază:

„Aceste trei poziţii fac necesar ca Ştiinţa Creştină să răspundă la următoarea întrebare: Cum poate fi dovedită pretenţia lor de a fi vindecat boli? Cum pot ei să-şi prezinte dovezile pentru ca noi să fim conştienţi de ele, sau înaintea tribunalului minţii noastre, altfel decât prin simţuri? Şi dacă nu ne putem baza pe mărturia simţurilor noastre, cum putem şti că vindecările pe care ei pretind că leau făcut sunt vindecări reale şi nu iluzii?”

Ca ilustraţie a acestui punct, Dr. Lambert oferă următorul dialog scurt:

„Adeptul Ştiinţei Creştine: Am vindecat multe boli.

Creştinul: Dă-ne un caz ca dovadă.

Adeptul Ştiinţei Creştine: Păi, există cazul lui John Doe, care a avut cancer pe obraz. Vedeţi, acum este cu totul vindecat. N-a rămas nimic decât o cicatrice.

Creştinul: Aşa ar părea, şi aş fi înclinat să cred dacă nu mi-ai fi spus că nu trebuie să mă încred în simţurile mele,. Simţurile mele sunt singurele mijloace prin care pot să ştiu că a fost vindecat cancerul. Aşa că, deoarece îmi spui că ele mă înşală, nu pot zice, pe mărturia lor, că ştiu ceva despre vindecarea despre care vorbeşti. De aceea, până când nu admiţi că simţurile mele sunt martori credibili, nu pot recunoaşte niciuna din pretinsele voastre vindecări.

Adeptul Ştiinţei Creştine: Dar îţi pot aduce multe alte cazuri.

Creştinul: Dar rămâne aceeaşi dificultate ca şi în cazul cancerului. Înainte ca vindecările voastre sămi poată fi dovedite, trebuie să admiteţi că simţurile mele sunt martori de încredere, şi dacă ele pot fi destul de încredere ca să dovedească vindecarea voastră de cancer, atunci ele sunt de încredere şi când îmi spun că acel cancer a fost real şi că trupul pe care a fost este un trup material real, şi nu doar o idee care există într-o minte. Nu puteţi folosi mărturia simţurilor ca să dovediţi pretinsele voastre vindecări, şi să o respingeţi când demonstrează falsitatea doctrinei voastre. Ori este bună în ambele cazuri, ori nu este bună în niciunul”.

Încercarea de a da filosofiei Ştiinţei Creştine un scop, o direcţie şi un sfârşit creştin, este declarată de către Dr. Lambert a fi total zadarnică. „Este antiteza Creştinismului”, zice el. El rezumă întreaga chestiune astfel:

„Ştiinţa Creştină este o reacţie împotriva materialismului grosolan. Este extrema opusă. Materialismul neagă existenţa a tot ceea ce nu este materie; Ştiinţa Creştină neagă existenţa a tot ce nu este spirit sau minte. Ambele sunt erori, echidistante faţă de adevăr, care este, că există fiinţe atât materiale cât şi spirituale”.