Misiunile timpurii şi cele actuale
„Cu atâta putere se răspândea şi biruia cuvântul Domnului.” Fapt. 19:20.
R4468 W. T. 1 septembrie 1909 (pag. 268)
La prima vedere ar putea părea ciudat pentru mintea unora, să se compare călătoriile misionare ale apostolului Pavel cu lucrarea misionară de Peregrin din prezent, în care avem privilegiul să ne angajăm. Cu toate acestea vedem multe asemănări puternice.
(1) Lucrarea sf. Pavel a fost în timpul Secerişului Veacului Iudeu. Misiunea lui a fost mai întâi pentru evrei. Convertiţii erau în mare parte dintre ei. Apoi le-a spus neamurilor veştile bune ale Împărăţiei. Noi suntem în timpul Secerişului Veacului Evanghelic. Vestim mesajul secerişului acestei dispensaţii celor care mărturisesc că sunt poporul lui Dumnezeu, nu cu aşteptarea de a-i face pe toţi creştinii să vadă aspectele glorioase ale Planului Divin, ci cu speranţa de a găsi printre ei pe aceia care au ureche de auzit şi de a le trezi interesul şi a-i maturiza pentru grânar. De asemenea, mergem şi la cei din afara Israelului Spiritual nominal, la neamuri, la cei lumeşti, atunci când mesajul nostru pentru creştini nu reuşeşte să aducă roade.
(2) Acum, ca şi în urmă cu optsprezece secole, lucrătorii din câmpul de seceriş, fie Colportori fie Voluntari, merg să ducă sămânţa preţioasă a Adevărului, Evanghelia Împărăţiei, celor care au urechi de auzit. Se găsesc în fiecare loc câţiva. În unele locuri rezultatele sunt vorbe sarcastice şi respingeri, excluderi şi dispreţ. În alte părţi mesajul este primit mai favorabil. Evident că acum, ca şi atunci, toţi cei care sunt nerăbdători să servească Adevărul găsesc ocazii de a suferi pentru Adevăr, pentru dreptate. Acum, ca şi atunci, toţi lucrătorii dragi din câmpul de seceriş pot să remarce grija providenţială a Domnului asupra lor şi îndrumarea Lui în interesul lucrării de seceriş. Acum, ca şi atunci, avem multe care ne încurajează, precum şi care ne descurajează. Acum, ca şi atunci, există surprize pentru poporul Domnului cu privire la locurile unde Adevărul va fi primit şi unde va fi respins. De exemplu, avem veşti bune despre progresul luminii în „Africa cea mai întunecată”, în timp ce adesea avem dovezi că unii dintre Cărturarii, Fariseii şi Doctorii în Lege din zilele noastre nu sunt vrednici de Adevărul Prezent. Acum, ca şi atunci, providenţele Domnului par să ne spună că ne aşteaptă lanţuri şi închisoare şi dificultăţi, dacă continuăm să fim activi, credincioşi, zeloşi; dar acum, ca şi atunci, credincioşii din poporul Domnului nu sunt descurajaţi de aceste experienţe, ci, împreună cu apostolul, zic: „Suntem gata nu doar să fim în lanţuri, ci să şi murim pentru Cristos”.
Textul nostru de bază se pare că va avea foarte curând o împlinire paralelă parţială. Mesajul prinde forţă zi de zi. Deşi are împotrivire din partea celor orbiţi din Babilon şi a fraţilor falşi din mijlocul nostru, şi a lupilor flămânzi în haine de oi cu tactici calomnioase şi urletele nopţii, cu toate acestea Adevărul prosperă.
Ar fi totuşi o greşeală a presupune că Adevărul va deveni popular în curând, sau vreodată, atâta timp cât Prinţul acestei lumi este liber să i se împotrivească şi să provoace invidie aspră şi ceartă împotriva lui, şi să orbească minţile atâtora.
Lecţia pentru noi este: înainte cu Credinţă, ostaşi creştini, luptaţi pentru Domnul, pentru Adevăr, pentru fraţi — împotriva păcatului şi egoismului!