Turneul Convenţiilor din Vest

R4461 W. T. 1 septembrie 1909 (pag. 259-265)

Convenţia din Seattle

Trenul nostru a ajuns la Seattle joi dimineaţa, 22 iulie, şi cele patru zile ale şederii noastre vor fi cu siguranţă o amintire de lungă durată pentru toţi cei care au participat la binecuvântările acestei Convenţii. Vremea a fost ideală; aran­jamentele excelente; iar preţurile mici la tren au adus mulţi fraţi care trăiesc pe o rază de opt sute de km. Un frate în vârstă de optzeci şi trei de ani ne-a spus că a venit de la o distanţă de peste trei mii două sute de km. Fraţii au fost foarte calzi şi entuziasmaţi şi au dat multe dovezi de mare iubire faţă de Domnul, de Adevăr şi unii faţă de alţii. Când grupul nostru de nouăzeci de persoane s-a aliniat în staţia din Seattle am fost salutaţi de aproximativ o sută cincizeci, care ne-au primit călduros în numele Domnului şi al copiilor Săi. Am răspuns la saluturi şi repede ne-am dat seama că eram în compania iubitoare a fraţilor Domnului.

Convenţia a început la ora 10:30. Fratele Acheson, din adunarea din Seattle, ca reprezentant al lor, ne-a salutat şi ne-a asigurat de iubirea Bisericii din localitate şi de bucuria lor de a ne avea între ei. După aceasta, fratele Baker, vorbind pentru toţi fraţii din Nord-Vest, a salutat pe călătorii veniţi la Convenţie, asigurându-ne că fraţii din întinsul district pe care el îi reprezintă erau cu o inimă şi un gând în mulţumirile lor pentru că am venit, şi în anticiparea binecuvântării divine pentru Convenţie, şi cu multe rugăciuni pentru binecuvântarea divină asupra serviciilor care urmau să se ţină.

Apoi, ca Preşedinte al Societăţii de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere, am salutat pe toţi prietenii dragi participanţi la Convenţie, asigurându-i pe toţi de iubirea noastră creştină şi urări de bine, şi că ne bucurăm să fim în mijlocul lor şi să primim salutul lor de bun venit, şi să le întoarcem saluturile noastre cordiale. I-am asigurat de străduinţele Societăţii ca întotdeauna şi în orice circumstanţe să avem grijă de interesele turmei Domnului şi să facem tot ce ne stă în putere să ajutăm oile dragi spre o deplină apreciere a lungimii şi lăţimii, a înălţimii şi adâncimii iubirii lui Dumnezeu. Apoi l-am prezentat pe fr. J. F. Rutherford în calitate de coordonator permanent al Convenţiei, care a fost deschisă cu o adunare de experienţe, în care multe inimi şi-au descărcat sarcinile, vorbind despre iubirea lor faţă de Domnul şi de Adevăr; cum prin providenţa divină a ajuns la început Adevărul în atenţia lor; cum au crescut în har şi cunoştinţă; cum iubirea lor pentru Domnul şi pentru fraţi a continuat să sporească; cum şi-au dat seama de încheierea veacului şi că secerişul va fi în curând trecut şi vara favorii divine se va sfârşi în curând, şi cum se străduiesc prin harul divin „să-şi întărească chemarea şi alegerea”. 2 Pet. 1:10.

După-amiază, după un serviciu de laudă ne-am adresat Convenţiei din textul „Cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Lui?” (Rom. 11:34). Am schiţat Planul Divin aşa cum este schiţat în Scripturi, începând cu abaterea lui Satan, şi arătând încer­carea îngerilor în legătură cu căderea omului, şi lecţiile din căderea omnului, şi răscumpărarea, restabilirea şi proba finală. Am încercat să clarificăm că ascultarea de Dumnezeu este ultima probă prin care vor fi încercate toate creaturile Sale de pe oricare plan. Niciunul în afară de cei ascultători nu va avea viaţă veşnică. Toţi cei neascultători vor fi distruşi. Am vrut să remarcăm că poruncile divine sunt cele care trebuie respectate, şi am găsit că ele includ credinţa, umilinţa şi loialitatea, şi acestea dintr-o inimă curată, inspirată de iubire, şi că această iubire se referă nu numai la Tatăl şi la Fiul, ci trebuie să fie un element general de caracter cu aplicare la toţi oamenii în măsura în care sunt în acord cu caracterul divin şi aplicabil şi la noua creaţie.

Seara, după serviciul de laudă, s-a adresat Convenţiei fratele O. L. Sullivan. Noi nu am avut plăcerea să auzim cuvântarea, pentru că am acceptat o invitaţie de a vizita pe un frate şi o soră care locuiau în Everett şi care nu puteau să participe la Convenţie din cauza incapacităţii fizice. Am fost primiţi foarte cordial şi am aflat că ei se bucură în Adevăr şi sunt tari în Domnul. Fratele este în vârstă de optzeci şi şapte de ani şi într-o stare fizică deplorabilă, dar inima i se bucură şi faţa îi este luminoasă datorită luminii cunoştinţei Domnului care a strălucit în inima lui. Necazul lui este de natură reumatică şi i-a afectat încheieturile, aşa încât şi cea mai mică mişcare îi provoacă o durere intensă. Voios şi răbdător, mi-a spus că aşteaptă timpul Domnului pentru „schimbare” şi că toată consolarea lui este Adevărul. Fratele drag care ne-a dus să-l vedem nea spus că oridecâteori se simţea descurajat sau în vreun fel înclinat să murmure, dădea o fugă să-l vadă pe acest frate, cu rezultatul că întotdeauna ajungea la concluzia că în comparaţie cu acesta el însuşi nu are nicio dificultate, nicio încercare, nicio durere, şi că dacă acest frate drag poate să laude pe Domnul în asemenea condiţii, niciun murmur sau suspin n-ar trebui să le scape celor care sunt într-o stare mai favorizată, în afară de suspinul simpatiei.

Vineri dimineaţa am avut o altă adunare de laudă şi experienţe, după care fratele F. A. Acheson, din Seattle, a ţinut, după cum sa raportat, un discurs foarte interesant. După- amiază am condus o Adunare de Întrebări timp de peste două ore şi am apreciat mult întrebările, care au indicat lărgimea şi adâncimea gândirii. Seara, unul dintre fraţii locali, fratele W. A. Baker, s-a adresat Convenţiei, evident spre satisfacţia lor.

Sâmbătă, 24 iulie. Ziua s-a deschis cu o adunare de experienţe, despre care s-a spus că a fost foarte interesantă, acest serviciu fiind urmat de un discurs al fratelui J. A. Bohnet, despre care am auzit comentarii excelente. Am regretat imposibilitatea de a fi prezent când alţii au vorbit, dar timpul nostru, în armonie, credem, cu voinţa divină, a fost dedicat întâlnirilor private cu fraţii care aveau de discutat chestiuni particulare şi private. După-amiază am ţinut un discurs despre Botez, importanţa lui şi simbolul lui, după care optzeci au fost botezaţi, patruzeci şi trei de fraţi şi treizeci şi şapte de surori. Seara am avut un simpozion despre darurile şi harurile iubirii, cu participarea a nouă fraţi dragi, spre plăcerea şi beneficiul Convenţiei.

Duminică, 25 iulie. Întrunirile din această zi au fost ţinute la Sala New Armory. Fratele J. F. Rutherford a vorbit înainte de amiază, congregaţia fiind compusă în principal din prieteni ai Adevărului, în număr de cam cinci sute. Textul său a fost Maleahi 3:2, punctul special al discursului fiind încercările din timpul prezent — Cine va rămâne în picioare? şi, Ce ajutoare a prevăzut Domnul pentru ei.

Serviciul de după-amiază a fost în special pentru public, subiectul nostru fiind, „Unde sunt morţii?” A fost prezent un public numeros şi foarte inteligent — locuitori din Seattle şi oameni din toate părţile lumii care participau la Expoziţia din Seattle. Mulţimea a fost estimată la 4.000. S-a dat cea mai mare atenţie şi la încheiere au fost multe saluturi călduroase şi expresii de bucurie, speranţă şi plăcere cu privire la „veştile bune de mare bucurie care vor fi pentru tot poporul”. Sesiunea de seară a fost un ospăţ de dragoste, când ne-am luat rămas-bun unii de la alţii şi am spus: „Dumnezeu să vă binecuvânteze. Să sperăm că ne vom întâlni din nou la Marea Convenţie de sus, unde în mod sigur vom fi dacă suntem credincioşi Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Cam o sută ne-au însoţit la tren. Cei din tren şi cei de pe platformă şiau unit inimile şi glasurile în cântări dulci, „Sfântă-i legătura”, „Domnul cu voi până iarăşi neom vedea” etc.

În Spokane, Washington

Trenul nostru a sosit la timp pentru întrunirea stabilită pentru ora 3 după-amiază. Cam douăzeci dintre prietenii dragi ne-au întâlnit la gară ca reprezentanţi ai adunării. Am fost însoţiţi la sală unde mai aşteptau încă vreo o sută. Cu alte cuvinte, numărul total al fraţilor adunaţi a fost apropiat de o sută cincizeci — inclusiv un număr mărişor din oraşele din jur. Am avut un timp foarte plăcut de părtăşie, de aproape două ore. Am primit saluturile congregaţiei locale prin fratele Field şi i-am asigurat pe fraţi de iubirea noastră şi că apreciem privilegiul de a fi cu ei.

Cuvântarea noastră a fost din textul, „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieţii”. Am încercat să arătăm că probele Domnului sunt toate pe linia potrivirii pentru viaţă veşnică sau moarte veşnică; şi că aşa va fi şi cu lumea în timpul Mileniului şi aşa este cu Biserica în timpul prezent. Ne-am străduit să clarificăm că starea inimii este cea pe care o inspectează Domnul; că decizia va fi potrivit loialităţii sau neloialităţii inimii. Cei loiali vor avea viaţă veşnică prin Isus Cristos Domnul nostru; iar cei neloiali, plata păcatului, moarte veşnică. Am arătat nenumăratele privilegii şi favoruri, binecuvântări şi avantaje de orice fel de care ne-am bucurat prin harul lui Dumnezeu. Toate acestea sunt indicii că Dumnezeu este pentru noi; că El doreşte să ne întărim chemarea şi alegerea; şi prin urmare toată responsabilitatea pentru succes sau nereuşită este a noastră, şi depinde de loialitatea noastră faţă de El, de ţinerea inimilor noastre întro relaţie potrivită cu Dumnezeu. Am arătat că această ţinere a inimii, ca să aibă succes, trebuie făcută cu toată sârguinţa, pentru că lumea, carnea şi Adversarul ne oferă continuu ispite seducătoare spre neloialitate, la care trebuie să ne împotrivim. Domnul permite aceste ispite, pentru că vrea să ne încerce, să ne probeze. „Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră.” Deut. 13:3.

Sesiunea de seară a fost pentru public, tema fiind, „Tâlharul în Paradis; Bogatul în iad; Lazăr în sânul lui Avraam”. A fost prezent un public foarte inteligent şi au fost foarte atenţi timp de două ore. Numărul a fost estimat la o mie cinci sute. De la adunare am mers direct la tren, însoţiţi de un număr considerabil de fraţi.

Butte, Montana

La sosirea trenului nostru am fost întâm­pinaţi la gară de cam douăzeci de prieteni ai Adevărului, opt dintre ei localnici iar restul din oraşele apropiate, care ne-au însoţit la sala de întrunire, unde ne-am adresat fraţilor din textul, „Şi voi (care aţi fost însufleţiţi, l. engleză, n.t.), eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre”. Efes. 2:1

Ne-am străduit să aratăm ceva despre deo­sebirea între lumea moartă şi „noua creatură” însufleţită în Cristos Isus, pentru care toate lucrurile s-au făcut noi. Lumea, în ignoranţă şi superstiţie, are o concepţie slabă despre scopul creării ei. Mâncatul, dormitul, lucrul şi strădania după plăceri, constituie suma totală a vieţii în cei câţiva ani de existenţă pământească a maselor. În plus există frică în privinţa viitorului — orori şi chinuri mentale ca nu cumva viaţa viitoare să fie mai rea decât cea din prezent. Dimpotrivă, creştinul are mare avantaj în toate felurile, nu numai în ce priveşte perspectiva viitorului, ci şi în ce priveşte viaţa prezentă. Pentru el există un obiectiv de a trăi, un scop, un ţel de urmărit, o ambiţie cerească. În plus am arătat că figura sau ilustraţia folosită aici este aceea a unui embrion uman. După concepere trebuie să vină perioada însufleţirii, energizării; altfel nu va exista viaţă, nici creştere, nici pregătire pentru naştere. Astfel creştinul, conceput de Spirit sfânt prin mesajul Domnului, trebuie să ajungă la starea de însufleţire, perioada de vitalizare, perioada de activitate, într-atât încât să facă progres. În această stare de activitate el trebuie să facă progres şi să devină puternic şi gata pentru naşterea învierii, ca să poată avea parte cu Domnul în gloria, onoarea şi nemurirea Întâii Învieri, şi să fie născut din morţi, neputrezitor.

Seara am avut un serviciu pentru public, dar au fost prezenţi doar vreo trei sute cincizeci. Totuşi aceştia au dat atenţie excelentă discursului nostru „Unde sunt morţii?” La încheiere s-a luat cu nerăbdare literatură gratuită şi s-au făcut unele comentarii care indicau că s-a stârnit un interes considerabil în mintea unora. Aici a apărut un om care a auzit discursul din Seattle. El a declarat că a călătorit în toată lumea şi că, după ce a auzit şi a examinat toate religiile existente, a devenit necredincios, până ce la Seattle a auzit pentru prima oară Adevărul lui Dumnezeu şi a fost prompt şi complet convertit la credinţă în marele Autor al Planului Divin al Veacurilor.

După adunarea publică numeroşi prieteni ne-au însoţit la gară şi am început călătoria spre Denver.

Denver, Colorado, Convenţie

O călătorie de două nopţi şi aproape două zile nea adus în Denver, la timp pentru o adunare de joi după-amiază, pe 29 iulie. Convenţia din Denver începuse deja. O adunare de experienţe reuşită a împrospătat mult pe fraţii deja adunaţi şi i-a ajutat să se cunoască unii cu alţii. Participarea totală a celor interesaţi a fost de cam trei sute.

Discursul nostru de după-amiază a fost bazat pe textul, „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii” (Psa. 111:10). L-am prezentat ca şi la o ocazie anterioară, accentuând faptul că după cum venirea noastră la Domnul a fost inspirată de reverenţă faţă de El, tot aşa credinţa noastră în Cristos a fost bazată pe reverenţă faţă de mesajul harului lui Dumnezeu. Apoi a urmat consacrarea, rezultatul a mai multă reverenţă. Apoi reverenţa a ajutat la desăvârşirea jertfei noastre şi ne-a oprit de la păcate de mândrie, şi ne-a ajutat să ne fixăm caracterul pe care Dumnezeu l-a predestinat a fi singurul acceptabil pentru cei aleşi. În astfel de credincioşi, ambiţia personală nu va fi doar supusă aranjamentului divin, ci va fi zdrobită, „omorâtă”, eradicată, şi cea mai mare ambiţie a inimii va fi cea exprimată de Domnul nostru, „Desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul Meu. Şi legea Ta este înăuntrul inimii mele” (Psa. 40:8). Aceştia se desfătează în serviciul Domnului şi nu uită niciodată că ascultarea este mult mai apreciată de Domnul decât jertfa. Pe aceştia Domnul îi va ţine prin propria Sa putere, „ca pe lumina ochiului Lui”, „În palma mâinii Lui” (Deut. 32:10). Pe aceştia nimic nu-i va vătăma cu niciun chip. Toate lucrurile trebuie să lucreze spre binele acestora. Chiar şi slăbiciunile şi cusururile lor nu-i vor poticni, pentru că având inimi loiale, imperfecţiunile lor neintenţionate sunt acoperite prin harul Domnului şi vor fi făcute să-i ajute ca pietre de păşire, în loc să fie pietre de poticnire. Dacă le va lipsi talentul sau educaţia, Domnul va suplini, în modul Său, astfel de deficienţe. El s-a angajat să facă aşa prin Cristos, pentru că ei sunt membri ai Corpului Său.

Adunarea de joi seara a fost pentru public, tema fiind, „Unde sunt morţii?” Peste o mie au fost prezenţi, umplând Prima Biserică Creştină, şi mai multe sute au fost refuzaţi. Atenţia a fost deosebită şi credem că unii au avut folos.

Vineri dimineaţa la 10:30, după un serviciu de laudă, am condus o Adunare de Întrebări pentru interesaţi. Multe din întrebări au fost foarte interesante şi importante şi indicau că se studia Adevărul. Mai multe din ele au fost legate de legăminte, jertfa pentru păcat etc., şi indicau că prietenii dragi gândeau în mare măsură în direcţia bună. Participarea a fost de aproxmativ patru sute.

La puţin timp după-amiază, am fost obligaţi să ne luăm rămas bun de la prieteni şi am continuat spre Convenţia din St. Joseph. Dacă programul stabilit a fost urmat în continuare, serviciul de după-amiază a fost un discurs despre botez, de fratele Frank Draper, fiind urmat de botezul simbolic în apă (am aflat că au fost scufundaţi 25) şi apoi, seara, un serviciu de Laudă şi Experienţe. Sâmbătă fraţii F. L. Hall şi G. M. Hunt au avut cuvântări, iar duminică fratele Frank Draper şi fratele F. L. Hall au fost vorbitorii. Sesiunea de încheiere a fost un simpozion despre Iubire, la care au participat câţiva fraţi.

Convenţia din St. Joseph

Am continuat călătoria şi am ajuns la St. Joseph sâmbătă dimineaţa, 31 iulie. Convenţia era deja în desfăşurare de două zile, cu fratele Rutherford drept coordonator. Fratele S. D. Senor a rostit cuvintele de bun venit la care a răspuns coordonatorul. Apoi a urmat o întrunire de laudă şi experienţe foarte interesantă. Fraţii păreau să fi sosit foarte devreme la Convenţie încât au ajuns la o măsură bunicică de fervoare spirituală. Vineri dimineaţa fratele S. D. Senor a avut un discurs. După-amiază a vorbit fratele P. S. L. Johnson şi a fost urmat, seara, de fratele Raymond. Fratele G. B. Raymond a vorbit sâmbătă după-amiază şi fratele J. F. Rutherford seara.

Când am sosit noi, sâmbătă dimineaţa, serviciul de laudă şi experienţe, deja în desfăşurare, tocmai se încheia. Am urcat pe platformă în timp ce fraţii dragi cântau acea cântare preţioasă „Sfântăi legătura, iubirea creştină, care inimile leagă”. Atmosfera a fost foarte impresionantă. Mulţi ochi sau umezit şi toată congregaţia, estimată la 800, părea adânc afectată de ocazia şi cuvintele potrivite pe care le cântau. Neam unit din inimă în cântare cu fraţii şi apoi ne-am adresat lor din textul, „Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de vreun necaz”. Prov. 10:22.

Am arătat că binecuvântarea Domnului încă n-a îmbogăţit lumea, dar va face astfel la timpul cuvenit al lui Dumnezeu. Am arătat că binecuvântarea Domnului l-a făcut pe Adam bogat, dar că păcatul neascultării a stricat binecuvântarea şi a adus în schimb asupra lui senţinţa şi blestemul morţii. Apoi am arătat promisiunea noilor binecuvântări din Legământul divin cu Avraam şi cum cunoştinţa despre venirea acestor binecuvântări înseamnă înviorare şi bucurie pentru toţi cei care le pot vedea şi auzi cu ochii şi urechile credinţei. Am urmărit împlinirea proimisiunii în Cristos cu Biserica, şi am remarcat cât de bogată este binecuvântarea divină pentru toţi cei care vor primi chiar şi pregustarea din prezent. Ne-am concentrat atenţia asupra gândului despre împlinirea promisiunii divine la timpul cuvenit al lui Dumnezeu — cum în cele din urmă binecuvântarea Domnului va face Biserica într-adevăr bogată, până la măsura naturii divine, cu glorie, onoare şi nemurire, promisă celor care vor fi atunci co-moştenitori cu Domnul Isus în Împărăţia Lui Milenară şi în lucrarea de binecuvântare a lumii.

Am arătat adevărul declaraţiei din textul nostru, că „El nu lasă să fie urmată de niciun necaz”. Am arătat că necazurile nu sunt pregătite sau adăugate de Domnul, ci vin ca rezultat al păcatului şi imperfecţiunii, şi că în măsura în care avem reverenţă faţă de Domnul şi căutăm să umblăm în viaţă aproape de El, în aceeaşi măsură vom evita necazurile care vin din surse externe. Am remarcat de asemenea faptul că intenţia divină este ca aceia care vor trăi evlavios să sufere persecuţii, dar că aceste persecuţii nu sunt de la Domnul, deşi sunt permise de El, şi că având destul din harul Său vom fi făcuţi în stare să „ne lăudăm şi în necazuri”.

Am arătat ordinea divină pentru toate aceste binecuvântări: că Domnul nostru Isus, născut sub Legământul Legii precum şi sub Legământul Avraamic, a fost astfel obligat să ţină Legea şi a făcut aceasta în mod perfect; şi că astfel El a fost declarat omul perfect prin care vine toată binecuvântarea noastră de la Domnul, inclusiv ocazia de a deveni membri ai „Seminţei lui Avraam” (Gal. 3:29). Prin împlinirea Legii, Isus a avut dreptul la tot ce a posedat iniţial tatăl Adam ca om perfect, tot ce a pierdut prin neascultare. Astfel Isus a avut dreptul la viaţă umană veşnică şi părtăşie cu Tatăl — dreptul să fie de asemenea Stăpânul sau Împăratul lumii, şi la tot ce însemna demnitatea şi onoarea pământească din partea lui Dumnezeu — stăpânire asupra animalelor pământului, păsărilor văzduhului şi peştilor mării, cât şi asupra rasei decăzute. Dacă Domnul nostru ar fi ales să-Şi exercite acele drepturi pământeşti, El ar fi putut într-adevăr binecuvânta lumea în măsură considerabilă, prin legi şi reguli înţelepte cu privire la dietă etc. etc. Dar imperiul Său ar fi fost totuşi supus morţii, pentru că sentinţa morţii ar fi planat încă asupra lui Adam şi a urmaşilor lui.

O astfel de binecuvântare era exact ceea ce aşteptau evreii ca rezultat al promisiunii Avraamice. Ei aşteptau pe Mesia, care, ca Instructorul şi marele Împărat al lor, va domni şi-i va îndruma şi binecuvânta, şi în cele din urmă va extinde acea domnie şi binecuvântare la toate familiile pământului, cu influenţe general favorabile şi înălţătoare. Totuşi Dumnezeu a avut planuri mai măreţe pentru omenire. Deorece, „cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus planurile lui Dumnezeu faţă de planurile omului şi metodele Lui faţă de metodele omului”. Isa. 55:9.

În armonie cu Planul Divin, Domnul nostru Isus, în loc să păstreze viaţa şi imperiul pământesc la care a avut dreptul ca moştenitor ascultător de Legământul Legii, le-a jertfit — le-a depus în moarte. Aceasta a fost propunerea Tatălui — că, dacă Îşi va arăta credinţa şi acultarea în măsura jertfirii complete a vieţii şi drepturilor pământeşti, Tatăl Îl va învia din morţi prin puterea divină, nu din nou la starea pământească, ci la starea cerească — „mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice autoritate şi de orice nume care se poate numi” (Efes. 1:21). Propunerea Tatălui este ca, fiind astfel înălţat, El să posede încă drepturile pământeşti pe care le-a jertfit — să le posede ca un bun de preţ sau o posesiune valoroasă, pe care să o poată da pentru binecuvântarea lui Adam şi a rasei lui, a căror viaţă şi drepturi pământeşti au fost pierdute prin păcat. Am arătat că Domnul nostru înviat, glorificat, a avut în posesie când S-a înălţat destul din binecuvântarea pentru restabilirea lui Adam şi a fiecărui membru al rasei lui, sau pentru atâţia dintre ei pentru care va alege să aplice acest beneficiu. Singurul sacrificiu al lui Cristos a fost suficient pentru toţi, dacă aşa s-ar aplica. Am cerut ca toţi să remarce că binecuvântările pe care Isus le are de dat sunt binecuvântări pământeşti, viaţă pământească, putere pământească, Paradisul pământesc etc., şi nu lucruri cereşti.

Noul Legământ

Le-am reamintit fraţilor că israeliţii sub Legământul Legii sperau la aceste mari binecuvântări pământeşti de la Mesia. La început au gândit că Moise va fi marele Eliberator, prin care vor primi minunatele binecuvântări. Dar când şi-au dat seama că Moise şi toată rasa lor moare, şi-au dat seama într-o anumită măsură că Legământul (Legii) lor nu le aducea marile binecuvântări pe care le-au anticipat. Apoi Domnul le-a trimis prin profeţi asigurări că va face cu ei un Legământ Nou (al Legii) după anumite zile, sugerând astfel că Legământul (Legii) în care se încredeau nu era în totalitate satisfăcător, şi nu putea îndeplini pentru ei lucrurile de care aveau nevoie. Ei, bineînţeles, ştiau că dacă vor avea un Legământ Nou, acesta trebuie de asemenea să aibă un mijlocitor. Şi Domnul, prin profeţi, a indicat că marele Mesia va fi acel Mijlocitor. Domnul a vorbit de aceste lucruri încă viitoare ca şi cum ele erau deja. A vorbit despre ele profetic. Astfel la Domnul nostru sa făcut de asemenea referire prin Mielul lui Dumnezeu junghiat (în scopul divin) de la întemeierea lumii. În mod asemănător Isus, înainte de naşterea Lui, a fost menţionat în mod profetic ca Mijlocitorul Noului Legământ — nici Legământul, nici Mijlocitorul lui neexistând decât în promisiunea lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a spus lui Israel — „Iată, voi trimite pe Solul Meu ... Solul legământului în care găsiţi plăcere [slujitorul sau Mijlocitorul Noului Legământ al Legii a cărui venire o doriţi atât de mult]. … Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului”. Mal. 3:1, 2.

Am arătat că, chiar dacă Israel L-a dat la moarte pe Răscumpărătorul, ei au făcut-o din ignoranţă, şi că aşteptarea noastră raţională putea fi ca, după ce Domnul nostru Şi-a terminat jertfa la Calvar şi S-a înălţat la cer şi s-a înfăţişat în prezenţa Tatălui, El să se înfăţişeze pentru Israel, ca Mijlocitor al Noului Legământ promis — ca să aplice sângele Său pentru pecetluirea acelui Nou Legământ al Legii. Astfel El ar fi dat lui Israel dreptul la viaţă pământească, onoare pământească, stăpânire pământească, la care El a avut dreptul prin ţinerea Legii dar le-a sacrificat ca să le poată da lui Israel, şi prin Israel, tuturor familiilor pământului. Dar spre surprinderea noastră, El n-a făcut nimic de felul acesta. În loc să reverse binecuvântarea restabilirii peste Israelul natural, El a făcut tocmai invers. El le-a zis: „Iată, vi se lasă casa pustie, căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului” — la a doua Sa venire ca Împăratul gloriei, marele Împărat antitipic, Preot şi Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni —între Dumnezeu şi lume (Mat. 23:38, 39). Apostolul declară că Israel a fost orbit, dar în aceeaşi măsură ne asigură că orbirea lor nu va dura veşnic, şi că favoarea divină se va întoarce la ei sub Noul lor Legământ.

Ce a făcut Domnul nostru cu acele drepturi pământeşti, onoruri pământeşti, privilegii la viaţă pământească etc., care erau ale Lui ca să le dea? Ne amitim, este scris că „S-a suit la înălţime ... ca să Se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu pentru noi” — pentru „casa credinţei”, leviţii antitipici, inclusiv preoţii antitipici. Am atras atenţia asupra aparentei nepotriviri a acestui lucru, şi anume, că Biserica speră la binecuvântări spirituale, glorie, onoare şi nemurire pe plan spiritual, şi nu speră să obţină drepturi pământeşti, viaţă pământească etc., ceea ce de fapt Isus avea de dat. Am arătat, totuşi, că oferta făcută Bisericii este de la Tatăl, care, cooperând cu Domnul nostru Isus, ne-a dat nouă, celor chemaţi acum, o invitaţie similară cu cea dată Domnului nostru Isus. Domnul nostru Isus ne oferă întâi drepturile şi binecuvântările pământeşti pe care El le-a obţinut prin ascultare de Lege şi pe care, în virtutea sacrificiului Său, le are acum de dat. El ni le-a oferit nouă toate — „casei credinţei” din acest Veac Evanghelic, dar condiţionat, nu altfel. Condiţia este ca noi, asemenea Lui, să fim de acord să jertfim aceste drepturi pământeşti, să le predăm, să le depunem, să murim faţă de acele drepturi, privilegii şi onoruri pământeşti la restabilire. Făcând aşa, vom urma exemplul Domnului nostru, vom umbla în urmele Lui şi Îi vom respecta Cuvântul, şi vom fi socotiţi vrednici de o parte cu El în gloria, onoarea şi nemurirea cerească, şi în domnia Lui Milenară.

Explicându-ne propunerea, Învăţătorul zice că putem, întâi de toate, să ne socotim îndreptăţiţi prin credinţă — îndreptăţiţi fără plată de tot păcatul, ca şi cum am fi perfecţi în realitate. Dar această îndreptăţire prin credinţă ne este dată doar cu un scop şi pentru un timp — ca să ne dea ocazia de a jertfi acele drepturi pământeşti. Şi oricine nu foloseşte această ocazie şi nu se consacră, va pierde îndreptăţirea — nu va avea nicio valoare. Însă dacă vreunul doreşte să fie ucenicul Său şi să-I urmeze conducerea, să participe în moartea Lui, să participe în sacrificiul Lui, să fie mort cu El, acel ucenic poate avea asigurarea participării cu El la starea, condiţia şi gloria cerească. „Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”, şi „unde sunt Eu acolo va fi şi ucenicul Meu”. În acord cu aceasta apostolul îndeamnă pe toţi credincioşii, pe toţi membrii casei credinţei, să-şi prezinte trupurile ca jertfe vii, socotite „sfinte”, îndreptăţite fără plată de păcat prin meritul sângelui lui Isus, care îi face jertfitori „acceptabili” şi în stare să devină împreună moştenitori cu Cristos în gloria cerească, pe baza aceloraşi termeni şi condiţii, pe care Tatăl a dat-o Răscumpărătorului lor. Rom. 12:1.

Astfel, am văzut că prin acest program divin, meritul morţii lui Cristos, drepturile pământeşti, privilegiile şi onorurile restabilirii vor trece prin Biserică fără nici cea mai mică diminuare; pentru că tot ce Biserica primeşte prin credinţă prin Cristos, trebuie depus înapoi în jertfă. Deci, la încheierea acestui Veac Evanghelic, meritul lui Cristos nu va fi nici mai mult nici mai puţin decât a fost atunci când El a murit; dar, în providenţa lui Dumnezeu, acel merit a fost folosit între timp ca bază sau condiţie pe care Biserica „aleasă” va fi fost ridicată, nu numai din starea de păcat şi moarte, ci afară chiar din starea pământească — la starea cerească, la natura divină. Ne-am oprit puţin ca să ne gândim, împreună cu apostolul, la înţelepciunea minunată a lui Dumnezeu şi să zicem împreună cu el: Cine a cunoscut dinainte gândul lui Dumnezeu sau cine a fost sfătuitorul Lui la acest minunat aranjament, economic, drept, iubitor şi generos, prin care noi, „aleşii” din acest Veac Evanghelic, primim har peste har, sau favoare peste favoare, şi ni se permite să avem parte cu Domnul nostru în marea Sa lucrare de binecuvântare a omenirii cu ridicare socială, mintală, morală şi fizică?

„Îndurare prin îndurarea voastră”

Apoi am întrebat: Ce va face după aceea Cristos cu acest merit al propriei Sale jertfe? Am ascultat pe apostol, care explică întreaga chestiune în Romani 11:25-33. El ne asigură că Israel n-a fost lepădat pentru totdeauna, ci doar până când noi, Israeliţii Spirituali, vom fi fost mai întâi căutaţi şi găsiţi, şlefuiţi şi potriviţi, şi aduşi la perfecţiune. Apoi „tot Israelul va fi mântuit” din orbirea pe care Dumnezeu a trimiso asupra lor la începutul acestui veac. Până atunci Eliberatorul va fi fost venit din Sion. Capul, Domnul nostru Isus, a fost născut cu mai bine de optsprezece secole înainte. Corpul Său, Biserica, este născută acum la sfârşitul acestui Veac Evanghelic, având o parte în „învierea Lui”. Fil. 3:10, 11.

Israel şi lumea aşteaptă dezvoltarea acestui mare Eliberator — Isus Capul şi Biserica, Corpul Său. Acesta este marele Mijlocitor antitipic asemenea lui Moise, despre care Moise a zis: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica, dintre fraţii voştri, un Proroc ca mine” (Fapt. 3:22). Capul a fost ridicat acum aproape optsprezece secole. Corpul este ridicat acum, şi, odată cu „schimbarea” membrilor picioare, se va ridica antitipul, Mijlocitorul, Preotul şi Împăratul lumii. Nu suntem lăsaţi să ne îndoim cum şi când şi unde va începe binecuvântarea. Binecuvântarea divină va ajunge la omenire prin Israel şi sub Noul lor Legământ. Ei au fost orbiţi şi respinşi, aşteptând pe Eliberatorul — aşteptând Mijlocitorul. În scurt timp El va fi complet. Prima lui lucrare va fi să dea mai departe pentru Noul Legământ acelaşi „sânge preţios” care, în timpul acestui Veac Evanghelic, a binecuvântat şi mângâiat Biserica şi ne-a deschis calea spre comoştenire cu Răscumpărătorul prin sacrificiu.

Sângele lui Cristos reprezintă viaţa Sa jertfită şi toate drepturile pământeşti reprezentate în ea. Dreptul Său la viaţă pământească, prin ascultare de Lege, este încă bunul sau meritul Său, trecut prin Biserică, Trupul Său. Acesta devine acum sângele Noului Legământ (al Legii), baza reconcilierii între Dumnezeu şi Israel. Acesta pecetluieşte acel Legământ, care, prin Israel, va extinde privilegiul vieţii veşnice la orice naţiune, popor, neam şi seminţie. Domnul nostru invită Biserica Sa să aibă parte în acest sânge al Noului Legământ, zicând: „Beţi toţi din el”. Şi iarăşi: „Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu?” Dacă nu ne împărtăşim de meritul cărnii Sale şi astfel să fim îndreptăţiţi prin meritul jertfei Sale, şi dacă în plus nu avem parte de „paharul Său” ca părtaşi la sângele Său, „moartea Sa”, jertfa Sa, nu avem viaţă în noi înşine. Participând cu El la paharul Său, participând la suferinţele Sale în prezent, fiind îngropaţi cu El prin botezul în moartea Sa, vom fi asociaţi cu El ca membri ai Mijlocitorului în lucrarea de distribuire a binecuvântărilor acelui Nou Legământ, în termenii lui, oricui vrea să accepte aceşti termeni.

O, glorioasă speranţă a iubirii cereşti!

Ea ne înalţă la lucrurile de sus;

Şi ne poartă pe aripi de vultur.

Ea dă sufletelor noastre bucuroase un gust

Şi ne face chiar aici să ne ospătăm

Cu Isus, preoţi şi împăraţi.”

Remarcăm mai departe comentariile aposto­lului. În versetul 27, vorbind încă despre Israel, el zice: „Acesta va fi legământul Meu [cel Nou] pentru ei, când le voi şterge păcatele”. Am arătat că apostolul se putea referi doar la Noul Legământ promis acelui popor, şi faptul că păcatul lor va fi şters la timpul când acel Legământ va fi pecetluit — pus în vigoare. Sf. Pavel continuă, declarând că Israelul natural a fost tratat ca vrăjmaş al lui Dumnezeu şi înlăturat în tot timpul acestui Veac Evanghelic — pentru ca noi să putem avea privilegiul de a deveni membri ai Seminţei Spirituale a lui Avraam, sub Legământul originar, principal. Sf. Pavel arată că imediat ce Biserica, Salvatorul, va veni din Sion şi Noul lor Legământ va începe să opereze, efectul va fi nu doar să-i „mântuiască” din orbirea lor, ci şi să „îndepărteze nelegiuirile lor”.

Am remarcat în special că sf. Pavel declară despre Israelul natural, binecuvântat sub Legământul lor, că „vor căpăta îndurare prin îndurarea arătată vouă”. Am arătat că aceasta nu înseamnă că mila faţă de Israel, sămânţa pământească sub Noul Legământ, nu va fi mila divină, nici nu înseamnă că aceasta nu este mila Domnului Isus Cristos. Dimpotrivă, va fi de la Tatăl şi prin Fiul şi prin Biserică. „Prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare”. Am reamintit fraţilor că orice dar bun şi desăvârşit se coboară de la Tatăl Luminilor, şi că fiecare binecuvântare ne vine prin reprezentantul Său, Domnul nostru Isus Cristos, şi că noi, Biserica, suntem prin El. Prin urmare expresia, „prin îndurarea arătată vouă să capete şi ei îndurare”, ne aduce în atenţie faptul că scopul divin este să onoreze Biserica prin faptul că prin ea va trece binecuvântarea divină, care din vechime a fost promisă seminţei naturale a lui Avraam.

Tatăl multor popoare

Am arătat că în Ezechiel 16:45-60, Domnul arată clar că legăturile Lui cu popoarele încon­jurătoare vor fi prin Israelul natural. Referin­du-se la sodomiţi şi la samariteni, Domnul foloseşte aceste două popoare ca ilustraţie pentru celelalte popoare ale lumii şi cum vor fi primite în binecuvântarea divină, zicând: „Ţi le voi da ca fiice [pentru a fi instruite], dar nu pe temeiul Legământului tău”. Legământul lor în acel timp era Legământul Legii de la Sinai. Dar Legământul sub care ele le vor fi date lor va fi Noul lor Legământ (al Legii) — instituit de Mijlocitorul mai bun — Cristosul, Cap şi Corp.

Am arătat că astfel toate popoarele lumii vor avea privilegiul să vină înapoi la armonie cu Dumnezeu sub Noul Legământ al lui Israel. Aceasta ar implica faptul că, pentru a beneficia de Noul Legământ, ei trebuie să devină israeliţi cu adevărat, cu adevărata circumcizie a inimii. Astfel Avraam va deveni treptat „tatăl multor popoare”. Le-am amintit fraţilor despre profeţia care declară că după timpul de strâmtorare şi după ce Vrednicii din Vechime vor fi stabiliţi drept conducători ai Israelului natural, şi după ce binecuvântarea lui Dumnezeu şi Noul Legământ vor fi început să opereze faţă de ei, celelalte popoare ale lumii vor începe să observe. Păcatul şi moartea încă vor domni printre ei, dar vor vedea în Israel începutul domniei dreptăţii pentru viaţă veşnică. Atunci vor zice unii către alţii: „Veniţi, hai să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov” — să venim în armonie cu guvernământul divin stabilit în Israel; marele Dătător al Legii lui Israel va fi şi Învăţătorul nostru şi vom umbla pe cărarea pe care El ne-o arată; căci de la Muntele Sionului [Biserica spirituală glorificată] va ieşi Legea şi cuvântul Domnului din Ierusalim, reprezentantul pământesc al stăpânirii cereşti. Mica 4:2.

Sâmbătă după-amiază

Fratele Coward a fost în program sâmbătă după-amiază, dar grupul nostru călător nu a ajuns la timp ca să-i permită să servească. În schimb, cei de la Convenţie au fost mult zidiţi printr-un Studiu Scriptural Berean condus de fratele P. S. L. Johnson. Deoarece congregaţia era prea mare pentru a fi tratată ca o singură adunare, fratele Johnson a chemat ca bătrânii din diferite adunări să se prezinte, şi apoi să iasă în faţă şi să se aşeze împreună pe rândurile din faţă. El a condus studiul Bereean cu aceştia, punându-le întrebările şi luând de la unul şi de la altul răspunsurile potrivite. Se speră că lecţia a fost foarte folositoare şi că obiceiul de a folosi aceste Lecţii Bereene va creşte în viitor, aşa cum au crescut de un timp încoace. Am cerut ca fraţii Peregrini să dea un exemplu de Studiu Scriptural Berean în fiecare loc vizitat. Prin acestea fraţii dragi din fiecare loc pot avea adunări extrem de folositoare, profitabile şi interesante. Folosind acest fel de studiu, adunările care îl practică, credem noi, fac cel mai mare progres.

După un Serviciu de Laudă la 7:30 seara, am condus o Adunare de Întrebări la care s-au prezentat câteva întrebări excelente, care au arătat că mulţi dintre fraţii dragi se gândesc serios şi adânc la aspectele Planului Divin. Este adevărat, la multe dintre întrebări răspunsul se găseşte deja în „Studiile în Scripturi” şi la unele din ele am preferat să răspundem referindune la materialul de citit, asigurându-i pe toţi că răspunsurile vor fi mai satisfăcătoare decât ar fi posibil să le dăm noi în cele câteva momente la dispoziţia noastră. În ansamblu întrunirea a fost bună.

Duminică, 1 august

Tema de duminică dimineaţa la ora 8:30 a fost botezul şi importanţa lui. Ne-am adresat fraţilor cu toată seriozitatea de care am fost capabil, explicând adevăratul botez şi cum acesta diferă de multele teorii eronate cu privire la el. După serviciu, cei doritori să-şi simbolizeze în apă îngroparea sau botezul lor cu Cristos în moartea Sa au fost invitaţi să iasă în faţă, şi după ce li s-au pus întrebările, s-a dat mâna dreaptă a părtăşiei în „Biserica ... ale căror nume sunt scrise în ceruri”. Zece vagoane de tramvai aşteptau să ducă numeroasa audienţă la un lac nu tare departe, unde s-au făcut dinainte aranjamente complete pentru servirea fraţilor. O sută douăzeci şi şase (126) de adulţi au fost botezaţi simbolic în apă. A fost o ocazie foarte impresionantă, împrejurările fiind toate favorabile.

Tema de după-amiază a fost un discurs pentru public — „Unde sunt morţii?” A avut foarte bună publicitate, şi o audienţă splendidă, numărul celor prezenţi fiind estimat la 4.500. S-a acordat o atenţie deosebită, unii, în ciuda marii călduri, stând în picioare tot serviciul, lung de două ore. Seara, după un serviciu de laudă, fratele Johnson s-a adresat din nou Convenţiei.

Luni dimineaţa de la 8:30 la 10:30 fraţii s-au bucurat de un timp foarte plăcut de împrospătare printr-o adunare de laudă şi experienţe. Punctual, la 10:30, ne-am adresat Convenţiei. După ce am explicat că fratele Johnson va ţine un discurs după-amiază şi că un simpozion despre iubire va fi ultima întrunire a Convenţiei, seara, într-un sens ne-am apropiat de încheierea Convenţiei, dând un vot de mulţumire fraţilor din adunare pentru favorurile primite prin ei în legătură cu aranjamentele foarte înţelepte şi utile pregătite pentru confortul nostru; şi de asemenea Clubului Oamenilor de Afaceri, care prin comitetul lor local ne-a acordat dreptul de a folosi Auditoriul excelent în care ne-am întâlnit. Neam amintit binecuvântările Domnului în legătură cu Convenţia şi cum Îi datorăm Lui, mai mult decât tuturor altora, mulţumiri, laudă şi slujire reverenţioasă. Am amintit tuturor că de la El vine orice dar bun şi desăvârşit; Lui trebuie să-i aducem tot serviciul fiinţei noastre. Ne-am gândit că este improbabil să ne mai întâlnim vreodată cu toţii împreună de această parte de văl, dar că este posibil să ne întâlnim toţi cu Domnul, dacă suntem credincioşi, dincolo de văl. Inimile noastre au privit dornice spre „Adunarea în sărbătoare a Bisericii celor întâi-născuţi”. Neam gândit la cei care au plecat înaintea noastră şi la cei dragi care, în spiritul minţii lor au fost cu noi la Convenţie, deşi n-au putut fi cu noi în persoană; şi că în curând ne vom despărţi; şi la asigurarea binecuvântată că atunci când noile condiţii vor fi atinse, nu vor mai exista asemenea despărţiri nesigure pentru cei care vor fi găsiţi vrednici de o parte în părtăşia divină. În timp ce aşteptăm „schimbarea” şi ca încercările vieţii să se termine, şi în timp ce avem încredere că vom auzi cuvintele Învăţătorului „Bine, rob bun!” am hotărât să fim răbdători şi să ne amintim că adevărata reverenţă faţă de Domnul ne avertizează să aşteptăm cu răbdare timpul Său, şi între timp să acceptăm providenţele Sale ca fiind spre binele nostru cel mai înalt.

După aceasta fraţii Peregrini au fost chemaţi în faţă şi fiecăruia i s-a dat o farfurie cu pâine. Apoi Bătrânii din Biserica locală au fost chemaţi în faţă, cu fraţii Peregrini de ambele părţi. Apoi au fost chemaţi Colportorii şi, spre surprinderea noastră, au răspuns în număr de aproape două sute. Apoi congregaţiei i s-a dat ocazia să treacă pe lângă noi şi să ne salute pe toţi cu o strângere de mână, ca să poată schimba cu noi o vorbă de drum bun în timp ce dădeam mâna şi ne luam rămas bun unii de la alţii. Adunarea cânta între timp cântări cunoscute, iar cei care participau la părtăşie erau adesea mişcaţi până la lacrimi. A fost o experienţă binecuvântată şi mişcătoare şi desigur mulţi îşi vor aminti mult timp de ea, fiind întăriţi prin ea, ca să cunoască şi să facă voia Tatălui. Serviciul sa încheiat cu un cuvânt de rugăciune încredinţându-ne pe toţi în grija protectoare a Tatălui, şi amintind pe cei iubiţi de pretutindeni care nu au putut fi cu noi. Apoi am fost duşi la cină şi apoi cu un automobil la gară. Câţiva dintre fraţii dragi au fost acolo pentru un la revedere final. Călătoria de după-amaiză şi apoi toată noaptea şi până la amiază în ziua următoare ne-a dus la Aberdeen, S. D.

Convenţia din Aberdeen, S.D.

Convenţia din Aberdeen s-a întrunit pe 1 august cu fratele G. H. Draper în calitate de coordonator. El s-a adresat Convenţiei cu salutări de la Biserica locală şi din vecinătate şi i s-a răspuns la ele din partea Societăţii prin fratele Henry Hoskins, Sr., în termeni potriviţi. Apoi a urmat o inimoasă adunare de laudă şi experienţe până la amiază. După-amiază fratele Hoskins s-a adresat Convenţiei. Seara, după un serviciu de laudă, fratele George Draper a ţinut un discurs. Dimineaţa de luni a fost dedicată complet laudei şi experienţei pentru fraţii care participau la Convenţie, care erau în principal din Dakota de Nord şi de Sud şi din Minnesota. Mulţi dintre ei au spus că era prima lor Convenţie, şi au spus cât de preţios este Adevărul pentru ei şi cât de mult s-au bucurat de întâlnirea cu alţii de aceeaşi credinţă preţioasă, şi să aibă experienţa părtăşiei celor cu o gândire identică, atât de asemenea celei de sus.

Fratele George Draper a avut un discurs despre Consacrare, după care s-a dat ocazie pentru botezul simbolic al celor care au dorit să se folosească de ea. Au fost botezaţi şaisprezece. Seara, după un serviciu de laudă, fratele John Hoskins a ţinut un discurs.

Marţi dimineaţa, 3 august

Fratele Henry Hoskins, Sr., s-a adresat Convenţiei şi noi am ajuns înainte de prânz, la timp pentru un scurt discurs sub formă de salut şi îndemn. La discursul de după-amiază, căruia i se făcuse publicitate, participarea din partea publicului a fost bună. Subiectul nostru a fost „Răsturnarea Imperiului lui Satan”. Sa acordat o atenţie excelentă, în special dacă luăm în considerare faptul că era o după-amiază din timpul săptămânii şi era destul de cald. Participarea a fost estimată între şase şi şapte sute. Celelalte sesiuni ale Convenţiei au arătat o participare de cam două sute. Seara la 6:30 neam adresat prietenilor adevărului din textul „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru … aduceţi mulţumiri”. Am încercat să arătăm cât de în siguranţă este poporul lui Dumnezeu, şi că deoarece ei întotdeauna trebuie să exercite frică reverenţioasă, frica potrivită va scoate afară orice altă frică, şi cu cât ştim mai mult despre marele Creator, cu atât mai mult vom aprecia credincioşia şi capacitatea şi voinţa Sa de a-Şi îndeplini făgăduinţa bună, de a face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele nostru, pentru că Îl iubim, pentru că noi căutăm să ne întărim chemarea şi alegerea. Ne-am străduit să arătăm că acei care-şi ţin inimile complet loiale Domnului şi tot ce au pământesc pe altarul de jertfă, nu au motiv de a murmura sau a se plânge, pentru că Domnul nostru vrea să facă harul Său să abunde pentru toţi cei care sunt ai Lui, şi pentru că privilegiile de slujire şi jertfire sunt asigurarările noastre de gloria, onoarea şi nemurirea viitoare, şi pentru că fără aceste „suferinţe ale lui Cristos” nu putem fi „membrii Săi”.

Am îndemnat pe fraţii dragi să-i încurajeze pe toţi din poporul Domnului de peste tot să se bucure, oricare ar fi starea lor pământească — în boală, în sărăcie, în bogăţie, în onoare, în dezonoare — pentru că ei sunt ai Lui şi pentru că Împăratul Gloriei supraveghează experienţele lor. „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu”, „Şi dacă suntem copii suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El” (1 Ioan 3:1; Rom 8:17). Chiar şi în necazuri, ne asigură apostolul, ne putem bucura triumfător. Totuşi se cere o anumită maturitate a credinţei şi a încrederii reverenţioase ca să putem să ne bucurăm în necazuri. Am îndemnat pe toţi să crească în har şi în cunoştinţă, şi le-am sugerat ilustraţia sf. Pavel şi a lui Sila în închisoare, cu mâinile şi picioarele legate în butuci, iar spatele rănit şi brăzdat de la biciuire. Am remarcat că, dacă ei au putut să cânte cântări de laudă lui Dumnezeu în acele condiţii, şi noi, sub aceleaşi promisiuni şi inspiraţi de aceleaşi speranţe, ne putem bucura în necazuri. Ne bucurăm că, sub providenţa divină, suntem în pregătire pentru Împărăţia Divină şi că, sub supravegherea Domnului nostru Ceresc, toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru, permiţându-ne să ne bucurăm de aceasta şi de speranţa glorioasă de a fi cu El în curând.

Am încheiat cuvântarea cu câteva cuvinte de mângâiere şi încurajare şi de amintire a timpului când toţi sperăm să-L întâlnim pe Domnul nostru şi unii pe alţii şi pe toţi credincioşii în Isus Cristos în Împărăţia cerească. Apoi a urmat ospăţul de dragoste care a încheiat Convenţia. A fost un timp binecuvântat şi inimile noastre s-au topit şi au curs împreună. Am simţit unitatea părtăşiei în Corpul lui Cristos în Biserică şi ne-am bucurat de ea şi de iubirea unuia pentru altul, cu urări şi speranţe de bine unii pentru alţii, arătate prin cuvinte şi îmbrăţişări.

Câţiva ne-au însoţit la tren. Pe peron am avut mai departe părtăşie şi ne-am despărţit cântând unii pentru alţii şi pentru Domnul cântări de laudă şi mulţumire. Curând mergeam în viteză spre St. Paul, Minn., unde am ajuns după o oră şi am găsit cam patruzeci de fraţi pe peron aşteptându-ne. De abia am avut timp să dăm mâna şi să ne cunoaştem, dar am făcuto, mulţumind lui Dumnezeu pentru spiritul iubirii şi al unităţii care-i uneşte pe toţi copiii păcii. Despărţindu-ne, s-au înălţat cântări de mulţumire, atât din inimi cât şi de pe buze, către Dătătorul oricărui dar bun.

Unul dintre fraţii din Milwaukee s-a urcat în trenul nostru înainte de a ajunge în oraşul lor şi a aranjat să ne întâlnim cu aproximativ douăzeci şi cinci din adunarea din Milwaukee, care ne-au salutat pe peron în timpul celor zece minute de oprire. Am avut o experienţă încântătoare cu ei. Unii neau spus de intenţia lor de a participa la Convenţia de la Saratoga Springs, dar o soră dragă, întrebată dacă vine şi ea, a zis: „Nu, nu pot să merg; dar sper să vă întâlnesc la marea Convenţie de Sus şi trăiesc cu această speranţă”. Desigur că dragii fraţi de peste tot manifestă Spiritul Adevărului şii arată roada prin cuvintele şi comportarea lor.

Ajunşi la Chicago am aflat că fraţii dragi de acolo au aranjat o întrunire. Ne-am adaptat programului şi le-am vorbit timp de treizeci şi cinci de minute. Apoi mulţi dintre ei ne-au însoţit la gară, inclusiv cinci care ne-au însoţit la Convenţia din Toledo. Din nou am avut parte de salutări de rămas bun foarte emoţionante, „Dumnezeu să vă binecuvânteze” etc. Cam patruzeci s-au unit cu inima şi glasul în cântare când a pornit trenul.

Convenţia de la Toledo

Am ajuns la Toledo joi dimineaţa, 5 august. La gară ne-a întâlnit un comitet şi ne-a condus la micul dejun şi mai târziu la locul de întâlnire. Convenţia era deja în desfăşurare de două zile, cu mare interes manifestat din partea tuturor. Un discurs şi un serviciu de botez fusese ţinut în dimineaţa sosirii noastre. Ni s-a raportat că a fost o ocazie foarte solemnă şi impresionantă. Şi exact o sută au fost botezaţi. Întregul număr al fraţilor de la Convenţie a fost de aproximativ şase sute.

Înainte de amiază am avut o adunare de întrebări, şi întrebările au fost bune şi la subiect iar serviciul interesant. Acest serviciu a fost urmat de un Ospăţ de Dragoste la care au participat cei şase Peregrini prezenţi şi cam o sută douăzeci de Colportori, stând în şir pe ambele părţi a lor, şi chiar în centrul tuturor stăteau cei patru bătrâni ai congregaţiei din Toledo. Fraţii au trecut pe rând ca de obicei, dându-şi salutările cu mâna şi în cuvinte, căutând să se încurajeze unii pe alţii la credincioşie şi zel în cauza Domnului. A fost o ocazie de bucurie. Sesiunea de după-amiază a fost compusă dintr-un discurs al fratelui Dr. L. W. Jones. În timpul după amiezii am avut un „colţ al problemelor”, care credem noi a avut ca rezultat ajutorarea unora să treacă peste dificultăţi şi nedumeriri. Seara serviciul a fost pentru public şi a avut o participare mare — cam o mie o sută. Atenţia a fost foarte bună şi ne-am străduit să prezentăm „Trecutul, prezentul şi viitorul omului din punctul de vedere al Bibliei”. Pe drum spre gară neau fost oferite răcoritoare sub formă de îngheţată, şi curând ne-am spus la revedere şi am plecat spre Pittsburgh, cinci însoţindu-ne.

Întâlnirea de la Pittsburgh

Am avut o plăcere deosebită să-i întâlnim pe fraţii din Pittsburgh şi din apropiere, feţele lor aducându-ne amintiri plăcute din zilele din trecut. Sala de la Casa Bibliei era plină chiar până la intrare. Iam asigurat pe fraţii dragi că am avut parte de binecuvântarea Domnului şi de ospeţe spirituale preţioase şi repetate în timpul turneului Convenţiilor, dar că nici o întrunire nu ne-a făcut mai mare plăcere decât cea de faţă, şi că în timp ce iubirea inimii noastre este largă şi adâncă faţă de toţi cei din turma Domnului, întotdeauna ne vom gândi la fraţii din Allegheny cu interes iubitor. Apoi am ţinut un discurs în care am încercat să arătăm anumite aspecte ale Planului Divin care, sperăm, au fost de ajutor pentru dragii noştri ascultători — cu privire la Legăminte, urmărindu-le începând de la Avraam şi până la împlinirea glorioasă de la sfârşitul Veacului Milenar. Adunarea s-a încheiat la 9:10 seara, dar curând am constatat că n-am lăsat timp suficient pentru a ne spune la revedere şi, când dragii noştri au descoperit că trebuie să plecăm fără să-i salutăm, ca să prindem trenul, am fost „îmbulziţi foarte plăcut” şi am încercat săi mulţumim strângând mâinile cu ambele mâini. În final am ajuns pe trotuar şi apoi la gară, doar să aflăm că o mulţime considerabilă se adunase şi acolo, unde ne-am spus iarăşi „la revedere”. Odihna de sâmbătă la Brooklyn nea pregătit pentru duminică, o altă Convenţie plăcută de o zi.

La Brooklyn, 8 august

Serviciul înainte de amiază a constat din rugăciune, laudă şi adunare de experienţe, la care participarea a fost bună iar mărturiile au fost pline de căldura spiritului. A fost bine să fim acolo. Cei care erau din afara oraşului şi care niciodată n-au luat masa la „Betel”, au fost invitaţi să se folosească de ocazie şi să ia prânzul cu noi. Cam patruzeci au răspuns, familia de la Betel alăturându-se celorlalţi din congregaţie la o masă în Sala de la Tabernacol.

Serviciul de după-amiază a avut o participare bună pentru o zi din mijlocul verii, fiind prezenţi cam şase sute. Timp de aproape două ore am vorbit cu ei despre Cuvântul Domnului din Isaia 40:1: „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru”. La încheiere ni s-a spus că problema cu serviciul era că n-a fost destul de lung. La masa de seară au participat cam două sute. Apoi a urmat serviciul de seară, de laudă, de la 7 la 7:30, urmat imediat de o adunare de întrebări la care au fost prezenţi cam patru sute, care au acordat o atenţie sporită. Întrebările au fost excelente.

Ni s-a atras atenţia asupra faptului că în pregătirea Convenţiei de la San Antonio am omis să amintim serviciul public din seara de 13 iulie. A fost ţinut la Casa Operei şi a fost în toate privinţele un succes, după câte putem noi judeca. Edificiul a fost aglomerat şi atenţia excelentă. Am vorbit cam două ore despre „Unde sunt morţii?” S-a luat literatură gratuită la încheierea serviciului. Au fost prezenţi cam o mie trei sute.