„Cu Isus şi au învăţat de la El”

R4460 W. T. 15 august 1909 (pag. 254-255)

Cât de mult se spune în câteva cuvinte cu privire la Petru şi Ioan şi ce au gândit împotrivitorii lor despre ei, prin expresia, „Dar văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni fără carte şi simpli; şi au recunoscut că fuseseră cu Isus”! Fapt. 4:13.

Unul dintre lucrurile remarcabile legate de „adevărul prezent” este efectul lui asupra celor care îl primesc — efectul lui transformator, efectul lui înnoitor. După cum Domnul a ştiut dinainte şi a prezis, mesajul Evangheliei na fost atrăgător în mod deosebit pentru cei bogaţi, cei învăţaţi sau cei mari. Aceştia se simt mai presus de învăţăturile Învăţătorului şi sunt relativ mulţumiţi cu starea lor. Ei sunt înclinaţi a crede că Dumnezeu îi va prefera pe ei cândva în locul celor ignoranţi, simpli, de jos. Astfel ei nu îşi simt atât de mult şi de profund nevoia de vindecare spirituală din partea Medicului Bun.

Mesajul Evangheliei are efect în principal asupra celor mai puţin favorizaţi în viaţa prezentă. Şi aceasta este adevărat atât despre aspectele speciale ale Adevărului Prezent cât şi despre aspectele generale ale mesajului Evangheliei. Totuşi, în fiecare caz efectul marcant al Evangheliei lui Cristos se manifestă acolo unde aceasta este primită într-o inimă bună şi onestă. Ea înalţă. Ea dă curaj în locul fricii. Dă speranţă în locul deznădejdii. Dă o ţintă şi un scop în viaţă, în locul stupidităţii grosolane. Ea cultivă voinţa şi se manifestă în expresia inteligentă a privirii, în felul umblării, în îndemânarea mâinii şi în uşurinţa limbii de a vorbi despre Domnul şi despre harul Său.

Adversarii noştri remarcă toate aceste lucruri şi adesea se minunează de inteligenţa manifestată asupra fiecărui subiect din partea celor care sunt de puţin timp studenţi ai Planului Divin al Veacurilor, aşa cum este prezentat în cele şase volume ale „Studiilor în Scripturi” şi în coloanele acestei reviste. Aceasta este bine. Ne bucurăm. Şi totuşi există un pericol aici. Dacă este cultivat spiritul mulţumirii de sine, sau al mândriei de cunoaşterea Scripturilor, sau al abilităţii de a prezenta Planul Divin, ar putea duce la vătămare spirituală.

Este bine ca în cazul nostru, precum în cazul apostolilor, adversarii noştri să remarce curajul; că avem curajul convingerilor; că ne temem numai de Domnul şi că cel mai înalt scop al nostru este să dăm veştile bune de mare bucurie tuturor celor care au ureche de auzit. Aici, totuşi, vrem să atragem atenţia mai deosebit asupra importanţei celui de-al doilea aspect meţionat în scriptura citată, şi anume, că au luat la cunoştinţă că ei au umblat cu Isus; că au fost ucenicii Lui, învăţăcei în şcoala Lui. Acesta este cu adevărat lucrul important pentru noi — să învăţăm de la Isus, să devenim asemănări ale Învăţătorului nostru.

Toţi cititorii noştri ne vor fi martori că dăm importanţa cuvenită cunoştinţei doctrinare despre caracterul şi planul divin aşa cum este prezentat în Cuvântul Divin. Dar în timp ce accentuăm toate acestea şi susţinem absoluta necesitate de a creşte în har, simţim că este necesar ca în mod continuu să îndemnăm pe urmaşii Domnului spre acele aspecte ale învăţăturilor Învăţătorului care constituie în mod mai deosebit spiritul Său, dispoziţia Sa. Suma acestora se numeşte iubire. După cum despre Tatăl nostru Ceresc se declară că „Dumnezeu este iubire”, tot aşa iubirea este caracteristica specială şi a Răscumpărătorului nostru, care a fost însuşi chipul, oglindirea Tatălui.

Analiza iubirii, aşa cum este dată de apostol, se poate înţelege a fi o analiză a caracterului divin aşa cum este exemplificat în Domnul nostru Isus — blândeţe, bunătate, răbdare, îndelungă răbdare, bunătate frăţească — iubire. Şi deoarece toţi urmaşii Săi sunt invitaţi să devină ucenici, sau învăţăcei, subordonaţi Lui ca Învăţătorul lor, înseamnă că toţi cei care învaţă de la El vor ajunge treptat la aceleaşi elemente ale caracterului Său.

Cum am putea declara mai bine lăgătura noastră cu El? Cum am putea recomanda mai bine altora Şcoala lui Cristos? Cum am putea aduce mai bine laude Învăţătorului nostru decât prin trăirea exemplului Său, reprezentând caracterul Său înaintea oamenilor? Oare nu aceasta este semnificaţia poruncii Lui, „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri”? Este înr-adevăr potrivit să lăsăm ca doctrinele noastre să strălucească înaintea oamenilor, dar este în special important să lăsăm caracterul lui Cristos să strălucească. Este în special important ca doctrinele şi caracterul să corespundă şi să se adeverească unele pe altele.

Ne amintim de cuvintele Domnului nostru, „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi”. Aceasta a fost porunca nouă, să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El — cu o iubire curată, neegoistă, care nu se gândeşte la rău, nu se laudă, nu se ofensează uşor, nu caută ale sale, în mod egoist — iubirea care-şi dă timpul, energia, şi chiar viaţa, pentru fraţi.

S-ar putea să nu ajungem niciodată pe deplin mulţumiţi cu noi înşine în gând, cuvânt şi faptă, atâta timp cât suntem în trup, şi de aceea nu putem niciodată să fim cu totul satisfăcători nici pentru alţii, dar putem, se cuvine, trebuie, şi prin harul lui Dumnezeu fiecare să ne hotărâm să ajungem la toate acestea în ceea ce priveşte inimile noastre. Nimic mai puţin nu va fi satisfăcător pentru Domnul nostru, cu care suntem „logodiţi” ca membri ai Bisericii curate, fecioare. Dacă nu reuşim să ne ridicăm la acest standard rezonabil, posibil, nu vom reuşi să ne întărim chemarea şi alegerea pentru un loc în Clasa Miresei. Dar dacă facem aceste lucruri, dacă în inimă suntem la acest standard şi căutăm zilnic să-l trăim după cea mai bună capacitate a noastră, Mirele ceresc Se va bucura să ne aibă ca membri printre aleşii Săi. O, cât de mult depinde de noi să învăţăm lecţia! „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.”