Turneul Convenţiilor din Vest

R4455 W. T. 15 august 1909 (pag. 248-251)

În oraşul Washington

Prima noastră oprire a fost în oraşul Washington. Câţiva fraţi din Baltimore ni s-au alăturat în trenul nostru când am trecut prin oraşul lor, în timp ce alţii au mers înaintea noastră cu un tren mai devreme — în total cam douăzeci. Am avut un timp foarte plăcut şi am fost salutaţi cordial, nu doar de fraţii din oraşul Washington ci şi de reprezentanţi din Alexandria, Annapolis, şi din diferite oraşe şi localităţi din împrejurimi. Discursul nostru a fost din textul „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii”. Neam străduit să arătăm importanţa reverenţei faţă de Domnul ca un element al caracterului creştin. Am arătat că a fost necesar să avem reverenţă înainte de a avea dorinţă să venim la Domnul, şi că este necesar şi după ce ajungem să-L cunoaştem. Această reverenţă a crescut obligatoriu odată cu creşterea cunoştinţei despre Dumnezeu — când am acceptat darul Său al îndreptăţirii, prin credinţă în sângele preţios. Reverenţa noastră a sporit cu fiecare pas de progres, cu fiecare creştere a cunoştinţei despre caracterul Tatălui nostru ceresc. Astfel reverenţa noastră, a fiecăruia, trebuie să fi fost proporţională cu progresul în har, până când în final, copleşiţi de aprecierea bunătăţii lui Dumnezeu faţă de noi, am fost gata să ascultăm cu apreciere şi să respectăm îndemnul apostolului, „Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, slujirea voastră înţeleaptă”. Rom. 12:1.

Am încercat să arătăm că orice eşec din partea noastră după ce am ajuns la consacrare, acceptare divină şi concepere de Spirit sfânt, va fi datorită pierderii reverenţei, ori a lipsei de a continua să creştem în aceasta. Am sugerat, de exemplu, că neglijarea studiului Bibliei şi a rugăciunii implică o pierdere a reverenţei, sau o insuficenţă a reverenţei. Tot aşa, lipsa de a lua seama la Cuvântul divin, care poate să ne înţelepţească spre mântuire, sau neglijarea de a ne aduna aşa cum suntem îndemnaţi divin, ar însemna o lipsă de reverenţă faţă de înţelepciunea divină care ne-a dat acest îndemn. Am recunoscut că neglijenţa din partea Bisericii cu privire la alegerea servitorilor ei, prin care uneori au fost aleşi fraţi nepotriviţi pentru a fi purtătorii de cuvânt ai Domnului, a fost o lipsă de reverenţă faţă de Domnul, pentru că, dacă El ar fi fost respectat cum se cuvine, instrucţiunile Sale asupra subiectului ar fi fost căutate mai amănunţit şi urmate mai atent. Am încercat să arătăm de asemenea că diferitele devieri de la mesajul Evangheliei pot fi atribuite, fără a greşi, unei reverenţe insuficiente faţă de Cuvântul Domnului, ceea ce a permis ca ambiţia egoistă să îndepărteze de pe calea îngustă a umilinţei şi slujirii şi a jertfirii de sine. Într-un cuvânt, practic orice dificultate cu care trebuie să se confrunte poporul Domnului este rezultatul unei reverenţe insuficiente.

Pe de altă parte, cei care prin natură au caracteristicile mintale ale reverenţei largi, au o dificultate în direcţia opusă, şi anume, ei sunt dispuşi să aibă nepotrivit reverenţă faţă de persoane şi lucruri. Unii venerează antichităţile şi, aplicând aceasta pe linii religioase, ei venerează prea mult sistemele religioase. Unii venerează înţelepciunea şi capacitatea umană şi sunt în pericol de a „cinsti creatura în locul Creatorului”, pentru că creatura este vizibilă şi aproape, în timp ce Creatorul nu este văzut altfel decât prin ochiul credinţei.

Astfel am ajuns la concluzia că cei care în mod natural sunt ireverenţioşi au mult de studiat şi de dezvoltat cu privire la reverenţa faţă de Dumnezeu şi de lucrările Sale măreţe, şi la fraţii Săi şi la tot ce este bun. Reverenţa faţă de Domnul trebuie să înceapă devreme şi nu poate să fie niciodată prea mare. Ea trebuie să discearnă înţelepciunea şi providenţele divine în toate afacerile noastre, prezente şi viitoare. Reverenţa ne îndrumă spre calea îngustă şi ne ţine pe ea, şi ne încurajează pas cu pas să ne întărim chemarea şi alegerea — la glorie, onoare şi nemurire, pe care Dumnezeu le are în rezervă pentru cei care Îl iubesc.

Fraţii dragi ne-au urat din inimă la revedere, exprimându-şi în multe feluri iubirea şi interesul lor faţă de Turneul Convenţiei, şi faţă de toţi fraţii dragi pe care îi vom întâlni pe drum şi care ei speră că vor fi mult binecuvântaţi, mângâiaţi şi înveseliţi. O odihnă bună de noapte la casa fratelui şi surorii Pyle ne-a pregătit pentru călătoria spre Piedmont, Alabama. Câţiva sau adunat la gară ca să ne spună la revedere, şi un Colportor, hotărându-se să profite de Convenţia de la Piedmont, ne-a însoţit în acelaşi tren.

Piedmont, Alabama

La Atlanta, Georgia, mai mulţi fraţi ni s-au alăturat în drum spre Piedmont. Am avut un timp încântător de înviorare şi părtăşie şi am ajuns la timp în Piedmont. Convenţia începuse deja. Plouase considerabil, dar fraţii ziceau că nu le-a potolit ardoarea, deoarece Convenţia fusese deja un prilej încântător de părtăşie creştină şi că unele experienţe relatate au fost printre cele mai ziditoare pe care le-au auzit vreodată. Şederea noastră a fost numai de o zi, dar Convenţia a continuat patru zile. Fraţii Wright, Senor şi Stevens împreună cu alţii, servind împrospătare spirituală.

Au participat cam două sute, adunaţi din diferite părţi din Alabama, Georgia, Florida şi Tennessee. Cuvântarea noastră pentru prietenii Adevărului a fost un îndemn la o apreciere potrivită a îndrumării divine în privinţa lucrării secerişului, în fiecare amănunt al ei. Am arătat că cei care nu pot recunoaşte nimic special în lucrarea secerişului şi în mesajul secerişului, sunt îndeosebi dezavantajaţi, şi probabil nu vor rezista până la sfârşit. Pe de altă parte, sunt binecuvântaţi în mod special aceia a căror credinţă îi ajută să înţeleagă că acum suntem în timpul secerişului şi că mesajul secerişului pe care l-am primit in inimi bune şi oneste este „hrana la timp” stabilită divin şi intenţionată pentru întărirea noastră. Înţelegerea că Domnul nostru supraveghează propria Sa lucrare ne ajută să ne ţinem umiliţi în minte şi în comportare. Ne ajută de asemenea să ne menţinem încrezători, privind la Domnul şi aşteptând ca El să ne îndrume cu privire la viitor. Ne împiedică să simţim că asupra noastră stă o mare măsură de responsabilitate. Astfel, aceasta ne împiedică să dăm buzna acolo unde îngerii se tem să păşească. În loc să simţim ca Uza din trecut, că trebuie să spijinim chivotul căci altfel totul ar merge greşit, putem avea deplină încredere în Dumnezeu şi în interesul Său mare faţă de lucrarea Sa, şi în înţelepciunea Sa cu privire la felul cum să fie condusă, şi în atotputernicia Sa de a face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru împlinirea propriilor Sale scopuri bune. Douăzeci şi patru şi-au simbolizat consacrarea prin botezul în apă.

Sesiunea pentru public a aglomerat auditoriul peste capacitatea lui. Piedmont este un oraş mic, cu o populaţie de vreo două mii, inclusiv copiii. Trebuie, prin urmare, să fi fost acolo toată populaţia adultă, aproximativ şapte sute. Ne-am bucurat de asigurările din partea prietenilor Adevărului că au fost împrospătaţi şi încurajaţi, şi sperăm că şi asupra publicului s-a făcut ceva impresie.

În timp ce ne urcam în trenul de seară spre Memphis, o mulţime mare de fraţi dragi, adunaţi la gară, au cântat „Domnul să fie cu voi până iarăşi neom vedea”.

Convenţia de la Memphis

Am petrecut un timp excelent la Memphis. Aici am fost întâmpinaţi de Dr. Jones şi de grupul de fraţi din două vagoane de dormit, grupul numărând cam cincizeci. Unul dintre vagoanele de dormit avea o bucătărie servită de un bucătar priceput. Ne-am alăturat grupului, fiind făcută deja rezervarea.

La această Convenţie au venit prieteni ai Adevărului dintr-o zonă considerabil de întinsă. A fost desigur o Convenţie foarte plăcută şi una de care ne vom aminti timp îndelungat. Şederea noastră a fost doar de o zi. Fratele Rutherford a rămas, împreună cu alţii, ca să servească hrana spirituală în ziua următoare. Cuvântările noastre au fost aici pe aceleaşi linii ca la Piedmont, şi aici de asemenea a fost o participare bună din partea publicului, în număr de cam cinci sute. Fraţii dragi au fost extrem de cordiali la primirea noastră. S-a servit o masă generală la amiază şi o cină seara. Cocoşii trebuie să fi scăzut considerabil la număr prin pregătirea acestui ospăţ bogat. S-a făcut tot ce se putea imagina pentru confortul nostru, şi avem încredere şi credinţă că fraţii dragi din Memphis au primit în mod corespunzător de la Domnul o bogată binecuvântare asupra inimilor lor.

Despărţirea noastră a adus lacrimi în mulţi ochi, şi multe cereri de a fi amintiţi la Tronul Harului, şi asigurări că şi noi vom fi amintiţi, da, de multe ori pe zi, în cererile lor. Călătoria din timpul nopţii ne-a adus duminică dimineaţa la New Orleans.

New Orleans, Louisiana

O adunare de rugăciune şi experienţe a fraţilor din Biserica locală precedase sosirea noastră, şi mulţi dintre fraţi erau la gară şi ne-au făcut o primire foartă călduroasă. Şi-au cerut scuze pentru căldura mare, amintindune însă că ei împreună cu noi au avut parte de o căldură şi mai intensă la Convenţia din St. Paul. I-am asigurat că, dacă am fi avut parte de o primire rece, ar fi fost totuşi o dezamăgire pentru noi.

Discursul nostru pentru cei interesaţi, mulţi dintre voi deja l-aţi citit în ziarele publice, deşi o anumită chestiune de interes special a fost adăugată pentru adunarea locală. Subiectul de seară, pentru public, a fost, „Unde sunt morţii?”. Am avut o sală frumoasă, răcoroasă, şi participarea a fost excelentă, având în vedere anotimpul şi caracterul aristocratic al oraşului. Au fost prezenţi cam şase sute. Subiectul nostru a avut parte de o atenţie deosebită, şi, credem noi, s-a dovedit potrivit şi la timp pentru unii. În orice caz, am încredinţat Domnului rezultatele, împreună cu rugăciunea ca efortul să fie binecuvântat spre binele celor care sunt pe deplin ai Lui din acest oraş.

Houston, Texas

O călătorie de o noapte ne-a dus la Houston, Texas, următoarea noastră oprire. Grupul nostru număra cam cincizeci şi am fost întâmpinaţi de o delegaţie din Houston cam de acelaşi număr, care au stat în şir şi ne-au salutat cu o inimoasă strângere de mână şi cu expresii de bun-venit în timp ce grupul nostru a trecut prin faţa lor pe toată lungimea sălii de gară şi până afară în stradă. Curând eram la auditoriu, unde alţii ne aşteptau, şi ne-au salutat. O adunare de laudă, rugăciune şi experienţe s-a dovedit foarte revigorantă spiritual până la ora unu, când toţi au fost invitaţi de fraţii din Houston la un prânz generos, chiar un ospăţ somptuos, foarte bogat pregătit şi servit foarte frumos.

La ora 3 după-amiază ne-am adresat casei credinţei, căutând în special să clarificăm „taina ţinută ascunsă din veacuri şi din generaţii, dar arătată acum sfinţilor Săi”, şi anume, părtăşia Bisericii, „membrii Corpului lui Cristos”, „clasa Miresei”, în suferinţele, sacrificiile şi moartea lui Cristos, Răscumpărătorul lumii — marele Profet, Preot, Împărat, Mijlocitor şi Judecător al lumii. Am căutat să dovedim că doar având parte de suferinţele Domnului nostru avem vreo speranţă de a avea parte în glorioasa Lui domnie de binecuvântare pentru ridicarea lumii.

Seara, subiectul nostru pentru public a fost „Hoţul în rai, Bogatul în Iad şi Lazăr în sânul lui Avraam”. Participarea a fost excelentă, foarte atenţi, în număr de cam şase sute. La încheierea serviciului, au fost indicii că unii au fost adânc impresionaţi de anumite aspecte ale Planului Divin. Fraţii au avut de vânzare primul volum al „Studiilor în Scripturi” în format de revistă, la preţul de 5 cenţi bucata. Publicul a fost invitat să ia şi să dea banii la plasatorii aflaţi la intrări. Aproape o sută de exemplare au fost astfel puse în mâinile cititorilor, pe lângă sute de exemplare gratuite din „Turnul despre Iad”.

Încă o dată ne-am luat rămas bun de la inimile iubitoare, cu urări reciproce de bine şi rugăciuni pentru binecuvântarea divină, luând trenul de la miezul nopţii spre San Antonio. Fratele Rutherford ne-a urmat la Houston, fără îndoială cu folos.

San Antonio, Texas

Trenul nostru a ajuns la timpul potrivit. Am fost primiţi cordial de către fraţii locali şi de către unii care veniseră din împrejurimi să ne întâlnească. Un frate şi soţia lui au venit de la o distanţă de 120 de kilometri cu trăsura; altul de la 960 de kilometri cu trenul, şi aşa mai departe. S-a acordat o grijă deosebită pentru confortul nostru personal la casa surorii Frost. Nu am participat la serviciul de dimineaţă, de rugăciune şi experienţe, ci am căutat să ne conservăm puterea pentru întrunirile de după-amiază şi de seară. Am aflat prin alţii că sesiunea de dimineaţă a fost foarte profitabilă, mulţi dintre fraţii dragi revărsând laudă şi mulţumiri şi iubire faţă de Dumnezeu pentru providenţele Sale îndurătoare în faptul că lea acordat o cunoştinţă a Adevărului Prezent. Iam întâlnit după-amiază şi desigur că feţele şi cuvintele lor de salut au manifestat cât de tare s-a putut intensitatea iubirii lor faţă de Domnul şi marea apreciere a prevederii Sale îndurătoare faţă de noi ca poporul Său în acest timp de Seceriş.

Discursul nostru de după-amiază a fost din cuvintele Domnului nostru către ucenicii care I-au cerut să poată sta unul la dreapta şi altul la stânga Lui în Împărăţia Sa, la care El a răspuns: „Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” Am încercat să arătăm valoarea glorioasei oferte făcută acum poporului Domnului, de a avea parte de tronul Său şi de lucrarea glorioasă a Mileniului ca membri ai Săi, ca „mireasă” a Sa, şi comoştenitori la gloria, onoarea şi nemurirea Sa. Apoi am arătat înţelesul expresiei Domnului „Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu?” Am arătat că este acelaşi pahar din care a băut Domnul nostru, nu altul, de care trebuie să avem parte; şi că trebuie să bem tot din el, şi că astfel trebuie să „împlinim ce lipseşte necazurilor lui Cristos”. Am arătat că acesta este acelaşi pahar la care S-a referit Domnul nostru prin paharul de sacrificiu — de care trebuie să avem parte dacă vrem să avem parte cu El în binecuvântarea tuturor familiilor pământului. Cu alte cuvinte, acest pahar al negării de sine şi al jertfirii de sine împreună cu Isus înseamnă participarea noastră la sângele Noului Legământ — furnizând ce trebuie pentru a pecetlui Noul Legământ. Am arătat însă că, că valoarea „paharului” stă în meritul Domnului nostru, că este paharul Lui şi că noi suntem numai favorizaţi cu privilegiul participării împreună cu El în jertfa Sa, care are tot meritul, toată puterea de binecuvântare.

Apoi ne-am uitat la celălalt aspect sau condiţie şi am văzut că nu se referea la botezul în apă, ci la botezul real în moartea lui Cristos. Am examinat diferenţa dintre moartea Lui, de care trebuie să avem parte, şi moartea adamică, de care are parte toată omenirea. Am arătat că moartea adamică a fost o pedeapsă pentru păcat, dar că moartea lui Cristos a fost o jertfă pentru păcat. Am arătat că, fiind copiii lui Adam, am avut parte de pedeapsa, moartea lui, şi că trebuie să fim îndreptăţiţi sau eliberaţi de aceasta înainte de a putea accepta propunerea de a muri împreună cu Cristos. Am arătat că am fost eliberaţi de partea noastră în moartea adamică prin credinţă în sângele lui Cristos, şi că astfel fiind îndreptăţiţi, trebuie să ne prezentăm trupurile ca jertfe vii şi să murim împreună cu Cristos, pentu că numai „dacă suferim împreună cu El vom şi împărăţi împreună cu El”.

Aici am văzut minunatul privilegiu divin dat Bisericii în acest Veac Evanghelic, şi numai ei, adică, o parte în această „taină”, acest lucru ascuns pe care lumea nu-l cunoaşte şi pe care îl cunosc numai sfinţii. Aprecierea acestei taine o vor pierde chiar şi sfinţii dacă inimile lor nu sunt loiale şi ascultătoare de Domnul; pentru că, în ochii lui Dumnezeu, ascultarea este încă mai bună decât jertfirea. La încheierea serviciului s-a oferit ocazie pentru botezul în apă celor care deja făcuseră o consacrare Domnului printr-un botez în moartea Lui prin consacrare, şi care se străduiau să îndeplinească acea consacrare prin loialitate faţă de Domnul. Treisprezece au răspuns şi pe urmă au fost îngropaţi în asemănarea morţii Lui şi înviaţi în asemănarea învierii Lui.

În dimineaţa următoare am pornit spre Los Angeles, lăsând fratelui Rutherford şi altora continuarea Convenţiei din San Antonio pentru încă o zi — cerând în rugăciune pentru fraţii dragi o binecuvântare bogată de la Dătătorul oricărui lucru bun.

Aici ni s-au alăturat mai mulţi fraţi şi a fost adăugat la echipaj un al treilea vagon, grupul numărând în total şaizeci. Cât de mult s-au bucurat dragii fraţi de părtăşie unii cu alţii în această călătorie poate fi mai bine imaginat decât descris în cuvinte. Nu toţi sunt bogaţi. De fapt, puţini dintre ei au mai mult decât necesităţile vieţii cu cel mai simplu confort. Totuşi, unii într-un fel iar alţii în altul, au reuşit să facă rost de bani pentru acest turneu al Convenţiei în speranţa că părtăşia cu atât de mulţi şi împrospătarea naturală şi spirituală a călătoriei în sine putea săi compenseze. Miercuri, miercuri noaptea şi joi au fost petrecute în călătorie de la San Antonio la Los Angeles. În călătorie a fost foarte cald şi mult praf, deşi mai puţin decât cu ocazia turneului anterior. Fraţii se pare că au folosit bine timpul, în părtăşie creştină, discutând Cuvântul, cântând cântări de laudă etc., în timp ce Editorul şi stenograful, la capătul unuia dintre vagone au pregătit acest raport, au răspuns la întrebări şi au pregătit materialul pentru „Turnul de Veghere”.

Convenţia din Los Angeles, California

Trenul nostru a avut aproape patru ore întârziere, aşa că am pierdut adunarea de după-amiaza din 16 iulie. Am fost totuşi la timp pentru adunarea de seară pentru public, pentru care s-a făcut bună publicitate. Sala a fost aglomerată, fiind prezenţi cam o mie trei sute. S-a dat atenţie excelentă, subiectul nostru fiind „Unde sunt morţii?” O participare atât de mare a fost surprinzătoare, pentru că în acelaşi timp era în desfăşurare o paradă remarcabilă şi se pare că a atras atenţia tuturor. Trebuie să amintim că deja Convenţia începuse de o zi, cu fratele Sullivan unul dintre vorbitorii principali. Participarea la Convenţie a fost bună, cam 300, inclusiv unii din oraşele apropiate. Întrunirile din data de 17 au început la ora 9 cu o adunare de experienţe. De la 10:30 până la 12:15, Editorul a ţinut o adunare de întrebări. Întrebările au fost remarcabil de bune şi credem că s-a răspuns satisfăcător. S-a asigurat o masă gratuită pentru toţi cei care au rămas la ea, şi se pare că a fost foarte plăcută, nu numai pentru lucrurile bune de pe masă, ci şi pentru părtăşia cu această ocazie.

La 3 după-amiază ne-am adresat unei audienţe bune de interesaţi, în număr de cam trei sute. S-a dat atenţie excelentă remarcilor noastre bazate pe Romani 11:29-32.

Am arătat din textul nostru că mila despre care apostolul ne asigură că trebuie să vină pentru Israelul natural sub Legământul lor — Noul Legământ (al Legii) — nu va fi doar mila lui Dumnezeu şi prin Cristos, ci şi mila Bisericii — „mila voastră”. Am urmărit speranţele lui Israel şi dezamăgirea lor în legătură cu dezvoltarea Israelului spiritual şi am arătat cum, în cele din urmă, Noul Legământ (al Legii) le va aduce toate binecuvântările şi onoarea anticipate iniţial. Am arătat, de asemenea, marea onoare conferită Bisericii, de a deveni membrii Corpului marelui Mijlocitor al Noului Legământ — părtaşi cu Răscumpărătorul nostru în marea Sa Lucrare de pecetluire şi punere în vigoare a Noului Legământ pentru binecuvântarea Israelului natural, şi prin ei, a „tuturor familiilor pământului”.

Am atras atenţia asupra faptului că numai dacă bem din paharul Domnului şi avem parte de botezul Său, moartea Sa, putem avea parte cu El în marea şi glorioasa Lui lucrare. Apoi li sa oferit celor care au făcut o deplină consacrare a vieţii lor Domnului, „chiar până la moarte”, ocazia săşi simbolizeze consacrarea prin botez în apă. Au răspuns optsprezece şi ulterior câţiva au declarat că aproape au ajuns la acel punct, dar s-au hotărât să aştepte încă puţin timp şi să socotească şi mai bine costul înainte de a face pasul, pe care ei l-au înţeles că este un mare privilegiu.

Grupul nostru a numărat cam şaptezeci când am plecat din Los Angeles în trei vagoane. În timp ce aşteptam să pornim, mulţimea de pe peron şi cei din vagoane au cântat cântări de laudă Dătătorului a tot ce este bun şi ne-am luat rămas bun unii de la alţii, în mod repetat. Un număr bunicel aveau ochii în lacrimi gândindu-se la plăcerea de care s-au bucurat în timpul Convenţiei, şi că în timp ce s-ar putea să nu ne mai întâlnim iarăşi pe acest pământ, avem perspectiva glorioasă a reunirii cereşti la Adunarea în Sărbătoare.

Convenţia din Oakland

Am ajuns la Oakland tocmai la timp pentru serviciul de duminică după-amiază. Cam cincizeci de fraţi dragi ne-au întâmpinat la staţie. Am primit salutări din toată inima şi repetate manifestări de iubire creştină.

Adunarea de după-amiază pentru public a fost ţinută în Prima Biserică Presbiteriană. A fost aglomeraţie, audienţa fiind estimată la opt sute sau mai mult. Ni s-a acordat o atenţie profundă, tema noastră fiind, „Unde sunt morţii?” Ni s-a spus că cel puţin douăzeci de slujitori religioşi din oraş erau în public. Cât de mare a fost interesul poate fi măsurat prin faptul că aproape o mie au fost prezenţi la serviciul de seară, căruia i se făcuse foarte puţină publicitate, cu excepţia anunţului făcut la adunarea de după-amiază. Serviciul de seară a fost o adunare de întrebări pentru public, şi a adus în discuţie o interpretare a cuvintelor Domnului nostru către hoţul de pe cruce, a bogatului şi a lui Lazăr etc., spre satisfacţia ascultătorilor, se pare.

Luni dimineaţa am ţinut un discurs despre privilegiile Lucrării Secerişului — Colportare, Voluntariat, Distribuitori Ocazionali etc. După-amiază, după serviciul de laudă, am vorbit despre botez, din textul „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine? Voi înălţa paharul mântuirilor şi voi chema numele Domnului”. O linişte solemnă s-a aşternut peste audienţă şi mulţi ochi sau umezit. La încheierea discursului s-a dat ocazie pentru simbolizarea botezului şi treizeci şi patru au răspuns, toţi adulţi, bărbaţi şi femei în număr egal. La 19:30, după câteva remarci, am avut un Ospăţ de Dragoste. A fost o ocazie deosebit de inspiratoare. Au participat cam şase sute. Trecând pe lângă noi şi dând mâna, multe au fost expresiile de credincioşie faţă de Domnul pentru privilegiile noastre şi de hotărâre de a fi credincioşi şi loiali Lui până la sfârşitul călătoriei, şi de a ne întâlni cu El în Împărăţie ca să nu ne mai despărţim. Mulţi, cu lacrimi în ochi, au cerut să fie amintiţi în rugăciune şi au spus că au avut încercări deosebite, dificultăţi deosebite şi asalturi deosebite pe calea îngustă. Am căutat să-i asigurăm pe toţi că Domnul exercită o grijă protectoare asupra oilor, şi prin urmare izbânda noastră este în propriile noastre mâini, pentru că El este credincios în a face tot ceea ce a făgăduit.

Un automobil ne-a dus rapid la gară în timp ce congregaţia aştepta să-l audă pe fratele Rutherford, al cărui discurs avea să încheie Convenţia. Am remarcat că de fapt Convenţia a început cu o zi înaintea sosirii noastre, cu o adunare de experienţe urmată de un discurs al fratelui Sullivan. Grupul nostru, în vagoanele speciale, a plecat mai târziu, la miezul nopţii. Ne-am grăbit mai departe aşa încât să acordăm o zi întreagă pentru Portland şi de teamă că trenul ar putea întârzia, din cauza traficului aglomerat înspre Seattle.

Portland, Oregon

O călătorie de două nopţi şi o zi ne-a dus la Portland miercuri dimineaţa, 21 iulie. La gară am întâlnit un mare număr de prieteni ai Adevărului. După micul-dejun luat împreună cu ei, am plecat spre auditoriu şi nu peste mult eram într-o adunare foarte interesantă de laudă şi experienţe. Mărturiile noastre toate au fost despre bunătatea lui Dumnezeu în toate afacerile vieţii şi în special cu privire la Adevăr — că am fost favorizaţi cu o cunoaştere a lui. Apoi a urmat prânzul. După-amiază am avut la cerere o adunare de întrebări, care a durat cam două ore şi a dezvoltat unele subiecte foarte interesante care, credem noi, au fost profitabile pentru toţi. După încă o pauză pentru răcoritoare, am avut un serviciu de seară pentru public. Casa a fost aglomerată la capacitate, cu o audienţă care a acordat cea mai mare atenţie timp de două ore, în care am vorbit despre „Trecutul, Prezentul şi Viitorul omenirii în lumina Bibliei”. Apoi a venit timpul să ne luăm rămas-bun şi ne-am reluat călătoria. Numărul total din vagoanele noastre speciale a crescut la optzeci şi nouă. Aproape toţi fraţii din Portland au mers la Convenţia din Seattle, pentru că aceasta oferea ocazii de a întâlni un număr mai mare de fraţi şi pentru a petrece câteva zile de părtăşie spirituală. Ei nu s-au alăturat grupului nostru pentru că locurile erau deja ocupate. De Convenţia de o zi din Portland ne vom aminti mult timp, mulţi dintre noi, ca un timp de împrospătare.