izbăvit de Adversar

R4447 W. T. 1 august 1909 (pag. 234-237)

Frate C. T. Russell,

Dragă domnule: Cedând unui impuls, îţi scriu ca să îţi dezvălui gândurile şi intenţiile prezente ale inimii mele înaintea Celui care le ştie pe toate şi care, o, minunat har — Se îngrijeşte de mine chiar şi după toţi aceşti ani în care am fost în mâna Adversarului care ma bătut, m-a lovit şi m-a lăsat gol, în timp ce eu strigam: O, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit? Sper că vei avea răbdare cu mine în timp ce îmi voi aminti de trecut şi voi încerca să-ţi explic în ce fel am ajuns atât de mult în dezacord cu „Societatea Turnul de Veghere” şi cu spiritul adevărului. Am fost un student foarte migălos al Scripturilor şi unul care a „ieşit-afară” în 1875; cronologia ta din Vol. III, Zorile Mileniului, era tocmai potrivită pentru mintea mea şi am început să studiez subiectul cu atenţie. Am văzut o ocazie de avea o vedere diferită de a ta şi am trimis constatările mele unui frate în Adevăr căruia chiar i-au plăcut şi m-a încurajat să studiez şi să-i mai scriu.

E bine, aceasta era cu totul legitim, şi m-a ajutat mult pentru că ajunsesem aproape la aceeaşi concluzie ca tine, dar gândul că am putut face faţă cu succes fratelui Russell în constatările lui despre cronologie, m-a făcut să mă îngâmf considerabil, şi am simţit că aş putea găsi alte puncte slabe. Cam în acest timp tu căutai pe aceia care erau „în armonia cea mai deplină” cu învăţăturile Volumelor şi ale Turnului de Veghere, care aveau ceva talent pentru conducerea întrunirilor, ca să poată fi trimişi ici şi colo ca Peregrini şi reprezentanţi ai Societăţii Turnul de Veghere pe cheltuiala Societăţii. Eu nu aveam nici cel mai mai mic talent în acea direcţie, aşa că nu mă puteam simţi neglijat că n-am fost invitat.

La acest punct, şi prin aluzii făcute de alţii, îmi era teamă că fratele Russell căuta să pună în jurul nostru gardurile sectarismului şi să mă lege într-o societate unde „cea mai deplină armonie” cu învăţăturile Volumelor urma să fie testul aprobării Domnului.

M-am răzvrătit împotriva a ceea ce mie mi se părea o dreaptă indignare şi chiar aici m-a prins Adversarul. Ştiu că a fost aici pentru că nu sunt în ignoranţă de metodele lui de atac, după cum vei vedea mai departe.

Ceva demon necurat atrăgându-mă prin ura mea dreaptă faţă de sectarism, mi-a dat în minte sugestia că fr. R. încerca să se instaleze peste noi, iar acest demon continua să-mi sugereze aceste cuvinte: „Nu voi permite acestui om să stăpânească asupra mea”. Acest gând nu era unul trecător, era o sugestie pusă în mintea mea tot mereu, şi în timp ce atunci nu eram sigur de aceasta, acum sunt sigur datorită experienţei mele cu aceste spirite rele.

Apoi am început să-mi pierd interesul în Adevăr, şi am încercat să mă salvez scriind continuu despre subiecte diferit de fr. R., în timp ce tânjeam după ceva ce să mă inspire şi să ia locul „Turnului de Veghere”, dar n-am găsit nimic.

Aceasta a fost ocazia demonului, şi el a început să mă tortureze când lucram. Dacă puneam ceva undeva, nu puteam să găsesc acel lucru când aveam nevoie de el. Totul mergea rău, afacerea era un eşec, datoriile se îngrămădeau, şi acum mă luptam nebuneşte. O să trec peste restul acestei experienţe triste; ţi-ar produce numai durere dacă ţi-aş relatao aici. Ajung acum la timpul când am cunoscut personal patru demoni necuraţi. Auzisem că sunt în întuneric în ceea ce priveşte Adevărul, dar am aflat că ei cunoşteau Scripturile şi pe fratele Russell mai bine decât mine. Amintesc doar câteva lucruri aici, cum ar fi discutarea Scripturilor cu ei şi traducerea engleză a cuvintelor greceşti.

Subiectul a ajuns la „a Şaptea Trâmbiţă” şi la lucrarea de rătăcire „până acolo încât să înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”. Ei se prezentau ca îngerii trâmbiţei a şaptea trimişi cu Adevărul lui Dumnezeu pentru cei Aleşi şi să-i salveze de lucrarea de rătăcire cu care spiritiştii aveau să înşele întreaga lume prin minunile lor.

Curiozitatea intensă din constituţia mea, care făcuse din mine un student atent, m-a băgat acum în comunicare cu demonii prin citirea cărţilor şi a ziarelor spiritiste, împreună cu acea dorinţă arzătoare pentru cele spirituale. Totuşi mă ţineam încă de Adevăr şi aceasta era o dovadă împotriva tuturor acestor sofisme zadarnice care formează „întunericul de afară”, şi mam rugat disperat lui Dumnezeu să mă scoată afară din depravarea în care căzusem. Cât de mult doream să fiu creştin şi să mă întorc iarăşi în lumina soarelui iubirii lui Dumnezeu. Chiar mi-am cerut scuze pentru favoarea lui Dumnezeu pe motivul că El mă putea folosi în celălalt veac, prezentându-mă ca un miracol al harului Său glorios pentru încurajarea celor depravaţi.

A trecut acum mai bine de un an de când am început să-mi găsesc calea înapoi spre favoarea lui Dumnezeu prin veghere şi rugăciune continuă. Este o minune pentru mine cum de poate Dumnezeu să Se uite iarăşi la mine câtuşi de puţin. Gândul pare să răspundă la aceasta, că nu datorită mie, ci datorită marii iubiri cu care Tatăl Ceresc a iubit pe singurul Său conceput prin care şi pentru care au fost create toate lucrurile. Ioan vorbeşte despre cei care manifestă Spiritul lui Cristos în iubire de fraţi, că în aceştia iubirea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită. El îi iubeşte pentru ceea ce sunt, şi această iubire pare să fie de felul la care se referă apostolul în aceste cuvinte: „Ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu”.

Sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru încurajarea care mi-a dat-o, şi că grija Lui gingaşă asupra mea a fost minunată. El m-a condus înapoi la aceleaşi linii de Adevăr şi mi-a dat, se pare ca un tonic, să văd noi frumuseţi în Adevărul pe care-l învăţasem, aşa încât ele să vină la mine cu un nou deliciu ca şi la început când le-am primit. Tot aşa şi tu ai găsit noi frumuseţi în Adevărul despre Legăminte. Fără a dezvăţa ceva, ai adăugat mult la Adevăr în ansamblu, şi eu am intrat în bucuria ta.

Dragă frate, aş vrea să pot spune ceva ca o avertizare pentru alţii, nu pentru că tu nu vezi pericolul pentru cei care par să aibă un spirit de gâlceavă, ci pentru că eu am avut o asemenea experienţă tristă. Sunt nerăbdător să-i pun pe fraţi în alertă ca să se poată judeca pe ei înşişi şi să smulgă orice rădăcină mică de amărăciune din inima lor, aşa încât să poată scăpa de corecţiile Domnului.

Dacă acei fraţi care au puţină teamă în privinţa lucrării Domnului aflată în mâinile tale, şi-ar putea da seama cum oştirea întunericului îi presează şi aşteaptă o ocazie de a intra cu o sugestie mentală, apelând la onoarea lor aici, ca să poată găsi o intrare acolo! Citim că „Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă”. N-ar putea fi cel puţin rezonabil faptul că Domnul şi-a retras paznicul în acest timp crucial pentru ca ostaşii crucii să se poată bizui cu atât mai mult pe „sabia Spiritului” şi pe „scutul credinţei”?

Înţelegând că timpul este scurt, există toate motivele să luăm seama la ceea ce am învăţat deja. Ordinul de la San Juan Hill (locul unei bătălii din Cuba, în 1898, dintre forţele americane şi cele spaniole, n.t.) — „Fiecare să se păzească” este potrivit acum, şi cel care insistă la camaradul său să ţină pasul cu el este în mai mare pericol.

Tu ai ceea ce se numeşte un „Angajament”. Nu ştiu multe despre el, l-am citit doar pe cel din ultimul Turn şi vreau să spun că acesta exprimă cu exactitate dorinţa şi rugăciunea inimii mele către Dumnezeu. Paragraful referitor la sexul opus este foarte la timp având în vedere marea putere pe care Satan şi-a luato, aşa încât membrii lui Cristos să se poată abţine de la orice aparenţă a răului ca nu cumva puterile întunericului să câştige un avantaj.

Acum vreau să fac o mărturisire aici, şi simt că experienţa mea îndreptăţeşte pretenţia că ştiu ce vorbesc. Este următoarea: Cu cât cineva trăieşte mai aproape de Domnul, cu atât mai mult va iubi pe fratele Russell şi Adevărul pe care el îl susţine, cu atât mai multă iubire va avea faţă de fraţi, şi, ca o consecinţă, Dumnezeu îl va iubi cu atât mai mult.

Dacă acest „Angajament” este intenţionat să aducă Biserica lui Dumnezeu în părtăşie mai apropiată unii cu alţii, ca ei să fie de un spirit şi un gând, atunci prezentul este momentul providenţial pentru a folosi acest „Angajament” aşa cum a fost intenţionat. Este bine să ai dispoziţia de oaie şi să te ţii aproape de turmă în timp de pericol.

Am scris acestea din inimă şi cu ochii umezi, dar nu cu lacrimile deznădăjduite ale lui Esau, pentru că Spiritul Domnului este cu mine şi m-a făcut să sper atunci când nu era nicio speranţă, şi cu ajutorul lui Dumnezeu mă simt încurajat să reiau calea de unde am părăsit-o şi să mă străduiesc înainte spre ţinta premiului, unde însăşi legea naturii mele va fi să umblu pe căile dreptăţii şi păcii. Cu toată sinceritatea, al tău Alex. Allan.

Dragă frate Allan:

Scrisoarea ta m-a bucurat. Mă bucur împreună cu tine că eşti recuperat din „laţul păsărarului”. În mod sigur este adevărat că „noi nu luptăm doar împotriva cărnii şi sângelui, ci şi împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”, care au mare inteligenţă şi viclenie. Ceea ce exprimă scrisoarea ta am vrut adesea să le spunem fraţilor dragi, dar am ezitat, ca nu cumva, în loc să le facem bine aşa cum dorim, să le facem rău, dându-le chiar şi o vagă scuză să spună că dorim să le încălcăm libertăţile. Vai! cât de puţini înţeleg ce lucru periculos este libertatea — cât de atent trebuie folosită spre folosul nostru şi cât de uşor poate fi folosită greşit pentru pericolul nostru veşnic. Pentru că Dumnezeu ne-a creat fiinţe libere, pentru că este parte din asemănarea cu El, şi pentru că, în plus, ambiţia trebuie să fie o parte a oricărei persoane care progresează, de aceea această voinţă liberă şi ambiţie combinate ne aduc pe toţi la probele de caracter. Şi cu cât sunt mai mari capacităţile noastre, cu cât sunt mai multe talentele noastre şi mai largă influenţa noastră, cu atât mai puternică poate deveni puterea ambiţiei. Apoi vine proba. Va fi această ambiţie lăudabilă supusă voinţei divine — complet consacrată voinţei Domnului chiar până la moarte?

Dacă devotarea noastră Domnului este absolută, în control deplin al gândurilor, cuvintelor şi faptelor, libertatea noastră şi cea mai mare ambiţie vor fi corect îndrumate, şi va rezulta binecuvântare asupra noastră şi asupra altora. Dar dacă voinţa divină nu este prima şi în control absolut al voinţei noastre, cu cât avem mai multă ambiţie şi mai multă libertate, cu atât mai mare va fi pericolul. Acolo unde Domnul nu este respectat, ascultat cu toată inima, mintea, sufletul şi puterea, altcineva are influenţă în inimile noastre, soţ sau soţie, părinţi sau copii, sau, mai mult decât probabil, eul. Nu putem fi „biruitori” decât dacă inimile noastre sunt absolut loiale Domnului, cu propria voinţă şi orice altă voinţă supuse voinţei divine. Aceasta este lecţia vieţii pentru cei care vor ajunge biruitori. Cât ne bucurăm împreună cu tine, dragă frate, că, deşi ai fost aproape învins în această luptă, în sfârşit, prin harul lui Dumnezeu, ţiai recăpătat echilibrul.

Nu trebuie să ne mirăm că fraţii, cu cât sunt mai proeminenţi, cu atât mai severe le sunt încercările în această direcţie. Nu trebuie să ne surprindă dacă, în această zi rea în care am intrat, vom găsi că un număr considerabil dintre aceia care posedă talente şi influenţă se poticnesc. Despre această stare a lucrurilor apostolul ne-a avertizat dinainte, zicând: Nu fiţi mulţi învăţători, ştiind că acela care este învăţător va avea parte de încercări mult mai severe (Iac. 3:1). Devierea unora care sunt recunoscuţi ca învăţători va produce încercări speciale asupra altora care nu sunt învăţători, şi va dovedi în ce măsură au ei o relaţie personală cu Domnul printr-o consacrare individuală Lui şi prin instrucţiunile Cuvântului Său şi al profeţiilor — în Şcoala lui Cristos. Ne temem că prea mulţi sunt în această atiudine de a se sprijini pe alţii şi a căror cădere le-ar putea aduce dezastru.

Fiindcă noi de mult am recunoscut acest principiu, de aceea în toate scrierile noastre am prezentat mesajul Domnului ca mesajul Său şi nu ca al nostru propriu, dând capitolul şi versetul pentru orice doctrină. Dacă cineva se sprijină pe noi sau pe orice altceva decât pe Cuvântul Domnului pentru îndrumare, credem că greşeala nu este datorită învăţăturilor noastre. Noi neam străduit să aducem pe toţi membrii Corpului în contact direct şi personal cu Capul. În timp ce nu ignorăm valoarea cărţilor şi a predicilor, totuşi, leam recomandat insistent tuturor necesitatea de a dovedi, în măsura capacităţii lor, fiecare aspect al Adevărului pe care îl primesc. În ciuda acestor lucruri, ne temem că mulţi dintre dragii noştri cititori se sprijină pe noi şi pe alţii. Ştim cu siguranţă că suntem în ziua cea rea şi că armătura pe care Domnul a furnizat-o trebuie să fie îmbrăcată individual de fiecare dintre credincioşii Lui ostaşi ai crucii. Noi ne vom folosi scutul, platoşa, coiful şi sabia pentru apărarea pe cât posibil a întregului popor al Domnului; dar fiecare trebuie să se asigure că el însuşi îmbracă această armătură. Marele Împărat al Universului a asigurat-o. Marele Căpitan al mântuirii noastre, Isus, ne-a invitat să o îmbrăcăm. Noi, ca un caporal, doar atragem atenţia asupra ordinului Căpitanului. Oricine este neglijent, în mod sigur va regreta.

Timpul pentru potrivirea armăturii este foarte scurt. Lupta este în desfăşurare. Mulţi cad alături. Ceea ce facem trebuie să facem repede, energic, sistematic, complet. Este important să ajutăm pe alţii în măsura capacităţii noastre, dar încă şi mai important, conform voinţei divine, este să luăm seama la noi înşine şi să ne întărim propria chemare şi alegere. Am observat că unii care au venit la Adevăr destul de recent îl înţeleg mult mai clar şi au armătura mai bine potrivită, şi sunt în stare să folosească „sabia spiritului” mai bine decât unii care au fost în Adevăr de cinci, zece sau chiar douăzeci de ani. Într-adevăr, unii care au fost de mult în Adevăr par mai puţin îndemânatici astăzi în folosirea armăturii decât au fost cu ani în urmă.

De ce este aşa? Şi care este remediul? Răspunsul este unul simplu, evident pentru toţi. Providenţa divină a furnizat poporului lui Dumnezeu în acest timp o schiţă a Planului Divin şi un detaliu al doctrinelor Bibliei aşa cum poporul lui Dumnezeu n-a avut niciodată înainte în posesie. Fără a pretinde vreo inspiraţie pentru „Studiile în Scripturi”, putem în mod sigur pretinde o supraveghere divină în privinţa materialului pe care îl conţin şi al timpului prezentării lor. Oricine admite că ne aflăm în timpul Secerişului — că am fost în el de la 1875 încoace — trebuie să recunoască şi aceasta. Domnul a promis că la acest timp va face ca poporul Său să stea la masă pentru un ospăţ bogat de hrană spirituală şi că El va fi servitorul lor şi le va aduce „lucruri noi şi vechi” (Luca 12:37). Toţi cei care recunosc aceste lucruri trebuie să recunoască faptul că aceste „Studii în Scripturi” se identifică cu împlinirea acelei promisiuni. Dacă nu este aşa, cum a fost împlinită promisiunea? Nu este îndeajuns să zici că „Planul Divin al Veacurilor” şi elucidarea generală a Adevărului divin prin acele Volume este doar opinia unui om. Aceasta ar fi să se acorde prea multă onoare unui om. Niciunul care înţelege aceste lucruri n-ar putea să creadă că vreun om ar putea fabrica o teorie care să pună toate celelalte teorii din zilele noastre sau din oricare alt timp în umbră totală, cum păleşte o lumânare de seu când o compari cu minunatele becuri cu arc electric din zilele noastre.

Nici nu este raţiune sau sens în încercarea unora de a pretinde că aceste „Studii în Scripturi” sunt doar o repetare a ceea ce sa crezut de-a lungul secolelor. Adevărat, ele prezintă doctrina Alegerii şi a Harului Liber, a Botezului etc., etc., dar nu aşa cum au fost, nici aşa cum sunt în mod discordant crezute. Aceste cărţi discută prezentările Bibliei şi le pun în ordine, arătând relaţia lor unele cu altele, ca un tot armonios aşa cum n-au fost prezentate niciodată înainte. Cei care nu le pot combate li se împotrivesc. Repetăm deci, că „Studiile în Scripturi” sunt fie prin providenţa Domnului, fie altfel sunt o înşelăciune, şi în acelaşi timp unul dintre cele mai mari miracole.

Secretul clarităţii şi tăriei unora care au venit recent în Adevăr poate fi pus pe seama faptului că ei folosesc cu sârguinţă aceste ajutoare asigurate divin pentru studiul Bibliei. Dimpotrivă, mulţi dintre cei care astăzi sunt mai neclari în Adevăr decât au fost cu ani în urmă, datorează această pierdere a vigorii spirituale şi a perceperii clare a Adevărului, faptului că au neglijat această prevedere divină pentru nevoile lor. Ei au urmat gândirea lumii — că, după ce au digerat ceea ce a gândit, a crezut şi a învăţat un alt om, ei trebuie să sape în alt teren cu speranţa de a scoate la lumină nestemate şi mai strălucitoare din Cuvântul lui Dumnezeu. Unii dintre aceşti săpători au căutat îndelung şi cu grijă, dar n-au găsit nimic, n-au adus nimic care să strălucească în mod special ca o nestemată de adevăr înaintea ochilor poporului Domnului. Unii dintre ei au căutat încoace şi încolo alte roade şi alimente pentru masa familiei Domnului, dar au adăugat puţin, dacă au adăugat ceva, la ceea ce marele Dătător ne-a pus în faţă din „lucrurile noi şi vechi”. Unele din noile lor preparate, noile alimente, puse înaintea Bisericii sau dovedit a fi nesănătoase, nedigerabile, vizionare, şi calculate să dea febră mai degrabă decât tărie spirituală reală. Alţii care au eşuat în ambiţiile lor în aceste direcţii au devenit distructivi şi au adus ceea ce unii dintre fraţi au numit un „Urlet de la miezul nopţii”, împotriva hranei pe care Domnul a pregătit-o, împotriva servirii de către El a poporului Său etc. Ei nu pot aproba felul în care El îşi conduce lucrarea Secerişului; şi deşi admit că timpul este scurt acum pentru o schimbare radicală, totuşi ei simt că trebuie să ia lucrarea Lui în mâinile lor, altfel totul va fi un eşec. „Cel care locuieşte în ceruri râde, Domnul îşi bate joc de ei.” Psa. 2:4.

Toate aceste lucruri sunt probe, dragă frate, şi cu cât ne dăm seama mai repede de acest fapt, cu atât este mai bine pentru noi. Noi nu ne temem că marele Păstor, care este prezent acum cu oile Sale şi le strânge pe cele care deosebesc glasul Lui de toate celelalte staule ale creştinătăţii, va lăsa ca lupii să calce în picioare turma Sa sau să o devoreze. N-a zis El, „Tatăl Meu care Mi le-a dat este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu”?

Lecţia pentru noi toţi este: „Smeriţi-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalţe”. Să nu fim încăpăţânaţi, încrezuţi şi înţelepţi în felul lumii, ci umiliţi, învăţăcei, şi plini de credinţă în promisiunile divine care se împlinesc şi ajung la culme atât de repede.

Cu toată sinceritatea, servul tău în Domnul, C.T. Russell.