„SĂ UMBLĂM LA FEL”

„Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să nu aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi deplin uniţi într-un gând şi o simţire. Căci, fraţii mei, am aflat ... că printre voi sunt certuri.” 1 Cor. 1:10, 11.

R4446 W. T. 1 august 1909 (pag. 233-234)

Ne-am obişnuit atât de mult cu diferenţele de opinie, încât mulţi dintre copiii lui Dumnezeu au ajuns să creadă că dacă există o perfectă unitate de gândire, cu siguranţă aceasta prevesteşte o stare greşită, o subordonare. În cuvintele citate mai sus, apostolul Pavel ne arată că el nu este de acord cu astfel de gândire. El critică o astfel de gândire. Fără îndoială se aflau „independenţi” în Biserică atunci, cum sunt şi astăzi, unii care se pun singuri învăţători şi se laudă cu gândirea lor independentă, se laudă că ei nu sunt de acord cu „Volumele” şi cu „Turnurile” în anumite aspecte ale Adevărului, şi prin implicaţie dau impresia că ar trebui să fie mai apreciaţi pe baza acestei independenţe.

Nu este pentru noi să judecăm motivele sau intenţiile lor, dar credem că sunt înşelaţi şi fac mai mult rău cauzei Domnului decât probabil îşi dau seama. Concepţia apostolului despre Adevărul divin aşa cum este arătată mai sus este că toţi cei care vorbesc şi învaţă trebuie să vorbească şi să înveţe aceleaşi lucruri; în altă parte el zice că toţi trebuie să ne gândim la aceleaşi lucruri. El intră în subiect în detalii considerabile şi arată prin ce au fost întreţinute deosebirile şi unde este eroarea. El arată că toate aceste condiţii sunt rezultatul spiritului de partidă, un spirit sectar, unul pretinzând că este al lui Pavel, altul al lui Apolo şi altul al lui Petru etc., în timp ce toţi ar fi trebuit să recunoască eroarea unei astfel de căi — toţi ar fi trebuit să recunoască faptul că Cristos nu este împărţit şi că Evanghelia Lui nu este discordantă, ci este un singur mesaj glorios, armonios, al Revelaţiei Divine.

Suntem întrebaţi cum ar fi posibil ca „mulţi oameni cu multe gândiri” să vadă Adevărul Divin în exact aceeaşi lumină? Şi suntem îndreptaţi spre diferitele crezuri ale creştinătăţii care se contrazic unele pe altele în atâtea puncte de doctrină? Răspunsul nostru este că aceste diviziuni ale sectarismului sunt toate dovezi ale adevărului cuvintelor apostolului citate la începutul acestui articol. Spiritul sectar a rupt Cuvântul lui Dumnezeu în bucăţi. Spiritul lui Cristos, care ar fi păstrat unitatea Corpului, Biserica, în legătura păcii, a fost neglijat, şi a fost întreţinut un spirit de „independenţă” până când rezultatul este — Babilon, confuzie.

Remediul este cel pe care am căutat să-l prezentăm în toate publicaţiile Societăţii, şi anume, recunoaşterea gândului lui Cristos, a spiritului adevărului, prin acceptarea întregului Cuvânt al lui Dumnezeu şi alinierea la el a fiecărei interpretări, şi respingerea a orice se găseşte a fi contrar lui.

Problema actuală, care se poate întâlni oricând, este aceasta: Avem noi, cei care credem „Adevărul Prezent”, o mai mare perspicacitate mintală şi mai mare capacitate în interpretarea Cuvântului decât toţi înaintaşii noştri timp de optsprezece secole? Sau trăim în epoca glorioasă care este numită timpul secerişului? Şi nu I se cuvine Domnului onoarea că ne-a adus în atenţie armoniile Cuvântului Divin?

Credem că toţi cei care au o concepţie potrivită despre „Adevărul Prezent” îşi dau seama că este într-adevăr Planul Divin al Veacurilor, şi îşi dau seama, de asemenea, că este atât de mult mai sus şi în afara capacităţii omului natural, încât ar fi un miracol pentru el să construiască o astfel de teorie — cel mai uimitor miracol de care avem vreo cunoştinţă. Dacă discernerea Adevărului nu este de la om, nici prin om, ci de la Spiritul sfânt, atunci la Spiritul sfânt trebuie să privim ca Învăţător şi nu la instrumentul uman prin care a fost prezentat Bisericii. Şi dacă aceasta va fi acceptată ca o soluţie raţională şi adevărată a problemei, nu este la fel adevărat că, prin independenţa sa, „gânditorul independent” şi „învăţătorul independent” conduce mai degrabă în întuneric decât să conducă în mai mare lumină?

Este desigur în zadar să ne rugăm în cântare „Învaţă-mă, o Doamne”, dacă în practică nu luăm deloc seama la Domnul ca Învăţător, ci dimptrivă, încurajăm mare independenţă­ în gândire şi încurajăm sugestia că oricine poate aprinde un chibrit spiritual care să dea mai mare lumină şi să arunce Planul Divin al Veacurilor pe planul umbros din spate.

Oricine crede că acest lucru este posibil, nu poate crede că Planul Divin este Adevărul — adevăratul plan al lui Dumnezeu. Nu-i poate mulţumi aşteptările aşa cum nimic altceva nu poate să mulţumească, altfel n-ar dori, nar căuta altceva, o lumină independentă şi specială. Mai degrabă ar fi atât de uimit de harul minunat al lui Dumnezeu în lumina Adevărului Divin, care a pătruns prin orbirea precedentelor sale superstiţii şi i-a dat lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu, încât se va apleca în umilinţă şi mulţumire. El se va teme să-şi ridice ochii chiar şi pentru un moment de la viziunea binecuvântată, ca nu cumva săi scape chiar şi un singur aspect. Nici nu s-ar putea aştepta în mod raţional să găsească unul mai mare, dacă el într-adevăr a văzut şi a gustat bogăţiile harului şi adevărului lui Dumnezeu, aşa cum sunt acum descoperite sfinţilor.

Singura explicaţie care se potriveşte cumva sau explică actualele condiţii, şi prezenta strălucire a Cuvântului Divin, este cea dată nouă de însuşi Învăţătorul. El ne-a asigurat că la a doua Sa venire Se va face cunoscut celor care vor fi în acel timp adevăraţii şi loialii Lui servitori credincioşi. El ne-a asigurat că Se va încinge, va fi servitorul lor şi-i va pune să stea la masă şi le va aduce din comorile Adevărului divin lucruri noi şi vechi (Luca 12:37). Aceasta este singura explicaţie pentru lumina minunată a Planului Divin care străluceşte acum; singura explicaţie a bogăţiilor care îngrămădesc masa celor credincioşi Domnului. Hrană de mâncat într-adevăr au ei, de care lumea nimic nu ştie.

Domnul ne probează ca să vadă în ce măsură Îl recunoaştem pe El ca dătătorul oricărui lucru bun; în ce măsură inimile noastre se hrănesc din Adevăr; în ce măsură ele sunt nutrite spiritual; şi în ce măsură pentru alţii este numai agitaţie febrilă şi nemulţumire, şi căutare după ceva nou. Putem fi siguri că pentru cei care se află în această stare de nemulţumire, Satan se va prezenta ca un mesager al luminii, oferindu-le altă hrană şi altă lumină — „mai nouă şi mai bună”. Putem fi la fel de siguri că Dumnezeu va avea plăcerea să-i permită să aducă asemenea înşelări asupra poporului Său ca să-i încerce, să-i probeze.

Pilda Domnului nostru despre grâul care a căzut pe drum şi a fost mâncat de păsările cerului, şi pe pământ stâncos unde pământul era puţin şi soarele persecuţiei l-a veştejit, şi pe pământ cu spini şi a fost sufocat de grijile acestei vieţi, şi pe pământ bun unde a produs treizeci, saizeci şi o sută, îşi are împlinirea atât în zilele noastre cât şi în trecut. Adevărul probează caracterul, şi Dumnezeu doreşte să facă aşa. Trebuie să avem grijă ca orice am putea fi prin natură, prin harul lui Dumnezeu inimile noastre să fie într-o stare productivă, şi dacă este posibil să fim din aceia care produc o sută.

Doar cei care iau seama la Cuvântul Domnului şi-i cultivă spiritul, care Îl recunosc pe Învăţătorul, conducerea şi grija Lui pro­videnţială şi hrănirea turmei, vor fi gata să umble la fel în aceste lucruri, să aducă multă roadă şi să câştige Împărăţia.

De când am scris cele precedente, am primit întrebări din diferite părţi cu privire la lucruri strâns legate de acest subiect şi dăm răspunsul nostru aici:

(1) Ce să facă oile Domnului când cei care îi conduc obiectează la referinţe şi la citate din Studiile Zorile (Studii în Scripturi, n.t.) la întrunirile bisericii, la care altfel este o deplină libertate de exprimare? Pretenţia amăgitoare este că acestea înseamnă „a venera omul sau a venera cărţile” şi că poporul lui Dumnezeu trebuie să folosească doar Cartea lui Dumnezeu — Biblia.

Noi spunem că răspunsul care trebuie dat în mod deschis este acesta: Noi nu putem vedea diferenţa între a asculta pe un învăţător expunându-şi oral învăţăturile, şi a le citi din forma lor tipărită sau a fi citate de altcineva. Dacă învăţarea prin pagina tipărită este greşită, atunci toată învăţarea este greşită. Dacă pentru noi nu este iraţional să ascultăm cu respect cuvintele unuia care pretinde capacitatea de a ne ajuta să înţelegem corect Cuvântul lui Dumnezeu, nu poate fi iraţional să ascultăm cuvintele din aceste cărţi care deja ne-au învăţat în realitate şi cu adevărat aproape tot ceea ce înţelegem din Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă vreodată ajungem la concluzia să avem doar un canal uman pentru instruire, hotărârea noastră va fi să ne ţinem ferm de cel pe care Dumnezeu l-a folosit şi l-a binecuvântat pentru iluminarea noastră, mai degrabă decât de un învăţător oral, care îşi arată împotrivirea faţă de instrumentul pe care Dumnezeu l-a recunoscut, l-a folosit şi l-a binecuvântat pentru noi. A face altfel ar fi nu numai neînţelept, ci şi dezonorant faţă de Dătătorul oricărui lucru bun.

(2) Conducătorul sau Bătrânul nostru ales este un frate inteligent, şi totuşi adesea gândim că prezentările lui sunt puţin eronate — diferite de vederile noastre scoase în mare măsură din studierea făcută în lumina Turnurilor şi a Studiilor Zorile. Când atragem atenţia Bătrânului asupra acestui fapt, el răspunde în general că a trecut cam mult timp de când a citit Studiile, iar cât despre Turnuri, este prea ocupat să le citească. Care ar fi datoria noastră ca adunare în acest caz?

Noi răspundem că există două datorii de luat în considerare: (a) Datoria faţă de conducător sau Bătrân ar fi să i se spună cu iubire şi bunătate că, potrivit declaraţiei lui, el este „supraîncărcat cu grijile acestei vieţi” şi că ar fi datoria voastră faţă de el să-l eliberaţi de conducerea adunării, ca să poată avea timp destul pentru studiu personal şi dezvoltare. (b) Datoria faţă de adunare ar fi să puneţi în funcţia de conducător al Lecţiilor Bereene un frate mai puţin talentat din punct de vedere natural, dar care are mai mult timp de studiere sau mai mult zel pentru Adevăr. Alegeţi-l pe el ca Bătrân şi apoi cu toţii ajutaţi-l, studiind bine întrebările pentru fiecare lecţie. Credem în mod sigur că Domnul va binecuvânta acest curaj şi loialitate faţă de principiile Cuvântului Său.

Amintiţi-vă că noi şi înaintaşii noştri am avut Biblii şi am încercat să facem studii biblice, adunări biblice etc., timp de secole, fără a câştiga multă înţelepciune sau lumină ca rezultat. Va venit lumina de care vă bucuraţi acum prin „studiul independent al Bibliei”? Ne îndoim!

sunt „Studiile Zorile” altceva decât Biblia aranjată pe subiecte, cu citate pentru fiecare punct şi paragraf? Oare nu este posibil ca marele Adversar, care este încântat să pozeze ca înger de lumină şi susţinător al Bibliei, să înşele în realitate pe unii dintre fraţii noştri dragi — încercând treptat să-i îndepărteze de marea lumină pe care Domnul nostru a asigurat­o pentru noi toţi, înapoi la metodele obişnuite înainte ca lumina adevărată să strălucească pe cărarea noastră?