Rătăcind ÎN „întunericul de afară”

R4444 W. T. 1 august 1909 (pag. 231-233)

În Scripturi „întunericul de afară”, întune­ricul lumii, este menţionat frecvent în contrast cu lumina interioară, lumina adevărului, aşa cum este descoperită divin. Aşa a spus Domnul nostru: „Dar ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud!” Şi apostolul ne aminteşte că noi am fost strămutaţi din întuneric în lumina minunată a lui Dumnezeu. Lumea în general este reprezentată zăcând în întuneric, nefiind în stare să vadă lumina Adevărului. Şi iarăşi ni se spune că lumina străluceşte în întuneric, dar întunericul n-o înţelege. Unii din lume dorm şi prin urmare nu văd lumina, în timp ce alţii sunt foarte treji faţă de ţelurile, ambiţiile şi lucrările lumeşti, dar complet orbi faţă de scopurile divine.

Unei anumite clase care are anumite caracteristici ale minţii, Dumnezeu este bucuros să-i descopere lumina şi să o îndrume prin acea lumină pe cărarea corectă. Cei care văd şi se folosesc de ocazie şi umblă pe cale sunt numiţi „copii ai luminii”, în timp ce alţii care umblă contrar sunt numiţi „copiii întunericului”. Adresându-li-se unora dintre aceşti copii ai luminii, Domnul nostru a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor de afară toate aceste lucruri le sunt prezentate în pilde şi cuvinte ascunse, ca privind să nu vadă şi auzind să nu înţeleagă. Luca 8:10.

În timp ce este adevărat că această putere de a înţelege este „dată”, totuşi nu este dată la întâmplare; este dată doar celor cu un anumit caracter. Doar pentru aceştia lumina este de folos; pentru alţii lumina ar fi mai mult sau mai puţin vătămătoare în prezent. Putem la fel de bine mulţumi lui Dumnezeu, cum a făcut Isus, că pentru moment scopurile divine sunt ascunse de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi descoperite doar „pruncilor”. Ca alţii să aibă lumina ar însemna vătămarea lor, dacă nu o deranjare a scopurilor şi aranjamentelor divine. Ca exemplu, sf. Petru ne spune că cei care L-au răstignit pe Domnul au făcut-o în ignoranţă, în orbire, în întunecime, „căci dacă ar fi cunoscut-o, nar fi răstignit pe Domnul slavei”; chiar dacă inimile lor n-ar fi fost mai bune, ei ar fi putut săşi îndrepte purtarea printr-o mai mare cunoştinţă, şi astfel scopul divin, ca Cristos să fie răstignit de către ei, Cel drept pentru cei nedrepţi, ar fi fost zădărnicit.

În Matei 6:22, 23 Domnul nostru ne dă o sugestie cu privire la starea inimii şi ce are ea de-a face cu capacitatea noastră de a vedea sau a nu vedea adevărurile divine. El zice: „Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat”. Şi apoi adaugă: „Dacă lumina care este în tine este (devine) întuneric, cât de mari trebuie să fie întunecimile!” Evident că Domnul nostru foloseşte ochiul natural şi corpul natural ca o ilustraţie pentru a atrage atenţia asupra ochilor mai importanţi ai înţelegerii şi asupra puterii lor de a binecuvânta, a îndruma şi a controla interesele corpului.

Un ochi curat ar părea să însemne un singur scop, o singură intenţie a inimii faţă de Dumnezeu, pentru că în versetul următor Domnul nostru atrage atenţia asupra faptului că nu sunt decât doi stăpâni — binele şi răul, dreptatea şi păcatul, Dumnezeu şi Satan. Cei care sunt complet sub puterea lui Satan sunt orbiţi; după cum ne spune sf. Pavel, Dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necre­dincioşi, ca lumina bunătăţii divine să nu stră­lucească în inimile lor (2 Cor. 4:4). Singurii care nu sunt orbiţi sunt cei care sunt slujitorii lui Dumnezeu, iar gradul clarităţii vederii lor depinde de curăţenia ochiului, curăţenia inimii, curăţenia scopului, de loialitatea faţă de singurul Învăţător, faţă de principiile guvernării Sale etc.

Toţi cei care au văzut lumina „adevărului prezent” au pentru ce să fie felicitaţi în mod special că au trecut din întuneric la lumină, că au fost strămutaţi din Împărăţia Întunericului în Împărăţia Iubitului Fiu al lui Dumnezeu, de la stăpânirea lui Satan ca slujitori ai lui, pentru a fi ucenici ai lui Cristos şi slujitori ai lui Dumnezeu. Sf. Petru vorbeşte despre trecerea noastră din întuneric în lumina Sa minunată. Sf. Pavel zice: Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. Sf. Ioan zice: În El nu este întuneric. Şi iarăşi: Întunericul se împrăştie şi lumina adevărată chiar străluceşte … dar cine urăşte pe fratele său este în întuneric.

OCHIUL CURAT al iubirii

Punctul pe care îl stabilim este că după cum trupul nostru natural este întărit printro vedere bună, tot aşa, ca Noi Creaturi avem claritatea vederii spirituale în măsura în care avem loialitate faţă de Domnul şi faţă de influenţa luminătoare a spiritului Său de sfinţenie, spiritul iubirii.

Se ridică întrebarea: Este posibil pentru vreunul dintre noi, după ce a trecut din întuneric în lumina minunată a Domnului, să ajungă din nou în întuneric — să iasă din lumină? Scripturile răspund că este posibil. Ele ne spun că în anumite cazuri Dumnezeu va forţa pe oameni să iasă din lumină în „întunericul de afară”, comun lumii în general; că necredincioşia faţă de Domnul şi faţă de principiile învăţăturii Lui tinde spre această direcţie.

Am putea presupune că aceia care sunt astfel aruncaţi în „întunericul de afară”, fie brusc fie treptat, să fie foarte tulburaţi, dar, dimpotrivă, avem toate motivele să credem că lumea din „întunericul de afară” nu este foarte tulburată de întunericul ei, ci mai degrabă, aşa cum sugerează Domnul nostru, „iubeşte mai mult întunericul decât lumina”; pentru că este într-o stare de răutate; pentru că nu are spiritul Domnului, spiritul iubirii. Prin urmare, sugestia este clară, că aceia care ies din lumină în întunericul de afară se vor simţi la fel de mulţumiţi ca aceia care niciodată nu au venit în lumina „adevărului prezent” — care chiar se laudă cu privire la întuneric şi sunt foarte aspri în critica lor faţă de lumină — urăsc lumina.

În Scriptura citată mai sus, sub simbolul unui ochi curat Domnul ilustrează ideea de scop unic, neîmpărţit şi o inimă unică, neîmpărţită, care trebuie să-i caracterizeze pe toţi cei care devin cu adevărat ucenicii Săi, sau copii ai luminii. El chiar sugerează că aceia care-şi pierd această curăţenie a inimii, a ochiului, a scopului, şi apoi merg în întuneric, sunt în unele privinţe în întuneric mai dens decât alţii care nu au văzut niciodată lumina. El spune: „Dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mari trebuie să fie întunecimile!” Experienţa noastră confirmă pe deplin acest lucru. Cei care odată au fost în lumina chipului Domnului şi în lumina Cuvântului divin, şi care pierd această lumină, par să fie într-o stare mult mai regretabilă decât cea a lumii în general, care n-a avut niciodată ochii înţelegerii deschişi. Alţii din lume nu par a fi capabili de astfel de încălcări ale spiritului iubirii, spiritului adevărului, spiritului dreptăţii, spiritului echităţii. Ei par a fi capabili să spună, să facă şi să gândească lucruri mult mai josnice, necaritabile, rele, decât înainte de a fi luminaţi.

Am încercat de ani de zile să înţelegem filosofia acestui fapt care ni s-a manifestat dureros cu diferite ocazii, şi credem că am găsit explicaţia corectă după cum urmează:

Standardul lumii FAŢĂ DE LIPSA

unui standard

Omul natural îşi ghidează comportamentul, cuvintele şi gândurile în mod considerabil după comportamentul şi cuvintele semenilor săi. Cel mai tare imbold pentru omul natural este: Ce ar gândi Dl. Brown, sau Dl. şi Dna Jones, sau Dl. şi D-na Smith, despre aceste cuvinte, sau despre această comportare? Această măsurare a lui cu alţii de acelaşi caracter şi poziţie, şi calibrarea comportării după a altora pe care îi respectă, pare să fie singurul standard după care umblă lumea. Ea nu vede clar principiile dreptăţii, echităţii, adevărului şi iubirii.

Dar când are loc adevărata convertire la Domnul, când ochii înţelegerii se deschid, apar noi standarde înaintea ochilor înţelegerii astfel deschişi. Se aude Cuvântul Învăţătorul zicând: „Fiţi deci desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârşit” şi „Călcaţi pe urmele Mele”, şi „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine”. Unii văd încrucişat, dorind să slujească la doi stăpâni şi să umble după două standarde — să placă Domnului şi de asemenea să umble conform standardelor pământeşti, ca înainte. Dar acest curs este foarte nesatisfăcător; nu are nici aprobarea divină, nici aprobarea prietenilor lumeşti. Cei cu ochiul curat, scopul curat, îşi zic în sine:

„Domnului trebuie să-I fiu fidel

Care m-a cumpărat cu sângele Său”.

Aceştia află curând că lumea este în întuneric şi că a umbla cu lumea şi conform standardelor lumeşti ar însemna eşec în a progresa din har în har, din cunoştinţă în cunoştinţă şi din slavă în slavă, sub conducerea Învăţătorului care ne-a instruit să umblăm în urmele Sale. Prin urmare, aceştia cu ochiul curat se eliberează în întregime de standardele lumeşti care leau fost înainte călăuză, şi privesc la Domnul, şi, privind astfel, au cea mai bună călăuză, cel mai înalt standard imaginabil. Privind la El, copiind pe Isus, ei ajung tot mai mult să aprecieze lungimile şi lăţimile, înălţimile şi adâncimile iubirii şi dreptăţii divine şi caută tot mai mult să fie transformaţi în toate cuvintele, gândurile şi faptele lor în armonie cu modelul glorios pe care acel ochi curat îi îndreptăţeşte şi îi face capabili să îl vadă clar. Cât de binecuvântată este starea lor! Instruiţi prin exemplul Domnului şi prin cuvântul Său de har şi adevăr, ei se ridică zilnic la înnoirea vieţii în asemănare de caracter cu Răscumpărătorul lor, devenind potriviţi pentru Împărăţia cerească şi pentru schimbarea glorioasă a învierii.

Domnul va judeca pe poporul Său

Scopul divin nu este numai de a chema pe cei cu inima currată, cu ochiul curat, şi să-i instruiască, săi călăuzească, ci şi să-i încerce şi să-i verifice. Astfel citim: „Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru” (Deut. 13:3). Proba ascultării este legea divină — iubire supremă faţă de Dumnezeu şi dreptate absolută faţă de aproapele tău — să-l iubeşti ca pe tine însuţi. În plus, consacraţii au Porunca Nouă să se iubească unii pe alţii aşa cum i-a iubit Răscumpărătorul — până la sacrificiu, dând totul unii pentru alţii, pentru binele şi ajutorul unii altora. Dacă acest test este îndurat cu credincioşie, înseamnă că persoana nu numai a ajuns la ţinta iubirii perfecte, dar şi a trecut probele ei şi şi-a demonstrat vrednicia de viaţă veşnică sub termenii şi condiţiile divine. Dar dacă aceste probe nu vor fi îndurate, aceasta va însemna respingerea persoanei din lumină aşa încât lucrurile care odată erau pentru el lumină vor apărea întunecate, şi lucrurile întunericului vor apărea corecte, drepte, potrivite.

De aceea, nu trebuie să ne plângem de aceste încercări şi probe pe care Domnul le declară a fi necesare. Nu este pentru noi să insistăm ca aceia pe care îi iubim să fie menţinuţi în lumină şi acceptaţi în cele din urmă în Împărăţie. Mai degrabă trebuie să ne arătăm ascultarea faţă de Domnul, să ne demonstrăm iubirea faţă de El cu toată inima, mintea, sufletul şi puterea, prin acceptarea aranjamentelor şi judecăţilor divine. Domnul îi alege pe membrii clasei Miresei. El ne-a dat privilegiul să fim conlucrători cu El în această lucrare, dar numai conform instrucţiunilor Sale. Decizia este a Lui. Dacă ei nu-şi menţin ochiul curat, inima curată, scopul curat, loialitatea faţă de Dumnezeu, faţă de principiile dreptăţii, justiţiei şi iubirii, nu pot continua să fie ucenicii Săi; nu pot continua în lumină; trebuie să meargă în „întunericul de afară”.

Dacă vreunul nu continuă în dezvoltarea spiritului iubirii, spiritului sfinţeniei, spiritului lui Dumnezeu, în mod sigur va retrograda, şi lumina care este în el va deveni întuneric — mare întuneric. În locul spiritului iubirii exemplificat de Domnul nostru, care Şi-a dat viaţa pentru noi, va intra un spirit de ură, invidie şi răutate; un spirit ucigaş care, chiar dacă va ezita să fie violent la exterior şi să intre sub incidenţa legii, nu va ezita să asasineze caracterul şi să zică tot felul de rele împotriva celor pe care sunt mânioşi. Prin astfel de roade îi veţi cunoaşte. Asemenea spini nu cresc pe viţa de vie, nici pe smochin.

Filosofia acestui curs este următoarea: Când aceştia pierd spiritul Domnului, spiritul dreptăţii şi al iubirii, al bunătăţii, al milei şi al adevărului, ei pierd supravegherea, îndrumarea şi controlul Domnului. Şi după ce au renunţat la regulile şi influenţele care controlează lumea în general, ei sunt fără nicio îndrumare sau reţinere în ceea ce priveşte cursul vieţii lor. Prin urmare, nu numai că acţionează contrar standardelor divine, ci violează şi principiile dreptăţii şi decenţei, prin cuvânt şi purtare, care ajută şi călăuzesc lumea în general. Din acest motiv, cei care odată ies din lumina Adevărului Prezent pot să gândească, să zică şi să facă lucruri mult mai josnice şi de dispreţuit decât cei lumeşti care încă păstrează ajutoare pentru ordine şi decenţă prin faptul că au în minte ce vor gândi tovarăşii lor de viaţă despre cursul, cuvintele şi purtarea lor.

Umblaţi ca nişte copii ai luminii

În concluzie deci, îndemnăm pe toţi cei care au fost luminaţi odată şi s-au făcut părtaşi Spiritului sfânt, care au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor — îi îndemnăm pe aceştia să fie zeloşi, să-şi menţină starea la care deja au ajuns. Îi îndemnăm să se conformeze asemănării de caracter cu Fiul iubit al lui Dumnezeu; să fie desăvârşiţi în iubire şi să înlăture toate acestea: mânia, răutatea, ura, invidia, cearta; pentru că, dacă reţin unele dintre acestea, vor tinde spre orbire şi spre „întunericul de afară”. Mai mult decât atât, îi îndemnăm să se îmbrace cu toate aceste haruri ale Spiritului Domnului: blândeţe, gentileţe, răbdare, îndelungă răbdare, bunătate frăţească, iubire. Acestea vor întări şi dezvolta asemănarea de caracter cu Răscumpărătorul, pe care Dumnezeu l-a predestinat să fie atins de către toţi aceia care vor fi acceptaţi ca membri ai Miresei lui Cristos. Şi apoi apostolul sugerează: Dacă facem aceste lucruri nu vom cădea niciodată, ci ni se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.