Cele două caracteristici ale Rahelei

R4436 W. T. 15 iulie 1909 (pag. 219)

În numărul nostru din 15 februarie, pag. 63, întrebări despre Legăminte, de la 6 la 8, se pare că nu ne-am exprimat aşa încât toţi să înţeleagă ce am vrut să spunem; de aceea adăugăm acum câteva cuvinte.

Legămâtnul Sara reprezintă promisiunea divină în totalitatea ei ca un Legământ de Har sau de Credinţă. După cum explică sf. Pavel în Gal. 4:22-28, fiul promisiunii a reprezentat pe Cristosul, Cap şi Corp, marele Profet antitipic, Preot, Împărat, Judecător şi Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni — omenirea în general. Sara a avut doar un copil şi prin urmare sămânţa pământească a lui Avraam, sau oricare alta, nu putea fi reprezentată prin ea. Dar Dumnezeu i-a promis lui Avraam o sămânţă pământească, precum şi una cerească. Sămânţa lui trebuia să fie „ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării”, după cum explică apostolul, „pentru ca făgăduinţa să fie sigură pentru toată sămânţa, nu numai pentru aceea de sub Lege, ci şi pentru aceea care are credinţa lui Avraam”. Sămânţa lui Avraam după Lege a fost înlăturată în întregime, şi trebuie săşi primească binecuvântările prin sămânţa spirituală — Cristosul, Cap şi Corp. Sămânţa Spirituală depune în jertfă toate drepturile pământeşti, lăsându-le sau dându-le prin testament sau legământ Israelului natural — pecetluind astfel pentru Israelul natural „Noul Legământ (al Legii)”. Aceasta a fost pentru ca sămânţa naturală să poată deveni Sămânţa lui Avraam în Veacul Milenar — ca nisipul de pe ţărmul mării. Şi în acelaşi Legământ, ca membri ai lui Israel, va putea intra oricine va vrea dintre popoarele Neamurilor. Astfel, apostolul declară că în cele din urmă, în conformitate cu făgăduinţa divină, Avraam va fi „tatăl multor popoare”. Toţi aceştia vor fi binecuvântaţi de Cristosul, Mijlocitorul Noului Legământ (al Legii), sub care le va fi permis să vină înapoi în armonie cu Dumnezeu şi să obţină viaţă veşnică prin ascultare de Legea acestuia. În acord cu aceasta citim în aceeaşi epistolă, Romani 11:27-31, că Israelul trupesc, sub Noul Legământ (al Legii), va „căpăta îndurare prin îndurarea arătată vouă” — mila Cristosului, mila Seminţei Spirituale a lui Avraam. Gal. 3:29.

Apostolul ne dă de înţeles că după ce Legă­mântul cu Avraam a fost confirmat prin Isaac, cei doi fii ai lui au devenit într-o anumită măsură personaje tipice, Esau, cel mai mare, reprezentând pe Israelul natural, şi Iacov, cel mai tânăr, reprezentând Israelul spiritual din acest Veac al Evangheliei, căruia i-a revenit binecuvântarea avraamică. În mod asemănător, la timpul potrivit i-a fost confirmat lui Iacov acest Legământ Avraamic; iar cei doi copii ai săi de la soţia lui Rahela, par să simbolizeze faptul că vor exista două clase de israeliţi spirituali, reprezentate de Iosif şi de fratele lui mai tânăr, Beniamin. Nu trebuie să repetăm diferitele dovezi că Iosif a fost un tip al lui Cristos, Cap şi Corp. Ne amintim cum a fost urât de fraţii lui, a fost vândut în robie, a suferit diferite abuzuri pentru dreptate, şi totuşi a primit toate încercările cu credincioşie. Ne amintim cum a fost scos din închisoare pentru a fi pe tron al doilea după Faraon, şi acolo a devenit distribuitorul hranei care ia ţinut pe egipteni şi pe israeliţi în viaţă în timpul celor şapte ani de foamete. Am observat deja cât de frumos aceste diferite aspecte ca tipuri corespund antitipului, care în curând va fi descoperit. Cristos, Cap şi Corp, trebuie să fie scos din marea închisoare a morţii înainte de a fi efectuată înălţarea la Împărăţie, glorie şi onoare, şi de a începe lucrarea de hrănire a lumii cu pâinea vieţii. Iosif, dătătorul de viaţă pentru Egipt prin acea pâine a vieţii, a fost fără îndoială un tip al Dătătorului de Viaţă mai mare, Cristosul, Cap şi Corp.

Iosif a avut numai un frate de la aceeaşi mamă, dar a avut zece fraţi vitregi. Gândul nostru este că acei zece fraţi vitregi reprezintă poporul evreu care în foarte scurt timp va fi adus înaintea Cristosului înălţat şi i se va da o parte în marele ospăţ de la masa Lui. Ne vom aminti că Beniamin, fratele lui Iosif, era împreună cu ceilalţi zece când s-a dat ospăţul, dar că Iosif i-a dat lui Beniamin o porţie de cinci ori mai mare decât au primit oricare dintre fraţii lui. Beniamin, după înţelegerea noastră, reprezintă „marea mulţime”, fecioarele nechibzuite, altfel numite fecioarele, însoţitoarele Miresei, care o vor urma în prezenţa Împăratului. Psa. 45:14, 15.

Există încă un motiv pentru a-l considera pe Beniamin o prefigurare a „marii mulţimi”. Este acesta: numele lui, Beniamin, înseamnă „fiul durerii mele”. El a fost născut în tristeţi şi dureri, întocmai cum va veni „marea mulţime” „din necazul cel mare”. Mama lui a murit născându-l, aşa cum noi ne aşteptăm ca partea spirituală a Legământului Avraamic să treacă în întregime odată cu schimbarea celor care vor constitui „marea mulţime”. Gândul nostru este că Vrednicii din Vechime aparţin aceleiaşi clase, cum s-a sugerat deja, că ei vor ajunge pe planul spiritual în timpul de strâmtorare la sfârşitul Veacului Milenar.

Nu vrem să dăm explicaţii pentru tipuri la care nu se face referire în mod direct sau indirect în Noul Testament. Aceste tipuri, la care ne-am referit deja, par să nu fie direct ci indirect sugerate în învăţăturile Noului Testament. Cei care nu pot primi această interpretare sunt liberi să aibă orice altă interpretare, sau niciuna, după cum văd de bine. De fapt, putem remarca faptul că lucrul acesta este adevărat în legătură cu tot ce scriem noi. Prin urmare, dacă unii încetează a mai vedea la fel ca noi, ei au tot dreptul la propia opinie, fără a fi nevoie să se certe cu noi. Dacă ei găsesc lumină nouă şi mai bună, sentimentul nostru faţă de ei este: Dumnezeu să vă binecuvânteze. Ne bucurăm dacă aveţi ceva care să vă facă mai mult bine decât ceea ce prezentăm noi. Dacă noi am gândi că există ceva mai bun, şi noi am vrea să-l avem. Dar, dimpotrivă, suntem pe deplin mulţumiţi cu îndrumarea şi binecuvântările, cu iluminarea şi hrana spirituală şi împrospătările pe care Domnul nostru prezent ni le-a pus în faţă, în calitate de familie a Sa. Este o porţie atât de mulţumitoare încât nu ne gândim să căutăm ceva mai mult sau diferit. Ani de zile am flămânzit şi am însetat şi am căutat, şi în final, când am găsit partea satisfăcătoare, am ştiut. Ne-a mulţumit dorinţele cum nimic altceva na putut-o face. Timpul care ne rămâne după ce ne hrănim cu asemenea hrană şi după ce o distribuim altora, îl folosim în totalitate aducând mulţumiri Tatălui Luminii, care ne-a scos din întuneric la lumina Sa minunată, de care ne bucurăm mult.