PRIVELIŞTI din Turnul de Strajă

R4430 W. T. 15 iulie 1909 (pag. 211-212)

Evoluţia şi caracterul

În cartea sa despre „Secolul Minune”, publicată acum zece ani, Alfred R. Wallace, distinsul om de ştiinţă şi descoperitor împreună cu Charles Darwin a teoriei Evoluţiei, şi-a afirmat convingerea că în chestiunea descoperi­rilor mecanice, rasa umană a făcut mai mult progres în secolul nouăsprezece decât în toate cele optsprezece secole trecute. Este cumva dificil de împăcat această afirmaţie cu atitudinea luată în ultimul său articol despre „Evoluţie şi caracter”, în The Fortnightly Review. Este evident că a devenit mai pesimist. El declară acum că se îndoieşte că ar fi fost „vreo îmbunătăţire considerabilă în starea intelectuală şi morală a omului de rând în toată perioada istoriei umane”; şi el zice mai departe:

„Comparând o rasă sălbatică cu una civilizată, trebuie întotdeauna să ne amintim că suma cunoştinţei acumulată şi aplicată pe care noi o posedăm nu este un criteriu de superioritate mintală pentru noi, sau de inferioritate pentru ei. Omul de rând din Zulu sau din Fiji ar putea fi foarte puţin mai jos mintal decât omul de rând englez; şi cred că este sigur că omul de rând britanic, saxon, danez sau norvegian de acum o mie de ani — tulpinile ancestrale ale rasei engleze actuale — au fost din punct de vedere mintal egalii noştri. Pentru că, ce putere a existat de atunci încoace care să-i dezvolte? Desigur că nu au supraveţuit în special cei mai intelectuali şi mai morali, ci mai degrabă invers. … Dacă luăm în considerare mai departe că efectele educaţiei şi ale artei nu sunt ereditare, suntem forţaţi să tragem concluzia că noi suntem astăzi, după toate probabilităţile, inferiori din punct de vedere mintal şi moral strămoşilor noştri semi-barbari!”

Romanii şi grecii, ne aduce aminte Dl. Wallace, i-au privit de sus pe strămoşii lor cu acelaşi dispreţ cu care noi îi privim pe Cafiri (populaţie hindusă din munţii Afganistanului, n.t.) sau pe Indienii Roşii (băştinaşii din SUA, n.t.). Este chiar superficial a conchide că datorită faptului că oamenii sunt întro stare sălbatică sau barbară în ceea ce priveşte cunoştinţa şi civilizaţia materială, ei sunt în mod necesar inferiori intelectual şi moral. „Sunt înclinat să cred” zice Dl. Wallace, „că o examinare fără prejudecăţi a acestei chestiuni ne-ar conduce la concluzia că nu există deloc dovezi temeinice în privinţa vreunei deosebiri în starea morală şi intelectuală medie din tot timpul istoriei umane, care să corespundă cu deosebirile din civilizaţia materială, între rasele civilizate şi cele sălbatice de astăzi. … Există motive bune să credem că unii din cei mai de jos sălbatici de astăzi (probabil toţi) sunt rămăşiţele deteriorate ale unor popoare mai civilizate”.

Ameninţarea jurnalismului galben

Una dintre cele mai severe şi pasionate condamnări ale jurnalismului galben scrisă vreodată, a apărut recent în The American Magazine de sub pana Prof. W. I. Thomas, de la Universitatea din Chicago. El susţine că ziarele galbene (ziare care prezintă ştiri neverificate şi chiar false, dar cu titluri senzaţionale pentru a se vinde bine, n.t.) publicate şi răspândite larg în oraşele noastre americane de astăzi sunt un „agent clar al viciului şi crimei”, ducând la tot felul de imoralităţi. Nereuşita noastră până acum de a privi presa galbenă ca o imoralitate şi de a face paşi pentru exterminarea ei, se datorează, crede el, în parte faptului că am fost reticenţi în a ne pierde îndelunga încredere în pagina tipărită, şi în parte datorită încetinelii cu care punem în practică generalizările. În legătură cu acest ultim punct el scrie:

„Exigenţele morale nu reflectă de fapt niciodată cele mai avansate stări ale conştiinţei. Practicile noastre sunt înapoia judecăţii noastre cu o generaţie sau două, dar faptul că noi, încet dar sigur, punem generalizările în practică este indicat prin faptul că de la început societatea a schimbat constant conţinutul poruncilor şi practicilor ei, care odată nu erau obiectul judecăţii morale (sclavia, poligamia, răzbunarea sângeroasă) dar au ajuns să fie clasificate ca imorale. În prezent există o concentrare a conştiinţei care conţine viitoarele porunci. În aceasta se află întrebări despre mituirea politică, manipularea monopolistă, tirania muncii, falsificarea medicamentelor brevetate, falsificarea alimentelor, chestiunea rasială, chestiunea femeilor şi chestiunea jurnalismului galben. Acestea sunt acum dezbătute şi reevaluate de opinia publică şi de presa legitimă, şi atunci când ne vom termina reconstrucţia vom avea nişte porunci noi şi nişte infracţiuni noi; şi între ele va fi aceasta: Să nu perverteşti adevărul pentru a câştiga avantaje”.

Prima şi fundamentala obiecţie a Profesorului Thomas faţă de jurnalismul galben este bazată pe apelul la ceea ce el numeşte „atitudinea de ură” din oameni. Această atitudine există în fiecare dintre noi. Ea datează din zilele când fiinţele umane îşi petreceau cea mai mare parte a timpului ucigând animale sau se luptau cu semenii lor. Ea vine din natura impulsului sau poftei şi este aproape la fel de elementară ca şi foamea. În timpul secolelor de civilizaţie acest instinct al urei a fost modificat şi controlat, dar sub suprafaţă încă dormitează. Un proces de judecată a unei crime, o luptă pentru un premiu, puţină bârfă defăimătoare, un joc captivant, încă au puterea de a o pune în joc.

În lumina acestor fapte, zice profesorul Thomas, devine clar că jurnalismul galben îşi datorează existenţa persistenţei în om a unui simţământ primitiv de un caracter în esenţă antisocial, şi faptului că trezirea acestui simţ aduce un fel de plăcere. El continuă:

„Şocurile plăcute pot fi clasificate cu privire la semnificaţia lor socială. Avem mai întâi interesul emoţional de tip reflex, reprezentat de întreaga gamă de jocuri competitive, de la jocul cu bile la şah, care sunt plăcute, recreative şi valoroase — pentru copil, în dezvoltarea unui organism normal, şi pentru adult (într-o societate în care predomină împărţirea muncii), pentru preluarea încordării de pe anumiţi centri nervoşi suprasolicitaţi şi echilibrarea organismului. O altă formă de şoc este asociată cu ororile, nenorocirile, dezaprecierile şi defăimările. Accidentele feroviare, incendiile, omorurile şi scandalurile familiale sunt tipuri ale acestui fel de interes, care, ca şi în jocuri, este de natura unui reflex orb. Prezentările artistice, dintre care tragedia este un exemplu, sunt situaţii de conflict de tip generalizat şi reflexiv, prezentate cu aşa tehnică şi perspectivă încât să dea o nouă semnificaţie vieţii. «Căutările» ştiinţifice şi de afaceri fac parte de fapt din modelul de vânătoare a interesului, implicând aceeaşi încordare emoţională ca şi urmărirea vânatului, deşi emoţia este subordonată procesului reflexiv implicat”. Current Literature.

Turcia Le cere evreilor să vină

Oferte de a acorda cetăţenie deplină imigranţilor la sosire.

„Vor aduce pe toţi fraţii voştri din mijlocul tuturor neamurilor, ca dar pentru Domnul.” Isa. 66:20.

Jurnalul Jewish Morning a publicat recent o telegramă specială de la Constantinopol care spune că Guvernul turc a invitat pe evreii din Rusia şi din România să se stabilească în Turcia, fiind de acord să ridice toate restricţiile şi să le dea cetăţenie completă. Urmează textul telegramei:

„Ahmed Riza, Preşedintele Camerei Deputaţilor, a vizitat azi pe Hahm Pasha, şeful ritului evreiesc din Turcia, şi, din partea Guvernului Turc, le-a făcut invitaţie evreilor din Rusia şi România să imigreze în Turcia. Ca dovadă a bunei credinţe din partea Guvernului Turc, Ahmed Riza l-a informat pe Hahm Pasha că Guvernul va aboli toate restricţiile împotriva imigrării evreilor şi, ceea ce este şi mai important, va acorda deplină cetăţenie imigranţilor evrei imediat la sosirea lor în Turcia”.

O prezentare nesectară

Dr. H. S. Pritchett, Preşedintele Fundaţiei Carnegie pentru promovarea învăţământului, vorbind recent despre Conducerea din Colegii, a spus:

„Apartenenţa la o biserică nu este un test că un om este religios sau nu; nici nu este un criteriu prin care pot fi aleşi oamenii religioşi. Folosirea constantă a acestui criteriu a servit pentru a impune asupra tinerilor, atât din colegii cât şi din afara lor, ideea că obligaţiile unei vieţi religioase sunt cerute numai pentru cei care au intrat ca membri în organizaţiile religioase. Nici că se putea crea o impresie mai nefericită. Obligaţiile vieţii religioase sunt la fel pentru fiecare fiinţă umană. Ideea că cineva poate scăpa de îndeplinirea marilor legi pe care Creatorul Universului le-a stabilit prin refuzarea de a aparţine unei organizaţii omeneşti este ridicolă, şi totuşi aceasta este ideea obişnuită printre tineri. De aceea, cred că omul cu o viaţă religioasă sinceră, în afara oricărei organizaţii formale, are astăzi o ocazie remarcabilă de participare în conducerea religioasă din colegii, şi că el scapă de unele limitări care stau în calea fratelui său care face parte dintro organizaţie religioasă anume. Nimeni nu are dreptul să se sustragă de la datoria conducerii sau a serviciului pe motivului că el aparţine sau nu aparţine unei organizaţii religioase. A promova o astfel de pretenţie este ca şi cum ai insista că un om nu este american decât dacă face parte din partidul Republican sau din cel Democrat”.