Exemple de scrisori interesante
R4429 W. T. 1 iulie 1909 (pag. 206)
Dragă frate Russell,
Îmi pare rău să aud de afirmaţia neadevărată care circulă, că tu negi Răscumpărarea. Despre tine se poate spune accentuat că eşti marele apărător şi expunător al răscumpărării — din anul 1872 — şi în special din 1878 chiar până astăzi.
Timp de secole doctrina răscumpărării a avut un loc proeminent în teologia ortodoxă, dar nu se făcea nicio deosebire între actul furnizării preţului de răscumpărare şi actul plătirii acelui preţ Dreptăţii. Aceasta este arătată foarte convingător în scrierile tale. „Anti-lutron” nu a îndepărtat sentinţa morţii din lume; aceasta se va face prin actul „hilasmos”. În scrierile tale, actul prezentării preţului de răscumpărare ca o compensare pentru păcate înaintea curţii de justiţie divină este împărţit în două părţi — Ispăşirea pentru Biserică şi ispăşirea pentru lume; că ispăşirea legală pentru Biserică s-a făcut în ziua Înălţării, iar când „banii pentru plata răscumpărării” vor fi fost ştampilaţi cu chipul şi cu inscripţia morţii Bisericii, aceştia vor fi plătiţi Dreptăţii, şi Dumnezeu şi lumea vor fi împăcaţi — numai legal. Dumnezeu nu Se poate împăca cu păcătoşii; ei trebuie să fie mai întâi aduşi într-o stare de perfecţiune înainte de a se putea bucura de prietenia lui Dumnezeu; de aceea este necesar un legământ eficace.
Te-am urmărit cu cel mai mare interes şi plăcere în explicaţia ta despre cele trei Legăminte. Obişnuiam să vorbesc despre acest Veac al Evangheliei ca fiind timpul Noului Testament şi despre Biserica Evangheliei ca fiind Biserica Noului Testament, dar tu ai clarificat aceasta, declarând că Noul Legământ încă nu există, că acesta aparţine Veacului Milenar. Această declaraţie a risipit ceaţa şi m-a făcut să văd mai clar minunatele lucrări ale Dumnezeului nostru. Sămânţa promisă în Legământul Avraamic va binecuvânta pe Israel şi toate popoarele prin aranjamentul Noului Legământ. Noul Legământ va fi stabilit imediat ce Mijlocitorul lui, Cristos Cap şi Corp, va fi complet. Atunci va începe marea tranzacţie. Cristos ca Mare Preot va intra în Sfânta Sfintelor cu sângele Bisericii pentru a-L justifica pe Dumnezeu în actul Său de a lăsa lumea să scape de lanţul morţii — legal. Atunci Dumnezeu va avea libertatea să-Şi arate înţelepciunea, iubirea şi puterea faţă de omenire. Lucrarea de ispăşire va fi atunci sfârşită şi Cristos Se va arăta ca Mijlocitor. Ismael antitipic, poporul evreu, va ieşi din starea de pustie în ţara promisă, chiar la Muntele Sionului, centrul de unde Dumnezeu va conduce lumea în timpul Mileniului. Noul Legământ va fi pecetluit şi va începe lucrarea preţioasă — lucrarea de îndepărtare a păcatelor lui Israel şi de îndepărtare a păcatelor lumii, şi de scriere a legii lui Dumnezeu în inimile copiilor lui Israel şi în inimile oamenilor din alte popoare.
Mi-ai adus în atenţie lucruri minunate, sunt captivat de aceste lucruri. Ce sunt eu să vin sub oferta de a primi cea mai aleasă parte a Legământului Avraamic? Îmi amintesc de zilele când citeam şi mă gândeam la cele două Legăminte menţionate de Pavel în Galateni 4, dar n-am înţeles, aşa că am vegheat şi am primit cu nerăbdare tot ce venea scris de tine în legătură cu Legămintele. Cât de minunat este să umbli sub lumina care străluceşte asupra lor! Adevăruri preţioase, sfinţitoare sunt acestea cu adevărat. Zilnic te amintesc pe tine şi pe dragii conlucrători la tronul harului ceresc.
Al tău în dragostea Adevărului, K. P. Hammer, Canada.
Dragă frate Russell,
De câtva timp am tot vrut să-ţi scriu şi să-ţi spun cât de mult am fost binecuvântată de când am făcut Angajamentul şi mi l-am însuşit, pe data de 9 ianuarie la ora 23:15. Cuvintele nu pot să exprime pacea simţită în minte imediat ce l-am făcut înaintea Tatălui nostru ceresc. Acum sunt mai fericită decât am fost de când am venit în Adevărul Prezent, şi, pot spune sincer, în fiecare zi am primit mai multă lumină şi cunoştinţă, şi am o bucurie crescută în Domnul şi în serviciul Lui. Inima mea se revarsă de recunoştinţă şi extremă mulţumire Tatălui nostru ceresc pentru bunătatea Lui faţă de mine.
Dragă frate Russell, mă doare foarte mult când mă gândesc la lucrurile pe care le-am crezut şi leam gândit despre tine. Sunt adânc impresionată de modul în care ai primit această încercare şi de iubirea ta faţă de fraţi în mijlocul unei persecuţii atât de îngrozitoare, şi vreau să ştii că ai simpatia mea din inimă. Mă rog ca acelora care sunt încă în opoziţie să li se deschidă ochii înţelegerii înainte de a fi prea târziu.
Fie ca binecuvântarea Domnului să fie cu voi toţi cei de la „Casa Betel”. Pot să-ţi cer să te rogi pentru mine? Cu multă iubire creştină pentru toţi, sora ta în Domnul binecuvântat, M. L. James. PA.
Preaiubite frate Russell,
Mă bucur să-ţi spun că sâmbătă 24 aprilie, aniversarea zilei în care mi-am înregistrat „Angajamentul” înaintea Domnului, m-a găsit „în siguranţă în braţele lui Isus”, primind mult har la timp de nevoie. Iubesc puterea sfinţitoare şi protecţia Angajamentului. Domnul să te binecuvânteze din belşug. Cu iubire sinceră şi rugăciuni, prin harul Său, C. White. Texas.
Dragă frate în Cristos,
„Har ţie şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos”. „Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, pe care vă pomenim în rugăciunile noastre” „în fiecare zi”, „Căci ne aducem aminte fără încetare … de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii voastre în Domnul nostru Isus Cristos”, cerând să fie roditoare călătoria ta printre cei dragi de peste hotare, şi să ajute la „zidirea multora în credinţa preasfântă”.
Vreau să-ţi spun ce mare binecuvântare a fost pentru mine Angajamentul — şi în special de când fratele Brown a plecat acasă şi n-am avut pe nimeni pe pământ ca sprijin. Domnul drag a fost foarte aproape, păzindu-mă şi întărindumă pentru lupta de fiecare zi cu „lumea, trupul şi Adversarul”.
Fie ca „Acela care poate să te păzească de orice cădere şi să te aşeze fără vină şi plin de bucurie înaintea slavei Sale”, să fie cu tine până la sfârşitul călătoriei vieţii tale.
Sora ta în Cel Uns, Margaret Reid Brown.