Asia a auzit Cuvântul Domnului

Fapt. 18:23; 19:22

„Numele Domnului Isus era slăvit.” Fapt. 19:17.

R4420 W. T. 15 iunie 1909 (pag. 189-191)

Lecţia noastră prezentă face legătura între experienţele sf. Pavel pe o perioadă de doi ani şi jumătate. El a plecat din Corint probabil la şase luni după ce a scris scrisoarea către Tesaloniceni, călătorind spre Ierusalim, hotărât, dacă providenţa permitea, să participe la următoarea sărbătoare a Paştilor în Cetatea Sfântă — bineînţeles nu la sărbătoarea evreiască, ci la cea care i-a luat locul; după cum explică sf. Pavel, „Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit. De aceea să luăm parte la sărbătoare” (1 Cor. 5:7). Împreună cu apostolul au călătorit Acuila şi Priscila, care erau pe cale să se stabilească la Efes. Sf. Pavel însuşi s-a oprit acolo pentru puţină vreme, şi conform obiceiului său, a mers la sinagogă şi s-a adresat evreilor. A fost bine primit şi îndemnat să mai rămână, dar el s-a grăbit să plece, promiţând să se întoarcă, dacă era posibil.

Când s-a întors, în a treia călătorie misionară, s-a oprit timp de doi ani la Efes, una dintre cetăţile principale ale lumii în acel timp, considerată a fi următoarea după Atena, prin cultura şi arta ei, şi întrecând-o în pictură. Templul Dianei de acolo a fost recunoscut ca una din cele şapte minuni ale lumii. Era astfel o cetate religioasă potrivit idealurilor păgâne.

L-au instruit mai amănunţit

După ce sf. Pavel a plecat din Efes, un evreu pe nume Apolo, convertit la creştinism, a venit acolo şi Îl predica pe Cristos cu o îndrăzneală considerabilă, fiind botezat doar cu botezul lui Ioan, botezul pocăinţei, care era doar pentru evrei. Acuila şi Priscila au fost atraşi de acest om elocvent, şi în privat l-au instruit în calea Domnului mai amănunţit, explicându-i mai deplin, fără îndoială, cu privire la binecuvântările de la Cincizecime şi la ungerea cu Spirit sfânt posibilă pentru toţi credincioşii. Cursul lor a fost lăudabil prin aceea că nu i s-au opus public lui Apolo, ci au apreciat lucrarea care o făcea şi au căutat săl ajute spre o şi mai completă, mai amănunţită slujire a Evangheliei. Cuvântul spus la timp, nu numai cuvântul potrivit, ci şi modul potrivit, este ceea ce Domnului îi place să binecuvânteze şi să accepte. Să ne amintim cu toţii acest lucru şi să căutăm şi să ne rugăm să fim înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii atunci când distribuim pâinea vieţii.

Evident, Apolo n-a fost suficient de convins ca să-l facă să încerce să elaboreze mai departe Evanghelia, şi astfel, când sf. Pavel s-a întors ca să rămână la Efes doi ani, a aflat acolo pe unii fraţi creştini zeloşi dar cărora le lipseau anumite dovezi obişnuite în acel timp — Spiritul sfânt ca dar, ca putere pentru vorbirea în limbi, pentru vindecare etc. Considerând acest lucru ciudat, el i-a întrebat dacă au primit Spirit sfânt când au crezut. Răspunsul a fost că ei nici nu ştiau despre acesta. Apolo nu-i învăţase; iar Acuila şi Priscila, chiar dacă erau în clar cu această chestiune, nu fuseseră recunoscuţi ca învăţători cu autoritate. Dar ei erau gata să fie învăţaţi de sf. Pavel şi au primit cu bucurie mesajul lui şi explicarea mai departe a Evangheliei. Sf. Pavel a poruncit ca ei să fie botezaţi din nou pentru că botezul pe care-l primiseră era doar botezul lui Ioan pentru iertarea păcatelor. Acela nu era suficient pentru aceşti oameni, pentru că erau prin natură neamuri, iar botezul lui Ioan era doar pentru evrei. Prin urmare, sf. Pavel a îndrumat să fie botezaţi din nou, cu înţelegerea corectă — întâi, că erau îndreptăţiţi, şi al doilea, că pentru ei botezul însemna o scufundare în Corpul lui Cristos ca membri. Urmând îndrumările apostolului, ei au fost făcuţi părtaşi la darurile Spiritului sfânt.

Împietriţi şi necredincioşi

Timp de trei luni, apostolul a avut libertatea să meargă în sinagogă printre evrei şi a folosito pentru a prezenta pe Cristos cu pricepere, ca Împlinitorul cerinţelor Legământului Legii, Mesia, Răscumpărătorul şi Capul glorificat al Bisericii, la a cărui Venire a Doua va fi stabilită Împărăţia lui Dumnezeu sub întregul cer. „A vorbit cu îndrăzneală timp de trei luni, discutând cu ei şi înduplecândui în privinţa lucrurilor aparţinătoare de Împărăţia lui Dumnezeu”. El nu s-a oprit să contrazică păgânismul sau să contrazică filosofiile greceşti. El avea un mesaj de la Domnul şi l-a prezentat — mesajul Împărăţiei, înţeles astăzi de atât de puţini din poporul drag al Domnului.

Sf. Pavel a mărturisit că Adevărul este „o mireasmă de la viaţă spre viaţă şi de la moarte spre moarte”. Fie are un efect blând, de înmuiere, de ungere, asupra minţii, vieţii şi caracterului, făcândul mai iubitor şi mai asemenea lui Cristos, sau, invers, are un efect de împietrire, de îndârjire, îndepărtându-l pe împotrivitor de Domnul şi de mesajul Său. Nu ne surprinde că acesta a fost efectul la Efes; da, şi peste tot astăzi, ca şi atunci, oriunde se vorbeşte Adevărul clar, temeinic, înţelept.

Astăzi catolicii pot să predice în bisericile protestante; aşa pot şi evreii. Unitarienii şi Trinitarienii, cei care cred în Alegere şi în Harul Liber, care cred în ceva sau nu cred în nimic, se pot cu toţii amesteca în aşa-numita armonie şi părtăşie creştină şi fără a se gândi să se persecute unii pe alţii. De ce? Pentru că, deşi se deosebesc unii de alţii, au destulă eroare comună care să constituie o bază de înţelegere. Dovada la aceasta este că imediat ce Adevărul, tot Adevărul şi nimic altceva decât Adevărul, este vestit în mijlocul lor, acesta este denunţat de fiecare dintre ei, i se împotrivesc, este defăimat, falsificat, calomniat, se spun minciuni despre el; şi toţi cei asociaţi cu el intră mai mult sau mai puţin sub o interzicere socială, sub un spirit de persecuţie. Lor nu le place mireasma Adevărului. Pentru ei are un miros de moarte, de jertfire de sine, care este contrar tuturor speranţelor, ţelurilor şi dorinţelor lor. Astăzi, unii dintre adversarii Adevărului îşi împietresc propriile inimi prin atitudinea lor, exact aşa cum a făcut Faraon în urmă cu trezeci şi cinci de secole, şi aşa cum au făcut preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi Fariseii cu optsprezece secole în urmă. Ne pare rău de ei, dar ce putem face?

El s-a depărtat de ei

Când împotrivirea din sinagogă s-a înăsprit şi sa îndârjit, a devenit răuvoitoare, apostolul a plecat, nu din cetate, care nu-l persecutase, ci din sinagogă, care se împotrivea învăţăturii lui. Aici avem şi noi o sugestie pentru cursul nostru. Întâi trebuie să fim credincioşi lui Dumnezeu; apoi, când mesajul nostru este respins, nu trebuie să stăm să plictisim pe oameni cu el, ci să mergem la cei care au „ureche de auzit”. Trebuie să „predicăm Evanghelia celor blânzi”.

Unul pe nume Tiran avea o şcoală aproape de sinagogă, care, în providenţa Domnului, fie că a fost închiriată sau altfel, era disponibilă ca loc de predicare pentru vestirea Cuvântului, şi sf. Pavel s-a folosit cu credincioşie de ocazie timp de cam doi ani. Rezultatul a fost că din Efes „poarta Asiei Mici”, sau cum mai este numit uneori „Ochiul Asiei”, Cuvântul Domnului a fost dus în diferite cetăţi de către publicul călător, inclusiv evrei şi prozeliţi.

Ne aducem aminte că înainte cam cu doi ani de aceasta, sf. Pavel voise să meragă în Asia Mică; dar explicaţia faptului că n-a mers este că „Duhul sfânt l-a oprit”. Timpul ca mesajul să ajungă în Asia Mică încă nu sosise. Cât de evident este că Dumnezeu cunoaşte condiţiile; nu doar condiţiile cele mai favorabile pentru dezvoltarea caracterului apostolului Său credincios, ci şi timpurile şi perioadele cele mai potrivite pentru propria Sa lucrare în fiecare loc, inclusiv aranjarea lucrurilor aşa încât să scrie diferitele epistole care timp de secole s-au dovedit atât de valoroase pentru Casa Credinţei!

Minunile făcute de Pavel

Când ne gândim la darurile Spiritului date acestui mare apostol, darul limbilor, al vindecărilor etc., apreciem aceste dovezi că el a fost un servitor al lui Dumnezeu, şi totuşi nu acestea ne fac să-l apreciem cel mai mult. Cu toate că acceptăm că aceste daruri sunt de la Domnul, totuşi apreciem şi mai mult darul său venit din aceeaşi sursă, de a interpreta Planul Divin al Veacurilor, a clarifica filosofia acestui plan, prezentarea tipurilor şi a profeţiilor, sfaturile şi îndemnurile lui în privinţa zidirii caracterului. Prin aceste minuni relatate în scris de către apostol, Dumnezeu nea dat binecuvântări îmbelşugate — mult mai multe decât vederea naturală şi vindecarea fizică. Credinţa noastră a fost întărită, precum şi nădejdea şi iubirea noastră pentru Dumnezeu şi pentru fraţi.

Au existat şi atunci spirite rele, aşa cum există şi astăzi, diferenţa fiind aceea că astăzi asemenea obsedaţi sunt numiţi alienaţi mintal şi sunt trataţi ca atare, întrucât probabil jumătate dintre cei internaţi în azilurile de alienaţi mintal sunt în realitate posedaţi de spiritele rele, şi creierul lor nu este dezorganizat din punct de vedere fizic. Când sf. Pavel, printre alte minuni, a scos afară spirite rele în numele Domnului, unii dintre adversarii lui au pretins că făcea acest lucru numai prin influenţă hipnotică, şi că alţii puteau face la fel dacă voiau. Punându-şi în aplicare gândul, ei au încercat să exorcizeze un spirit rău, dar cu rezultate dezastruoase. I-au poruncit spiritului să iasă afară dintr-un om, în numele lui Isus, pe care-L predica Pavel. Dar „duhul cel rău le-a răspuns: Pe Isus îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu; dar voi cine sunteţi? Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, a pus stăpânire pe amândoi şi i-a biruit, aşa încât au fugit goi şi răniţi din casa aceea”. Fiindcă aceşti adversari erau oameni proeminenţi, faptul acesta a devenit cunoscut pe larg atât printre evreii cât şi printre grecii din Efes, iar rezultatul a fost un spirit de reverenţă, iar numele lui Isus a fost mărit.

Cărţi de magie, vrăjitorie şi hipnotism

Citim că „mulţi dintre cei care crezuseră veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră”. Ei au dezvăluit faptul că multe dintre faptele lor erau prin puteri oculte sau ascunse şi vătămătoare. Ei şi-au adus cărţile şi le-au ars în public. Nu leau vândut altora şi astfel să permită ca influenţa rea să se răspândească, ci şi-au făcut partea lor pentru nimicirea acelei influenţe. Aşa ar trebui să fie şi astăzi. Cei care din întuneric şi păcat se întorc la Domnul, ar trebui să mărturisească public transformarea inimii şi vieţii lor, şi ar trebui să distrugă tot ce se vrea a exercita o influenţă rea, fie asupra lor înşişi fie asupra altora. Acela care face o convertire completă — convertire din interior la suprafaţă ­— care ia o poziţie radicală pentru dreptate, după cum înainte luase pentru păcat, acela este cel pe care Domnul permite să fie onorat; şi uneori prin sacrificarea intereselor pământeşti. Mărturia este: „Cu atâta putere se răspândea şi biruia Cuvântul Domnului”.

Experienţele diverse ale apostolului ca slujitor al Domnului sunt remarcabile. La începutul slujirii sale a fost asaltat şi persecutat în aproape fiecare cetate, în timp ce ulterior, după cum am văzut, a fost comparativ fără persecuţie timp de aproape doi ani. Cine a cunoscut gândul Domnului? Credinţa ne asigură că toţi paşii apostolului au fost aranjaţi divin, cu înţelepciune. Probabil că la începutul slujirii sale a avut nevoie de experienţe mai dure pentru a-l şlefui, pentru a-l pregăti pentru serviciul său viitor, scrierea epistolelor etc. Fără îndoială că vom înţelege mai bine experienţele lui precum şi propriile noastre experienţe, când, în curând, dincolo de văl, vom vedea aşa cum suntem şi noi văzuţi şi vom cunoaşte aşa cum suntem şi noi cunoscuţi. Până atunci Domnul ne cere să exercităm credinţă şi încredere în El, fără să ne îndoim de ceva.