((i))
Vie Impărăția Ta
Prefața autorului
Acest volum a fost scris în 1890 și de atunci s-au scos numeroase ediții în multe limbi și încă mai multe sunt în perspectivă. Avem mărturii de la mii de consacrați ai lui Dumnezeu în legătură cu faptul că prin acest volum ei au băut cu sete din Fântâna Apelor Vii Cuvântul lui Dumnezeu. Credem că binecuvântarea va continua să curgă, până când în final, grație Împărăției, cunoștința slavei lui Dumnezeu va umple tot pământul, după cum apele acoperă fundul mării.
Deși noi respingem orice pretenție la inspirație în legătură cu aceste Studii În Scripturi, totuși suntem bucuroși că deoarece suntem în aurora Noii Dispensații, lumina Adevărului strălucește atât de clar și Planul Divin este atât de evident, încât de-abia dacă un cuvânt din volum ar trebui schimbat dacă ar fi scris astăzi după 26 de ani.
Timpul Sfârșitului a confirmat aceasta tot mai mult cu trecerea anilor, și îndeosebi de când am intrat cronologic în marea Zi a Șaptea. Lucrarea Secerișului a progresat și încă progresează chiar dacă odată am presupus că lucrarea Secerișului va fi cu totul împlinită odată cu sfârșitul Timpurilor Neamurilor. Aceea a fost numai o presupunere care s-a dovedit a fi fără temei, căci lucrarea secerii Adevărului și adunarea grânelor coapte a progresat din octombrie 1914 încoace ca niciodată înainte. Într-adevăr, marele război mondial a deșteptat omenirea într-un grad remarcabil și gândirea independentă este mai larg răspândită decât oricând înainte. Toate acestea contribuie la ruperea cătușelor ignoranței, superstiției și prejudecății, și la eliberarea celor care doresc să cunoască, să facă voia Domnului și să meargă în urmele lui Isus.
Suntem bucuroși de ocaziile suplimentare de a servi marelui nostru Împărat pentru adunarea Aleșilor la El, la Adevăr. Suntem bucuroși văzând că și alții vin la Adevăr și se pregătesc pentru „Nuntă”. Evident că „ușa” nu este încă închisă, deși noi așteptăm ca nu peste mult timp poate un an sau doi sau trei numărul deplin al Aleșilor să fie completat și toți să treacă dincolo de Văl, iar ușa să fie închisă.
((ii))
Ne simțim liberi să spunem că restabilirea lui Israel nu s-a realizat atât de repede pe cât ne-am așteptat. Totuși, evreii din Palestina par să fie minunat protejați până acum; și fără îndoială că mulți dintre coreligionarii lor din părțile unde este război, în special din Polonia, ar fi bucuroși să fi mers în Palestina când au avut ocazia. Este greu de spus cum va afecta încheierea războiului interesele Israelului. Noi să fim într-o atitudine de așteptare, în expectativă. Pare ca și cum experiențele grele ale evreilor vor trezi pe foarte mulți dintre ei să meargă în cele din urmă în patria lor. Noi nu ne-am așteptat niciodată însă ca toți evreii să se întoarcă acolo, ci mai degrabă un grup reprezentativ dintre ei, întocmai ca în cazul întoarcerii din captivitatea babiloniană numai vreo 52.000 s-au întors, în ciuda marilor oștiri care au mers în captivitate în Babilon.
Cei care se înapoiază îi reprezintă pe cei mai plini de credință în Domnul și în făgăduințele Lui, și fără îndoială ei vor fi tratați ca reprezentanți ai întregului popor. Amintim cititorilor noștri că atunci când s-a scris acest volum, evreii înșiși nu se gândeau câtuși de puțin să meargă în Palestina. Acum Sionismul a încolțit și a ocupat un loc adânc în inimile israeliților. Deși la început era un Sionism laic, treptat acesta s-a transformat într-un sentiment și o speranță religioasă.
Marea Piramidă din Egipt, despre care se vorbește în acest volum, n-a pierdut nimic din interesul ei pentru autor. Pasajul ei Descendent reprezintă încă în mod figurat cursul descendent al omenirii sub domnia păcatului și a morții. Primul Pasaj Ascendent reprezintă încă Dispensația Legii Legământul lui Dumnezeu încheiat la Sinai cu Israelul și cursul acelui popor sub stăpânirea acelei Legi. Marea Galerie reprezintă încă marile înălțimi ale învățăturilor lui Cristos și ale urmașilor Săi în decursul acestui Veac al Evangheliei. Treapta de la capătul de sus al Marii Galerii reprezintă încă o schimbare însemnată în afacerile lumii, care ridică omul pe un plan mai înalt. Legătura între capătul de sus al Marii Galerii și spațiile de deasupra Camerei Regelui reprezintă încă prezența spirituală a Domnului nostru în Secerișul acestui Veac, începând din 1874.
Noi n-am încercat niciodată să plasăm Marea Piramidă, uneori numită Biblia în Piatră, pe un plan paralel sau egal cu Cuvântul lui Dumnezeu așa cum este el înfățișat în ((iii)) Scripturile Vechiului și Noului Testament acestea din urmă au întotdeauna întâietate în privința autorității. Totuși, noi credem încă faptul că structura acestei Piramide, atât de diferită de a tuturor celorlalte piramide, a fost proiectată de Domnul și intenționată să fie o piramidă și un martor în mijlocul și la hotarul țării Egiptului (Isa. 19:19). Ea desigur spune o istorie foarte diferită de cea a altor lucrări de artă sau relicve din acele vremuri îndepărtate.
Minunata ei confirmare a Planului Divin al Veacurilor este uimitoare pentru toți cei care într-adevăr o înțeleg. Ar trebui citită cu un interes la fel de viu ca la prima ediție, fiindcă lecțiile ei nu s-au schimbat. Avem încredere că noii cititori vor primi din acest volum aceleași binecuvântări bogate ca și vechii cititori, și că astfel putem slăvi pe Dumnezeu împreună și ne putem bucura de prevederea Sa de lumină și mângâiere pe cale, până la introducerea deplină a glorioasei Împărății a Fiului iubit al lui Dumnezeu.
Împărăția lui Mesia este uneori numită Împărăția lui Dumnezeu fiindcă, deși ea este în mod strict sub conducerea lui Mesia, toate legile, reglementările, judecățile ei etc. sunt în strictă conformitate cu aranjamentul divin, care este neschimbător. Astfel, când ne rugăm, „Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”, trebuie să ne gândim că marea perfecțiune a Stăpânirii și Guvernării Tatălui ceresc este dorința noastră și că așteptăm și sperăm ca Domnia de o mie de ani a lui Cristos să cucerească răzvrătirea de pe Pământ și să aducă omenirea înapoi în armonie tot atât de deplină cu Dumnezeu, cum sunt toți îngerii din ceruri în perfecțiunea lor.
Inaugurarea Împărăției lui Mesia are diferite etape. Intâi, în Parousia Sa, Isus Cel glorificat trezește sau învie pe membrii adormiți ai Corpului lui Cristos. Acesta este primul act executiv al Aceluia Mare pe care Dumnezeu L-a înălțat atât de sus Moștenitorul marii făgăduințe avraamice. Membrii Săi trebuie să fie compleți la număr înainte ca El să-Și asume oficial poziția ca Împărat al lumii. Asigurarea acestui fapt este dată prin Cuvântul inspirat: „Când Se va arăta Hristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă” (Col. 3:4). Apoi Învățătorul se ocupă de membrii în viață ai Corpului Său, Biserica. După cum se arată în pildele minelor și talanților, ((iv)) judecata Învățătorului în privința vredniciei sau nevredniciei de Împărăție trebuie să treacă asupra tuturor consacraților Săi și numărul deplin al Aleșilor trebuie găsit și glorificat prin „schimbarea” învierii deoarece „nu pot carnea și sângele să moștenească împărăția lui Dumnezeu” (1 Cor. 15:50). Atunci va fi preluată stăpânirea lumii. Cel slăvit va cere de la Tatăl și El Îi va da neamurile de moștenire și marginile pământului în stăpânire. El „le va păstori cu un toiag de fier și le va zdrobi ca pe niște vase de lut”. Ps. 2; Apoc. 2:27.
Descoperirea Fiului Omului pentru lume prin preluarea puterii de către El și prin permiterea ca lumea să treacă prin marea suferință a anarhiei se apropie în mod evident. O scurtă perioadă după război va fi un mare triumf al bisericismului. Catolicii și protestanții vor participa la acest triumf, iar prinții, atât politici cât și financiari, îl vor încuraja, sperând în prelungirea puterii lor. Ne putem aștepta atunci la împotrivire mare din partea bisericismului asupra urmașilor adevărați, credincioși ai lui Isus, care va avea ca rezultat persecuții serioase poate chiar până la moarte. Însă triumful Babilonului va fi scurt. Curând sentința deja pronunțată va fi executată și el va cădea ca o mare piatră de moară în mare în anarhie în nimicire, ca să nu se mai ridice niciodată.
Potrivit ilustrației din Biblie, nu mult după aceea, ne putem aștepta la prăbușirea totală a civilizației actuale. Dar momentul cel mai întunecos al situației extreme a omului va fi ocazia lui Dumnezeu. Mesia, Alesul lui Dumnezeu, va prelua conducerea și va spune pace popoarelor agitate și va scoate ordine din confuzie, bucurie din lacrimi, laudă din disperare. Astfel Împărăția lui Mesia se va naște în dureri îngrozitoare; dar glorioasele rezultate vor compensa cu prisosință pentru „timpul de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele”. Astfel ni se spune: „Va veni dorința tuturor neamurilor”. Hagai 2:7.
Fie ca aceste pagini să continue să fie o binecuvântare pentru poporul Domnului și o onoare pentru numele Lui, este rugăciunea autorului,
Charles T. Russell
Brooklyn, N. Y.
1 octombrie 1916