((615))

Bătălia Armaghedonului - Studiul XIII
Stabilirea Împărăţiei şi cum se va manifesta

A umbla prin credinţă — Din cine este alcătuită Împărăţia — Stabilirea Împărăţiei Spirituale — Stabilirea „prinţilor în toată ţara” — Dorinţa tuturor popoarelor — Comunicare intimă între Împărăţie şi slujitorii sau „prinţii” ei — Scara lui Iacov — Vălul lui Moise — Introducerea marilor schimbări — Nu va fi oare o primejdie din cauza puterii atât de mari în posesia noului potentat? — Domnia toiagului de fier, cât va dura? — Convertirea lumii — Un popor născut într-o zi — „Toţi care sunt în morminte” — Creşterea Împărăţiei Sale — Domnia predată — Voia lui Dumnezeu se va face pe pământ

„Va veni dorinţa tuturor neamurilor.” „În zilele de pe urmă, muntele casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte.”

„În timpul acela, Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al Domnului; toate popoarele se vor strânge la Ierusalim, pentru Numele Domnului, şi nu vor mai urma înclinarea încăpăţânată a inimii lor rele.” Hagai 2:7; Mica 4:1, 2; Ieremia 3:17.

DUPĂ ce în studiile noastre ale planului divin am ajuns la încheierea strâmtorării din „marea zi a răzbunării” şi am văzut cum indignarea divină va arde împotriva păcatului şi a egoismului, acum avem sarcina mai plăcută de a examina, în lumina Bibliei, cum va fi stabilită Împărăţia lui Dumnezeu, prin care vor fi binecuvântate toate familiile pământului şi o nouă ordine de lucruri, mai bună şi permanentă, va fi instaurată în locul celei din prezent şi din trecut, care, după cum se va admite, este plină de lipsuri.

((616))

Dacă evenimentele de temut ale viitorului apropiat îşi aruncă deja umbrele înaintea lor şi produc frică şi agitaţie în lume, cei care privesc din „locuinţa tainică a Celui-Prea-Înalt” văd marginea argintie a norilor strâmtorării, ceea ce-i poate face să privească în sus, să-şi ridice capetele şi să se bucure că eliberarea lor se apropie, precum şi uşurarea tuturor celor cumpăraţi cu sângele preţios, când „va răsări Soarele dreptăţii, şi vindecarea va fi sub aripile Lui”. Mal. 4:2.

Multe dintre subiectele tratate anterior sunt atât de clar vizibile, încât chiar şi omul natural poate fi considerabil impresionat de ele. Dar acum noi abordăm o parte care cere o vedere mai clară, un studiu mai atent al Cuvântului Domnului şi o ancorare mai fermă în credinţă; deoarece aceasta are de-a face cu lucruri care încă nu se văd decât cu ochiul credinţei. Totuşi, de la poporul Domnului se aşteaptă să umble prin credinţă şi nu prin vedere, şi să aibă încredere că Dumnezeu este cu prisosinţă în stare să facă ceea ce a promis. Rom. 4:18-21.

Despre aceste lucruri nimeni n-ar putea şti prin vreo cunoştinţă sau înţelepciune a sa proprie; dar toţi cei care posedă ungerea de la Cel Sfânt au credinţă în puterea lui Dumnezeu să zică: „Din toate cuvintele bune pe care le rostise ... nici unul n-a rămas neîmplinit” (1 Împ. 8:56); şi aceştia pot aştepta cu răbdare, şi implicit se pot încrede în privinţa lucrurilor bune viitoare.

În studiile noastre anterioare ale subiectului* am învăţat că „timpurile neamurilor”, care ocupă intervalul de timp dintre îndepărtarea Împărăţiei tipice de la Israel şi deplina stabilire a adevăratei Împărăţii Mesianice pe ruinele împărăţiilor actuale, se va sfârşi în octombrie, 1914 d. Cr. Am văzut că perioada prezenţei Domnului nostru de la 1874 la 1914 este un timp de „seceriş”, prima parte a lui pentru adunarea miresei Sale alese, iar partea din urmă un timp ((617)) de strâmtorare pentru răsturnarea instituţiilor actuale, ca pregătire pentru noua Împărăţie. Să examinăm acum în lumina candelei profetice (Ps. 119:105; 2 Pet. 1:19) unele detalii legate de stabilirea acestei Împărăţii a Celui-Prea-Înalt, care va fi al cincilea imperiu universal al pământului şi care nu va avea sfârşit; şi care va aduce binecuvântări tuturor supuşilor ei, în timp ce toate celelalte împărăţii au adus în mare măsură dezamăgire şi apăsare „creaţiei care suspină”. Nu este de mirare că în tip se spune despre ea că va fi introdusă cu trâmbiţa Jubileului (Lev. 25:9); şi nu este de mirare că profetul Hagai (2:7) ne asigură că în cele din urmă ea va fi recunoscută ca „comoara tuturor neamurilor”.

*Vol. I, cap. 13, 14; Vol. II, cap. 4.

Deoarece are legătură practică cu maniera stabilirii „Împărăţiei lui Dumnezeu”, „Împărăţiei Cerurilor”, să reţinem ceea ce deja am aflat din Scripturi* cu privire la regalitatea acestei Împărăţii şi la cei care o vor alcătui.

*Vol. I, pag. 288-300.

1) Este Împărăţia lui Dumnezeu în sensul că Tatăl ceresc este Marele Împărat şi El a aranjat planul de mântuire din care Împărăţia Milenară va fi o parte. Este Împărăţia Lui şi în sensul că ea va fi stabilită şi continuată prin puterea Lui (1 Cor. 15:24-26). Este Împărăţia Lui şi pentru că Îl va reprezenta pe El ca marele cârmuitor-şef, şi legile Sale, iubirea Sa şi îndurarea Sa prin Mijlocitorul pe care El La stabilit.

2) Este şi Împărăţia lui Cristos — Împărăţia iubitului Fiu al lui Dumnezeu, prin aceea că Cristos ca Mijlocitor al Noului Legământ va fi conducătorul activ al acestei Împărăţii Milenare, ca reprezentant al Tatălui, cu scopul de a supune răul, a nimici păcatul şi a aduce în ascultare deplină, sinceră, de Tatăl şi de legile Sale pe toţi din rasa răscumpărată care vor vrea să fie restabiliţi deplin la asemănarea şi favoarea divină şi la viaţă veşnică.

((618))

3) Va fi şi Împărăţia sfinţilor, prin aceea că ei, ca „preoţime împărătească” (Apoc. 5:10) vor domni, vor judeca şi vor binecuvânta lumea împreună cu Domnul lor, Isus. Rom. 8:17, 18.

Clasa Împărăţiei propriu-zise se va compune numai din Domnul nostru şi din „aleşii” Săi din acest Veac al Evangheliei, cărora El le-a spus: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia”. Tot despre aceştia Domnul i-a spus profetului Daniel: „Dar domnia, stăpânirea şi măreţia tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui-Prea-Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică şi toate stăpânirile Îi vor sluji şi-L vor asculta”. Dan. 7:27.

Dar, să nu uităm, toţi aceştia vor fi „schimbaţi” prin învierea lor (întâia înviere — Apoc. 20:4, 6; 1 Cor. 15:42-46, 50-54; Ioan 3:5, 8) şi după aceea nu vor mai fi fiinţe umane, ci „părtaşi firii dumnezeieşti” şi nevăzuţi de omenire după cum şi Dumnezeu şi îngerii din cer sunt nevăzuţi. Prin urmare, vor fi necesare unele mijloace de comunicare între această Biserică glorioasă şi aceia pe care ea îi va judeca* şi-i va ridica din degradarea păcatului şi a morţii. Astfel de comunicare între fiinţele spirituale şi cele umane s-a mai realizat în trecut prin aceea că fiinţele spirituale s-au arătat în corpuri de carne, comunicând astfel cu anumite persoane importante în privinţa aranjamentelor divine. Astfel îngerii i s-au arătat lui Avraam şi Sarei, lui Lot, lui Ghedeon, lui Daniel şi Mariei, mama lui Isus, precum şi altora. În acest fel a comunicat şi Domnul nostru cu apostolii după învierea Sa ca fiinţă spirituală — deoarece a fost necesar să le comunice anumite instrucţiuni, şi „Duhul Sfânt încă nu era, fiindcă Isus nu fusese încă slăvit”. Ioan 7:39 .

*Vezi 1 Cor. 6:2 şi Vol. I, cap. 8.

((619))

Noi însă nu aşteptăm ca în timpul Mileniului comunicarea între conducătorii spirituali şi supuşii lor pământeşti să fie după această manieră; căci aflăm că Dumnezeu a făcut pregătiri ca o anumită clasă dintre oameni, deja încercaţi (în perioada de dinaintea Veacului Evanghelic) şi găsiţi vrednici de perfecţiune şi de viaţă veşnică, să servească de-a lungul Veacului Milenar ca intermediari între Împărăţia spirituală, sfinţii, şi supuşii ei, omenirea.

4) Aceşti intermediari, deşi nu vor fi Împărăţia în sensul propriu al cuvântului, vor fi atât de deplin reprezentanţii acesteia printre oameni, încât ei vor fi recunoscuţi de oameni ca Împărăţie; vor reprezenta Împărăţia în faţa oamenilor şi vor fi singurii ei reprezentanţi vizibili. Ca atare, noi i-am numit pe aceştia „faza pământească a Împărăţiei”, vizibilă printre oameni. Luca 13:28.

Aceştia, „Avraam, Isaac, Iacov şi toţi prorocii” şi vrednicii din vechime la care se referă Domnul nostru şi apostolii (Mat. 8:11; Evr. 11:4-40), fiind trecuţi de încercarea lor, vor fi treziţi din moarte perfecţi — restabiliţi deplin la perfecţiune umană; şi nu va fi nevoie de o „înviere a judecăţii” de o mie de ani, aşa cum va fi nevoie pentru restul oamenilor. Şi această perfecţiune le va permite să comunice direct cu Împăraţii şi Preoţii spirituali, fără a fi nevoie ca fiinţele spirituale să-şi ia corpuri de carne pentru a comunica lumii legile etc. Întocmai cum Adam când a fost perfect, înainte de încălcarea sa, a putut comunica direct cu puterile cereşti, tot aşa vor comunica şi aceşti vrednici când vor fi restabiliţi la aceeaşi stare de perfecţiune.

Dar conducătorii pământeşti nu vor fi „Împăraţi şi Preoţi”, ci prin hotărârea Împăratului ei vor fi „prinţi în toată ţara” — proeminenţi sau de frunte — conducători, instructori.

((620))

Comunicaţii intime între Împărăţie şi reprezentanţii ei

Este evident că faza pământească a Împărăţiei va fi în relaţie de comuniune, părtăşie şi cooperare intimă cu Împărăţia propriu-zisă, conducătorii spirituali. Ei vor fi înrudiţi unii cu alţii ca tatăl şi copiii, şi vor lucra în cooperare unii cu alţii ca departamente ale aceluiaşi guvern ceresc; departamentul ceresc fiind cel legislativ sau legiuitor, iar departamentul pământesc fiind cel executiv sau cel care aplică legea. După cum este scris: „Din Sion [Împărăţia spirituală] va ieşi legea şi din Ierusalim cuvântul Domnului [mesajele divine, prin intermediul «prinţilor»]”. Isa. 2:3.

Stabilirea Împărăţiei

„Se vesteşte Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu: şi fiecare [care acceptă mărturia ca un mesaj de la Dumnezeu], pătrunde în ea, dând năvală” (Luca 16:16). De peste optsprezece secole acest mesaj, această ofertă a Împărăţiei şi-a făcut lucrarea pentru care a fost intenţionată, de selectare a „biruitorilor” „aleşi” din lume. De-a lungul întregului veac actual ei au aşteptat timpul Tatălui pentru stabilirea sau înălţarea lor la putere, ca Împăraţi şi Preoţi ai Săi, pentru a-i conduce şi a-i învăţa pe oamenii răscumpăraţi ai pământului, şi a le da astfel o ocazie de viaţă veşnică prin credinţă şi ascultare. Dar în tot acest timp, clasa Împărăţiei a suferit violenţă din partea clasei Ismael şi Esau, şi din partea lui Satan, prinţul acestei lumi, şi din partea slujitorilor orbiţi ai lui. Aşa cum a spus Domnul nostru: „Împărăţia cerurilor suferă violenţă, şi cei violenţi o iau cu forţa” (Mat. 11:12 — K. J., n. e.). Domnul nostru, Capul Împărăţiei a suferit până la moarte; şi toţi urmaşii Lui au suferit ceva pierdere pământească drept urmare a faptului că au fost strămutaţi de sub puterea întunericului în Împărăţia Fiului iubit al lui Dumnezeu. Col. 1:13.

((621))

Această supunere timp de optsprezece secole la violenţa răului care domină n-a fost din cauză că Domnului nostru înviat, înălţat şi glorificat I-a lipsit puterea de a-Şi proteja poporul; căci după învierea Sa El a spus: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Mat. 28:18). Exercitarea puterii a fost amânată cu un scop. În planul Tatălui a existat un „timp potrivit” pentru a fi dată marea jertfă pentru păcate şi un alt timp potrivit pentru stabilirea Împărăţiei în putere şi glorie mare ca să conducă şi să binecuvânteze lumea: şi acestea au fost destul de departe una de alta pentru a permite chemarea şi pregătirea Bisericii „alese” ca să fie moştenitoarea Împărăţiei împreună cu Cristos. Influenţele rele şi împotrivirea din partea păcătoşilor au fost permise pentru curăţirea, încercarea şi finisarea celor „chemaţi” să fie membri ai clasei Împărăţiei. Cum a fost pentru Cap, aşa este şi pentru corp, scopul lui Dumnezeu este ca fiecare membru să fie „făcut desăvârşit” „prin lucrurile pe care le-a suferit” ca nouă creatură. Evr. 5:8, 9.

Dar acum suntem la sfârşitul Veacului Evanghelic şi Împărăţia este în curs de stabilire sau instalare. Domnul nostru, Împăratul rânduit, este acum prezent, începând din octombrie 1874 d. Cr., conform mărturiei profeţilor, pentru cei care au urechi s-o audă: şi inaugurarea formală a funcţiei Sale împărăteşti datează din aprilie 1878 d. Cr.; iar prima lucrare a Împărăţiei, după cum arată Domnul nostru în pildele şi profeţia Sa (adunarea „aleşilor Săi”), este acum în curs. „Întâi vor învia cei morţi în Hristos”, a arătat Domnul prin apostol: şi învierea Bisericii va fi într-o clipă*. Prin urmare, Împărăţia, aşa cum era reprezentată prin Domnul nostru şi prin sfinţii adormiţi, deja pregătiţi şi găsiţi vrednici de a fi membri ai „trupului Său”, „mireasa”, a fost stabilită în 1878; şi tot ce mai rămâne de făcut pentru completarea ei ((622)) este „strângerea laolaltă la Domnul” a celor „aleşi” care sunt vii şi au rămas — a căror încercare nu este completă încă.

*Vol. III, cap. 6

Totuşi, în loc să aştepte sfârşitul căii membrilor în viaţă, lucrarea Împărăţiei a început imediat; iar cei vii de această parte a vălului sunt privilegiaţi să cunoască „tainele Împărăţiei” şi să se angajeze în lucrarea Împărăţiei înainte de „schimbarea” lor; şi când aceştia vor muri (nu vor „adormi”, ci) vor fi „schimbaţi” în clipa morţii, înviaţi ca parte din binecuvântata şi sfânta înviere dintâi; după cum este scris: „Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul! «Da», zice Duhul, «ei se vor odihni de muncile lor, căci faptele lor îi urmează»”. Apoc. 14:13.

Toate acestea sunt în armonie cu declaraţia scripturală că Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să fie stabilită înainte ca influenţa şi lucrarea ei să ducă la nimicirea completă a „autorităţilor care sunt” ale „veacului rău de acum” — politice, financiare, eclesiastice — cam pe la sfârşitul „timpurilor neamurilor”, octombrie 1914 d. Cr. Să remarcăm câteva scripturi în legătură cu aceasta.

În descrierea evenimentelor care au loc sub Trâmbiţa a Şaptea, se observă următoarea ordine: 1) Domnul nostru ca Împărat al Pământului ia puterea şi Îşi începe domnia; 2) ca o consecinţă, vine asupra lumii marea judecată-necaz. Profetic ni se spune că domnia începe înainte de timpul de necaz şi înainte de învierea sfinţilor şi a profeţilor; dar ea va continua mult timp după aceea (o mie de ani), până când va fi „judecat” toată omenirea, răsplătind pe aceia care-L vor respecta pe Domnul şi nimicind pe aceia care vor avea o influenţă dăunătoare. Să notăm aceste puncte în citatul care urmează:

„Îţi mulţumim, Doamne Dumnezeule Atotputernice, care eşti şi care erai, că ai luat puterea Ta cea mare [reprezentată în Cristos — «toate vin de la Tatăl» şi «toate sunt prin Fiul», reprezentantul Său onorat] şi ai început să împărăţeşti. Şi ((623)) [ca o consecinţă a domniei începute] neamurile se umpluseră de mânie, dar a venit mânia Ta şi timpul ca cei morţi să fie judecaţi şi să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei care se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să distrugi pe cei care distrug pământul”. Apoc. 11:17, 18.

În mod asemănător citim că domnia Împărăţiei va începe înainte de căderea „Babilonului”; şi că Babilonul va cădea ca rezultat al judecăţilor exercitate de Împărăţie — lucru discernut mai târziu de către unii care se află în el, care sunt reprezentaţi ca primind lumină şi libertate prin Cristos după căderea lui. Ei spun:

„Judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte: pentru că a judecat pe prostituata cea mare, care a stricat pământul cu desfrâul ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi, din mâna ei”. Apoc. 18; 19:2-7.

Profetul Daniel a fost inspirat divin ca să repete şi să explice împăratului Nebucadneţar viziunea lui despre puterile neamurilor, reprezentate printr-un chip mare. Viziunea arăta o piatră mare care a lovit picioarele chipului şi ca rezultat a urmat o ruină totală a puterii neamurilor, şi apoi acea piatră a crescut până când a umplut tot Pământul. Explicarea dată arată că Împărăţia lui Dumnezeu va fi stabilită şi împuternicită deplin, şi că ruina guvernelor pământeşti va fi urmarea directă a forţei acelei Împărăţii. Mărturia inspirată a lui Daniel este după cum urmează:

„În zilele acestor împăraţi [cele din urmă puteri ale neamurilor — reprezentate prin degetele picioarelor chipului], Dumnezeul cerurilor va ridica o Împărăţie [prezentă în mod reprezentativ tot Veacul Evanghelic, dar nerecunoscută de lume ca împărăţie] care [spre deosebire de împărăţiile schimbătoare ale neamurilor reprezentate prin chip] nu va fi distrusă şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor [cum a trecut puterea chipului de la un popor la altul]. Ea va sfărâma şi va nimici toate ((624)) acele împărăţii, dar ea însăşi va dăinui pentru totdeauna”. Dan. 2:44,45.

Domnul nostru i-a asigurat pe credincioşii Săi că la timpul stabilirii Împărăţiei Sale şi al răsturnării puterii neamurilor, Biserica învingătoare va fi cu El şi va avea o parte în această lucrare. Propriile Sale cuvinte sunt:

„Celui care va birui şi celui care va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va păstori cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu de la Tatăl Meu.” Apoc. 2:26, 27; compară Ps. 149:8, 9.

S-ar putea ca noi să nu fim în stare să judecăm corect care trăsături din lucrarea cea mare se duc acum la îndeplinire de către Domnul şi de către sfinţii Săi glorificaţi dincolo de văl; dar putem fi siguri că ei sunt participanţi activi în lucrarea destinată membrilor aceleiaşi clase a Împărăţiei, al căror curs şi serviciu nu s-a încheiat încă de această parte a vălului — lucrarea secerişului (1) de adunare a „aleşilor” în viaţă; (2) de vestire Sionului, „Dumnezeul tău împărăţeşte!” —Împărăţia se stabileşte acum; şi (3) de vestire a Zilei Răzbunării Dumnezeului nostru.

Stabilirea guvernului pământesc

Nu trebuie să aşteptăm faza pământească a Împărăţiei lui Dumnezeu înainte de sfârşitul complet al Timpurilor Neamurilor (octombrie 1914 d. Cr.), pentru că prin faptul că Dumnezeu a concesionat neamurilor domnia până la acea dată, El n-a făcut nici o greşeală şi planurile Sale nu se schimbă. Faza pământească a Împărăţiei lui Dumnezeu când va fi stabilită va fi israelită; căci astfel este angajamentul sau legământul făcut cu Avraam şi cu sămânţa sa naturală. Chiar şi favoarea principală, Împărăţia spirituală, i-a fost oferită mai întâi Israelului trupesc, şi lor le-ar fi fost dată dacă inima lor ar fi fost gata s-o primească pe condiţiile ataşate ei — să sufere ((625)) cu Cristos şi după aceea să fie slăviţi cu El (Rom. 8:17). Israelul de fapt a dorit şi a căutat lucrurile cele mai bune pe care le avea Dumnezeu de dat; dar „Israel n-a căpătat ce căuta, iar cei aleşi [„turma mică” aleasă dintre evrei şi neamuri] au căpătat, pe când ceilalţi au fost împietriţi”— nu pentru totdeauna, ci până când se va completa alegerea seminţei spirituale, Împărăţia propriu-zisă. Rom. 9:31-33; 11:7, 23, 25-32.

Deşi israeliţii sub favoarea divină vor fi adunaţi, conform făgăduinţei, înapoi în Palestina în diferite stadii de necredinţă, totuşi nimeni nu va fi în nici o măsură socotit ca parte a fazei pământeşti a Împărăţiei, nici chiar ca susţinător ori asociat al ei, decât dacă va recunoaşte întâi pe Cristos Isus ca Fiul lui Dumnezeu, singurul Răscumpărător şi Eliberator al lui Israel şi al lumii.

Începutul fazei pământeşti a Împărăţiei la sfârşitul lui 1914 d. Cr., după cum înţelegem noi, va consta numai din sfinţii din vechime înviaţi — de la Ioan Botezătorul până la Abel — „Avraam, Isaac, Iacov şi toţi sfinţii proroci”. (Compară Matei 11:11; Luca 13:28; Evr. 11:39, 40.) Deoarece aceşti vrednici din vechime nu vor avea parte de Împărăţia spirituală, pentru că n-au fost „chemaţi” la ea, această chemare de sus sau „chemare cerească” nefiind posibilă decât după ce răscumpărarea a fost plătită de către Domnul nostru Isus, totuşi ei vor ocupa o poziţie deosebită, mai presus de lume, dovedindu-şi credinţa şi iubirea în timpul domniei răului, într-o manieră aprobată de Dumnezeu. Astfel ei au fost pregătiţi şi au fost dovediţi vrednici să fie slujitori şi reprezentanţi pământeşti ai Împărăţiei spirituale. În armonie cu aceasta este scris în Psalmi, adresându-se Cristosului — „Fiii tăi vor lua locul părinţilor tăi [în loc de a mai fi consideraţi părinţii tăi, ei vor fi copiii tăi]; îi vei pune prinţi [căpetenii, conducători] în toată ţara”. Ps. 45:16.

Aceşti vrednici din vechime vor fi deosebiţi de restul omenirii, nu numai prin faptul că încercarea lor a trecut, în ((626)) timp ce încercarea lumii tocmai va începe, ci şi prin faptul că ei vor fi ajuns la răsplata credincioşiei lor — vor fi oameni perfecţi, fiindu-le redat complet tot ceea ce se pierduse prin Adam în privinţa asemănării morale şi intelectuale cu Dumnezeu, şi perfecţiunea puterilor fizice. Astfel ei nu numai că vor fi „prinţii” sau cei mai de seamă de pe pământ (reprezentanţii pământeşti ai Împărăţiei cereşti — Cristos şi Biserica Sa), ci ei, individual, vor fi şi reprezentativi pentru ceea ce vor putea obţine sub Noul Legământ toţi cei care se vor supune de bunăvoie.

Când Avraam, Isaac şi Iacov şi toţi vrednicii din vechime vor fi înviaţi şi vor apărea printre israeliţii readunaţi, cam pe la încheierea necazului final al lui Iacov cu Gog şi Magog, puterile lor intelectuale superioare îi vor deosebi grabnic de ceilalţi oameni. Mai mult, mintea lor perfectă va înţelege repede cunoştinţa şi invenţiile din prezent; şi ei vor fi deosebiţi în multe privinţe, cum a fost şi omul Cristos Isus, despre care oamenii spuneau: Cum ştie omul acesta carte fără să fi învăţat? (Ioan 7:15). Şi după cum Isus învăţa poporul în mod clar, hotărât, limpede, şi nu îndoielnic şi confuz cum învăţau cărturarii, tot aşa vor face şi vrednicii din vechime desăvârşiţi, când vor apărea printre oameni. Pe lângă acestea, aceşti vrednici, „prinţi”, vor avea legătură directă cu Împărăţia spirituală (Cristos şi Biserica), aşa cum a avut Domnul nostru cu îngerii şi aşa cum Adam s-a bucurat de o legătură personală similară înainte de a veni sub sentinţa divină ca şi călcător al legii. Aceşti „prinţi” ai noului pământ (ai noii ordini a societăţii) vor fi pe deplin calificaţi pentru poziţia onorabilă destinată lor.

Astfel vedem că atunci când va sosi timpul lui Dumnezeu pentru inaugurarea Împărăţiei Sale printre oameni, toţi agenţii Săi vor fi cu prisosinţă gata pentru serviciu; şi mişcările de maestru ale politicii lor înţelepte, moderaţia lor, autocontrolul lor demn şi exemplificarea personală a ((627)) fiecărui har şi virtuţi, îi vor atrage pe oameni — disciplinaţi de marele necaz — şi-i vor înrola repede într-o cooperare activă. Chiar şi înainte ca ei să-şi dezvăluie identitatea, fără îndoială poporul Israel va remarca superioritatea acestora faţă de alţi oameni.

Mai mult, să nu uităm că însuşi scopul marelui timp de necaz, care acum se apropie de punctul culminant, este să zdrobească inimile de piatră ale tuturor oamenilor, să aplece până la ţărână pe cei mândri şi să brăzdeze pământul înţelenit cu brazdele adânci ale durerii, necazului, tristeţii, şi astfel să pregătească lumea pentru marile binecuvântări ale Împărăţiei Milenare. Şi acesta va servi scopul pentru care a fost intenţionat, după cum spune profetul: „Când se împlinesc judecăţile Tale [Doamne, peste tot] pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea” (Isa. 26:9). Până atunci toţi vor fi învăţat că planurile egoiste şi toate planurile care pot fi născocite şi îndeplinite de omul decăzut sunt deficitare şi duc numai la diferite grade de necaz şi confuzie. Şi atunci toţi vor tânji, dar fără să mai aibă speranţă, după o domnie a dreptăţii — nedându-şi seama cât de aproape este aceasta.

Speranţele mult nutrite ale Israelului într-o Împărăţie se vor reînsufleţi între timp printre cei care, din respect faţă de făgăduinţe, se vor fi adunat în Palestina. Când vrednicii din vechime vor anunţa învierea lor şi forma de guvernare dreaptă care trebuie să fie stabilită, planul va fi fără îndoială recunoscut prompt ca venind de la Domnul, şi când vor afla că adevărata Împărăţie care este peste ei este cea spirituală şi că Isus cel răstignit este Împăratul, şi în mintea lor, cu ochiul credinţei, „îşi vor întoarce privirile spre” Cel pe „care L-au străpuns”, atunci „Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor jeli amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut. În ziua aceea va fi jale mare în Ierusalim”. Şi Dumnezeu „va turna ((628)) peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune”. Zah. 12:10, 11.

Vestea despre situaţia încurcată a oştilor lui Gog şi Magog şi despre uimitoarea eliberare a Israelului de vrăjmaşii săi, va fi repede urmată de vestea apariţiei renumiţilor lor „părinţi” înviaţi şi a stabilirii unui guvern avându-i pe aceştia în frunte, şi a convertirii generale a Israelului la Mesia pe care ei de multă vreme Îl respinseseră. Şi fără îndoială că mare parte din aceasta va fi luată ca înşelăciune printre neamuri: se va râde de evrei că sunt creduli, iar vrednicii din vechime vor fi clasaţi ca impostori vicleni.

Dar binecuvântarea care va însoţi reorganizarea guvernului sub noile auspicii în Palestina va produce schimbări atât de minunate şi de rapide în prosperitatea Israelului, încât va uimi lumea care atunci va fi în stare de anarhie şi descurajare, şi va face pe mulţi să gândească şi să spună — fie că sunt impostori sau nu, lucrarea acestor oameni care pretind a fi profeţii înviaţi este tocmai aceea de care are nevoie lumea! De-ar da Dumnezeu ca ei să preia controlul întregii lumii şi să facă ordine şi pace în dezordinea noastră universală. Apoi vor trimite să ceară ca aceşti „prinţi” minunaţi să extindă pretutindeni guvernarea lor, jugul lor de dreptate, care s-a constatat a fi atât de binefăcător pentru Israel. Profetul spune acest lucru în cuvintele următoare:

„Se va întâmpla în zilele din urmă, că muntele [Împărăţia] casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte [ca o Împărăţie deasupra tuturor celorlalte împărăţii]; se va înălţa deasupra dealurilor [celor mai înalte piscuri] şi toate popoarele se vor îngrămădi spre el. Şi multe popoare se vor duce şi vor zice: «Veniţi, să ne suim la muntele [Împărăţia] Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui!». Căci din Sion [Împărăţia spirituală — Cristosul glorificat, Cap şi corp] va ieşi legea şi din Ierusalim [reşedinţa guvernului ((629)) reprezentativ pământesc în mâinile „prinţilor”] cuvântul Domnului. El va fi [deja înainte — în marele timp de necaz] Judecătorul neamurilor. El va mustra un mare număr de popoare, aşa încât [ca rezultat al mustrărilor Domnului şi apoi al legii şi al Cuvântului Său] din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul”. Isa. 2:2-4; Mica 4:1-4.

Raportul strâns Între Împărăţie şi „prinţii” ei pământeşti

După cum este de aşteptat, comunicarea între cele două faze sau părţi ale Împărăţiei va fi uşoară şi directă; şi prin aceasta, supravegherea şi instruirea omenirii va fi completă — „prinţii” fiind mijloacele de comunicare divină. Aceasta pare să fie aluzia din cuvintele Domnului nostru către Natanael: „De acum încolo veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu [mesagerii lui Dumnezeu, „prinţii” noii dispensaţii] suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului” (Ioan 1:51). N-a fost oare visul lui Iacov despre scara între cer şi pământ, şi trecerea mesagerilor încoace şi încolo, atât un vis cât şi o profeţie care preumbrea comunicarea viitoare strânsă între Împărăţia cerească şi lume, lucrare în care însuşi Iacov, ca unul dintre mesagerii folosiţi pentru comunicare, urma să aibă parte pentru binecuvântarea lumii? Noi credem că aşa a fost intenţionat. Gen. 28:10-12.

Faptul că Moise, mijlocitorul Legământului Legii, a fost un tip al lui Cristos, Mijlocitorul Noului Legământ, este clar învăţat în Scripturi şi în mod general recunoscut de către cei care studiază Biblia; dar nu toţi recunosc că Moise este un tip al Cristosului întreg — Cap şi corp — şi în acest sens tot Veacul Evanghelic a fost o perioadă de ridicare a lui Cristos. Aceasta însă este singura aplicare a tipului care se potriveşte în câteva cazuri, ca de exemplu în Fapte 3:22,23.

((630))

La instituirea Legământului Legii la Muntele Sinai, Moise pare să fi fost un tip al Cristosului întreg (Cap şi corp) la introducerea Veacului Milenar, când va fi introdus Noul Legământ pentru lume — după ce „sunetul trompetei celei mari” (a şaptea) şi întunericul şi „marele cutremur de pământ” etc. din Ziua Răzbunării vor fi îngrozit omenirea şi o vor fi pregătit să audă vocea Marelui Învăţător, şi oamenii să fie bucuroşi să accepte Noul Său Legământ. Acest lucru este clar arătat de apostol (Evr. 12:18-22) care pare să marcheze fiecare pas al paralelismului. Israel se apropia şi în final a ajuns la Muntele Sinai, care putea fi atins şi de la care emana aşa o privelişte şi se auzeau sunete aşa de înfricoşătoare încât toţi erau îngroziţi şi tremurau: dar noi ne apropiem de Muntele Sionului şi de gloriile şi binecuvântările lui minunate cu mult superioare celor de la Sinai; dar aceste binecuvântări mai mari vor fi însoţite de o trâmbiţă, o întunecime şi un cutremur de pământ mai înfricoşătoare — clătinarea finală a tot ce poate fi clătinat (tot ce este păcătos şi contrar voinţei divine), pentru ca numai ce este adevărat şi durabil să rămână. Soluţia întregii probleme este în cuvintele: „Fiindcă am primit [noi, care astfel aşteptăm] o Împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem lui Dumnezeu o slujire care să-I fie plăcută”. Evr. 12:28.

Continuând examinarea acestei ilustraţii, remarcăm că Moise a mers apoi pe munte (Împărăţie) şi a fost glorificat în tip; adică, faţa Lui strălucea aşa de tare că Israel nu putea să-l privească. Aceasta ar părea să simbolizeze completarea Bisericii (Cristos, Cap şi corp) în glorie. Iar vălul pe care Moise îl purta după aceea în faţa poporului, dar pe care-l lăsa la o parte când era cu Domnul pe Munte, ar părea să simbolizeze faza pământească a Împărăţiei Sale, „prinţii în toată ţara” prin care Cristosul va vorbi poporului şi prin care va fi reprezentat, gloria fiindu-i ((631)) ascunsă. Aceasta pare să fie o ilustraţie remarcabilă a legăturii strânse care va exista între „prinţii” pământeşti şi Împăraţii şi Preoţii cereşti. Urcarea lui Moise pe munte pentru a comunica cu Dumnezeu în timp ce muntele era acoperit de nori străbătuţi de fulgere, iar pământul se cutremura de tunete, reprezintă faptul că Trupul lui Cristos va fi completat, ultimii membri vor fi „schimbaţi” şi primiţi în Împărăţie în timpul când ordinea prezentă a lucrurilor se schimbă, în mijlocul unui mare timp de strâmtorare cum n-a mai existat pe pământ.

După cum primele table ale Legii care au fost sfărâmate reprezintă eşecul Legământului Legii din cauza „slăbiciunilor cărnii”, tot aşa, al doilea rând de table reprezintă Noul Legământ, care are pe Cristos ca Mijlocitor şi care nu va eşua. Acest Legământ Nou va deveni operativ faţă de lume după ce „trupul lui Hristos” va fi complet. Între timp alegerea membrilor Marelui Profet asemenea lui Moise continuă (Fapt. 3:23). Acum să remarcăm faptul că Moise a fost schimbat când au fost date al doilea rând de table ale Legii (care reprezintă Noul Legământ), aşa încât după aceea el purta un văl în faţa poporului fiindcă faţa lui strălucea.

Inaugurarea Împărăţiei va fi însoţită de scene aşa de îngrozitoare încât să facă întreaga lume să tremure de frică şi oamenii să recunoască bucuroşi pe Unsul Domnului ca Împărat al întregului pământ. Aşa cum Israelul a implorat să nu le mai vorbească Domnul — prin scenele şi sunetele înfricoşătoare văzute la Sinai — tot aşa acum, toate popoarele vor dori ca Domnul Iehova să înceteze a le mai vorbi în mânia Lui şi a-i tulbura în indignarea Lui aprinsă şi dreaptă, şi vor fi bucuroase să-L asculte mai degrabă pe Marele Mijlocitor, să-L recunoască drept Împăratul pe care Iehova Îl pune peste ele — Emanuel, marele antitip al lui Moise — Profetul, ((632)) Preotul şi Împăratul acoperit de văl (ascuns). Compară Evrei 12:19 şi Psalmul 2:5,6.

Israelul va fi dispus, va dori noua Împărăţie, după cum este scris: „Poporul Tău este plin de înflăcărare în ziua puterii Tale” (Ps. 110:3, Biblia ebraico-engleză, J. P. Green — n. e.). Va fi tocmai ceea ce a aşteptat Israelul (orbit faţă de chemarea mai înaltă, spirituală, a Veacului Evanghelic): numai că va fi cu mult mai măreţ şi mai durabil decât au putut ei concepe vreodată. Atunci un mare număr dintre aceia care cred parţial în Cristos, care sunt grav dezinformaţi, vor spune: „N-am prorocit [predicat] noi în Numele Tău? ... Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” (Mat. 7:21, 22). Aceştia nu vor fi recunoscuţi ca mireasa lui Cristos, ci vor fi lăsaţi să aibă parte de plânsul şi scrâşnirea dinţilor din marele timp de strâmtorare, şi fără îndoială vor deveni poporul Domnului în loc să fie sectari, şi „în ziua puterii Sale” vor fi „un dar de bunăvoie în sfântă splendoare” [Ps. 110:3 — trad. lit. nouă, 2001, n. e.]. Şi într-adevăr, în foarte scurt timp, după cum declară textul nostru, Împărăţia lui Dumnezeu va fi recunoscută ca „dorinţa tuturor neamurilor”.

Reforme sociale şi morale

Legea Domnului, care va ieşi atunci din Muntele Sionului, Împărăţia, şi va fi promulgată din Ierusalim, noua capitală a lumii, către toţi oamenii, drept Cuvântul Domnului prin „prinţii” Săi, va avea imediat putere asupra tuturor celor recunoscute deja ca „rele strigătoare la cer”. Se vor institui reforme morale în toate privinţele; chestiunile financiare, sociale şi religioase vor fi refăcute toate în armonie cu Dreptatea şi Iubirea. Din judecată se va face o linie şi din dreptate un fir cu plumb (Isa. 28:17); toate afacerile pământului vor fi aliniate şi verificate după dreptate — şi vor fi aduse în strictă conformitate cu aceasta.

((633))

Cât de mult va însemna aceasta în privinţa reprimării tuturor afacerilor care ispitesc pe oameni, amăgindu-i şi seducându-i prin slăbiciunile naturii lor decăzute şi prin lipsa de echilibru a trăsăturilor lor mentale şi morale! Distileriile de alcool, berăriile, barurile, bordelurile, agenţiile de pariuri, toate afacerile care omoară timpul şi degradează caracterul vor fi oprite; iar celor care le servesc li se va da să facă ceva benefic pentru ei însişi şi pentru alţii.

În mod asemănător, construirea vaselor de război, fabricarea muniţiei de război şi de apărare vor înceta, iar armatele vor fi desfiinţate. Noua Împărăţie nu va mai avea nevoie de acestea, însă va avea destulă putere să facă în mod sumar dreptate pedepsindu-i pe răufăcători când au luat hotărârea să acţioneze, dar înainte de a face rău altora — căci nici un rău şi nici o nimicire nu se va face în toată acea Împărăţie sfântă (Isa. 11:9), cu excepţia faptului că Judecătorii competenţi şi drepţi vor face ca peste cei incorigibili să vină moartea a doua. Isa. 32:18; 65:20-25; Ps. 149:9; 1 Cor. 6:2.

Afacerile bancare şi bursiere şi alte asemenea îndeletniciri, foarte folositoare în condiţiile actuale, nu-şi vor mai avea locul; căci sub noile condiţii, neamului omenesc i se va cere să se trateze unii pe alţii ca membrii unei familii, iar capitalul privat şi banii de dat şi de luat cu împrumut vor fi lucruri ale trecutului. Proprietarii de pământ şi agenţiile de închiriere îşi vor găsi de asemenea noi îndeletniciri, pentru că noul Împărat nu va recunoaşte ca fiind valabile titlurile şi documentele luate acum în evidenţă. El va anunţa că atunci când la Calvar l-a cumpărat pe Adam şi rasa lui, a cumpărat şi domeniul lui Adam, pământul (Efes. 1:14); şi El îl va împărţi, nu celor egoişti, avari şi lacomi, ci locurile cele mai grase vor fi date „celor blânzi”, conform făgăduinţei Lui din predica de pe munte. Mat. 5:5.

Despre acest mare Împărat şi Judecător (Cap şi corp), simbolizat prin Moise, Domnul spune:

((634))

„Duhul Domnului se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra celor întristaţi ai ţării; va lovi pământul cu toiagul gurii Lui şi va omorî pe cel rău cu suflarea buzelor Lui. Dreptatea va fi brâul coapselor Sale şi credincioşia brâul mijlocului Său”. Isa. 11:1-5.

Unora ar putea să li se pară că acest program divin va face pământul un paradis pentru cei săraci, dar un loc de suferinţă pentru cei care acum sunt obişnuiţi cu luxul şi cu avantajele asupra majorităţii, fie datorită norocului, fie talentelor şi ocaziilor superioare, fie prin practici necinstite. Dar aceştia să se gândească la cuvintele Judecătorului, rostite cu optsprezece secole în urmă: „Vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit mângâierea! Vai de voi care sunteţi sătui [satisfăcuţi], pentru că veţi flămânzi [veţi fi nemulţumiţi]!” (Luca 6:24, 25). La început aceştia vor fi înclinaţi să se plângă de pierderea avantajelor, şi după cum bogaţilor evlavioşi le este acum greu să intre în starea inimii şi vieţii care va fi răsplătită cu o parte în Împărăţia lui Cristos, tot aşa şi atunci, cei obişnuiţi cu bogăţiile vor avea dificultăţi pe care cei disciplinaţi înainte în şcoala adversităţii nu le vor avea.

Dar nivelarea inevitabilă a societăţii care va fi realizată în anarhia din Ziua Răzbunării va trebui să fie acceptată; şi curând (în unele cazuri mai încet, iar în altele mai repede) avantajele domniei Iubirii vor fi recunoscute şi în mod general apreciate. Se va constata că sub aranjamentul divin toţi, dacă vor vrea, vor putea fi binecuvântaţi, vor putea fi cu adevărat fericiţi şi vor putea merge „în sus” pe calea sfinţeniei spre marea perfecţiune umană (chipul lui Dumnezeu) şi spre viaţă veşnică (Isa. 35:8). Ceea ce deja s-a ((635)) recunoscut în general, se va constata a fi absolut corect; şi anume, cu înlesnirile prezente, dacă toţi oamenii ar fi puşi să lucreze sistematic şi înţelept, n-ar fi necesar mai mult de trei ore de muncă pentru fiecare persoană. Iar sub conducerea Împărăţiei cereşti, orele de repaus nu vor produce daune morale sau fizice, aşa cum desigur că se întâmplă sub condiţiile actuale, cu răul şi ispitele din toate părţile, care profită de slăbiciunile moştenite.

Dimpotrivă, când Satan va fi legat (răul restrâns) şi ispitele exterioare îndepărtate, orele de repaus vor fi petrecute, sub îndrumarea Bisericii glorificate, în studii care vor deveni tot mai atractive şi mai interesante — studiul naturii şi al Dumnezeului naturii, precum şi al glorioaselor Sale atribute — Înţelepciunea, Dreptatea, Iubirea şi Puterea Sa. Şi astfel, în mod plăcut, ei vor progresa spre perfecţiune umană —sfârşitul alergării sau încercării lor; pentru că, să nu uităm, noul guvern va lua cunoştinţă nu numai de afacerile şi de interesele mari ale supuşilor lui, ci şi de cele mai mici. Va fi un „guvern părintesc” în cel mai deplin sens al cuvântului.

S-ar putea foarte bine ca oamenii să privească plini de teamă stabilirea celui mai autocrat guvern pe care l-a cunoscut lumea vreodată, sub care viaţa, proprietatea şi toate interesele omenirii vor fi în mod absolut în mâinile Împăratului, fără drept de apel, dacă n-ar fi să avem dovezile cele mai convingătoare şi absolute că toate reglementările şi aranjamentele Împărăţiei sunt destinate pentru binele supuşilor ei. Împăratul acelei Împărăţii Mijlocitoare i-a iubit atât de mult pe aceia peste care trebuie să domnească, încât Şi-a dat propria viaţă ca preţul lor de răscumpărare, pentru a le asigura dreptul unei încercări individuale de viaţă veşnică; şi însuşi obiectivul domniei Sale Milenare este să-i ajute în acea încercare. Ce s-ar putea cere mai mult? Fiind Răscumpărătorul, El are în mod just dreptul de a stăpâni în ((636)) mod absolut ceea ce a cumpărat cu propriul Său sânge; şi toţi care apreciază o astfel de iubire cum a manifestat El, I-ar acorda bucuros Lui toată puterea şi autoritatea dacă această chestiune le-ar fi supusă spre votare — ceea ce însă nu va fi — şi s-ar supune prompt voinţei Sale drepte.

Dar „sfinţilor” care vor fi moştenitori şi judecători asociaţi în Împărăţie — li se poate oare încredinţa lor în siguranţă putere absolută, autocrată?

O, da! După cum Isus Cristos a dovedit că are spiritul Tatălui ceresc şi este „reprezentarea exactă a Fiinţei Lui”, tot aşa, toţi cei care vor fi din acea „turmă mică”, moştenitori împreună cu El în Împărăţie, vor fi dovedit că au „Duhul lui Hristos” — Duhul sfânt al Iubirii. Una dintre condiţiile „chemării” lor este ca ei să devină „asemănări ale iubitului Fiu al lui Dumnezeu”, şi nimeni altcineva nu va fi considerat că şi-a asigurat chemarea şi alegerea. De fapt, pentru a putea compătimi cu cei care atunci vor fi în grija şi sub instruirea lor, aceştia sunt aleşi dintre cei slabi şi imperfecţi, şi sunt învăţaţi ce înseamnă a lupta o luptă bună pentru dreptate şi adevăr împotriva erorii şi păcatului. Da, preoţilor subordonaţi ai Preoţimii Împărăteşti, ca şi Preotului Principal, li se poate acorda fără frică încrederea. Acestora le va încredinţa Dumnezeu puterea şi aceasta este cea mai bună garanţie că ei o vor folosi în mod just, înţelept, iubitor — pentru binecuvântarea lumii.

Domnia toiagului de fier

Popoarele vor fi conduse prin forţă, forţă irezistibilă, până când ordinea dreaptă va fi stabilită prin supunere generală; orice genunchi se va pleca, orice limbă va mărturisi puterea şi gloria divină, iar supunerea exterioară va fi obligatorie. După cum este scris: „Le va păstori cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut” (Apoc. 2:27). Această lovire şi zdrobire aparţine ((637)) propriu-zis Zilei de Răzbunare, şi chiar dacă puterea şi toiagul vor rămâne de-a lungul Veacului Milenar, folosirea lor nu va fi probabil necesară, deoarece orice împotrivire deschisă va fi complet mustrată în marele timp de necaz. După cum profetul prezintă situaţia, în acest timp de lovire, Dumnezeu va spune omenirii care va murmura, va vocifera încrezătoare în sine — „Staţi liniştiţi şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu. Eu voi fi înălţat peste neamuri, Eu voi fi înălţat pe pământ!” (Ps. 46:10). Va necesita însă lucrarea întregului Veac Milenar ca să se facă „din judecată o linie şi din dreptate un fir cu plumb” în toate micile şi marile afaceri ale fiecărui individ din neamul omenesc, toţi fiind astfel „învăţaţi de Dumnezeu” prin Slujitorul Său „ales” al Legământului, marele Profet, Preot şi Împărat (Cap şi corp): Profet în sensul de învăţător, Împărat în sensul de guvernator, Preot în sensul de mijlocitor care, după ce a răscumpărat, este avocatul poporului şi distribuitorul favorii divine. Funcţiile sunt unite: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” — care a fost preot pe tronul său. Evr. 7:17; Zah. 6:13; Fapt. 3:22; Deut. 18:15.

Ca personificarea înţelepciunii, noul Împărat declară: „De la mine vine sfatul şi înţelepciunea, eu sunt priceperea, a mea este puterea. Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau porunci drepte cei ce conduc. Prin mine stăpânesc căpeteniile şi mai-marii, judecătorii pământului [faza pământească a Împărăţiei]. Eu iubesc pe cei care mă iubesc şi cei care mă caută cu tot dinadinsul mă vor găsi. Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea. Rodul meu este mai bun decât aurul, decât aurul cel mai curat şi venitul meu întrece argintul cel mai ales. Eu umblu pe calea dreptăţii, pe mijlocul cărărilor judecăţii drepte, ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc şi să le umplu vistieriile. ... Căci cel care mă găseşte, găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului. ((638)) Dar cel care păcătuieşte împotriva mea îşi răneşte sufletul; toţi cei care mă urăsc iubesc moartea”. Prov. 8:14-21,35,36.

Israelul o ilustraţie

După toate aparenţele, lumii i se va da timp pentru a vedea operarea guvernului divin în Israel şi beneficiile lui practice, în contrast cu anarhia care va predomina atunci, aşa încât majoritatea neamurilor vor „dori” conducerea Împărăţiei. Acest lucru este înfăţişat în mod convingător în cuvintele profetice adresate atunci lui Israel.

„Scoală-te, străluceşte! Căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine. Căci, iată, întunericul va acoperi pământul şi negură mare popoarele; dar Domnul va răsări peste tine şi slava Lui se va arăta peste tine. Şi neamuri vor umbla în lumina ta şi împăraţi [cei de frunte de pe pământ] în strălucirea razelor tale. [Aceasta se va aplica la Israelul spiritual, Soarele Dreptăţii, dar şi la reprezentanţii Lui pământeşti — Israelul trupesc restabilit în favoare.]

Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte: toţi se strâng şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt purtate pe braţe. [Compară cu Ezechiel 16:61.] Când vei vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie şi îţi va bate inima şi se va lărgi, căci belşugul mării [masele cuprinse de anarhie — vezi Apocalipsa 21:1] se va întoarce spre tine şi bogăţia popoarelor va veni la tine ... şi vor vesti laudele Domnului.” Isa. 60:1-6,11-20.

Cu adevărat, aceea va fi o zi glorioasă, când ochii orbiţi se vor deschide şi mulţi se vor întoarce spre dreptate! Va fi o zi de convertiri şi reînsufleţiri în privinţa adevărului şi nu în privinţa fricii şi denaturării. Va fi timpul menţionat de profet, când „se naşte un popor dintr-o dată” (Isa. 66:8). Israelul va fi acel popor: (1) Israelul spiritual, „poporul sfânt”; (2) Israelul trupesc, reprezentantul lui pământesc. Şi din Israel va străluci lumina care va face lumea corectată să îngenuncheze, şi va introduce ((639)) revărsarea promisă a Spiritului de sfinţenie al Domnului „peste orice făptură, după aceea”, după cum a fost revărsat peste robii şi roabele Sale adevărate în zilele acelea. Ioel 2:28.

Aceasta este ziua Mântuirii despre care profetul David a cântat (Ps.118:18-27):

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul;
Să ne bucurăm şi să ne înveselim în ea!
Piatra pe care au lepădat-o zidarii
A ajuns să fie pusă în Capul Unghiului.
Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Domnului!*
O, Doamne, mântuieşte, Te rog!
Trimite prosperitate, Doamne, Te rog!
Domnul m-a disciplinat aspru,
Dar nu m-a dat pradă morţii.
Deschideţi-mi porţile dreptăţii,
Ca să intru şi să laud pe Domnul.
Iată poarta Domnului:
Pe ea intră cei drepţi.
Te voi lăuda, pentru că m-ai ascultat
Şi ai devenit mântuirea mea.
Domnul este Dumnezeu şi ne-a luminat”.

*Compară cu Matei 23:39.

Astfel vedem că reformele educative şi instrucţiunile din viitor vor începe cu inimile oamenilor; ele vor începe cu lecţia: „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul” (Prov. 9:10). Una dintre marile dificultăţi ale educaţiei din prezent, care tinde spre mândrie, aroganţă şi nemulţumire, este lipsa acestei înţelepciuni elementare. Fiecare lucrare a harului sub reglementările Împărăţiei va fi începută în mod cuvenit şi va fi înfăptuită complet.

Nici o creatură din rasa răscumpărată nu va fi prea neînsemnată aşa încât harul divin să n-o ajungă, prin mijlocul atotputernic şi binecuvântat al Împărăţiei. Nici o degradare prin păcat nu va fi prea adâncă, aşa încât mâna îndurării să nu ajungă la ea, să salveze sufletul cumpărat ((640)) cu sânge; nici o întunecime a ignoranţei şi superstiţiei nu va fi atât de densă în vreo inimă, aşa încât lumina adevărului şi iubirii divine să nu străbată întunecimea şi să nu-i aducă o cunoştinţă a bucuriei şi fericirii zilei noi, şi o posibilitate de a se împărtăşi de acestea prin ascultare. Nici o boală care poate ataca şi contamina organismul fizic nu va fi în afara controlului prompt al Marelui Medic. Şi nici o diformitate, sau monstruozitate, sau exces, sau debilitate mintală nu vor putea rezista atingerii Lui vindecătoare.

Toţi cei din morminte vor ieşi afară

Marea lucrare a restabilirii, începută astfel cu neamurile în viaţă, se va extinde repede asupra tuturor familiilor adormite ale pământului; căci vine ceasul, da, nu este prea departe, când toţi cei care sunt în morminte vor auzi glasul Fiului Omului şi vor ieşi afară din ele, „când Moartea şi Hadesul [mormântul] vor da înapoi pe morţii care erau în ele; şi marea va da înapoi pe morţii care erau în ea” (Ioan 5:28, 29; Apoc. 20:13). Da, chiar şi oştile lui Gog şi păcătoşii din Israel care vor fi pierit în bătălia Zilei celei Mari vor veni afară la timpul cuvenit; dar nu tot ca o armată devastatoare de nelegiuiţi, ci ca indivizi corectaţi şi pocăiţi, cu faţa acoperită de ruşine şi confuzie în lumina acelei zile, dar cărora li se va arăta astfel milă şi li se va da ocazia să se ridice iarăşi la onoare şi virtute.

Învierea vrednicilor din vechime, împreună cu frecventele vindecări ale celor bolnavi ca răspuns la rugăciunea făcută cu credinţă, când oamenii vor avea timp să se gândească şi să se refacă după ravagiile marelui timp de strâmtorare, probabil le va sugera posibilitatea învierii din moarte şi din mormânt şi a altora — a prietenilor şi a rudelor lor — în împlinirea făgăduinţei lui Cristos că toţi care sunt în morminte vor auzi glasul Fiului Omului şi vor ieşi afară din ele. Şi este raţională ((641)) sugestia că este posibil ca această lucrare mare să înceapă şi să progreseze drept răspuns la rugăciunea făcută cu credinţă pentru restabilirea prietenilor plecaţi. Noi vedem raţiune în această metodă, care pare să se recomande mai presus de altele la care ne-am putea gândi. De exemplu, s-ar rechema morţii treptat şi în ordine inversă faţă de cea în care au mers în mormânt, şi astfel s-ar pregăti case şi primire caldă, şi confortul necesar vieţii pentru cei înviaţi, imediat la revenirea lor la viaţă, şi astfel aceştia ar fi familiarizaţi cu limba, cu manierele şi obiceiurile celor din jurul lor; în timp ce, dacă ordinea ar fi inversă, cei treziţi ar fi total nepregătiţi pentru noile condiţii în aceste privinţe şi ar fi complet străini şi neprietenoşi faţă de generaţia în mijlocul căreia le-ar cădea noua lor soartă. Aceste obiecţii însă n-ar fi valabile pentru profeţi şi pentru alţi vrednici din vechime, care, după ce au fost probaţi, vor fi înviaţi ca oameni perfecţi, şi care, ca oameni perfecţi, vor fi superiori intelectual, moral şi fizic faţă de toţi ceilalţi oameni.

Că toate rugăciunile pentru restabilirea prietenilor morţi vor fi prompt ascultate, este un fapt puţin probabil; pentru că Domnul va avea planuri clare pentru restabilirea lor, cu care unele dintre aceste cereri ar putea să nu fie în armonie. Ordinea Sa va fi probabil, după cum este clar indicat în învierea Bisericii şi a vrednicilor din vechime, o ordine după potrivire — potrivirea atât a subiecţilor învierii, cât şi a prietenilor şi a condiţiilor în mijlocul cărora va începe noua lor viaţă. Aceasta va necesita o măsură de pregătire din partea celor care vor face asemenea cereri — o pregătire a inimii şi a vieţii, precum şi a condiţiilor favorabile pentru înaintarea lor pe calea mare a sfinţeniei. De aceea, astfel de restabiliri vor deveni răsplăţi ale credincioşiei pentru cei în viaţă şi de asemenea vor asigura condiţii favorabile pentru cei treziţi din moarte.

((642))

Perspectivă glorioasă

Ce perspectivă glorioasă va prezenta noua dispensaţie când va fi pe deplin inaugurată! În trecut schimbările de la o dispensaţie la alta au fost marcate şi proeminente, dar această schimbare va fi cea mai bogată în evenimente dintre toate.

Nu este de mirare că gândul la un astfel de spectacol — al întoarcerii întregii omeniri spre Dumnezeu cu cântece de laudă şi cu o bucurie veşnică încununându-le capul — să pară aproape prea bun pentru a fi crezut; dar Cel care a făgăduit poate şi să înfăptuiască buna Sa plăcere. Deşi durerea şi gemetele par aproape inseparabile de fiinţa noastră, totuşi durerea şi gemetele vor fugi; deşi plânsul în sac şi cenuşă a durat întreaga noapte lungă a domniei păcatului şi morţii, totuşi bucuria aşteaptă dimineaţa Milenară, şi toate lacrimile de pe toate feţele vor fi şterse şi se va da frumuseţe în locul cenuşii şi untdelemnul bucuriei în locul unui duh mâhnit.

Creşterea Împărăţiei Sale

Împărăţia lui Dumnezeu se va întinde sau va creşte în diferitele ei părţi sau diviziuni, aşa cum se întâmplă şi cu guvernele pământeşti, până când va deveni „un munte [Împărăţie] mare şi va umple tot pământul” (Dan. 2:35). Pentru a ilustra acest lucru: Regatul Marii Britanii este în primul rând numai suveranul domnitor împreună cu casa lui; în sens secundar acesta include parlamentul şi diferiţii miniştri ai guvernului; în sens mai larg el include pe fiecare englez şi pe fiecare soldat care a jurat supunere faţă de acel regat; şi încă mai larg, el include pe toţi supuşii cuceriţi ai regatului, din India şi din alte părţi, care nu sfidează deschis legile acelui regat.

La fel este şi cu Împărăţia lui Dumnezeu: în primul rând ea este Împărăţia Tatălui, care stăpâneşte peste toţi (Mat. 13:43; 26:29); dar Tatăl a propus voluntar să pună ((643)) stăpânirea pământului pentru o mie de ani în sarcina deplină a unui Vice-rege, Reprezentant — Cristos şi Mireasa Sa înălţată la natură şi maiestate divină — pentru a subjuga şi nimici răul şi a ridica pe toţi cei care vor veni în armonie deplină cu Tatăl sub condiţiile îndurătoare ale Noului Legământ. Într-un sens secundar, Împărăţia va include pe slujitorii pământeşti sau „prinţii” care vor fi reprezentanţii ei vizibili printre oameni. Într-un sens încă şi mai larg, ea va include pe toţi cei care, atunci când îi vor recunoaşte stabilirea, îi vor da supunere şi devotare loială — atât evrei cât şi neamuri. În sensul cel mai larg, ea va include treptat pe toţi supuşii care vor asculta de legile ei, în timp ce toţi ceilalţi vor fi nimiciţi. Fapt. 3:23; Apoc. 11:18.

Aceasta va fi starea Împărăţiei vice-regale a lui Dumnezeu la sfârşitul domniei de o mie de ani care au fost stabiliţi pentru ea — o pace cucerită şi o domnie a dreptăţii impusă vor predomina, toţi împotrivitorii cu voia fiind distruşi sub domnia toiagului de fier (Apoc. 2:27); cum spune profetul Isaia când descrie această perioadă: „Cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat [înlăturat] ca păcătos”; deşi murind la vârsta aceea el va fi doar un copil; deoarece chiar şi numai printr-o ascultare exterioară faţă de aranjamentele raţionale şi juste ale Împărăţiei, el ar putea trăi cel puţin până la sfârşitul Mileniului. Isa. 65:20; Fapt. 3:23.

Dar o astfel de pace — o pace şi o supunere cucerite şi impuse — deşi cuvenită, pentru a da o ilustraţie care să dovedească binecuvântările şi avantajele unui guvern drept şi echitabil, este departe de idealul lui Dumnezeu. Împărăţia ideală a lui Dumnezeu este o împărăţie în care fiecare individ este liber să facă voia sa proprie, pentru că fiecare are o voinţă care este în strictă conformitate cu standardul divin — iubind dreptatea şi urând nelegiuirea. Acest standard trebuie în cele din urmă să predomine ((644)) pretutindeni în univers; şi în ceea ce priveşte omenirea va fi introdus la încheierea Împărăţiei Milenare vice-regale.

În consecinţă, ni se arată (Apoc. 20:7-10) că la încheierea Veacului Milenar va fi un timp de „seceriş”, pentru cernere şi separare printre miliardele de fiinţe umane care vor fi atunci în viaţă, după ce fiecare se va fi bucurat de o deplină ocazie de a ajunge la perfecţiune. Aceasta va fi asemănătoare cu cernerea actuală a „Babilonului”, a „creştinătăţii” în acest timp de „seceriş”, şi asemănătoare şi cu lucrarea de cernere din „secerişul” Veacului Iudeu. Secerişul Veacului Milenar va fi martorul completei separări a „caprelor” de „oile” Domnului, aşa cum este reprezentat prin pilda Domnului nostru. Mat. 25:31-46.

Dar în timp ce rezultatele „secerişurilor” iudaic şi evanghelic arată adunarea doar a unei turme mici, iar masele mari sunt nevrednice, pentru că până în prezent Satan înşeală şi orbeşte masele omenirii, putem să ne aşteptăm în mod raţional ca rezultatele „secerişului” Veacului Milenar să arate rezultate inverse — masele fiind „oi” loiale, să fie introduse în viaţă veşnică, iar relativa minoritate a „caprelor” să fie nimicită. Totuşi, nu numărul, ci calitatea este testul Domnului. Garanţia Sa este că păcatul şi păcătoşii şi cei care sunt în simpatie cu răul nu vor trece de Mileniu, ca să pună în pericol fericirea, pacea şi binecuvântarea marii eternităţi care va urma — unde „moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. Apoc. 21:4.

Aşa va veni Împărăţia lui Dumnezeu şi voia Lui se va face pe pământ cum se face în cer. Aşa va domni Cristosul ca reprezentantul Tatălui până va fi supus toată autoritatea şi puterea antagonistă, şi până va fi făcut ca orice genunchi să se plece şi orice limbă să mărturisească Înţelepciunea, Dreptatea, Iubirea şi Puterea lui Dumnezeu Tatăl. Şi în final, ((645)) după ce prin ultima probă hotărâtoare de la încheierea Mileniului se vor manifesta toţi cei care vor avea chiar şi numai simpatie faţă de păcat, deşi la exterior au fost ascultători, şi după ce aceştia vor fi nimiciţi din mijlocul poporului (Apoc. 20:9), El va preda Tatălui stăpânirea viceregală. Astfel exprimă apostolul problema:

„Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea [adamică].” „După aceea, va veni sfârşitul [domniei Sale; aceasta realizându-şi obiectivul] când El [Cristos] va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu şi Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie [împotrivitoare], orice stăpânire şi orice putere. ... Şi când toate Îi vor fi supuse [Tatălui], atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui [Tatălui] care I-a supus toate [pentru o mie de ani]”. 1 Cor. 15:24-28.

Va înceta oare să se facă voia lui Dumnezeu pe pământ precum se face în cer când Împărăţia Milenară a lui Cristos se va sfârşi pe pământ? O, nu! Chiar dimpotrivă, numai atunci va fi realizată starea aceea, ca rezultat al domniei lui Cristos. Atunci toţi oamenii, nu numai că vor fi perfecţi, ca Adam când a fost creat (păcătoşii cu voia fiind distruşi), dar în plus, vor avea o cunoştinţă despre bunătate şi dreptate, şi despre răutatea excesivă şi dăunătoare a păcatului; şi ei vor fi trecut cu succes de încercarea lor şi vor fi demonstrat că au caractere deplin şi clar formate, în cea mai deplină armonie şi asemănare cu caracterul divin.

Împărăţia lui Dumnezeu va fi atunci printre oameni după cum este acum în cer printre îngeri; aspectele deosebite ale Împărăţiei Mijlocitoare a lui Cristos, sub Noul Legământ, cu prevederile ei de milă faţă de slăbiciunea păcătoşilor, se vor sfârşi; vor fi inutile, pentru că nu vor mai fi fiinţe slabe şi imperfecte cărora să le folosească.

((646))

Putem totuşi uşor presupune că ordinea va fi menţinută chiar şi atunci când toţi vor fi perfecţi şi în chipul lui Dumnezeu; căci, după cum „ordinea este prima lege a cerului”, tot aşa trebuie să fie şi prima lege a pământului. Iar aceasta va implica stăpâniri şi puteri drepte. Atunci va fi prima republică perfect reuşită. Actualele încercări de a recunoaşte pe fiecare om ca un rege şi pe fiecare egalul celuilalt, iar pe reprezentantul sau preşedintele ales un slujitor al celorlalţi regi mai degrabă decât un stăpân, toate s-au dovedit eşecuri în diferite grade; deoarece oamenii nu sunt egali intelectual, fizic şi moral, nici financiar sau în alte privinţe, şi fiindcă nimeni nu este de fapt potrivit ca suveran, ci, din pricina slăbiciunilor, toţi trebuie să fie sub legi şi restricţii.

Dar când se va realiza ceea ce este perfect pentru omenire, prin Împărăţia Mijlocitoare, toţi vor fi regi cum a fost Adam înainte de a păcătui. Şi acestor regi, împreună, le va fi predată Împărăţia postmilenară a lui Dumnezeu şi toţi vor domni armonios sub legea Iubirii; iar Preşedintele lor îi va sluji şi-i va reprezenta. O, Doamne, noi Te rugăm, Vie Împărăţia Ta! pentru sfinţii Tăi de acum şi pentru lume.