((249))

Împăcarea omului cu Dumnezeu - Studiul X
Spiritul unei minţi sănătoase

Spiritul lui Dumnezeu din poporul Său scoate afară spiritul fricii — Omenirea în general este nesănătoasă mintal şi fizic — Sensul în care Spiritul sfânt este spiritul minţii sănătoase — Operaţiile care produc acest rezultat — Dovezile Spiritului unei minţi sănătoase

„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” 2 Tim. 1:7.

POTRIVIT tuturor legilor limbii, spiritul fricii este pus aici în contrast cu un alt spirit. Dacă spiritul iubirii, al puterii, al minţii sănătoase ar fi o persoană sau trei persoane, atunci ar exista toate motivele ca Spiritul fricii să fie considerat o altă persoană. Falsitatea unui astfel de argument este atât de evidentă încât n-are nevoie decât de o simplă declaraţie pentru a-i dovedi netemeinicia.

În măsura în care cei din poporul Domnului sunt umpluţi cu Spiritul sau influenţa Sa sfântă şi sunt dezvoltaţi sau lărgiţi tot mai mult de el, ei au tot mai puţin din spiritul fricii. La un creştin, spiritul fricii este spiritul îndoielii şi marchează o lipsă de credinţă, o lipsă de Spirit sfânt. Spiritul fricii este o sursă rodnică a răului în chestiunile spirituale, în fiecare aspect al creşterii creştine, individual şi ca Biserică; şi de asemenea este strâns legat de slăbiciunea şi incapacităţile fizice. Copilul lui Dumnezeu care este umplut de Spirit sfânt este un uriaş în comparaţie cu eul său natural; fiindcă el şi-a liniştit temerile, şi-a stabilit inima, şi-a înrădăcinat şi întărit credinţa şi şi-a ancorat sigur şi stabil sufletul înăuntru vălului. Astfel el este ferit de a fi împins pe stâncile dezastrului când predomină vânturile furtunoase ale necazului. Spiritul sfânt este astfel o putere pentru cei care-l posedă, producând adesea uimire vrăjmaşilor lor.

((250))

Noi nu pretindem că Evanghelia lui Cristos are trecere la cei cu o minte puternică şi la cei cu un corp puternic, şi de aceea cei care sunt ai Săi sunt puternici; tocmai dimpotrivă, noi susţinem că în realitate, precum şi prin mărturia scripturală, Evanghelia lui Cristos are trecere de obicei la cei mai slabi, care-şi simt slăbiciunea şi care-şi dau seama mai mult decât cei mai tari că au nevoie de ajutor. Totuşi, influenţa transformatoare a Spiritului sfânt asupra celor care-l primesc este astfel încât în slăbiciunea lor ei sunt întăriţi. Lucrurile slabe ale acestei lumi sunt făcute puternice prin Dumnezeu (prin Spiritul, puterea lui Dumnezeu), pentru dărâmarea întăriturilor erorii şi păcatului şi pentru îndurarea unei lupte bune ca soldaţi buni ai Domnului Isus Cristos, spre marea surprindere a celor care le sunt superiori din punct de vedere natural. 1 Cor. 1:27; 2 Cor. 10:4; 2 Tim. 2:3, 4.

Acest lucru a fost adevărat în trecut, când cei slabi au îmbrăţişat cauza lui Cristos şi au fost fermi chiar până la sfârşitul vieţii, ca martiri, îndurând neclintit încercări şi dificultăţi în faţa cărora cei mai tari din lume au pierdut curajul. Şi acelaşi lucru este încă adevărat despre aceeaşi clasă, căci chiar dacă aspectele specifice ale persecuţiilor s-au schimbat mult, totuşi este necesar să „ne luăm partea noastră la suferinţă ca buni ostaşi” şi să ne „dăm viaţa pentru fraţi”; iar lucrurile slabe din lume, da, cele care nu sunt, pe care le-a ales Dumnezeu, fac încă de ruşine înţelepciunea şi puterea acestei lumi. 1 Cor. 1:27, 28.

Spiritul lui Dumnezeu în noi nu este numai un Spirit de putere, ci şi un Spirit de iubire, zice apostolul. Iubirea menţionată aici nu este iubirea naturală posedată într-o anumită măsură de toată omenirea, chiar şi de creaţia animală — în mare măsură un spirit de egoism. În cei care primesc Spiritul sfânt al iubirii, această iubire naturală trebuie să se intensifice, să se lărgească, să se adâncească, să-şi piardă tot mai mult caracteristicile egoiste şi să devină o iubire generoasă, o iubire sacrificatoare de sine, nu bazată pe egoism, ci pe principiile dreptăţii, ale adevărului, ale bunătăţii, şi pe posesia ((251)) în general a Spiritului, a dispoziţiei lui Dumnezeu. Şi acest Spirit al iubirii trebuie să continue, crescând şi prisosind tot mai mult până când va veni ceea ce este desăvârşit, iar ceea ce este în parte se va sfârşi. 1 Cor. 13:10.

Nu există o manifestare mai minunată a Spiritului sfânt în poporul Domnului decât aceea pe care apostolul o numeşte în textul nostru „Duhul chibzuinţei” [minţii sănătoase — subsol, n. e.]. Poporul Domnului, de la natură, nu este mai sănătos la minte decât oamenii din lume. Chiar dimpotrivă. După cum am văzut deja, tendinţa Evangheliei este să atragă pe cei mai imperfecţi, care-şi dau seama de neputinţa lor şi de nevoia lor de har şi de putere de sus, mai degrabă decât să influenţeze pe aceia care au o minte mai puternică şi mai sănătoasă — care, comparându-se cu alţii, au un spirit sau o minte satisfăcută de sine, autoîndreptăţită.

Dar, ori de câte ori Adevărul este primit în inimi bune şi oneste şi produce roadele sale legitime, iar cei din poporul Domnului devin părtaşi ai Spiritului Său sfânt, fie că sunt tari sau slabi în mod natural, prin aceasta ei obţin „Duhul unei minţi sănătoase” — judecata lor este mai clară, mai adevărată, mai demnă de încredere decât înainte; fiindcă ei au în faţa minţii lor, întâi de toate, îndrumările explicite ale Cuvântului Domnului în legătură cu ceea ce să facă şi ceea ce să nu facă — îndrumări care cuprind aproape fiecare aspect şi scop al vieţii. Cei care L-au acceptat pe Domnul ca instructor şi învăţător al lor şi care au spiritul Său de supunere la voinţa Tatălui, au „Duhul unei minţi sănătoase”, fiindcă ei nu se încred numai în propria lor judecată, numai în propria lor înţelegere, ci prin supunere la îndrumările Domnului ei sunt apăraţi în vicisitudinile vieţii, de capcanele şi dificultăţile care vin peste cei care nu au îndrumarea şi conducerea înţelepciunii supraomeneşti.

Ca rezultat al căderii omenirii în păcat şi în condamnarea lui, moartea, întreaga lume este nesănătoasă, mintal şi fizic — dar în grade diferite, în funcţie de circumstanţe şi de ereditate. După cum unii sunt mai puţin sănătoşi fizic decât ((252)) alţii, tot aşa unii sunt mai puţin sănătoşi mintal decât alţii, dar toţi sunt nesănătoşi, după cum spun scripturile: „Nu este nici un om drept [perfect, sănătos, fie la minte fie la trup], nici unul măcar” (Rom. 3:10). În mod figurat, toţi sunt acoperiţi de răni, de vânătăi şi bube în putrefacţie — mintal şi fizic (Isa. 1:5, 6). Blestemul păcatului şi-a lăsat mâna grea asupra omului întreg — minte şi corp.

Este un fapt bine cunoscut că suferinţa unui membru al corpului cauzează îmbolnăvirea întregului corp, inclusiv a minţii. Mintea n-ar putea fi perfect sănătoasă în timp ce ar fi susţinută şi hrănită de un corp nesănătos. Stomacul deranjat al unui dispeptic are efect direct atât asupra minţii sale, cât şi asupra întregului organism fizic. Persoana care are plămâni bolnavi nu poate evita un grad corespunzător de afectare mintală; la fel, când alte organe, inima, ficatul, rinichii, sunt bolnave şi îşi împlinesc funcţiile imperfect, efectul este fără îndoială dereglarea sângelui şi a sistemului nervos, al cărui centru este creierul. La fel creierul care este hărţuit de durere sau imperfect hrănit prin malnutriţie, sau este afectat din cauza nefuncţionării organelor secretoare, în mod sigur va fi prejudiciat în toate funcţiile sale diferite; el nu va putea gândi şi raţiona aşa de corect, aşa de logic cum poate când este în stare perfectă. Dereglările minţii sunt aşa de obişnuite, încât cuvântul dereglare nu se aplică decât chiar în cazurile extreme de lipsă a sănătăţii, de dezechilibru care depăşeşte media. Dar nimeni care are judecată şi experienţă nu va pune la îndoială aceste concluzii.

Se ridică întrebarea: Cum sau în ce sens primirea Spiritului sfânt de către creştin serveşte la repararea judecăţii sale şi devine pentru el Spiritul unei minţi sănătoase? Răspundem că mintea divină este perfectă, „sănătoasă”, şi prin urmare în măsura în care creştinii pot lăsa la o parte propria lor minte sau judecată asupra vreunei chestiuni sau asupra tuturor chestiunilor şi pot accepta în locul ei mintea, voinţa, judecata divină, pentru a le controla viaţa, în acea măsură ei vor avea spiritul sau dispoziţia unei minţi sănătoase — mintea lui ((253)) Dumnezeu. Nu vrem să spunem prin aceasta că creierul creştinilor suferă o schimbare sau o inversare a ordinii naturale în funcţionarea lui, ci sub conducerea Spiritului sfânt, a Spiritului Adevărului, aceştia învaţă treptat să-şi corecteze erorile de judecată în privinţa tuturor chestiunilor care le apar în faţă, să o armonizeze cu învăţătura Spiritului sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a ilustra: să presupunem că am avea un ceas care nu arată exact timpul şi n-am avea mijloace de reglare; să presupunem de asemenea că am avea în mod frecvent acces la un cronometru de o corectitudine absolută, care ne-ar arăta că ceasul nostru întârzie cu trezeci de minute la fiecare douăzeci şi patru de ore, atunci am învăţa şi cum să-l corectăm, reglându-l la fiecare douăzeci şi patru de ore. Mai mult, să-i estimăm eroarea la orice timp din zi. La fel este şi cu judecata noastră şi cu diferitele chestiuni şi afaceri ale vieţii: când le măsurăm cu standardul perfect, aflăm că suntem fie prea iuţi fie prea înceţi, fie prea slabi fie prea tari în emoţiile noastre mintale şi fizice. Şi în timp ce noi suntem cu totul incapabili să ne schimbăm metodele de gândire şi de acţiune aşa încât ele să fie perfecte şi în deplin acord cu cele ale Domnului nostru Isus, standardul nostru, totuşi noi suntem făcuţi în stare să ne reglementăm gândurile, judecăţile, potrivit standardului pe care-l avem în faţă, într-un mod şi într-un grad pe care aceia care nu au acest standard perfect, sau care nu caută să fie reglaţi de el, nici nu-l vor aprecia, nici nu vor putea să-l copieze.

Cine n-a observat la prietenii şi la vecinii săi (precum şi la sine însuşi) abundente dovezi ale unei asemenea lipse a sănătăţii minţii încât nu sunt în stare să-şi conducă afacerile lăudabil, şi care totuşi cauzează mare neplăcere prin încercările lor de a conduce afacerile altora? Prin încredere în sine ei judecă pe alţii, sunt bârfitori care se amestecă în treburile altora, deşi dau dovadă de completă incapacitate de a-şi conduce propriile afaceri. Nu este aceasta o dovadă a unei minţi nesănătoase — a unei măsuri de boală mintală? Nu găsim noi oare că acelaşi principiu, dus până la încă şi ((254)) mai mare extremă, se poate observa în cazurile tuturor celor care sunt atât de nesănătoşi încât trebuie să fie închişi într-un azil? Fără îndoială, încrederea în sine, dorinţa de a fi aprobat şi frica, sunt bazele tulburărilor mintale la majoritatea celor care sunt închişi în aziluri de boli mintale — multe din restul cazurilor fiind obsesie demonică. Dacă intrăm într-un azil de boli mintale găsim pe unii dintre cei care sunt acolo trudind sub iluzia că sunt bogaţi, că sunt regi, sau regine, sau nobili, sau prinţi, şi ca atare sunt plini de mândrie, sunt prea sensibili şi se ofensează uşor. Alţii au îndurat un rău închipuit şi îşi imaginează că nu sunt suficient apreciaţi şi că prietenii lor caută să-i dea la o parte din cale, de teama influenţei pe care o au, sau să le ascundă capacitatea, sau să-i împiedice de a câştiga o avere. Alţii, de teamă, îşi imaginează că fiecare caută să le ia viaţa, că toată lumea este nebună şi numai ei sunt sănătoşi; sau că Dumnezeu este împotriva lor, iar soarta lor este chinul veşnic, fiindcă au comis păcate care nu se pot ierta etc.

Toate acestea nu sunt decât extreme ale condiţiilor mintale şi caracteristici pe care cei ce le observă le pot vedea în jurul lor în fiecare zi în toate profesiile. Tendinţa lumii şi spiritul lumii, cu ambiţiile şi mândria ei, cu superstiţiile, erorile şi temerile ei, sunt ca să intensifice aceste condiţii naturale; şi ca rezultat găsim că boala mintală în forma ei extremă creşte rapid în toată lumea civilizată.

Ce le trebuie acestora — ce ne trebuie nouă şi întregii lumi — este mintea sănătoasă; dar timpul pentru vindecarea generală a bolilor mintale şi fizice a unei lumi întregi prin Marele Medic este Veacul Milenar, când acesta va fi introdus pe deplin; dar veacul acela nu poate fi introdus şi ajutorul şi binecuvântarea lui nu pot veni până la timpul cuvenit. Între timp însă, Biserica Evanghelică chemată obţine, prin Domnul ei şi prin Cuvântul Său, Spiritul Său sfânt — Spiritul minţii Sale care este acelaşi cu mintea sau Spiritul Tatălui. Şi în măsura în care fiecare membru îşi foloseşte privilegiile sale în ((255)) această privinţă, el va fi ajutat să treacă peste necazurile naturale mintale şi fizice care ne asaltează ca şi pe restul omenirii. Cuvântul Domnului prin apostol ne îndrumă astfel: „Eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine gânduri înalte, mai presus de ceea ce se potriveşte, ci să aibă gânduri cumpătate despre sine [nu potrivit cărnii, ci potrivit noii sale naturi], potrivit cu măsura de credinţă pe care Dumnezeu a împărţit-o fiecăruia” (Rom. 12:3). Pentru mulţi este o lucrare de o viaţă să-şi cucerească prea înalta lor apreciere de sine şi să obţină Spiritul unei minţi sănătoase în privinţa talentelor proprii, dar în această muncă de corectare a mândriei lor sunt ajutaţi de cuvintele Învăţătorului, care spune: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul”. Sunt ajutaţi şi de cuvintele apostolului care declară că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har [favoare] celor smeriţi”. „Smeriţi-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalţe”. Mat. 5:5; Iac. 4:6; 1 Pet. 5:5, 6.

Dar, în realitate, Dumnezeu n-a ales mulţi mari, mulţi înţelepţi potrivit mersului acestei lumi şi potrivit aprecierii propriei lor înţelepciuni; ci mai degrabă pe săracii acestei lumi, bogaţi în credinţă — care nu se încred în înţelepciunea lor, nici în dreptatea lor, ci Îl acceptă pe Cristos ca înţelepciunea lor, îndreptăţirea lor, ca tot ce-i al lor.

Tot aşa, cei care au „duhul fricii” de asemenea sunt ajutaţi să-l contracareze prin „Duhul adevărului”, „Duhul dragostei”, dacă-l primesc — deoarece „dragostea desăvârşită izgoneşte frica” (1 Ioan 4:18). Învăţând să-L cunoască pe Dumnezeu prin Cuvântul Său şi prin planul generos al veacurilor prezentat acolo, aceasta îndepărtează din mintea lor marea povară a fricii şi spaimei care chinuie pe atâţia. În locul fricii le dă speranţă — o speranţă care nu dezamăgeşte, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile lor prin Spiritul sfânt — Spiritul unei minţi sănătoase.

Astfel şi cei care sunt prea umiliţi (prea lipsiţi de încredere în sine) ca să realizeze ceva în viaţă, sunt încurajaţi, ridicaţi ((256)) şi făcuţi folositori pentru ei înşişi şi pentru alţii, prin acelaşi Spirit al adevărului care mustră şi corectează pe cei prea încrezători, ambiţioşi, conştienţi de sine, mândri. Primii sunt încurajaţi prin asigurările de ajutor divin; iar ultimii sunt înfrânaţi, moderaţi, aduşi în supunere şi învăţaţi în legătură cu ceea ce este plăcut lui Dumnezeu şi folositor pentru ei: după cum spune apostolul: „Dacă cineva [încrezător] socoteşte că ştie ceva [prin propria înţelepciune], încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască” (1 Cor. 8:2). Să ne amintim însă că transformările caracterului nu vin prin aceea că zicem Doamne, Doamne, nici prin aceea că avem o Biblie în posesie, nici prin aceea că ne alăturăm unei organizaţii omeneşti numite biserică, ci prin aceea că ne alăturăm lui Cristos şi primim de la El Spiritul Cuvântului Său, Spiritul adevărului, Spiritul sfinţeniei, Spiritul unei minţi sănătoase — Spiritul sfânt al Său şi al Tatălui.

Omul care, prin darul lui Dumnezeu şi prin acceptarea acestui dar, a ajuns în posesia Spiritului minţii sănătoase, are mari avantaje în toate modurile faţă de restul omenirii, deoarece Spiritul minţii sănătoase este un Spirit de înţelepciune. Un astfel de om apreciază mai corect decât alţii lucrurile acestei vieţi — bogăţie, faimă, poziţie socială etc. Din acest punct de vedere nou, el vede legate de toate acestea lucruri pe care alţii nu le observă. Mintea sa, instruită de Cuvântul Domnului, îşi dă seama că, chiar dacă ar aduna toată bogăţia din lume, n-ar putea lua nimic cu el când moare. El vede că faima este un lucru foarte gol şi foarte trecător şi că în goana vieţii cei morţi sunt repede uitaţi. El vede că societatea este superficială, iar declaraţiile ei de stimă etc. sunt adesea nesincere şi efervescenţa ei se termină odată cu moartea — dacă nu chiar mai repede prin dezastru financiar. Ei văd, cum spune lumea, că „jocul [loteria pentru faimă lumească, bogăţie şi plăcere] n-a meritat osteneala”. Şi într-adevăr, din punctul de vedere al bărbatului şi femeii medii, viaţa nu este decât un joc de cărţi — este ((257)) nesatisfăcătoare în rezultatele ei, deoarece chiar şi pentru cei mai plini de succes ea nu înseamnă în final nimic.

Pe de altă parte, copiilor lui Dumnezeu, concepuţi acum de Spiritul sfânt pentru „chemarea de sus” a acestui Veac Evanghelic, li se oferă ceva ce le îndepărtează mintea de la nimicurile şi amăgirile ce captivează şi adesea înnebunesc mintea omenirii în general. Bucuriile lor sunt mai înalte, ambiţiile lor sunt mai înalte — pentru o stare socială mai înaltă, pentru bogăţii mai mari şi pentru o Împărăţie — pentru bogăţii cereşti şi pentru o Împărăţie cerească şi eternă. Ambiţiile inspirate de aceste făgăduinţe cereşti sunt ambiţii sfinte, pline de îndurare şi de roade bune, şi acţionează pe linia iubirii, în timp ce acţiunile ambiţiilor pământeşti sunt pe linia egoismului.

Bărbatul sau femeia al căror scop se ridică de la aceste jucării, deşertăciuni şi ambiţii pământeşti şi se fixează pe cele cereşti, desigur că au mult mai bune ocazii pentru exercitarea unei judecăţi sănătoase în privinţa tuturor afacerilor acestei vieţi prezente — deoarece ei le privesc dintr-un punct de vedere relativ dezinteresat. Unul ca acesta este în lume şi este obligat să trăiască şi de aceea să se îngrijească de lucrurile necesare, cinstite şi cuviincioase în ochii oamenilor; dar fiind uşurat de ambiţiile necontrolate după lucruri pământeşti, el este proporţional eliberat de presiunea avariţiei, lăcomiei, mândriei etc., şi făcut cu atât mai capabil să gândească şi să acţioneze just şi să exercite în mod blând simpatie faţă de toţi. Acest Spirit al minţii sănătoase sau această judecată mai bună a creştinului experimentat nu este socotită ca o corectare sau reparare a minţii sale pământeşti sau trupeşti, ci ca o minte sau dispoziţie nouă, concepută în el de sus, prin făgăduinţele nespus de mari şi scumpe din Cuvântul Domnului (2 Pet. 1:4). El este astfel ajutat datorită dispoziţiei sale noi, a Spiritului sau dispoziţiei unei minţi sănătoase, a Spiritului sfânt al Domnului. Iar mintea lui va fi sănătoasă în măsura în care ((258)) el primeşte şi se umple cu Spiritul sfânt. Şi aceasta va fi repede sau încet, în măsura în care iubirea lui pentru Domnul şi pentru dreptatea Sa este fierbinte sau rece.

Domnul nostru a întrebat: „Ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul [fiinţa — existenţa]?” (Mat. 16:26). Un om cu o minte sănătoasă n-ar schimba cel mai valoros lucru pe care-l are (fiinţa sa) cu nimic — bogăţie, faimă sau funcţie. Şi în măsura în care cineva primeşte Spiritul minţii sănătoase, aşa va estima lucrurile. Dimpotrivă, vedem lumea de astăzi făcând contrariul şi astfel dovedind nechibzuinţă mintală. Oamenii recunoscuţi ca cei mai înţelepţi din lume îşi cheltuie truda pentru ceea ce nu mulţumeşte — în acumularea de bogăţie, în lupta pentru onoare, stare socială şi întâietate, în laudă deşartă şi în plăcerile păcatului. Chiar dacă n-ar exista o viaţă viitoare, toţi cei care au Spiritul minţii sănătoase pot vedea că astfel de căi sunt neînţelepte; căci majoritatea îşi petrece viaţa prezentă pregătindu-se pentru a se bucura şi apoi cade în moarte, dându-şi seama că n-a obţinut ce a căutat — şi că bogăţia sau faima pe care o lasă în urmă se va risipi repede, sau dacă nu se va risipi, va rămâne un monument al nebuniei, avariţiei şi nechibzuinţei minţii lor.

Viaţa lumii, lipsită de scopuri şi ambiţii raţionale, este ceea ce apostolul numeşte „felul deşert [neroditor] de vieţuire [viaţă] pe care l-aţi moştenit de la părinţii voştri” (1 Pet. 1:18). Obiceiul de a munci pentru obiective nevrednice este ereditar; oamenii nu se opresc să se gândească la această chestiune, ci calcă în făgaşele în care au călcat părinţii lor. Dar apostolul arată că schimbarea căii noastre este fiindcă noi am aflat că am fost răscumpăraţi cu sângele preţios al lui Cristos. Noi am descoperit prin Cuvântul harului că mersul lumii este deşert şi că toţi urmează calea deşartă din pricina depravării — a nechibzuinţei minţii lor prin cădere — şi aflând despre marea cumpărare ne ((259)) consacrăm cu bucurie Celui care ne-a răscumpărat şi primim din Spiritul Lui — Spiritul minţii sănătoase.

Dacă viaţa actuală este privită din punctul de vedere al Spiritului sfânt, prezentat în Cuvântul sfânt, se vede că ea este numai o perioadă de şcoală, o pregătire pentru o viaţă viitoare pentru toţi cei care văd premiul şi aud „chemarea”. Totuşi, numai cei care au ochii deschişi şi care văd dinăuntru îşi pot da seama cât de neînţeleaptă este calea majorităţii, care, departe de a-şi înfrâna înclinaţiile egoiste şi de a-şi cultiva elementele mai nobile şi mai adevărate ale naturii lor decăzute, în multe cazuri îşi subminează caracterul, plecând din lume la moarte mai slabi în caracter decât când s-au născut în ea, adesea cu o moştenire de slăbiciune care se transmite şi asupra urmaşilor lor.

Pe de altă parte, în timp ce Cuvântul lui Dumnezeu şi Spiritul sfânt al acestui Cuvânt ne limitează ambiţiile pentru bogăţii pământeşti şi ne asigură că „iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele” (1 Tim. 6:10), acestea ne apără de extrema cealaltă, de lenevie, de indolenţă — învăţând că fiecare trebuie să se îngrijească de ceea ce este bine înaintea tuturor oamenilor şi mai cu seamă de ceea ce este necesar propriei case. Ele ne îndeamnă: „în activitate, nu fiţi leneşi; în duh, fiţi fierbinţi, slujind Domnului” (Rom. 12:11). Astfel, cei care au Spiritul Domnului sunt păziţi de nechibzuinţa celor care-şi petrec viaţa cu „grebla de gunoi” a lui Bunyan, adunând comori fără valoare reală; ei sunt de asemenea păziţi de nechibzuinţa indolenţei şi sunt îndemnaţi să fie energici în toate serviciile bune, care vor fi de folos omenirii şi care vor avea aprobarea divină şi vor fi acceptate ca un serviciu „făcut Domnului”, care va avea răsplata Lui abundentă în viaţa veşnică.

Spiritul minţii sănătoase vede în viaţa prezentă ocazii pentru obţinerea bogăţiilor de caracter, a bogăţiilor de har, şi pentru adunarea comorilor pe care nici molia, nici rugina nu le strică, dar care vor fi durabile — bucurii veşnice. Nu ((260)) înseamnă că Spiritul minţii sănătoase ne conduce să trăim în viitor, să neglijăm prezentul: mai degrabă el trăieşte înţelept în prezent, având în minte viitorul.

Spiritul minţii sănătoase lărgeşte şi adânceşte caracterul pe toate liniile lui bune; el ajută pe posesorul lui să aibă vederi corecte nu numai despre sine, ci şi despre tovarăşii săi în degradare, şi îi lărgeşte compătimirea. El îşi dă seama de deteriorarea minţii şi corpului său prin cădere, şi de nevoia sa de milă şi corectare folositoare, precum şi de deranjamentul asemănător al întregii omeniri şi de nevoia generală de simpatie şi ajutor spre corectare. Pe măsură ce învaţă să îndrepte deficienţele şi inegalităţile minţii sale, el compătimeşte mai mult cu alţii care sunt fără acest principiu reglator, fără acest Spirit al minţii sănătoase, şi care sunt împiedicaţi să-l accepte, datorită împotrivirii Adversarului, „dumnezeul veacului acestuia”, care le orbeşte minţile celor care nu cred, pentru ca nu cumva lumina bunătăţii divine, în faţa lui Isus Cristos, să strălucească în inimile lor şi să le aducă Spiritul unei minţi sănătoase. 2 Cor. 4:4.

Pe măsură ce el se dezvoltă în acest Spirit sfânt al înfierii sale, o „creaţie nouă în Hristos Isus”, prin acţiunea lui, acesta devine din ce în ce mai răbdător, mai compătimitor, mai generos, mai iubitor — mai asemenea lui Dumnezeu. Iar aceste însuşiri bune ale caracterului vor afecta nu numai faptele exterioare ale vieţii sale, ci şi cuvintele şi gândurile sale. În măsura în care Spiritul său sfânt dezaprobă o acţiune ruşinoasă, necinstită, în aceeaşi măsură dezaprobă şi un cuvânt ruşinos sau necinstit în privinţa unui prieten sau vecin sau duşman; şi la fel dezaprobă chiar şi cea mai uşoară nedreptate sau neomenie faţă de vreunii dintre aceştia.

De aceea, treptat dar sigur, Spiritul minţii sănătoase va face din soţ un soţ mai bun, din tată un tată mai bun, din fiu un fiu mai bun, din soţie o soţie mai bună, din mamă o mamă mai bună, din fiică o fiică mai bună. Va face aceasta, deoarece ((261)) baza gândului, cuvântului şi conduitei s-a schimbat de la egoism la iubire. Cel care este stăpânit de Spiritul minţii sănătoase, Spiritul sfânt, Spiritul iubirii, pe măsură ce va intra în posesia lui, va fi mai puţin pretenţios în privinţa drepturilor, privilegiilor şi preferinţelor sale şi mai plin de consideraţie pentru drepturile, sentimentele şi preferinţele altora. Desigur, voia Domnului este întâi, dar după ce va dori să fie plăcut Domnului, va dori să fie plăcut şi altora cu care ar putea veni în legătură, în special celor din familia sa; şi în armonie cu această dorinţă de a servi şi a fi plăcut mai întâi Domnului, apoi familiei Domnului şi tuturor oamenilor după cum ar avea ocazia, vor opera gândurile sale, vor fi îndrumate şi reglate cuvintele sale şi se va forma conduita sa.

Aceasta nu înseamnă că bărbatul sau femeia care a primit Spiritul minţii sănătoase va fi prin aceasta cel mai bun soţ, cea mai bună soţie, cel mai bun frate, cea mai bună soră, cel mai bun tată, cea mai bună mamă, în toate amănuntele; pentru că, după cum am sugerat deja, misiunea Evangheliei lui Cristos, în efectele ei asupra lumii civilizate, este să aibă trecere la lucrurile neînsemnate ale acestei lumi, la lucrurile care nu sunt (de valoare), şi să le ridice pe acestea în măsura în care ei se consacră Domnului şi primesc Spiritul minţii sănătoase. Unii, dimpotrivă, au fost născuţi în familii mai bune, pe un plan mai înalt, sunt mai înclinaţi spre siguranţă de sine şi refuză ajutorul oferit de Domnul. Aceştia pot fi soţi nobili, soţii nobile, copii nobili, părinţi nobili fiindcă s-au născut în familii mai bune, fiindcă au moştenit de la părinţii creştini o minte mai echilibrată şi o înţelepciune mai mare. Dar dacă aceştia nu-L acceptă pe Mântuitorul şi oferta unei minţi noi, ei vor degenera fără îndoială, iar bunătatea, blândeţea lor etc. vor deveni mai mult o chestiune de formă exterioară, acoperind un egoism interior, care mai curând sau mai târziu va da roade în urmaşii lor, ducându-i iarăşi pe un plan inferior.

((262))

Ideea pe care dorim s-o fixăm este că indiferent pe care plan al decăderii, imoralităţii sau lipsei de înţelepciune mintală ar găsi adevărul şi harul lui Dumnezeu pe un bărbat sau pe o femeie, acesta i-ar ridica şi i-ar face mai nobili, mai curaţi, mai buni, mai blânzi, mai atenţi faţă de alţii — în măsura în care el sau ea ar primi această minte nouă, acest Spirit al minţii sănătoase.

Nechibzuinţa minţii umane în general este ilustrată în chestiunea înmulţirii nesocotite a rasei umane. Ea se înmulţeşte aproape fără a ţine seama de legile sănătăţii şi aproape fără nici o prevedere pentru întreţinerea cuvenită a urmaşilor, şi încălcând complet legile naturii, recunoscute în creşterea animalelor inferioare, a vitelor, a oilor, a cailor, a câinilor. Nu este de mirare că apostolul îndeamnă pe credincioşi la exercitarea minţii sănătoase în folosirea celei mai înalte puteri naturale a omului, procrearea, zicând: „Soţilor, locuiţi cu ele potrivit cunoştinţei” (1 Pet. 3:7). Dacă acest sfat ar fi urmat, dacă Spiritul minţii sănătoase ar stăpâni, cu cât mai multă atenţie ar arăta soţii cu adevărat iubitori delicatelor şi împovăratelor lor soţii — tratându-le conform cunoştinţei.

Dar numai robii şi roabele Domnului au primit până acum acest Spirit sfânt al lui Dumnezeu — acest Spirit al minţii sănătoase. Mulţumim lui Dumnezeu că timpul este aproape, când prin slujirile acestor robi şi roabe, glorificaţi şi împuterniciţi împreună cu Împăratul slavei, întreaga omenire va fi binecuvântată şi Domnul va turna Spiritul Său sfânt, Spiritul minţii sănătoase „peste orice făptură”.