Planul divin al veacurilor

„Scrie viziunea şi graveaz-o pe table, ca să se poată citi uşor.” Hab. 2:2

Planul iubitului nostru Creator, aşa cum se găseşte în Scripturile inspirate (Biblia), este frumos redat prin reprezentarea lui grafică (ataşată la broşură). Această reprezentare arată caracterul progresiv al planului lui Dumnezeu, începând de la crearea omului şi până la veacurile nesfârşite ale eternităţii. Plasând Scripturile inspirate în dispensaţiile şi veacurile cărora le aparţin, aspectele timpului şi declaraţiile profetice găsite în Biblie devin pline de sens.

Paşii ascendenţi pe care trebuie să-i facă o persoană doritoare să obţină viaţă, indiferent pe care plan, sunt bine reprezentaţi prin diferitele linii plane. De-a lungul Veacului Evanghelic unii, puţini, merg pe calea îngustă care duce în sus de la natura umană la cea divină. După ce Veacul Evanghelic va ajunge la sfârşitul lui complet, toată rasa umană, cei care n-au mers pe calea îngustă, vor avea posibilitatea să urce pe calea sfinţeniei, de pe planul morţii pe planul vieţii umane perfecte. Mat. 7:13,14; Isa. 35:8.

Căutătorul de Adevăr care se va familiariza cu această reprezentare grafică va fi ajutat să înţeleagă Biblia într-un mod în care nu i-ar fi posibil fără acest valoros ajutor vizual. Când studiem Cuvântul inspirat al Tatălui ceresc, este necesar să aşezăm fiecare pasaj din Scripturi la timpul şi pe planul cuvenit. Explicaţiile literelor şi cifrelor folosite vor fi de ajutor celor smeriţi care caută să facă voia Tatălui ceresc şi a iubitului Său Fiu, Isus Cristos.

LITERELE MARI

A — Prima dispensaţie

„Lumea” care a fost (primul cer şi pământ), sub administrarea îngerilor, a durat de la crearea lui Adam până la potop. 2 Pet. 3:5,6; Gen. 7:11,12; Evr. 2:5.

B — A doua dispensaţie

„Lumea rea de acum” (al doilea cer şi pământ), sub controlul limitat al Adversarului, control luat prin uzurpare, a început la potop şi se va sfârşi complet când marele timp de necaz care vuieşte acum pe pământ se va termina şi când Satan va fi complet legat. Ioan 18:36; Gal. 1:4; 2 Pet. 3:7; Efes. 2:2; 1 Pet. 5:8; Ps. 46:9.

C — A treia dispensaţie

„Lumea viitoare” (al treilea cer şi pământ), în care va locui dreptatea, va fi sub administrare divină. Dispensaţia sau „lumea fără sfârşit” a început deja înainte de sfârşitul complet al celei de-a doua dispensaţii. În perioada de tranziţie de la dispensaţia a doua la dispensaţia a treia, noul Ierusalim (cerul nou), vine treptat din cer de la Dumnezeu. Imediat ce intervenţia divină va pune capăt necazului, dreptatea va începe să predomine, odată cu stabilirea fazei pământeşti a Împărăţiei. Evr. 2:5; 2 Pet. 3:13; Isa. 45:17; Apoc. 21:1,2; 2 Cor. 12:1-4.

D — Veacul Patriarhal

În Veacul Patriarhal (primul veac din dispensaţia a doua), Dumnezeu a avut legături „de prietenie” cu unii oameni ca: Noe, Avraam, Isaac şi Iacov. Veacul Patriarhal a început la potop, când s-a sfârşit prima dispensaţie şi a început a doua dispensaţie, şi a ţinut până la moartea lui Iacov. Gen. 6:8; 7:1; 22:16-18; 26:4; 28:14; 48:21; Iac. 2:23.

E — Veacul Iudeu

În Veacul Iudeu (al doilea veac din dispensaţia a doua), Atotputernicul Creator i-a recunoscut pe cei doisprezece fii ai lui Iacov (Israel) ca poporul Său special. Prin jertfe tipice, Israel a fost în mod tipic „un popor sfânt”, separat de alte popoare pentru un scop special. Favoarea lui Israel, care a început la moartea lui Iacov, a durat până când acest popor L-a respins şi L-a răstignit pe Isus, scumpul nostru Răscumpărător. După respingerea Răscumpărătorului, cele douăsprezece seminţii ale lui Israel au fost dezrădăcinate cu timpul din patrie şi au fost împrăştiate printre neamuri. Secerişul Veacului Iudeu, un timp de cernere şi necaz, s-a suprapus peste începutul lucrării Veacului Evanghelic. Amos 3:2; Deut. 14:2; Ioan 1:11; Mat. 10:5,6; Luc. 19:41-44.

Secerişul Veacului Iudeu

Secerişul de la sf>rşitul Veacului Iudeu a fost o perioadă de patruzeci de ani, ţin>nd de la începutul misiunii lui Isus, c>nd a fost uns de Dumnezeu cu spirit (Fapte. Ap. 10:37,38), anul 29 d. Cr., p>nă la nimicirea Ierusalimului, anul 70 d. Cr. Ceea ce a încercat pe Israelul natural în secerişul veacului lor a fost ADEVĂRUL prezentat lor atunci. Adevărul cuvenit atunci a fost secera, şi el a separat pe „israeliţii adevăraţi" de Biserica nominală iudee.

F — Veacul Evanghelic

Veacul Evanghelic (al treilea veac din dispensaţia a doua) este perioada de timp care a început la consacrarea lui Isus când avea 30 de ani şi care ţine până când faza spirituală a Împărăţiei va fi complet stabilită. „Jertfele mai bune” ale acestui veac fac ispăşire pentru păcatele lumii. Când Isus S-a consacrat să facă voia Tatălui, El a intrat pe calea îngustă care duce la nemurire. După trei ani şi jumătate Spiritul sfânt a ajuns la ucenicii evrei. După alţi trei ani şi jumătate credincioşii consacraţi dintre neamuri au intrat sub acea unică ungere a Spiritului. Cei care urmează cu credincioşie până la moarte în urmele lui Isus au speranţa primirii gloriei, onoarei şi nemuririi. Asemenea Veacului Iudeu, Veacul Evanghelic se sfârşeşte cu un seceriş. Şi secerişul Veacului Evanghelic este un timp de necaz şi cernere. Evr. 10:7,9; Fapt. 2:1-5; 15:13,14; 2 Pet. 1:4; Mat. 13:37-43.

Secerişul Veacului Evanghelic

Secerişul Veacului Evanghelic, ca şi cel Iudeu, va fi înt>i un timp de încercare şi cernere pentru Biserică, şi după aceea un timp de m>nie sau de vărsare a „ultimelor şapte nenorociri" peste lume, inclusiv peste Biserica nominală. Prima lucrare a Domnului nostru în secerişul acestui veac va fi să separe ce este adevărat de ce este fals. Biserica nominală, datorită stării ei amestecate, este numită de Domnul „Babilon" -- confuzie; şi secerişul este timpul de separare a diferitelor clase din Biserica nominală şi de coacere şi desăv>rşire a clasei „turmei mici".

G — Veacul Mesianic

Veacul Mesianic (primul veac din dispensaţia a treia) este perioada de o mie de ani de prezenţă a lui Cristos. Lucrarea acestui veac, care este acum în curs de intrare, începe înainte ca lucrarea Veacului Evanghelic să ajungă la sfârşitul ei complet. Ca şi Veacul Evanghelic, Veacul Mesianic începe în etape. Perioada de tranziţie de la a doua dispensaţie la a treia dispensaţie este timpul stabilirii fazei spirituale a Împărăţiei. Această perioadă de suprapunere a veacurilor este un timp de cernere, separare, încercare şi necaz cum n-a mai fost înainte. Când a doua dispensaţie se va sfârşi complet, va începe faza pământească a Împărăţiei. Lucrarea de nimicire a vrăjmaşilor şi de aducere sub conducerea lui Cristos a tuturor celor care vor vrea şi vor asculta se va împlini la sfârşitul acestui veac al învierii sau restabilirii. 2 Pet. 3:8; Fapt. 3:19-21; 1 Tes. 4:16,17; Apoc. 11:18; Dan. 12:1; Ier. 1:10; 1 Cor. 15:25-28.

H — Veacurile viitoare

După primul veac (Mesianic) al celei de-a treia dispensaţii sau „lumi” vor începe veacurile fără sfârşit, de perfecţiune, binecuvântare şi fericire. La începutul celui de-al doilea veac din dispensaţia a treia, va fi necesară „puţină vreme” pentru încercarea omenirii restabilite. În această perioadă de încercare Satan va avea permisiunea să încerce omenirea care va fi beneficiat de lecţiile experienţelor din perioada păcatului şi morţii. Adam şi Eva n-au avut experienţă şi n-au reuşit când au fost încercaţi în grădina Edenului, unde Satan a înşelat-o pe mama Eva. 1 Cor. 15:24-28; Isa. 45:17,18; Efes. 2:7; Apoc. 20:3,7; Ps. 150:6.

K — Gloria puterii şi funcţiei

În Veacul Evanghelic, viitorii membri ai corpului lui Cristos sunt în pregătire pentru marea onoare şi marele privilegiu de-a trăi şi domni cu Cristos. Cei care suferă cu Cristos, fiind mai mult decât învingători, vor împărtăşi gloria puterii sau funcţiei arătate prin planul K. 1 Pet. 2:9; 2 Tim. 2:11,12; Rom. 8:37; Apoc. 22:17.

L — Naşterea din Spirit

Cei care sunt credincioşi în ducerea la îndeplinire a termenilor legământului lor de sacrificiu se nasc din Spirit la timpul şi în ordinea cuvenită. Această naştere din Spirit a celor concepuţi de Spirit pentru natură divină este intrarea deplină în viaţă ca fiinţe spirituale divine. Învierea la natură divină a membrilor corpului lui Cristos are loc devreme în veacul învierii sau Veacul Mesianic. Mai întâi sunt înviaţi „morţii în Cristos” (sfinţii care au adormit de-a lungul Veacului Evanghelic), apoi membrii-picioare care au rămas vii, când îşi sfârşesc mersul pe calea îngustă credincioşi până la moarte, sunt înviaţi imediat ca fiinţe spirituale divine şi se alătură celorlalţi sfinţi înviaţi, cum se arată prin planul L, în perioada de tranziţie. Sfinţii înviaţi sunt angajaţi în aceeaşi lucrare a Împărăţiei pentru care şi-au folosit timpul şi atenţia pe când erau concepuţi de Spirit. 1 Cor. 15:51-54; 1 Tes. 4:16,17; Apoc. 14:13.

M — Conceperea de Spirit

În timpul Veacului Evanghelic mulţi sunt chemaţi să devină membrii lui Cristos, dar numai puţini fac legământ cu Dumnezeu prin sacrificiu. Cei care-şi prezintă corpul ca jertfă vie sunt încântaţi să facă voia Tatălui. Tatăl ceresc din propria Sa voinţă îi concepe prin cuvântul Adevărului şi astfel aceştia pot deveni un fel de prim-rod dintre creaturile Sale. Toţi care-şi predau voinţa umană şi acceptă voinţa lui Dumnezeu, în timpul acceptabil de sacrificiu, sunt concepuţi de Spirit la o moştenire nestricăcioasă şi nepătată păstrată în ceruri pentru cei credincioşi, ceea ce este arătat prin planul M. Mat. 20:16; Efes. 4:4; 1 Cor. 1:26-29; Rom. 12:1; Evr. 10:7-9; Iac. 1:17,18; 1 Pet. 1:3,4.

N — Perfecţiune umană — Prietenie — Îndreptăţire de probă

Adam, om perfect înainte de neascultarea sa, Isus, om perfect la prima Sa venire, şi omenirea restabilită în timpul domniei mijlocitoare a lui Cristos, sunt arătaţi pe planul N. Gen. 2:7; Luc. 1:35; Isa. 35:8.

De la Abel la Ioan Botezătorul mulţi bărbaţi şi femei au avut credinţă în făgăduinţele Creatorului. Ei L-au crezut pe Dumnezeu şi aceasta le-a fost socotită ca neprihănire. Datorită credinţei lor, aceştia au fost consideraţi „prietenii” lui Dumnezeu, cum este ilustrat prin planul N. Evr. 11:4-40; Iac. 2:23.

În Veacul Evanghelic mulţi s-au căit de păcate şi L-au recunoscut pe Isus ca Răscumpărătorul lor. Unii dintre aceştia au mers cu un pas mai departe şi s-au consacrat pentru o viaţă dreaptă. Cei de pe planul N au o măsură de „pace” dar nu sunt în pace cu Dumnezeu până în momentul când fac un legământ cu Dumnezeu prin sacrificiu. Cei care L-au acceptat pe Isus ca Răscumpărătorul lor sunt îndreptăţiţi „de probă” până la momentul când sunt invitaţi să-şi prezinte corpul ca jertfă vie. Dacă răspund, predându-şi voinţa umană şi acceptând voinţa lui Dumnezeu, îndreptăţirea lor „de probă” devine „vie” şi sunt în pace cu Dumnezeu; în momentul acela sunt concepuţi de Spirit la natură divină, cum se arată prin planul M.

Cei care nu răspund la invitaţia de a-şi prezenta corpul ca jertfă vie primesc o măsură din harul lui Dumnezeu (îndreptăţirea „de probă”) în zadar, dar nu mor în „moartea a doua”. Devenind iarăşi parte din lume, ei vor avea ocazia să meargă pe calea sfinţeniei la timpul cuvenit. Fapt. 3:19; 4:10-12; Rom. 6:18-21; 12:1; 3:24; 5:9; 5:1; 4:24; 2 Cor. 6:1; Isa. 35:8.

P — Îndreptăţirea tipică

Planul P arată îndreptăţirea tipică a Israelului natural. Jertfele tipice ale viţeilor şi ţapilor în timpul Veacului Iudeu, de când s-a dat Legea până când Isus a pironit-o pe cruce, a curăţit pe Israel după trup, dar nu real, ci tipic. La cruce îndreptăţirea tipică s-a sfârşit prin instituirea „sacrificiilor mai bune” care ridică în realitate păcatul lumii şi-i face perfecţi pe cei care se apropie. Exod. 19:5; Evr. 9:6,7; 10:1.

R — Planul degradării (neîndreptăţirii) — Calea lată

Prin neascultare Adam a căzut (de pe planul N) pe planul degradării (neîndreptăţirii), ceea ce se arată prin planul R. El şi urmaşii lui au mers de atunci încoace pe calea lată care duce la nimicire. Gen. 2:17; Mat. 7:13; Rom. 5:12.

S — Timp de necaz

Zona umbrită, notată cu S, indică timpul de necaz care vine peste biserica creştină nominală şi peste popoarele lumii în perioada de tranziţie de la dispensaţia a doua la a treia. Isus, fără îndoială citând din profeţia lui Daniel (cap. 12, vers. 1), a profeţit că în perioada de tranziţie actuală va fi un timp de necaz cum n-a mai fost. Acest necaz a început într-un sens odată cu întoarcerea Domnului (cu Împărăţia) pentru a face „restabilirea tuturor lucrurilor”. După trei ani şi jumătate a ieşit chemarea ca aceia care sunt deplin consacraţi să iasă afară din Babilon. Urmarea a fost un timp de cernere, încercare şi necaz. La vremea adunării este un timp de separare a grâului copt de cel necopt şi a grâului de neghină. Într-un anumit sens, necazul peste naţiuni a început în 1914, odată cu primul război mondial. Acest necaz, care vine în spasme (război, revoluţie, anarhie), este permis pentru ca lucrurile care nu sunt în armonie cu Împărăţia să poată fi îndepărtate. Mat. 24:21,22; Ioel 2:2; Apoc. 18:4; Mat. 13:41,42.

W — Omenirea ridicată la perfecţiune şi viaţă

La vremea neascultării lui Adam, Creatorul S-a întors cu spatele către Adam şi către rasa lui nenăscută încă. De mai bine de 6000 de ani omul merge pe calea lată care duce la moarte. Datorită jertfei scumpe a iubitului Răscumpărător, rasa umană moartă şi în curs de moarte va avea la timpul cuvenit (în timpul domniei mijlocitoare) posibilitatea să se căiască de păcat, să-L accepte pe Răscumpărătorul şi să I se supună. Cei care vor face astfel vor fi ridicaţi la planul perfecţiunii şi vieţii umane, care este arătat prin litera W. Gen 3:16-19; Mat. 7:13; 1 Tim. 2:3-6; Isa. 35:8.

Crucea pe planul P
Crucea de pe planul notat cu litera P reprezintă moartea Domnului nostru pentru a răscumpăra pe evrei de sub condamnarea lor în plus faţă de cea adamică, şi anume condamnarea legii dată prin Moise (Galateni 3:10-13; 4:5).

Crucea pe planul N
Crucea de pe planul notat cu litera N reprezintă moartea Domnului nostru pentru a răscumpăra întreaga omenire, evrei şi neamuri, de sub condamnarea adamică (Rom. 5:12; 1 Corinteni 15:21,22).