MANA 19 FEBRUARIE

Toate lucrurile sunt curate pentru cei curați; dar pentru cei necurați și necredincioși, nimic nu este curat, ci și mintea și conștiința le sunt întinate. Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o urâciune, nesupuși și netrebnici pentru orice faptă bună. — Tit 1:15,16

Ce groaznică este starea aceasta și cât de atent trebuie să fie tot poporul Domnului ca nu numai să aibă inima și mintea curată, ci și conștiința să și-o păstreze foarte sensibilă și în strânsă armonie cu cuvântul lui Dumnezeu. Această stare poate fi menținută numai dacă ne vom judeca pe noi înșine adeseori și cu strictețe, după standardul pe care Dumnezeu ni l-a dat — legea Lui de iubire.

Aș vrea să recunosc pe loc
Dorințe de plăceri, trufie,
Să sting ce este-n mine foc,
Gândul hoinar să nu-mi mai fie. — Z '99-214