„ISRAELUL LUI DUMNEZEU”

„Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” 1 Petru 2:9.

R 5460 W. T. 15 mai 1914 (pag. 151-153)

În textul nostru apostolul Petru arată faptul că Biserica lui Cristos este separată și diferită de toți ceilalți oameni. Timp de multe secole înainte de a veni Domnul nostru, evreii au înțeles că ei erau poporul lui Dumnezeu. El făcuse un legământ special cu ei prin Moise, care i-a făcut poporul Său. De asemenea El le făcuse anumite promisiuni condiționate de ținerea Legii. Astfel ei erau aleșii Lui — moștenitori ai anumitor promisiuni speciale care erau condiționate de ascultarea lor, și a altor promisiuni care au fost declarate fără condiții specificate. Dumnezeu promisese de asemenea că va face un Nou Legământ cu ei, că le va da o inimă nouă, că le va îndepărta împietrirea inimii etc. Dar după prima venire a început un alt aranjament.

Apostolul își îndreaptă atenția asupra aspectului nou al planului lui Dumnezeu — că în timpul Veacului Evanghelic El cheamă un popor special. Nu va fi nici o competiție între cele două clase — poporul nou și poporul Israel — căci promisiunile date Israelului după trup au fost pământești, iar promisiunile date Israelului după spirit sunt spirituale. Evreii au fost „un popor sfânt” (Deut. 14:2), un popor special pe care Dumnezeu l-a separat de lume; ei au fost o generație sau un neam ales. Ei au fost generația sau neamul lui Avraam prin Isaac și Iacov. Această generație specială a fost recunoscută de Dumnezeu ca poporul Său, evrei, israeliți prin Legământul Legii, precum și prin promisiunile anterioare pe care Dumnezeu i le făcuse lui Avraam.

Dar de la Cincizecime, Dumnezeu a început cealaltă lucrare a Sa în lume — altă generație — deosebită, separată, aleasă pentru un scop special. Și toată această generație va fi sfântă — nu vor fi decât cei sfinți în ea! Celălalt popor a avut o preoțime, dar acest popor nou este o națiune întreagă de preoți. Vedem cum această descriere se aplică la Biserică. Apostolul Pavel arată că deși Aaron și fiii Săi au fost tipici în unele privințe, totuși ei nu au simbolizat toate aspectele planului lui Dumnezeu. Ei au simbolizat cum va muri Isus — ca Jertfă — cum toți asociații Lui vor fi sacrificatori. Dar Aaron și fiii săi nu au simbolizat preoțimea mai înaltă pe care Dumnezeu a avut-o în minte când a instituit preoțimea levitică. Acest Ordin de Preoți mai înalt a fost simbolizat prin Melhisedec, împăratul-preot. Evrei 6:20.

Dubla funcție viitoare a Bisericii

Isus este acest mare Preot Împărătesc sau regal, antitipic, iar Biserica Sa este corpul acestui Melhisedec antitipic. Înainte ca noul Ordin să poată domni ca împărați și înainte de a putea sluji ca Preoți, ei trebuie să treacă printr-un anumit proces. Membrii acestui Corp al lui Cristos trebuie mai întâi să fie născuți. Acesta este un neam nou — toți sunt concepuți de Spiritul sfânt. După cum Isus a fost conceput de Spiritul sfânt la consacrarea Sa și acolo a devenit o Creatură Nouă, concepută de Spirit, tot așa și Biserica, cei care trebuie să meargă în urmele Sale, trebuie să facă o deplină consacrare înainte ca această ((959)) nouă putere transformatoare să înceapă să lucreze în ei.

Această putere a început să lucreze în Isus la conceperea Sa și și-a completat lucrarea la învierea Sa. Așa este și cu noi: Această putere își va completa lucrarea în noi în momentul când ne-am dovedit loialitatea chiar până la moarte. Când această lucrare va fi îndeplinită în toată clasa preoțească, atunci ei vor fi cu adevărat din Preoțimea împărătească, pe planul divin. Această putere a Spiritului sfânt nu este numai o putere transformatoare sau de concepere, ci și una de ungere. Și ungerea nu este numai pentru funcția preoțească, ci și pentru o funcție împărătească. Această Creație Nouă este un popor sfânt în sensul că ei sunt reprezentanții unui Guvern special, ai unui Guvern divin.

Poporul sfânt — tip și antitip

Israelul a fost intenționat să fie un popor sfânt și în mod tipic a fost un popor sfânt. Dar într-un sens larg, Biserica constituie poporul sfânt — separat și deosebit de omenire. Noi suntem un popor separat în oricare sens al cuvântului — trăind în mijlocul oamenilor din lume. Noi ținem legile noastre, dar și pe ale lor. Suntem supuși „puterilor care sunt”, dându-ne seama că Domnul le-a permis și dorește să ne supunem lor, acolo unde conștiința noastră nu va fi sacrificată. Domnul ne spune că în calitate de reprezentanți ai Împărăției Sale trebuie să facem cunoscut Mesajul Său. El ne spune că lumea este într-o stare răzvrătită pentru că a fost orbită de adversar.

Și astfel El ne trimite ca ambasadori ai Săi pentru a le spune oamenilor despre bunătatea Sa, despre planul Său, pe care El Își propune să-l realizeze, pentru ca inima celor care au urechi să audă Mesajul Său să se poată întoarce la Domnul. El ne spune să nu ne așteptăm să audă mulți acest Mesaj; căci ei vor fi atât de surzi și de orbi încât nu vor putea înțelege. Dar ne asigură că orbirea lor va fi îndepărtată curând și ei vor fi gata pentru ceea ce are El pentru ei.

Lumea nu ne înțelege — ei nu știu că noi aparținem unei alte Împărății; dar noi îi înțelegem. După cum arată apostolul: „Omul duhovnicesc judecă toate”. Dar ei nu pot înțelege pentru că nici un om nu poate înțelege peste starea sa mintală, ca să zicem așa. Noi care am fost concepuți de Spiritul sfânt înțelegem totuși lucrurile naturale, dar omul firesc nu înțelege lucrurile spirituale — „nici nu le poate cunoaște, pentru că ele se înțeleg duhovnicește”; „căci pentru el sunt o nebunie”. Astfel noi trăim în mijlocul unui neam sau generații corupte, căzută în păcat de șase mii de ani. După cum a spus Domnul nostru: „Voi nu sunteți din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume”. Ioan 17:16.

Privilegiul nostru glorios actual

Și noi suntem un popor deosebit în ochii Domnului. Acest cuvânt deosebit înseamnă un popor separat — implicând că Dumnezeu a făcut ceva special pentru noi. Domnul Isus ne-a cumpărat. Meritul Său — prețul de cumpărare — a fost aplicat în folosul nostru. Singurii pentru care a fost aplicat până în prezent acest preț de cumpărare sunt cei concepuți de spirit. Mesajul apostolului este pentru aceștia. Ce scop a avut Dumnezeu în alegerea acestui popor special? A fost pentru ca noi să putem „vesti virtuțile Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Este Dumnezeu mândru, sau deșert, încât dorește să-I fie vestite virtuțile? O, nu! Dumnezeu dorește să-I fie cunoscute virtuțile fiindcă virtuțile Lui vor arăta creaturilor Sale marile binecuvântări pe care le-a prevăzut pentru ele.

Dacă mergem și le spunem oamenilor că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”, noi îi vestim virtuțile. Noi nu-L facem pe Dumnezeu fericit făcând astfel — El era deja fericit. Dar prin aceasta facem o mare favoare oamenilor care aud; le spunem că Dumnezeu îi va aduce înapoi în favoarea Sa; că El va îndepărta blestemul. Astfel deci, este un mare privilegiu acum să vestim virtuțile lui Dumnezeu! Dar vai! nu foarte mulți au urechi de auzit; totuși prin zelul nostru de a vesti virtuțile Învățătorului, facem tot ce putem ca să-i ajutăm pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu.

Lucrarea mai mare, în curând, va fi lucrarea Împărăției în a conduce omenirea, a birui păcatul, a instrui și a vindeca pe oameni, aducându-i în armonie cu Creatorul lor. Și aceasta va cere o mie de ani pentru a fi împlinită. Această lucrare glorioasă va fi a noastră! Cât de minunat va fi să fim moștenitori ai lui Dumnezeu și moștenitori împreună cu Isus Cristos Domnul nostru — să fim mai presus decât îngerii! Vom fi alături de Isus, după cum El va fi alături de Tatăl — „mai presus de orice domnie, de orice stăpânire de orice putere ... și de orice nume care se poate numi”.

„Fii credincios până la moarte”

Noi nu ar trebui să căutăm numai onoarea, ci și privilegiul serviciului pe care Dumnezeu a binevoit să-l dea acestei clase; privilegiul de a deschide toate urechile surde, de a trezi întreaga lume pentru a-L vedea, a-L cunoaște, a-L înțelege pe Dumnezeul nostru, pentru a-și da seama că cunoștința Domnului va umplea întreaga lume — „căci pământul va fi plin de cunoștința Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” — cât oceanul de adânc! (Isa. 11:9). Acea lucrare glorioasă a viitorului va fi făcută numai de către cei care s-au dovedit cu totul loiali lui Dumnezeu. Dacă suntem nepăsători sau indiferenți în a spune Mesajul cel bun și în a-I vesti virtuțile, vom arăta că nu suntem vrednici de Împărăție. Cei care se vor ((960)) dovedi loiali și credincioși până la sfârșit vor fi cei pe care Domnul îi va înălța curând.

Și făcând aceasta, Dumnezeu numai duce la îndeplinire un curs pe care oamenii l-au imitat. Dumnezeu a făcut planul cu mult înainte ca oamenii să se fi născut; cu toate acestea, oamenii înțelepți urmează instinctiv anumite principii mari. Se spune că Napoleon a ordonat ca diferiții oameni care i-au fost credincioși să fie făcuți prinți în țările cucerite. Domnul nostru spune: „Fii credincios până la moarte, și-ți voi da cununa vieții” (Apoc. 2:10). Astfel noi avem din toate punctele de vedere cea mai mare încurajare ca să „vestim virtuțile Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Scriptura arată că noi înțelegem că odată am fost în întuneric și acum știm că suntem în lumină.

Relativ puțini au avut această experiență. Aici se face referire la cei care au fost ridicați din ignoranță și păcat la o apreciere din inimă a planului lui Dumnezeu. Ei nu puteau primi această lumină decât fiind concepuți de Spiritul sfânt și devenind membri ai acestui neam sfânt, ai acestui popor deosebit. Iar noi nu-i putem face lumii mai mare bine decât să-i spunem despre marea favoare a lui Dumnezeu, și astfel să o ajutăm să iasă din întuneric la lumină. Lumina ne este dată pentru a o lăsa să strălucească. Fie ca noi să fim făcuți în stare să cântăm din inimă:

„Totul pentru Isus, totul pentru Isus
Toate puterile ființei mele răscumpărate;
Toate gândurile, cuvintele și faptele mele,
Toate zilele și orele mele!”

Noi nu suntem ai noștri

În Tit 2:14, sf. Pavel arată un gând asemănător: „Un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru lucrări bune”. Poporul la care face el referire aici sunt sfinții lui Dumnezeu, cei care așteaptă împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu — acele lucruri care le-au fost aduse la venirea (în timpul parousiei — prezenței) Domnului și Mântuitorului Isus Cristos. Aceștia sunt oamenii care își dau seama că au fost cumpărați cu sângele prețios. Unii traducători redau 1 Petru 2:9: „Un popor cumpărat, plin de râvnă pentru lucrări bune”. Poporul Domnului este un popor care a fost răscumpărat, cumpărat. Indiferent cum au fost prin cădere, ei au fost răscumpărați din acea stare. Sf. Pavel, înșirând anumite păcate, a spus: „Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost spălați, dar ați fost sfințiți, dar ați fost îndreptățiți”. 1 Cor. 6:9-11.

Gândul din Tit 2:14 este foarte asemănător celuilalt. Voi sunteți un popor deosebit, un popor cumpărat din Păcat și Moarte, și toți aceștia sunt „deosebiți”, diferiți de restul omenirii. Printre oamenii din lume, în creștinătate găsim pe unii care sunt vicioși și chiar printre păgâni găsim oameni nobili. Dar acest popor deosebit despre care a scris sf. Pavel este diferit de toți ceilalți — ei sunt Creaturi Noi în Cristos.

Pentru aceștia, „cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi”. Ei au speranțe și scopuri noi. Ei speră să ajungă la cea mai înaltă poziție oferită cuiva în univers; și anume, aceea de a fi asociați la Guvernarea lui Mesia. Acestea sunt speranțe minunate. Și posesia acestor speranțe prin credință îi face deosebiți, separați și distincți de toți ceilalți oameni.

Caracteristicile acestui popor deosebit

În timp ce alții caută răsplățile și distincțiile din timpul de acum, aceștia socotesc toate lucrurile acestei lumi ca pierdere și gunoi, în vederea lucrurilor minunate pe care Dumnezeu le-a pus în fața lor. Ei au văzut „mărgăritarul de mare preț” și dau tot ce au pentru a-l cumpăra. Ei văd că Împărăția lui Dumnezeu este cel mai valoros lucru care se poate obține acum sau la care se va putea ajunge vreodată. Ei au recunoscut condițiile prin care această Împărăție-mărgăritar poate fi obținută și caută să o cumpere. Condițiile sunt sacrificiu de sine, credincioșie față de Dumnezeu cu orice preț și îndurare răbdătoare în condiții nefavorabile, chiar până la sfârșit.

Acest popor deosebit caută să împlinească această lucrare în ei înșiși, pentru că înțeleg că acestea sunt cele mai nobile caracteristici și calități care pot fi imaginate. Prin urmare, ei sunt de două ori mai doritori; sunt plini de râvnă pentru lucrări bune. Lor le place să-i vadă pe alții că sunt bine și fericiți și le place să răspândească cunoștința despre Dumnezeu. Le plac lucrurile în care se desfătează Dumnezeu, pentru că au Spiritul lui Cristos. Pe ei îi interesează reformele — reforma socială, reforma cumpătării și orice fel de reformă; dar aceasta nu înseamnă că ei se vor angaja în ele. Același om nu poate fi în același timp un mare predicator, un fermier de succes, un avocat de succes etc. Dacă vrea să fie un mare fermier, trebuie să renunțe într-o mare măsură la celelalte lucruri. Sau dacă vrea să fie un mare predicator, trebuie să renunțe în cea mai mare parte la alte lucruri. Totuși el poate avea plăcere în toate.

Așa este și cu acest popor deosebit: ei au o anumită lucrare dată lor de către Tatăl. Ei recunosc că această lucrare este cea mai importantă și ca atare nu pot acorda atenție reformei politice, reformei sociale sau altei reforme, în afară de lucrarea lor. Din acest motiv ei sunt numiți oameni teoretici în loc de oameni practici. Cu toate acestea, ei au cel mai practic plan dintre toate; căci Planul lui Dumnezeu este cel mai practic dintre toate planurile. Acești oameni, devenind conlucrători, urmează cel mai înțelept curs. Dar ei nu găsesc vină la alții. Ei văd că singurii care pot înțelege aceste lucruri sunt cei care au ochi de văzut și urechi de auzit; ei știu ((961)) că alții nu pot trece dincolo de ceea ce văd. Însușirile acestui „popor deosebit” se întind asupra tuturor afacerilor vieții.

Ce constituie lucră

Oamenii din această clasă sunt destul de înțelepți ca să știe că nu tot Adevărul trebuie menționat deodată. Învățătorul le-a spus celor care fuseseră timp de trei ani și jumătate urmașii Săi apropiați: „Mai am să vă spun încă multe lucruri, dar acum nu le puteți purta” (Ioan 16:12). Poporul Domnului este doritor să facă bine, dar în modul care va fi cel mai eficient și în modul care nu va poticni pe alții. Lucrările bune deci, pentru care acest popor deosebit este zelos să le facă, sunt lucrările lui Dumnezeu. După cum a spus Isus: „Trebuie să împlinesc lucrările Celui care M-a trimis”. Ioan 9:4.

Lumea nu poate aprecia aceasta, neavând Spiritul lui Dumnezeu, ci având mai mult spiritul Adversarului. Lumea merge mai mult sau mai puțin pe calea calomniei și ipocriziei. Isus, vorbindu-le fariseilor, a spus: „Voi aveți de tată pe Diavolul” (Ioan 8:44). Și când Isus a mers pe calea lui Dumnezeu, calea Lui a fost o condamnare pentru ei. De aceea Isus a declarat, „Întunericul urăște lumina”, și El ne-a avertizat că va fi la fel tot timpul Veacului. El a avertizat pe urmașii Săi că vor suferi aceeași persecuție pe care o suferise El. Dar Învățătorul i-a îndemnat să fie zeloși pentru Adevăr — dornici de el.

Deoarece Dumnezeu ne-a chemat la lucrări bune, noi trebuie să arătăm un zel mare, chiar dacă aduce asupra noastră invidia, ura și opoziția altora. Trebuie să ne bucurăm, chiar dacă suntem chemați să suferim persecuție de dragul Lui. Și chiar dacă lumea nu apreciază acum aceste lucrări bune, ei vor vedea și vor înțelege curând, în ziua cercetării lor (1 Pet. 2:12). Vor vedea că Planul lui Dumnezeu a fost cel mai bun plan. Biserica glorificată va fi canalul pentru binecuvântarea lumii în general.

Numai acest popor deosebit poate înțelege acum aceste lucruri. Isus le-a spus ucenicilor: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, iar lor îmulțimilor care mergeau să-L asculteș nu le-a fost dat. ... De aceea le vorbesc în pilde, pentru că măcar că văd, nu văd; și măcar că aud, nu aud, nici nu înțeleg” (Mat. 13:11, 13). Numai cei care au intrat în această relație specială pot înțelege. „Domnul se destăinuie celor care se tem de El, ca să-i facă să cunoască legământul Său.” Psa. 25:14 (Rev. subsol — n. t.).

Găsim pe mulți care acceptă Adevărul cu bucurie și apoi par să uite că singura cale pe care pot face progres în Adevăr este să se consacre lui Dumnezeu. Dacă nu se consacră, în mod sigur nu fac progres. Trebuie să ne asigurăm să dăm oamenilor ideea corectă pe această linie. Numai cei care devin astfel „poporul care să fie al Lui, plin de râvnă pentru lucrări bune”, pot moșteni împărăția.