CARACTERISTICILE MINŢII SĂNĂTOASE

„ Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.”

2 TIM. 1:7 .

R 5093a 1 septembrie 1912 (pag. 279-281)

În acest text sf. Pavel se adresează copiilor lui Dumnezeu — cei care au părăsit lumea, care au întors spatele lucrurilor păcatului şi egoismului, care au fost concepuţi de Spirit sfânt datorită consacrării depline lui Dumnezeu şi cărora Avocatul le-a atribuit meritul Său. Ei au primit din Spiritul Lui, mintea nouă, şi astfel au spiritul minţii sănătoase.

La începutul Veacului Evanghelic au existat manifestări însemnate ale Spiritului sfânt, cunoscute ca „darurile Spiritului” (1 Cor. 12:4-11), cum ar fi cunoştinţa, vindecarea, minunile, limbile etc. Aceste daruri au fost date la acel timp din două motive: primul, pentru a mărturisi cine era poporul lui Dumnezeu; şi al doilea, pentru a întări credinţa Bisericii primare. Ele erau necesare pentru ca Biserica să poată avea un punct de pornire, cum s-ar zice.

Apostolul spune că aceste daruri miraculoase trebuiau să continue numai pentru un timp, dar că roadele spiritului trebuiau să rămână — smerenia, răbdarea, blândeţea, fraternitatea, credinţa, speranţa şi iubirea, cea mai mare dintre toate (1 Cor. 13). Darurile Spiritului au dispărut odată cu moartea apostolilor şi a celor cărora le-au fost conferite darurile. Dar roadele şi harurile rămân până în ziua de astăzi.

De îndată ce am fost concepuţi de Spirit sfânt, începe în noi o lucrare de transformare. Dar în general primirea Spiritului este la început fără manifestări însemnate. Noi creştem în cunoştinţă, iubire şi toate roadele Spiritului în măsura în care am primit Spirit sfânt, care este dat pentru a dezvolta inimile şi minţile noastre şi a face o lucrare de transformare, aducând rodul spiritului în caracterele şi vieţile noastre. În unii din noi rodul se dezvoltă repede; în alţii, mai încet.

Viţa de vie ne dă daruri prin aceea că produce struguri. După cum producerea rodului în natură este într-un sens al cuvântului un miracol, tot aşa sunt şi roadele şi harurile Spiritului care se arată în vieţile noastre, dar care sunt de o dezvoltare atât de treptată încât nu par a fi miraculoase.

Domnul este Viţa adevărată şi ucenicii Lui adevăraţi sunt mlădiţele. Spiritul Viţei trebuie să se răspândească în toate mlădiţele şi rodul Viţei trebuie să apară pe fiecare mlădiţă. Singurul lucru necesar de amintit este că în cele din urmă binecuvântarea şi acceptarea noastră de către Tatăl depinde de rămânerea continuă în această relaţie binecuvântată a mlădiţelor din Viţă şi aducerea rodului. Dacă nu reuşim să facem aceasta, nu vom rămâne în această relaţie. Dar dacă producem roadele Spiritului din abundenţă, vom fi într-o zi mlădiţe în Viţa glorificată — Cristosul lui Dumnezeu.

FRICA ESTE O FORMĂ DE EGOISM

În textul nostru Apostolul discută caracterul acestui Spirit pe care ni l-a dat Dumnezeu. Acesta nu este spiritul fricii, nici spiritul spaimei, nici spiritul timidităţii. Unde merge spiritul egoismului, acesta este însoţit de mai multă sau mai puţină frică. Putem să ne dăm seama că spiritul fricii i-a făcut pe primii noştri părinţi să se ascundă de Domnul. Ne amintim că lui Cain i-a fost frică şi a fugit (Gen. 3:10; 4:14). Astfel, de-a lungul veacurilor, spiritul fricii a exercitat o influenţă puternică asupra omenirii. Dacă o furtună se ridică, mulţi oameni acţionează de parcă le-ar fi teamă că a fost ceva special trimis pentru ei.

Orice teamă, fiind o manifestare a unei forme de egoism, este compusă din elementele iubirii de sine. Oamenilor le este teamă ca nu cumva să piardă unele din lucruri pe care în mod egoist doresc să le reţină. Spiritul multora dintre păgâni ca şi a multora din ţările creştine este un spirit de frică. Ei servesc lui Dumnezeu, nu dintr-o dorinţă de a fi colaboratori în lucrarea Sa, ci din frică. Ei au fost învăţaţi că se cuvine să meargă la biserică. Ei nu ştiu ce ar putea să le facă Dumnezeu dacă ar neglija să meargă. Unii slujitori au spus: „Dacă aş crede ca şi voi, că nu există chin veşnic, aş face toate lucrurile rele imaginabile”. Ei arată prin aceste cuvinte că nu sunt impulsionaţi de Spiritul sfânt, ci de un spirit de frică, un spirit care aparţine păcatului. Spiritul de frică nu vine de la Dumnezeu.

Există, desigur, o frică sfântă — o frică de a nu face nimic ce să ofenseze pe Dumnezeu sau să ofenseze un prieten. Şi s-ar cuveni să ne fie frică să ofensăm un prieten, frică să rănim sau să jignim un prieten sau pe oricine altcineva. Dacă îl iubim pe Tatăl nostru Ceresc, s-ar cuveni să ne fie frică să facem orice nu I-ar plăcea.

În Evrei 4:1 apostolul spune: „Să ne temem deci ca nu cumva, fiind făcută o făgăduinţă pentru intrarea în odihna Lui, nici unul dintre voi să nu pară că a rămas în urmă”. Să nu ne temem de rău — ci să ne temem ca nu cumva să nu reuşim să ajungem la binecuvântările promise învingătorilor. Dumnezeu va da acele binecuvântări numai acelora care ajung la o anumită dezvoltare a caracterului. Dar frica lumii este total nepotrivită. Dacă vreunul din poporul Domnului are acea frică, el a primit-o din altă sursă decât spiritul Adevărului.

INFLUENŢA TRANSFORMATOARE

A SPIRITULUI SFÂNT

Apostolul continuă şi ne spune ce ne-a adus acest Spirit al Domnului. Acesta este un spirit de putere, de tărie. Toţi cei care caută să umble după Spirit şi au o cunoştinţă a iubirii Domnului — pe aceştia El nu-i va părăsi, ci îi va elibera de rău. Aceştia au un spirit curajos sau o influenţă a minţii care izvorăşte din acest spirit de putere. Acesta le dă o astfel de energie încât sunt în stare să facă mai mult decât ar putea altfel. Şi ei se miră. Ei au pacea lui Dumnezeu care lucrează în ei voinţa şi înfăptuirea după buna Sa plăcere. Fil. 2:13.

Cei care primesc Adevărul sunt foarte diferiţi de ceea ce au fost înainte de a primi spiritul lui; şi de regulă semenii şi prietenii lor văd schimbarea. Acolo unde o soţie vine la cunoştinţa Adevărului, soţul ei adesea este surprins să afle că ea este mai hotărâtă pentru tot ce este drept. Această hotărâre nu este un spirit de aroganţă, ci un spirit de asigurare că Dumnezeu este în stare şi doreşte să facă toate lucrurile să lucreze împreună spre bine. La fel este şi cu soţul. Multe soţii au văzut cât de mult i-a întărit Adevărul pe soţii lor. Această schimbare se datorează spiritului de putere pe care Domnul l-a dat poporului Său. În măsura în care avem acest spirit, avem această putere. Bineînţeles că unele caractere sunt puternice de la natură, dar Adevărul le va face şi mai puternice. Alţii de la natură slabi, sunt făcuţi atât de puternici încât îi surprind pe prietenii şi semenii lor.

Toţi cei care au fost în Şcoala lui Cristos se pare că au realizat această dezvoltare. Ei au devenit oameni mai buni decât au fost vreodată înainte. Nu neapărat că ei arată mai bine, ci Spiritul Domnului îi ajută să-şi păstreze hainele curate şi îngrijite. Îi ajută să fie mai atenţi în privinţa a ce spun şi cum o spun. Aceasta influenţează cuvintele, faptele şi conduita lor — totul. Aceasta îi face mai răbdători, mai buni cu fraţii. Toate aceste calităţi se manifestă crescând.

Unii care au fost de ceva timp în serviciul Domnului au fost remarcaţi de alţii. Ei spun: „Aceştia sunt nişte oameni foarte inteligenţi. De unde au vocabularul? Ei nu au o educaţie bună, totuşi cât de mult cunosc despre afacerile lumii! Se pare că au o cunoştinţă generală despre toate”. Cuvântul lui Dumnezeu dă această cunoştinţă largă, şi spiritul Său ne dă putere să folosim această cunoştinţă şi să ne-o însuşim, fiindcă vedem că este Cuvântul Domnului.

Noi am primit de asemenea spiritul iubirii. Apostolul spune că Spiritul lui Dumnezeu este spiritul iubirii, pentru că „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8). Spiritul lui Dumnezeu este mintea lui Dumnezeu, dispoziţia lui Dumnezeu, influenţa lui Dumnezeu. Deoarece Dumnezeu este dragoste, Spiritul Său trebuie să împărtăşească toate calităţile care duc la realizarea dragostei.

După măsura Spiritului sfânt pe care îl avem, vom avea iubire — în primul rând, faţă de Dumnezeu; în al doilea rând, faţă de copiii lui Dumnezeu; în al treilea rând, faţă de semenii şi prietenii noştri, şi în cele din urmă aceasta se va extinde şi faţă de duşmanii noştri. Aceasta ne va face să fim atenţi şi faţă de păsări şi animale. Spiritul iubirii are în general o influenţă binefăcătoare. Orice afectează gândurile, în mod sigur afectează şi cuvintele. Oricine are spiritul iubirii va manifesta influenţa lui şi va deveni mai iubitor şi mai vrednic de a fi iubit în timp ce acest spirit creşte.

NESOCOTIREA DREPTURILOR ALTORA ESTE

O FORMĂ DE EGOISM

În final, Apostolul prezintă spiritul minţii sănătoase. Omul a fost creat cu o minte bine echilibrată. Adam şi Eva nu au avut nevoie de o dovadă exterioară a Legii lui Dumnezeu. Ei au avut simţul binelui şi răului atât de bine definit în mintea lor încât au deosebit binele de rău intuitiv. Dar când au căzut, ei şi-au pierdut acest echilibru al minţii.

Cu trecerea secolelor, din zilele lor până astăzi, găsim că acest simţ ascuţit al binelui şi al răului a devenit mărginit. Astfel în ţările unde se pratică canibalismul locuitorii cred că este corect să se mănânce unii pe alţii. Ei cred că dacă se hrănesc cu duşmanii lor care sunt puternici, şi ei vor deveni puternici. Această nesocotire totală a drepturilor altora este spiritul egoismului. Noi vedem acest spirit manifestat şi în ţările civilizate, unde nu îşi mănâncă duşmanul literal, ci îi mănâncă averea, reputaţia.

Domnul nostru a spus că deşi fariseii erau foarte atenţi în a da zecimea completă din izmă, mărar şi chimen, totuşi ei omiteau chestiunile mai importante ale Legii — dreptatea, mila şi credinţa. El a văzut că Legea care spune „Iubiţi-vă semenii ca pe voi înşivă” este mai importantă decât darea zeciuielii. El a spus de asemenea că fariseii erau jecmănitori şi abuzivi peste măsură, şi că strecurau ţânţarul şi înghiţeau cămila, că mâncau casele văduvelor. Mat. 23:23-25, 14.

Prin aceasta Domnul nostru a vrut să spună că atunci când o văduvă rămânea singură, fără ca cineva să se îngrijească de interesele ei, unii din aceşti experţi în religie luau în posesie proprietatea ei dacă puteau. Tot aşa şi în zilele noastre, există oameni care caută să vadă cum să-şi poată păgubi semenul. Ei nu mănâncă persoana semenilor lor, ci mănâncă starea lor materială, proprietatea lor. Aceşti oameni sunt canibali în spirit.

CARACTERISTICI ALE MINŢII SĂNĂTOASE

În măsura în care avem spiritul iubirii, avem spiritul minţii sănătoase. Acest spirit ne conduce să analizăm ce este bine şi ce este rău, în toate afacerile vieţii. Nu numai că avem spiritul Legii, dar în plus avem spiritul Domnului care ne instruieşte. Legea spune: „Să nu aveţi alţi dumnezei în afară de Mine”. Spiritul Legii spune că nu vom permite bogăţiei sau orcărui alt lucru să ne îndepărteze minţile de la Domnul. Astăzi găsim oameni închinându-se la acţiuni, la capital, acordând cel mai mult din timpul lor pentru a se închina Mamonei. Ei nu ştiu ce fac.

Aceşti oameni sunt foarte bine portretizaţi în ilustraţia lui Bunyan. Vă amintiţi că atunci când peregrinii erau în casa Interpretului, acesta i-a dus într-o cameră unde era un om cu o furcă în mână adunând paie, beţe mici şi praful de pe podea. Deasupra capului său era unul cu o cunună celestă în mână. Această cunună i-a oferit-o omului în schimbul furcii. Dar omul nici nu s-a uitat în sus, nici n-a luat în seamă ceea ce a spus.

Astăzi vedem pe unii care folosesc furci, adunând toate fleacurile vieţii, fără să ştie ce să facă cu ele după ce le-au adunat. Când aceşti oameni mor, poate că aceste lucruri vor fi păgubitoare celor cărora ei le lasă. Peregrinii au avut mintea sănătoasă, dar omul care aduna beţe, paie şi praf avea o minte nesănătoasă. Mai mult sau mai puţin vedem în jurul nostru spiritul minţii nesănătoase, trecând peste lucrurile care sunt cu adevărat valoroase şi alergând după fleacuri.

În timp ce dezvoltăm spiritul minţii sănătoase, ajungem să vedem care lucruri sunt valoroase şi să privim celelalte lucruri ca fiind nesemnificative. Tot mai mult dorim lucrurile cereşti. Dar lumea gândeşte: „Priviţi la acest praf! Nu sunt acestea paie frumoase?” sau altceva? Ei spun; „Luaţi din aceste beţe şi fructe mâncate de viermi pe care le avem aici.” Dar cele pentru care se străduiesc sunt o iluzie.

Ei spun despre noi că avem o minte nesănătoasă pentru că ne pasă de lucrurile mai bune, lucrurile cereşti. Astfel au spus despre Isus: „Are demon, este nebun” (Ioan 10:20). După cum a spus apostolul: „Căci dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu am ajuns aşa” (2 Cor. 5:13). Alţii se miră că nu alergăm la aceeaşi revărsare de destrăbălare (1 Petru 4:4). Şi este adevărat astăzi că oricine va trăi evlavios va fi greşit înţeles, calomniat (2 Tim. 3:12). Dar noi trebuie să ne arătăm curajul, credinţa şi loialitatea faţă de Domnul şi să manifestăm spiritul Său „de putere, de dragoste şi de chibzuinţă” (2 Tim. 1:7). Manifestarea Spiritului Său îi va ajuta pe cei care sunt ai Lui să devină „mai mult decât învingători” (Romani 8:37). Astfel, chiar dacă nu ajutăm lumea, noi ne zidim unul pe altul în cea mai sfântă credinţă. Iuda 20, 21.

Spiritul minţii sănătoase este cea mai minunată manifestare a Spiritului sfânt în poporul Domnului. Acesta le dă mare avantaj în toate modurile faţă de restul omenirii. Acesta vede în viaţa prezentă ocazii pentru realizarea caracterului. Acesta lărgeşte şi adânceşte mintea pe toate liniile bune. Acesta face pe posesorul lui mai puţin iritabil în privinţa drepturilor, privilegiilor şi preferinţelor sale şi mai interesat de drepturile şi sentimentele altora.

Spiritul minţii sănătoase face judecata mai clară, mai adevărată, mai demnă de încredere decât înainte, căci acesta îl îndeamnă să accepte instrucţiunile Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la ceea ce ar trebui şi la ceea ce n-ar trebui să facă, şi să respingă judecata lui greşită. Cel blând va fi îndrumat în judecată. Oricare ar fi imperfecţiunea minţii şi a corpului care rezultă din cădere, cei care primesc spiritul minţii sănătoase sunt astfel făcuţi mai curaţi, mai buni, mai gentili, mai puţin egoişti, mai atenţi în ceea ce-i priveşte pe alţii. Cei care sunt astfel bine deprinşi, vor dezvolta spiritul iubirii în mod crescând până când ceea ce este perfect va fi venit şi ceea ce este în parte se va fi sfârşit. 1 Cor. 13:10.