LUMEA CHEMATĂ LA POCĂINȚĂ
„ Dumnezeu, deci, trecând cu vederea timpurile de neștiință, poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit, prin Omul pe care L-a rânduit.” Fapt. 17:30, 31
R 5083 15 august 1912 (pag. 259-261)
Când Dumnezeu l-a condamnat pe Tatăl Adam la moarte, în mod potrivit El n-a spus nimic despre pocăință, pentru că nu i-a oferit lui Adam nici o speranță de viață viitoare. Dacă, deci, nu i-a fost cunoscută sau revelată lui Adam nici o speranță de viață viitoare, de ce să mai aibă Dumnezeu vreo relație cu el? Adam a fost condamnat la moarte, la distrugere. Nu există nicio bază pe care să i se poruncească unui om să se căiască dacă nu îi este oferit ceva ca răsplată pentru pocăință.
Dumnezeu a pus asupra lui Adam sentința morții, care putea fi îndepărtată numai prin plătirea unui preț de răscumpărare. Dumnezeu a intenționat pe deplin ca într-o zi toată omenirea să aibă o ocazie de a veni în armonie cu El și să aibă o altă încercare sau judecată pentru viață; dar nu era timpul cuvenit să-Și explice programul. De aceea, Adam a trăit și a murit fără vreo poruncă să se pocăiască. Așa a fost și cu copiii lui.
Prima aluzie la ceea ce va face Dumnezeu a fost dată prin prorocul Enoh. Dar revelația făcută prin Enoh n-a fost o bază suficientă pentru a oferi speranță omenirii, nici pentru a le spune să se pocăiască. Iuda 14, 15.
O SUGESTIE DE SPERANȚĂ PENTRU LUME
Astfel anii au trecut până la timpul lui Avraam. Atunci Dumnezeu i-a spus lui Avraam că îi va descoperi un secret, pentru că Avraam era prietenul Lui. Acel secret nu era un mesaj care să fie propovăduit, ci care să fie crezut de el și de cei care vor fi moștenitorii acelei promisiuni, care nu era încă aplicabilă la nimeni în afara urmașilor lui Avraam. Secretul era: „Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine și în sămânța ta” (Gen. 28:14). Eu intenționez să binecuvântez lumea, Avraame. Dacă asculți de instrucțiunile Mele, sămânța ta va primi binecuvântarea și o va transmite lumii în general. Numai prin implicație deci, Avraam a avut vreo sugestie că o viață de pocăință va fi răsplătită.
La timpul cuvenit Dumnezeu a chemat pe copiii lui Israel și a lucrat cu ei prin Moise. Practic El a spus: „Vreți să fiți poporul Meu? Dacă doriți, veniți acum și intrați într-un legământ cu Mine; Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul Meu”. Lev. 26:12.
Lui Israel nu i s-a poruncit să se pocăiască, nici altcuiva din restul omenirii. Aceasta a fost o invitație, nu o poruncă. Dumnezeu a fost gata să facă un legământ cu ei. Acel legământ a fost ca ei să asculte de Lege, și prin ascultare de Cele Zece Porunci și de spiritul legământului lor, ei vor deveni poporul lui Dumnezeu. Dar când ei au încercat să țină Legea, și-au dat seama că nu puteau să facă acest lucru, din cauza slăbiciunii moștenite. Prin urmare, nu mai era nimic să li se spună pe această linie. Ei au avut ocazia și n-au reușit.
CHEMAREA LA POCĂINȚĂ
Când a venit Isus, El a ținut Legea și a moștenit toate promisiunile Legământului Legii. Apoi El a oferit o parte în Împărăția pe care Dumnezeu promisese că o va stabili (Dan. 2:44), și binecuvântarea, onoarea și gloria, acelora dintre evrei care vor veni în armonie cu El, acelora care vor umbla în urmele Lui de sacrificiu de sine și astfel vor avea favoarea lui Dumnezeu (Ioan 1:12). În esență El a spus: „Aceasta este calea. Încredeți-vă în Mine și umblați în urmele Mele. Astfel veți fi ucenicii Mei. Vă veți împărtăși de suferințele Mele acum, și curând de gloria și Împărăția Mea”.
La timpul cuvenit, după ce un anumit număr a fost adunat dintre evrei, acest mesaj a fost extins la toate neamurile care erau în stare dreaptă de inimă. Neamurile nearătând dorința de a se întoarce la armonie cu Dumnezeu așa cum făcuse națiunea iudee, Dumnezeu a poruncit atunci tuturor de pretutindeni să se pocăiască (Fapt. 17:30). El a făcut aceasta prin cei care erau reprezentanții învățăturii Sale, apostolii și Biserica. În măsura în care au înțeles Planul lui Dumnezeu și au fost în armonie cu el, ei au putut spune semenilor lor că o nouă condiție fusese stabilită și că Dumnezeu va lucra de atunci încolo cu neamurile.
RĂSCUMPĂRAREA, BAZA SPERANȚEI
PENTRU LUME
De ce să lucreze Dumnezeu cu Neamurile acum, când El refuzase să lucreze cu ele înainte? Explicația acestei condiții noi era că Cristos murise și marele Plan al lui Dumnezeu era acum avansat suficient pentru a putea fi aplicat tuturor oamenilor de pretutindeni. Dumnezeu hotărâse o zi în care va judeca lumea după dreptate (Fapt. 17:30, 31). Acea mare zi este Veacul viitor, Ziua lui Cristos, Ziua Împărăției lui Mesia. Dumnezeu făcuse această pregătire pentru răscumpărarea tuturor prin moartea lui Cristos. Omenirea era toată sub sentința morții și Dumnezeu nu putea lucra cu ea până când acea sentință era ridicată sau până când se făcea pregătirea pentru a o ridica. El n-a anulat sentința cu moartea, ci a pregătit o Răscumpărare pentru toți. 1 Tim. 2:6.
Oricine cunoaște acest Plan de răscumpărare știe că Dumnezeu intenționează să dea fiecărui individ din rasa lui Adam o încercare individuală pentru viață. Acea încercare nu va fi numai pentru a se hotărî dacă omenirea va încerca să înfăptuiască drept și să lupte împotriva tuturor influențelor rele ale lumii, ci Dumnezeu va supune păcatul și va ridica întreaga rasă a lui Adam, cei care vor dori să fie ridicați.
Dumnezeu a declarat că nici un membru al rasei lui Adam nu trebuie să moară. Oricine vrea, poate să se întoarcă la Dumnezeu prin marea Ispășire realizată de Răscumpărătorul. El n-a completat încă această lucrare, dar pentru cei care au urechi de auzit a ieșit cuvântul că va fi o încercare viitoare, și că modul de viață de acum va avea o legătură cu acea încercare. Este potrivit să se spună aceasta acum, deoarece pregătirea a fost făcută prin moartea lui Cristos.
MESAJUL PREZENT PENTRU LUME
Înainte de Veacul Evanghelic nu era de nici un folos să se spună poporului să vină în armonie cu Dumnezeu. Dar acum întreaga lume va fi adusă la o încercare, pentru a-i ajuta și nu pentru a-i condamna o încercare pentru a se vedea dacă sunt vrednici să aibă viața veșnică pe care Dumnezeu o va pregăti pentru ei și îi va ajuta pe cei doritori să o obțină. Oriunde oamenii sunt doritori să audă, mesajul este: Pocăiți-vă! Pocăiți-vă! Încetați de a păcătui, și această reformare a caracterului va avea o influență asupra vieții voastre veșnice.
Dacă cineva nu este din clasa Bisericii, acesta nu este în încercare de viață sau moarte. Dar va fi spre avantajul lui să trăiască drept, căci vine un timp al socotelilor. Dumnezeu a făcut pregătiri pentru această zi de încercare prin moartea lui Cristos. Înainte de aceasta însă, Dumnezeu alege o clasă a Bisericii. Domnul pregătește astfel o mare clasă de misionari care vor face tot ce este posibil să ajute pe oameni să iasă din păcat și degradare și să se întoarcă la armonie cu Dumnezeu.
În timpurile trecute Dumnezeu a acționat ca și cum nu observa când era comis păcatul decât dacă era un păcat grav. Atunci El doar a luat viețile păcătoșilor prin împrejurări neplăcute aceștia au adormit. Profetul Ezechiel spune că Dumnezeu i-a îndepărtat pe toți sodomiții așa cum a văzut El de bine (Ezec. 16:50). După ce încercarea sau judecata Bisericii se va fi sfârșit și învingătorii vor fi fost găsiți vrednici, atunci, în acel timp de judecată a lumii, sodomiții vor avea o ocazie așa cum au avut evreii care L-au auzit pe Isus la prima Sa venire. Și va fi mult mai ușor atunci pentru poporul din Tir, din Sidon, din Sodoma și Gomora decât pentru poporul din Horazin, din Betsaida, din Capernaum etc., căci aceștia din urmă au avut ocazii de cunoștință împotriva cărora au păcătuit; ei, prin urmare, au avut mai multă voință în acea chestiune decât sodomiții. Vezi Mat. 11:21-24.
În acel timp, Dumnezeu nu le trimisese nici o poruncă sodomiților să se pocăiască. Astfel Dumnezeu doar „a trecut cu vederea” ignoranța și păcatul din acel timp (Fapt. 17:30). El nici n-a amenințat, nici n-a făcut nimic altceva în acea chestiune. Doar i-a șters pe sodomiți din existență. Soarta lor a servit ca o preumbrire, după cum spune apostolul, că Dumnezeu nu va permite pentru totdeauna omenirii să rămână în păcat, ci va distruge pe păcătos. Nimeni nu va fi distrus însă până când mai întâi va fi avut ocazia de viață veșnică, asigurată pentru fiecare membru din rasa lui Adam, prin Domnul nostru Isus Cristos.
ÎNVIEREA LUI ISUS ESTE ASIGURAREA
FAVORII LUI DUMNEZEU
Apostolul recunoaște faptul că judecata nu începuse în zilele sale. El indică spre Ziua lui Cristos și declară că asigurarea lui Dumnezeu pusă acum înaintea omenirii este că va exista un timp viitor de judecată. Prin moartea de sacrificiu a lui Cristos va veni ocazia vieții veșnice pentru toți. Omenirea fusese deja condamnată în Adam. Ea nu putea avea o altă încercare până când era ridicată condamnarea din prima încercare. De aceea, până când Dumnezeu avea să dea un Răscumpărător nu va porunci nimănui să se pocăiască. Apostolul spune că asigurarea lui Dumnezeu dată omenirii în această chestiune se bazează pe faptul că El L-a înviat pe Cristos din morți. Fapt. 17:31.
Când Dumnezeu L-a înviat pe Isus din morți, aceasta a devenit o mărturie că moartea Lui a fost de sacrificiu, o jertfă acceptabilă. Și înălțarea lui Isus a fost o demonstrație în plus că Acesta pe care Tatăl L-a înviat din morți prin puterea Sa, urma să fie marele Împărat care să domnească, marele Preot care să apere, să ajute și să instruiască, și marele Judecător care să îndrume și să ordoneze afacerile lumii, și să dea răsplăți cuvenite în marea Zi a lui Dumnezeu.
Oricine, prin urmare, aude despre moartea și învierea lui Isus, trebuie să înțeleagă că acesta a fost aranjamentul lui Dumnezeu pentru răscumpărare. Oamenii trebuie de asemenea să fie informați că toată omenirea este păcătoasă și că moartea este pedeapsa păcatului. Dacă cineva ar întreba, cum poate moartea lui Isus să afecteze omenirea, noi arătăm că Dumnezeu L-a înălțat mult pentru a fi Mântuitor. La timpul cuvenit al lui Dumnezeu, de îndată ce clasa aleasă va fi fost completată și domnia celor șase mii de ani de păcat și rău se va fi sfârșit, atunci El va acorda răscumpărarea din păcat pentru toți mai întâi pentru evrei și după aceea pentru neamuri.
Toți cei care aud acum trebuie să se pocăiască; dar tuturor celor care nu aud în prezent, Dumnezeu nu le poruncește să se pocăiască. Gândul sf. Pavel pare a fi: Pocăți-vă acum și astfel influențați condiția voastră viitoare, chiar dacă nu doriți să deveniți un membru al Corpului lui Cristos. Mii de milioane din omenire au mers în moarte. Când ei vor fi treziți în timpul domniei lui Mesia, acesta va fi marele mesaj: „Dumnezeu a deschis un izvor pentru curățire de păcat și necurăție. Oricine vrea poate să aibă parte de binecuvântare și împăcare cu Dumnezeu și astfel să ajungă la viață veșnică.” Vezi Zah. 13:1; Apoc. 22:17.
În prezent dumnezeul acestei lumi a orbit ochii înțelegerii oamenilor (2 Cor. 4:4), dar curând ochii lor vor fi deschiși. Vine timpul când toți vor vedea și vor auzi, și când nimeni, de la cel mai mic până la cel mai mare, nu va trebui să spună: Cunoaște pe Domnul, căci toți Îl vor cunoaște. Apoi când vor ști, fiecare va fi răspunzător. La sfârșitul Veacului Milenar, când vor fi primit binecuvântarea deplină prin Mijlocitorul, li se va cere să facă voia lui Dumnezeu pe Pământ așa cum se face în cer. Ier. 31:33, 34.
VIAȚA VIITOARE ESTE INFLUENȚATĂ DE CONDUITA ACTUALĂ
Un aspect foarte important al lucrării noastre este să lăsăm așa să strălucească lumina noastră, pentru ca oamenii să poată vedea faptele noastre bune și să slăvească pe Tatăl care este în cer nu pe Tatăl lor, ci pe Tatăl nostru (1 Pet. 2:12). Timpul de acum nu este pentru cercetarea lumii, ci a Bisericii. Dumnezeu caută oameni care sunt într-o stare de dreptate voluntară. Acesta nu este timpul de a lucra cu lumea, ci cu poporul lui Dumnezeu, ca lumini arzânde și strălucitoare, să mustre tot păcatul. În măsura în care lumina strălucește, aceasta va mustra întunericul.
Dacă vorbim cumva despre Veacul viitor, o parte specială a datoriei noastre este să le clarificăm ascultătorilor noștri că această conduită a vieții din prezent va avea legătură cu viața viitoare. A spune că există două șanse o șansă acum și o șansă în curând este cu totul greșit. Noi le spunem că în timpul acestui Veac Evanghelic există numai o singură șansă, și singurul mod de a avea acea șansă este să umble în urmele lui Isus.
Dar pentru cei care în curând vor fi sub Împărăția Mijlocitoare, este potrivit să le spunem că o viață de ascultare de Dumnezeu în armonie cu principiile dreptății, va fi o binecuvântare pentru ei în prezent și de asemenea în viitor. Există foarte mulți oameni care trăiesc o viață dreaptă și onorabilă și care fac mult bine în acest timp de acum. Dacă ar gândi că nu fac bine, ar fi descurajați. Un stimulent pentru un standard înalt al vieții ar fi luat de la ei; căci ei cred că o viață dreaptă acum are legătură cu viitorul. În aceasta au dreptate. Dar standardul lor nu este atât de înalt cum este cel prezentat în Scripturi pentru Biserică. Acel standard este necesarmente înalt; căci sfinții, și numai sfinții, vor fi comoștenitori cu Cristos și membri ai clasei Miresei.
O mare greșeală s-a făcut în trecut când fratele Calvin a declarat că cei nealeși urmau să fie arși toată eternitatea. Dimpotrivă, noi găsim că învățătura Cuvântului lui Dumnezeu este că cei nealeși trebuie să fie binecuvântați de cei Aleși cu o ocazie de împăcare cu Dumnezeu binecuvântați cu o ocazie de viață pe plan pământesc. Dumnezeu va folosi clasa aleasă în scopul binecuvântării omenirii. Dumnezeu are un Plan iubitor, compătimitor pentru toate creaturile Sale, care le va fi descoperit la timpul Său cuvenit.